Contestaţie împotriva deciziei de imputaţie. Aplicare sancţiuni disciplinare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 188/1999: ”Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează”;

În conformitate cu dispoziţiile  art. 85 din Legea nr. 188/1999:

”(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

 (3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”

Dispoziţiile art. 50 alin.3 din Statutul personalului silvic şi art.22 alin.4 din Ordinul nr. 274/2002 vizează cercetarea prealabilă în cazul abaterilor disciplinare stabilind că „în baza hotărârilor adoptate de consiliile de disciplină se transmit administraţiei silvice propunerile privind sancţiunile disciplinare ce trebuie aplicate personalului silvic găsit vinovat de abaterile săvârşite.” Aceste texte de lege reglementează răspunderea disciplinară a personalului silvic, nicidecum răspunderea patrimonială pentru producerea de prejudicii angajatorului.

Art.84, 85 din Legea nr. 188/1999

Art. 50 alin. 3 din Statutul personalului silvic

Art. 22 alin. 4 din Ordinul nr. 274/2002

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 4575/88/2010, contestatorul C.M. a formulat contestaţie împotriva Deciziei de imputaţie nr.370/24.11.2010 emisă de RNP „R.” – D.S. Tulcea, solicitând anularea ca netemeinică, nelegală.

In motivarea contestaţiei s-a arătat că prin Decizia nr. 370/24.11.2010 i-a fost imputată suma de 24.172,8 lei reprezentând contravaloarea unui număr de 79 arbori tăiaţi în delict, pe baza actului de control nr. 750/16.03.2010 deşi nu se face vinovat de aceste fapte întrucât a preluat parcelele aferente cantonului 5 Fâneaţă până la revenirea titularului din spital.

S-a arătat că după topirea parţială a zăpezii au putut fi identificate şi inventariate un număr de 79 arbori tăiaţi în delict, situaţie ce a existat dinainte de predare, fiind informată conducerea despre această situaţie.

Contestatorul a arătat că decizia nr. 370 din 24.11.2010 este emisă tardiv, actul de control fiind din 16.02.2010, înregistrat la D.S. Tulcea sub nr. 980/25.02.2010 şi de la această dată a început să curgă termenul de 30 zile pentru emiterea deciziei de imputare.

In dovedirea acţiunii, contestatorul a depus la dosar decizia nr. 370 din 24 noiembrie 2010.

Intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate.

Prin Sentinţa civilă nr. 3504/22.09.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a admis contestaţia formulată contestatorul C.M., fiind anulată Decizia nr. 370/24.11.2010 emisă de D.S. Tulcea ca nelegală.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin actul de control parţial nr. 750/16.02.2010 întocmit de O.S. Stejaru cu ocazia controlului efectuat la Cantonul Fâneaţă la data de 4.03.2010, s-a constatat un număr de 79 arbori tăiaţi în delict, cu o valoare calculată potrivit Legii nr. 84/2007, de 24.172,8 lei.

La data de 30.03.2010, cu nr. 1801 s-a înregistrat la RS Tulcea nota de prezentare a controlului de fond în Cantonul 5 Fâneaţă, din cadrul Ocolului Silvic S., în care s-au consemnat şi aspectele ce-l privesc pe contestator, privind tăierile ilegale de arbori.

La data de 27.05.2010 cu nr. 1436 s-a întocmit nota de relaţii luată pădurarului C.M. cu privire la modul de executare a controlului parţial nr. 750/16.03.2010, nota întocmită de şeful O.S. S.

Controlul care a condus la constatarea şi stabilirea prejudiciului este datat din 16.03.2010 fiind înregistrat la D.S. Tulcea sub nr. 3469 din 28.05.2010. Raportul întocmit de inginer C.M. de la D.S. Tulcea privind situaţia constatată se înregistrează la 10 mai 2010 cu nr. 3008 iar la data de 24.11.2010 a fost emisă decizia de imputare nr. 370 în sarcina contestatorului fiind reţinută plata sumei de 34172,8 lei reprezentând contravaloarea unui număr de 79 arbori tăiaţi în delict.

Având în vedere că paguba a fost constatată în luna martie 2010 şi adusă la cunoştinţa D.S. Tulcea în luna mai 2010, decizia de imputare din 24 noiembrie 2010 a fost apreciată ca nelegală, fiind emisă cu mult peste termenul de 30 zile prevăzut în acest sens de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, considerente pentru care instanţa a admis contestaţia şi a anulat decizia nr. 370/24.11.2010 emisă de D.S. Tulcea, ca nelegală.

Împotriva hotărârii mai sus menţionate a declarat recurs pârâta RNP R. – D.S. Tulcea care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Arată recurenta că decizia nu a fost emisă tardiv întrucât au fost respectate termenele prevăzute de art. 84 din Legea nr. 188/1998 şi că prin raportare la aceste prevederi nu se poate atrage răspunderea înainte de a se stabili vinovăţia.

În opinia recurentei, aceste prevederi trebuie coroborate cu art. 103 din contractul colectiv de muncă şi art. 96 din Regulamentul intern al RNP R.

Dacă legiuitorul ar fi considerat termenul de 30 de zile ca termen de prescripţie nu ar mai fi reglementat prin art. 85 alin.3 dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinal sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

În cazul deciziilor emise în temeiul Legii nr. 188/1999 termenul de 30 de zile nu poate fi interpretat ca un termen de decădere din dreptul a conducătorului unităţii de a mai emite o astfel de decizie în condiţiile în care legiuitorul în mod expres stipulează la art. 85 alin.3 termenul de prescripţie.

Aplicarea deciziei de imputare s-a realizat cu respectarea procedurii şi termenelor stabilite prin actele normative operante în materie – OUG nr. 59/2000 precum şi Ordinul nr. 274/2002 şi Legea nr. 188/1999.

Ţinând seama de constatările cuprinse în raport s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 48(3) din Statutul personalului silvic, iar finalizarea acţiunilor desfăşurate s-au concretizat în raportul nr. 4771/26.07.2010 comunicat conducerii, astfel cum prevede art. 50 alin.3 din Statutul personalului silvic şi art. 22 alin.4 din ordinul nr. 274/2002 pentru ca pe baza propunerii acestui organism să aplice sancţiunea.

Pentru motivele invocate, în raport de dispoziţiile legale în vigoare în materie, apreciază că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală şi solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii acesteia pentru considerentele arătate.

În drept a invocat dispoziţiile art. 299 şi următoarele, art. 304 alin.9 Cod pr.civilă.

Intimatul reclamant prezent personal a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă conform apărărilor formulate prin concluziile scrise depuse la dosar.

Examinând recursul în limitele investirii instanţei, prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă şi care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, a probelor şi apărărilor formulate contradictoriu de ambele părţi, Curtea constată că este nefondat, nefiind identificate motive de nelegalitate a hotărârii atacate.

La cantonul nr.5 Fîneaţă era titular de canton pădurarul P.C., însă urmare unor probleme medicale ale acestuia s-a dispus în luna februarie predarea acestui canton către pădurarii H.D. şi reclamantul C.M. Urmare celor două rapoarte depuse de către reclamant – nr.614/4.03.2010 şi nr.661/8.03.2010 - s-a efectuat un control parţial urmare ocazie cu care s-a constatat existenţa  unor cioate produse prin tăierea sub nivelul solului şi care nu au fost identificate la controalele efectuate anterior în luna februarie.

Prin actul de control parţial nr. 750/16.02.2010 întocmit de O.S. S. s-a stabilit că valoarea celor 79 arbori tăiaţi în delict, calculată potrivit Legii nr. 84/2007, este de 24.172,8 lei. 

Ulterior a fost efectuat un control de fond în cantonul nr.5 Fîneaţă de către tehn. M.V., concluziile fiind prezentate în nota înregistrată la sediul pârâtei sub nr.1801 din 30.03.2010 prin care s-a concluzionat că vinovat de prejudiciul produs se face pădurarul P.C.

Din decizia de imputare nr.340/24.11.2010 rezultă că aceasta a fost emisă urmare raportului nr.6755/13.10.2010 întocmit de şeful O.S. S., document ce nu a fost depus de către pârâtă la dosar, deşi instanţa de fond a solicitat acest lucru la termenele din 31.03.2011, 20.05.2011, 06.07.2011.

În conformitate cu dispoziţiile  art. 84 din Legea nr. 188/1999:

”Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează”;

În conformitate cu dispoziţiile  art. 85 din Legea nr. 188/1999:

”(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

 (3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”

Criticile aduse de recurentă sunt neîntemeiate în condiţiile în care sarcina probei îi incumba, aceasta nedovedind că a luat la cunoştinţa de săvârşirea unei pagube produse urmare neglijenţei reclamantului abia în luna octombrie, aşa cum susţine prin actul de imputare.

Din probele administrate în cauză a rezultat că la cunoştinţa pârâtei  existenţa prejudiciului a fost adusă la datele de 30.03.2010, 10.05.2010 şi 28.05.2010, nicidecum la 13.10.2010, aşa cum se susţine prin decizia de imputare.

Deşi invocă prevederile art. 103 din contractul colectiv de muncă, recurenta nu a depus la dosar acest document pentru ca instanţa să poată verifică temeinicia susţinerilor sale.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art.85 al.1 este un termen de prescripţie stabilit de legiuitor pentru emiterea unei dispoziţii de imputaţie în sarcina funcţionarului public, pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; Odată împlinit acest termen, nu mai poate fi antrenată răspunderea funcţionarului vinovat de săvârşirea pagubei, orice decizie emisă după împlinirea termenului de 30 de zile fiind nelegală.

Termenul de 3 ani este un termen limită pentru constatarea pagubei şi emiterea ordinului sau dispoziţiei de imputare, însă actul de recuperare a prejudiciului se emite potrivit art.85 al.1 din Legea nr. 188/1999.

În speţă, pentru a se prevala de respectarea acestui termen îi incumba recurentei să dovedească că a luat la cunoştinţă producerea pagubei imputate reclamantului la un alt moment decât cele reţinute de instanţa de fond, dovadă ce nu a fost administrată.

Recurenta susţine prin motivele de recurs că finalizarea acţiunilor desfăşurate s-au concretizat în raportul nr. 4771/26.07.2010 comunicat conducerii astfel cum prevede art. 50 alin.3 din Statutul personalului silvic şi art. 22 alin.4 din Ordinul nr. 274/2002, pentru ca pe baza propunerii acestui organism să aplice sancţiunea.

Curtea reţine ca neîntemeiate aceste susţineri cât timp recurenta nu a depus la dosar, nici în faţa instanţei de fond şi nici în recurs, raportul de care se prevalează, raport care nu este menţionat în conţinutul deciziei de imputaţie.

Mai mult, dispoziţiile art. 50 alin.3 din Statutul personalului silvic şi art.22 al.4 din Ordinul nr. 274/2002 vizează cercetarea prealabilă în cazul abaterilor disciplinare stabilind că „în baza hotărârilor adoptate de consiliile de disciplină se transmit administraţiei silvice propunerile privind sancţiunile disciplinare ce trebuie aplicate personalului silvic găsit vinovat de abaterile săvârşite.” Aceste texte de lege reglementează răspunderea disciplinară a personalului silvic, nicidecum răspunderea patrimonială pentru producerea de prejudicii angajatorului.

Concluzionând, faţă de considerentele arătate mai sus, Curtea reţine că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare