Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 ncp)

Sentinţă penală 8 din 10.09.2015


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI

Şedinţa publică de la 9 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREŞEDINTE-  XXXXXXX

Grefier – XXXXXXX

Ministerul Public – reprezentat prin procuror  XXXXXXX

SENTINŢA PENALĂ NR.

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul XXXXXXX, având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 NCP) .

Dezbaterile asupra fondului s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2014, când s-au pus concluzii la fond care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa,  văzând că pentru deliberare are nevoie de un timp mai îndelungat a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 02.12.2014, apoi pentru astăzi 09.12.2014, când în aceeaşi compunere a hotărât următoarele :

I N S T A N Ţ A ,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul nr. 79/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul XXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii  de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în ziua de 10.01.2014, în jurul orei 10:30, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, pe D.C. 23, între satele Sarata și Mihălășeni jud. Botoșani, în timp ce avea permisul de conducere reținut.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului XXXXXXX (filele 8-11 ds.), declarația martorului XXXXXXX (filele 12-13ds.), procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 7 ds.), adresa nr. 49.039 din 22.01.2014, emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor - Botoșani (filele 14-15 ds.), adresa nr. 141 din 15.01.2014, emisă de Primăria comunei Mihălășeni, jud. Botoșani (fila 16 ds.).

Prin încheierea din 05.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat în baza art. 346  al. 2 C.pr.penală legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 79/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni dispunând începerea judecăţii faţă de inculpatul XXXXXXX, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” , prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal .

La termenul de judecată din 27 octombrie 2014, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a solicitat să fie judecat în procedura recunoaşterii învinuirii.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

La data de 10.01.2014, ora 11:45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Mihălășeni, Secția de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, I.P.J. Botoșani, au oprit pentru control autoturismul marca Volkswagen Passat, cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, care circula pe DC 23 C, între localitățile Sărata și Mihălășeni.

Lucrătorii de poliție au procedat la legitimarea conducătorului auto, ocazie cu care s-a constatat că acesta se numește XXXXXXX, din satul Sărata com. Mihălășeni jud. Botoșani.

Întrucât inculpatul a declarat verbal că nu posedă permis de conducere, deoarece îi este suspendat, organele de poliție i-au solicitat acestuia să îi urmeze la sediul postului de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Din adresa nr. 49.039 din 22.01.2014, emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor - Botoșani, rezultă că inculpatul XXXXXXX avea permisul de conducere reținut la data săvârșirii faptei.

Prin adresa nr. 141 din 15.01.2014, emisă de Primăria comunei Mihălășeni, jud. Botoșani, s-a comunicat faptul că, la data de 10.01.2014, între orele 10:00-12:00, D.C. 23 C pe sectorul cuprins între satul Sarata și Mihălășeni era deschis circulației rutiere.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului XXXXXXX (filele 8-11 ds.), declarația martorului XXXXXXX (filele 12-13ds.), procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 7 ds.), adresa nr. 49.039 din 22.01.2014, emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor - Botoșani (filele 14-15 ds.), adresa nr. 141 din 15.01.2014, emisă de Primăria comunei Mihălășeni, jud. Botoșani (fila 16 ds.).

În drept, fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  de „conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat” cu aplicarea legii mai favorabile, prevăzute de 335 alin. 2, art. 5 alin. 1  C.pen. (fapta fiind comisă la data de 10.01.2014)

Pentru a reţine această stare de fapt instanţa are în vedere întregul ansamblu probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti. Faţă de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 C.p.p. respectiv a reţinut că acestea sunt câştigate cauzei ca urmare a necontestării acestora de către inculpat.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b Cod penal, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol a siguranţei circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa constată că faptele sesizate există, au fost săvârşite de inculpat şi constituie infracţiuni în sensul art. 15 Cod penal, în baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, urmând să-l condamne pe inculpat la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.

Analizând extrasul comunicat de Judecătoria Botoşani (fila 64-65 ds.) referitor la dosarul nr. 4783/193/2014 în care s-a pronunţat sent.pen. nr. 2759/30.09.2014 de către Judecătoria Botoşani, definitivă prin nerecurare la 21.10.2014, privind acelaşi inculpat XXXXXXX, se constată că acestuia i-a fost aplicată o amendă penală în cuantum de 2.700 lei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, corespunzând a 135 zile amendă, suma corespunzătoare fiind de 20 lei/zi amendă, cu aplicarea art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c, alin. 6 C.pen.

În faza de judecată, reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 335 alin.2 C.pen. în infracţiunea prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., motivat de data săvârşirii infracţiunii, 10.01.2014, şi faptul că legea penală anterioară este mai favorabilă sub aspectul individualizării pedepsei, respectiv aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prev. de art. 81 C.pen./1968. Inculpatul şi apărătorul acestuia au susţinut teza aplicării dispoziţiilor art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., raportat la aplicarea legii mai favorabile.

Pentru soluţionarea excepţiei instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 5 C.pen., respectiv că de la săvârşirea infracţiunii, 10.01.2014, a intervenit o lege penală, C.pen., caz în care se aplică legea penală mai favorabilă.

Conform art. 12 alin. 1 din L. nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a C.pen. pedepsele complementare şi accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă .

Prin decizia nr. 265/2014 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 C.pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii mai favorabile.

Pentru determinarea legii mai favorabile instanţa va avea în vedere că la momentul săvârşirii infracţiunii de către inculpat aceasta era prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu următorul conţinut: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul(…)de catre o persoana al cârei permis de conducere (…) i-a fost retras sau anulat (…), se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.”

Începând cu data intrării în vigoare a C.pen. norma juridică are următorul conţinut: „Art. 335 alin. 2 „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul (…)de către o persoană al cărei permis de conducere (…) i-a fost retras sau anulat (…) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, în concordanţă cu cele statuate de Curtea Constituţională în sensul că viciul de neconstituţionalitate al interpretării prevederilor art. 5 din Codul penal poate fi înlăturat numai dacă legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, fără a se putea combina dispoziţii penale mai favorabile din mai multe legi succesive întrucât s-ar crea, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu caracter general obligatoriu, că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, trebuie avut în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.

Date fiind cele statuate cu valoare de principiu şi general obligatoriu de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, în sensul că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, trebuie avut în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a legilor penale succesive şi alegerea aceleia care, în ansamblul dispoziţiilor sale, creează o situaţie mai blândă pentru acuzat, rezultă că în prezenta cauză se va avea acest principiu.

Or, în acest caz pedeapsa urmează a fi pronunţată în raport de condamnarea anterioară, respectiv sent.pen. nr. 2759/30.09.2014 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin nerecurare la 21.10.2014, conform căreia inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c, alin. 6 C.pen.,respectiv 2.700 lei amendă penală ,corespunzând a 135 zile amendă, suma corespunzătoare fiind de 20 lei/zi amendă, cu aplicarea art. 63 Cod penal.

În concret, instanţa reţine că inculpatul este în vârstă de 22 de ani, studii - 12 clase, agent de pază la XXXXXXX., necăsătorit, fără antecedente penale, acesta a recunoscut fapta săvârșită atât în timpul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, astfel încât va aplica o pedeapsă de 2.700 lei, corespunzând a 135 zile amendă, suma corespunzătoare fiind de 20 lei/zi amendă, cu aplicarea art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c, alin. 6 C.pen.

Instanţa va condamnă pe inculpatul XXXXXXX pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat” cu aplicarea legii mai favorabile, prevăzute de 335 alin. 2, art. 5 alin. 1  C.pen. (fapta din 10.01.2014), la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.700 lei, corespunzând a 135 zile amendă, suma corespunzătoare fiind de 20 lei/zi amendă, cu aplicarea art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c, alin. 6 C.pen.

În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. c C.pen. va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa anterior aplicată prin Sentinţa penală nr. 2759/30.09.2014 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin nerecurare la 21.10.2014 şi va dispune aplicarea unui spor de 900 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3.600 lei amendă-penală.

Va dispune ca plata amenzii-penale plătite conform sent.pen. nr. 2759/30.09.2014 a Judecătoriei Botoşani să fie dedusă din prezenta pedeapsă.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.,pen. privind consecinţele neexecutării, cu rea-credinţă, a amenzii aplicate.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. va obliga inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Condamnă pe inculpatul XXXXXXX (fiul lui XXXXXXX, născut la XXXXXXX în XXXXXXX, XXXXXXX, cetăţean român, studii medii, agent pază XXXXXXX Botoşani, necăsătorit, cu antecedente penale, CNP XXXXXXX), pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat” cu aplicarea legii mai favorabile, prevăzute de 335 alin. 2, art. 5 alin. 1  C.pen. (fapta din 10.01.2014), la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.700 lei, corespunzând a 135 zile amendă, suma corespunzătoare fiind de 20 lei/zi amendă, cu aplicarea art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c, alin. 6 C.pen.

În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că prezenta faptă este în stare de concurs real cu fapta pentru care s-a stabilit pedeapsa de 2.700 lei, corespunzând a 135 zile amendă, suma corespunzătoare fiind de 20 lei/zi amendă, cu aplicarea art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c, alin. 6 C.pen., prin sent.pen. nr. 2759/30.09.2014 de către Judecătoria Botoşani, definitivă prin nerecurare la 21.10.2014.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. c C.pen. la amenda aplicată prin prezenta se aplică un spor de 900 lei urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3.600 lei amendă-penală. Dispune ca plata amenzii-penale plătite conform sent.pen. nr. 2759/30.09.2014 a Judecătoriei Botoşani să fie dedusă din prezenta pedeapsă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.,pen. privind consecinţele neexecutării, cu rea-credinţă, a amenzii aplicate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 9 decembrie 2014.