Cerere a personalului militar pentru acordarea sporului prevăzut de art. 20, al. 2 din Legea nr. 284/2010 Anexa vii.

O.G: 7/1998: Art. 7,;

Legea nr. 284/2010 – art. 20, al. 2, Anexa VII;

Potrivit art. 20 alin. 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

Reclamantului i-a fost acordată, prin decizia de pensionare amintită, o pensie de invaliditate, având ca temei art. 68 din Legea nr. 263/2010, iar nu o pensie de serviciu, iar pensia de invaliditate nu reprezintă o pensie de serviciu (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1/2014 a Î.C.C.J.)

Prin Sentinţa civilă nr. 862 din 12 iunie 2014 a Tribunalul Mureş s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne.

S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”H.” al Judeţului Mureş.

In considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele :

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, instanţa de fond a apreciat că excepţia este neîntemeiată, raportat la dispoziţiile art. 1 şi art. 7 alin. 2 din H.G. nr. 1490/2004 şi art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007, astfel că a respins excepţia.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că acţiunea este neîntemeiată din considerentele expuse mai jos.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea de obligare a pârâţilor la plata a câte două solde compensatorii pentru fiecare an rămas până la vârsta de pensionare, în cuantum de 30 de solde, pe prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 7/1998 (în forma în vigoare la data trecerii în rezervă a reclamantului – 30.11.2011), cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie în condiţiile art. 6 beneficiază, pentru activitatea depusă în armată, de ajutorul stabilit prin reglementările legale în vigoare cu privire la salarizarea personalului armatei. În plus, pentru fiecare an rezultat ca diferenţă între vârsta de 55 de ani şi vârsta pe care o au la data trecerii în rezervă se acordă o plată compensatorie neimpozabilă, egală cu două solde lunare brute din ultima lună de activitate.

Trebuie observat însă că actul normativ arătat mai sus se aplică, potrivit art. 1, personalul militar şi salariaţii civili din cadrul unităţilor militare care se disponibilizează, ca urmare a programului de restructurare a armatei şi care se referă la: a) desfiinţarea de comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea armatei în timp de pace; b) transformarea sau redimensionarea structurilor militare, având drept urmare diminuarea numărului de funcţii prevăzute în statele de organizare în timp de pace; c) redislocarea structurilor militare în alte localităţi, la o distanţă mai mare de 50 km.

Totodată, art. 5 defineşte termenul „disponibilizaţi” astfel: a) ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii trecuţi în rezervă în temeiul art. 85 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare; b) militarii angajaţi pe bază de contract, ale căror contracte se reziliază înainte de expirarea termenului pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale, ca urmare a modificării statelor de organizare sau a reorganizării armatei, fără a li se oferi posibilitatea încheierii unui nou contract cu Ministerul Apărării Naţionale în termen de o lună de la rezilierea contractului iniţial; c) salariaţii civili, ale căror contracte individuale de muncă sunt desfăcute din iniţiativa unităţii, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) - c) din Codul muncii.

Ori, reclamantul nu se găseşte în ipotezele prevăzute de O.G. nr. 7/1998, acesta fiind trecut în rezervă, fiind clasat „inapt pentru serviciul militar pe timp de pace, apt limitat la război”, încadrat în gradul III de invaliditate, cu drept la pensie de invaliditate. Deci reclamantul nu a fost disponibilizat, iar unitatea militară din care făcea parte nu a fost desfiinţată, transformată, redimensionarea sau redislocată.

Potrivit art. 20 alin. 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

Faţă de cele reţinute mai sus, văzând decizia nr. 168133/12.09.2012 şi prevederile art. 20 alin. 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, instanţa de fond a apreciat că nici aceste prevederi nu îl îndreptăţesc pe reclamant la primirea de solde compensatorii.

Trebuie observat că reclamantului i-a fost acordată, prin decizia de pensionare amintită, o pensie de invaliditate, având ca temei art. 68 din Legea nr. 263/2010, iar nu o pensie de serviciu, iar pensia de invaliditate nu reprezintă o pensie de serviciu (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1/2014 a Î.C.C.J.)

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la încadrarea reclamantului în condiţii speciale în temeiul Anexei I la H.G. nr. 1294/2001, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1294/2001, locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei, în sensul prezentei hotărâri, se definesc după cum urmează: a) locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite sunt cele care implică existenţa unor factori de risc generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare; b) locurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale sunt cele care implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare; c) locurile de muncă şi activităţile cu alte condiţii sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie.

Anexa I se aplică Ministerului Apărării Naţionale, iar Anexa II se aplică Ministerului Afacerilor Interne (din care făcea parte reclamantul).

Din corespondenţa purtată între reclamant şi pârâţi şi din adeverinţă nr. 1489280/21.12.2011 reiese că acesta a fost încadrat în condiţii deosebite de muncă pe perioadele 23.08.1989 – 05.04.1992, 11.07.1992 – 03.03.1997, 22.03.1997 – 08.05.2007, 12.05.2007 – 14.06.2011 şi 01.07.2011 – 30.11.2011, în baza Cap. I, pct. 1 şi pct. 4 Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1294/2011, ţinând cont de faptul că reclamantul a îndeplinit funcţiile de plutonier de companie, subofiţer administrativ sau şef formaţiune în cadrul formaţiunilor de asigurare logistică a subunităţilor de pompieri, având sarcini legate de activitatea de gestionar tehnică, bunuri materiale şi alimente, îndatoriri de manipulare, transport, distribuţie, depozitare şi întreţinere a bunurilor (aspect necontestat de către reclamant) conduc la concluzia că reclamantul nu şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă ce implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare (şi care să îl îndreptăţească pe reclamant să afirme că şi-a desfăşurat activitatea în  locuri de muncă şi activităţile cu condiţii speciale).

Reclamantul a solicitat ca în vederea motivării acestei cereri să îi fie eliberate înscrisuri de către pârâţi (extras din ordinul de zi pe unitate, extras din pontajele lunare, etc.).

Instanţa de fond a apreciat că în situaţia în care reclamantul consideră că există neconcordanţe între datele pe care le deţine şi cele care reies din înscrisurile deţinute de pârâţi, reclamantul poate remedia aceste neajunsuri adresându-se direct instituţiei ce deţine şi poate elibera înscrisurile dorite de acesta (adeverinţe, evidenţe, etc.) şi, în cazul în care instituţia vizată de situaţia arătată mai sus refuză solicitarea reclamantului sau răspunsul acesteia îl nemulţumeşte, reclamantul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de compensaţii băneşti pentru daune morale, instanţa de fond a reţinut următoarele.

Reclamantul a arătat în motivarea cererii că boala care a condus la trecerea sa în rezervă a survenit ca urmare a cumulului de funcţii executate, a orelor suplimentare lucrate atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, a stresului survenit ca urmare a prestării acestor activităţi.

Deşi îi revenea sarcina probei, reclamantul nu a adus suficiente dovezi în sprijinul acestei afirmaţii, instanţa neputând aprecia, cu convingere, că între desfăşurarea activităţii de către reclamant în condiţiile arătate mai sus şi degradarea sănătăţii reclamantului există o strânsă şi de netăgăduit legătură, că acestea au fost cauzele care au condus, cu certitudine, la apariţia bolii datorită căreia reclamantul şi-a încheiat cariera.

În concluzie, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamant.

Impotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal reclamantul M. C. şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Reclamantul M. C. a solicitat  admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii s-a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fără a ţine cont de documentele depuse în probaţiune sau de legislaţia în vigoare.

In acest sens s-a solicitat în probaţiune să fie depuse la dosarul cauzei de către pârâta intimată Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „H.” o adresă prin care să se identifice toate servicii de 24 de ore executate de către reclamant pe toată perioada activităţii însă instanţa nu a considerat utilă şi pertinentă această probă.

Acest fapt ar fi arătat că reclamantul a fost încadrat în gradul III de invaliditate printr-o expertiză medico-militară la data de 15.11.2011 şi în consecinţă trecut în rezervă, ca urmare a cumulului de funcţii executate, a orelor suplimentare lucrate atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte şi a stresului survenit ca urmare a prestării acestor activităţi.

Solicitarea reclamantului de a fi depuse la dosarul cauzei toate înscrisurile menţionate ar fi fost proba pentru a arătat faptul că un asemenea volum de muncă în condiţiile date au dus la această situaţie.

Instanţa nu a făcut nici o referire asupra faptului că decizia de pensionare a acestuia a fost emisă în data de 12.09.2012 iar legea de suspendare a plăţii soldelor a intrat în vigoare în 14 decembrie 2012, iar reclamantul nu intră sub incidenţa acestei legi.

Reclamantul a fost pensionat anterior intrării în vigoare a acestei legi, sens în care s-ar fi cuvenit să primească soldele compensatorii anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Dat fiind faptul că reclamantul nu a întâmpinat niciodată probleme de sănătate, reiese cu puterea evidenţei faptului că munca depusă în cadrul instituţiei i-a periclitat sănătatea.

Faptul că pârâta intimată a stăruit în a arăta că reclamantul nu a muncit într-un mediu cu condiţii de muncă speciale nu corespunde adevărului. Acest fapt a fost imposibil de probat întrucât instanţa a decis să respingă probele solicitate de către reclamant.

Impotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel în termen legal pârâtul Ministerul Afacerilor Interne , solicitând admiterea  apelului, anularea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.

In motivarea cererii s-au arătat următoarele :

In mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Afacerilor Interne precum şi faptul că I.S.U. „H." al Judeţului Mureş este o instituţie subordonată M.A.I., întrucât aceste aspecte nu conduc în niciun caz la concluzia că instituţia are abilitatea legală de a răspunde pentru obligaţiile aflate în sarcina unităţilor aflate în subordine.

Sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă sens în care solicită instanţe de apel să aibă în vedere următoarele aspecte;

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond pentru că este în legătură cu exerciţiul dreptului la acţiune. Având în vedere că una din părţile împotriva căreia era formulată cererea (M.A.I.) nu este subiectul pasiv al raportului dedus judecăţii ori persoana faţă de care se poate realiza interesul de care se prevala intimatul reclamant iar pârâtul M.A.I. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cererea se impunea a fi respinsă faţă de acest pârât ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Astfel, reiterează pârâtul Ministerul Afacerilor Interne faptul că stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu sau de muncă, constituie un atribut exclusiv ce aparţine angajatorului, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Din cuprinsul acţiunii se deduce faptul că intimatul reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş, raporturile acestuia de serviciu derulându-se cu această instituţie.

Astfel, calculul şi plata oricăror drepturi către intimatul reclamant, s-au făcut exclusiv de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş, unitate al cărui şef are calitatea de ordonator terţiar de credite.

Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 12 alin. 5 din acelaşi act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabileşte, prin ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonatori de credite.

Astfel, potrivit dispoziţiilor Ordinului M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calităţii de ordonator de credite în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş are calitatea de ordonator terţiar de credite.

Anexa nr. 12 la acelaşi ordin stabileşte drepturile şi îndatoririle ordonatorilor secundari şi terţiari de credite din Ministerul Afacerilor Interne. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terţiari de credite au dreptul de a angaja, lichida şi ordonanţa cheltuieli în limita alocaţiilor bugetare aprobate, cu condiţia ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ şi să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-şef sau înlocuitorul acestuia.

Pârâtul apelant a menţionat faptul că aceleaşi prevederi legale se regăseau şi în actele normative anterioare având acelaşi obiect de reglementare.

Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituţiilor publice ierarhie inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Aşadar, stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş sunt în competenţa exclusivă a şefului acestei unităţi, care este ordonator terţiar de credite.

Drept urmare, pârâtul apelant a solicitat să se constatate că raporturile de serviciu ale intimatului reclamant s-au desfăşurat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş, al cărui conducător este direct răspunzător de plata drepturilor băneşti cuvenite acestuia.

In cauza dedusă judecăţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş este singura unitate în măsură să achite drepturile băneşti solicitate de intimatul reclamant, ordonatorul principal de credite având doar obligaţia legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinaţie către ordonatorul secundar de credite care, aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonaţi.

In concluzie, pârâtul apelant susţine că în cadrul Ministerului Afacerilor Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia. Prin urmare, că nu se poate reţine că atât instituţia centrală, cât şi structurile sale teritoriale au calitatea procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unităţile dintr-o instituţie, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.

In sensul celor de mai sus este şi decizia civilă nr. 3522/16,10.2008 a Î.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deţinută exclusiv de către instituţia cu care funcţionarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituţia publică este organizată şi funcţionează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituţiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, soluţia instanţei de fond neavând suport în dispoziţiile procedurale privitoare la condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile".

Mai mult decât atât, în situaţia ipotetică a stabilirii dreptului intimatului reclamant la plata drepturilor băneşti în discuţie pe cale judecătorească, ţinând cont de faptul că între M.A.I. şi intimatul reclamant nu a luat naştere an raport juridic din care să rezulte obligaţia de plată în sarcina instituţiei pârâte Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat să  se constate că nu este necesară stabilirea unei garanţii privind alocarea fondurilor necesare plăţii în favoarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească, întrucât potrivit art. 1 din O.G, nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, „creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă", iar conform art. 4 „ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii".

In concluzie, pârâtul apelant a solicitat să se constate faptul că în sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligaţie legală de a asigura în bugetele instituţiilor din subordine sumele dispuse de către instanţa de judecată prin titluri executorii a fi plătite terţilor, ceea ce însă nu înseamnă că ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să stea în judecată în toate litigiile în care sunt Implicate structurile din cadrul M.A.I. pentru simplul motiv că, faţă de acestea, îşi exercită atribuţiile aferente calităţii de ordonator principal de credite.

Instituţia noastră apelantă nu are calitate procesuală pasivă nici faţă de cel de-al doilea petit al acţiunii deduse judecăţii (încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă) pentru următoarele motive:

Potrivit cererii de chemare în judecată intimatul reclamant este pensionar militar al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „H.” al Judeţului Mureş, trecerea în rezervă a  acestuia, cu drept de pensie, intervenind în anul 2012.

In aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. 3 şi art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat a fost emisă H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, art. 1 lit. b stipulând că locurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale sunt cele care implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare, acestea fiind precizate în anexa 2 la hotărârea Guvernului.

Totodată, art. 7 din H.G. nr, 1294/2001 stipulează că „Stabilirea criteriilor şi a metodologiei de încadrare a personalului militar în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate, procedura de nominalizare a personalului care îşi desfăşoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiţii, denumirea locurilor de muncă, unităţilor, activităţilor şi/sau a funcţiilor, precum şi evidenţa perioadelor de activitate în aceste condiţii se fac prin norme interne de aplicare a prezentei hotărâri...".

Astfel, normele de încadrare a personalului Ministerului Afacerilor Interne în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alto condiţii au fost stabilite prin Ordinul M.A.I. nr. 283 din 01.07.2002 care, la art. 2 alin. 2 stipulează că „Beneficiază de încadrare în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, cadrele militare care desfăşoară efectiv activităţi sau lucrează în locuri de muncă prevăzute de anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 care constituie atribuţii cu caracter permanent potrivit fişei postului. Acestea vor fi stabilite de comandanţii în a căror competenţă se află, prin ordin de personal, odată cu numirea acestora în funcţii".

Referindu-ne strict la pretenţiile intimatului reclamant,  solicită a se observa că Ministerul Afacerilor Interne - prin reprezentantei său legal - avea obligaţia de a stabili, la nivel de act normativ intern, normele de aplicare a H.G. nr. 1294/2001, obligaţie care a fost îndeplinită.

Atribuţiile privind încadrarea activităţii desfăşurate de intimatul reclamant în diferite condiţii de muncă revin, potrivit normelor legale mai sus menţionate, şefului inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş şi nicidecum Ministerului Afacerilor Interne.

Apelantul Ministerul Afacerilor Interne a susţinut faptul că, intimatul reclamant a arătat în cuprinsul acţiunii că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „H." al Judeţului Mureş, raporturile de serviciu ale acestuia derulându-se astfel cu această instituţie cu personalitate juridică, astfel cum prevede art. 7 alin. 1 din HG. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă „Inspectoratul General are în subordine serviciile de urgenţă profesioniste, organizate ca inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu personalitate juridică".

De asemenea, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, pârâta apelantă supune atenţiei instanţe şi prevederile art. 222 din Codul civil, potrivit cărora „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 decembrie 2014 pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „H.” al Judeţului Mureş a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

In motivarea cererii s-a arătat că în fişa postului sunt înscrise condiţii deosebite de muncă care a fost însuşită şi nu a fost contestată de petent pe timpul activităţii acestuia.

S-a arătat că toate drepturile sunt în conformitate cu titlul pensiei la data pensionării şi nu ulterior.

A formulat întâmpinare la data de 9 decembrie 2014 şi pârâtul M.A.I., invocând excepţia tardivităţii motivării apelului, raportat la prevederile art. 468 Cod pr. civ., art. 214 din Legea nr.62/2011 şi art.470 al.3 Cod pr. civ.

S-sa considerat că hotărârea apelată este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia vizând fondul cauzei raportat la prev. art.20 din Anexa VII a Legii 284/2010 şi ale prev. O.G. nr. 7/1998.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, instanţa a constatat că apelurile declarate sunt nefondate din următoarele considerente :

Faţă de prevederile art.20 al.2 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010 raportat la faptul că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie de invaliditate prin Decizia nr. 138133/12.09.2012, acordându-i-se pensie de invaliditate şi nu pensie de serviciu, situaţia acestuia nu se regăseşte între ipotezele textului de lege citat, neavând dreptul la aceste ajutoare suplimentare în cuantum de 30 solde lunare.

Nu prezintă relevanţă nici faptul că la o dată ulterioară reclamantul a fost pensionat pentru limită de vârstă, atât timp cât aceste drepturi sunt acordate în conformitate cu prevederile legale menţionate şi sunt stabilite în funcţie de tipul pensiei la data pensionării.

Este nefondată şi trimiterea la O.G. nr.7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a pensionarului militar şi civil, deoarece actul normativ menţionat se aplică exclusiv în cazurile de restructurări ale unităţilor militare.

Rezultă că la momentul încetării raporturilor de serviciu persoana în cauză nu era îndreptăţită potrivit legii la primirea unor compensaţii băneşti.

Referitor la încadrarea în condiţii speciale conform fişei postului s-a reţinut că reclamantul la trecerea în rezervă a avut gradul militar de plutonier adjunct şi a solicitat eronat încadrarea în condiţii de muncă speciale conform H.G. nr. 1294, Anexa 1, pct.1 şi 4 deoarece Ministerul Afacerilor Interne îi sunt aplicabile prevederile Anexei nr.2.

Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale sunt prevăzute la Cap. II. şi petentul nu şi-a desfăşurat activităţile la nici un loc  de muncă din cele enumerate în acest text de lege, aşa cum rezultă din fişa postului, necontestat de petent pe timpul activităţii acestuia.

In ceea ce priveşte acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 lei se constată că pentru angajarea răspunderii patrimoniale trebuie să se administreze probe corespunzătoare care să contureze întinderea prejudiciului moral cauzat, avându-se în vedere particularităţile fiecărui caz în parte, ceea ce nu s-a realizat în prezenta.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă în cazul în care instituţia refuză eliberarea în înscrisurilor solicitate, reclamantul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie.

Calitatea procesuală pasivă a Ministerul Afacerilor Interne a fost stabilită raportat la prevederile art.1 şi art.7 al.2  din H.G. nr.1490/2004 potrivit cărora Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care are în subordine serviciile de urgenţă profesioniste.

S-au avut în vedere de asemenea prevederile art.7 al.3 din O.U.G. nr.30/2007, potrivit cărora Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de ordonator principal de credite.

Referitor la excepţia tardivităţii motivării apelului invocat de Ministerul Afacerilor Interne , raportat la prevederile art.470 al.3 Cod pr.civ. se constată că hotărârea a fost comunicată reclamantului la data de 28.10.2015 iar cererea de apel formulată de reclamant cu motivele de apel a fost expediată prin poştă la data de 10.11. 2014, deci în termenul de motivare a apelului.

Faţă de cele ce preced, ţinând seama şi de prevederile art. 480 al.1 Cod pr.civ. s-au respins apelurile declarate.

Domenii speta

Spete similare