În tabloul familial dominat de conflictul dintre părinţi, exerciţiul dreptului reclamantului de a păstra legături personale cu fiica sa, stabilit prin art.401 din Codul Civil, nu se poate realiza în prezenţa intimatei pârâte, deoarece minora ar asista la conflictul dintre părinţii săi, aspect de natură a-i afecta grav buna creştere şi dezvoltare din punct de vedere psiho-emoţional.
Deoarece în prezent minora a crescut, are vârsta de 6 ani, a dobândit o oarecare independenţă şi stabilitate emoţională, iar prezenţa tatălui în viaţa sa nu poate fi decât benefică pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilei, premisele, avute în vedere la momentul când s-a stabilit iniţial programul de vizită, s-au modificat, exerciţiul dreptului de a păstra legături personale cu minora se poate realiza de către tată, în absenţa mamei
Curtea de Apel Târgu Mureș
Minor. Dreptul părintelui divorţat de a avea legături personale cu minorul. Interesul superior al copilului.
Judecătoria Pitești
exercitarea autorităţii părinteşti + STABILIRE DOMICILIU MINOR + PENSIE INTRETINERE.
Judecătoria Bârlad
Minori si familie
Judecătoria Caracal
Stabilire domicliu minor
Judecătoria Liești
Conform disp. art. 294 alin. 1 c. pr. civilă în calea de atac a apelului nu se formulează cereri noi.