Mandat european de arestare. Amânare predare persoana solicitata. Mama cu copil minor (mai mic de 3 ani) nascut prematur.

Decizie 146/P/ din 19.11.2012


În cauza exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica si psihica a minorului sau chiar a periclita viata si sanatatea acestuia întrucât, fiind nascut prematur, la vârsta frageda de mai putin de 3 luni, pâna la 1 an de zile, are nevoie obligatorie de prezenta mamei, atât pentru asigurarea hranei specifice sugarului (laptele matern), de îngrijirea adecvata dezvoltarii incomplete, cât si de afectiunea ei, pentru confortul psihic necesar acomodarii la viata extrauterina, cunoscut fiind ca între mama si copil, mai ales la aceasta vârsta, exista o legatura speciala, care trebuie protejata.

Instanta are în vedere drepturile fundamentale ale persoanei, astfel cum sunt garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale – printre care se regasesc dreptul la viata, dreptul la respectarea vietii private si de familie, (vizate în speta) - asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre ale Uniunii Europene si care constituie principii generale ale dreptului Uniunii, trebuind deci respectate.

Restrângerea acestor drepturi este permisa într-o societate democratica numai atunci când este necesara pentru securitatea nationala si siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii si moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Desi persoana solicitata este banuita de comiterea unor fapte penale (astfel cum sunt retinute în mandatul european de arestare), se constata ca la acest moment interesul superior al copilului este prioritar scopului urmarit prin emiterea mandatului european de arestare.

Legea nr. 302/2004

Art. 453 alin. 1 lit. b Cod procedura penala

Examinând actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca, la data de 14.11.2012, în baza art. 102 alin. 1 din Legea nr.302/2004 republicata, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Constanta a înaintat documentele pentru punerea în executare a mandatul european de nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG GIP emis la data de 14.09.2012 de autoritatile judiciare italiene – Tribunalul din Milano, în dosarul nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG GIP, împotriva persoanei solicitate S.C., nascuta în Medgidia, jud. Constanta, urmare a sesizarii Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala – Biroul Sirene, privind semnalarea mandatului european de arestare, ca pe baza acesteia sa se ia masura arestarii fata de persoana solicitata identificata pe raza Curtii si retinuta de procuror la data de 14.11.2012.

Mandatul european de arestare s-a emis în vederea efectuarii urmaririi penale de catre autoritatile judiciare italiene pentru savârsirea infractiunilor de criminalitate organizata transfrontaliera, aducerea unei persoane la starea de sclavie, trafic de persoane în stare de sclavie, prev. de art. 416, 600 si 601 din Codul penal italian si pedepsite cu pedeapsa închisorii de la 8 la 20 ani. Faptele sunt incriminate si de legea penala româna si constituie infractiunile prevazute de disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 modif., cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal, pedepsite cu pedeapsa închisorii de pâna la 20 ani si interzicerea unor drepturi”.

S-a retinut, ca situatie de fapt ca: „Persoana solicitata S.C. este acuzata ca este membru al unei organizatii având ca scop recrutarea de persoane fara venituri, cu handicap fizic, din România si aducerea acestora la Milano-Italia, în vederea practicarii cersetoriei, împotriva vointei lor, în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012. Membrii gruparii organizate, din care faceau parte mai multe persoane, dispuneau de vehicule, bani si case, erau extrem de violenti cu victimele, pe care le amenintau si le agresau pentru a le determina sa cerseasca, obligându-le sa traiasca asemenea sclavilor, în locuinte improprii si fara a li se asigura conditii minime de hrana si apa.”

Prin încheierea nr. 136/P din 15.11.2012, Curtea de Apel Constanta a dispus, în baza art. 103 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicata, luarea masurii arestarii persoanei solicitate S.C. pe o perioada de 5 zile, cu începere de la 15.11.2012 pâna la data de 19.11.2012, fixându-se termen la data de 19.11.2012 pentru depunerea mandatului european de arestare, însotit de traducerea în limba româna.

Aceste înscrisuri solicitate au fost depuse la dosar în data de 19.11.2012.

La termenul din data de 19.11.2012, instanta a audiat persoana solicitata S.C., aceasta aratând ca nu consimte la predarea sa catre autoritatile italiene, se prevaleaza de efectele regulii specialitatii prevazuta de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicata. A mai precizat persoana solicitata ca doreste sa execute eventuala pedeapsa ce i se va aplica în România.

În raport de dispozitiile art. 103 alin.6 din Legea nr. 302/2004, republicata, Curtea constata ca nu este incident vreunul din motivele de refuz ale executarii prevazute de art. 98 din acelasi act normativ, astfel încât devin incidente dispozitiile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.

Sub aspectul conditiilor de forma, mandatul european de arestare nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG GIP emis la data de 14.09.2012 de judecatorul pentru cercetari preliminare si audienta preliminara de la Tribunalul din Milano fata de persoana solicitata S.C. cuprinde toate mentiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, din examinarea dispozitiilor art. 98 alin. 1, 2 din Legea nr. 302/2004 nu rezulta existenta unor motive obligatorii sau optionale de refuz al executarii mandatului european de arestare  si nu au fost formulate obiectii privind identitatea persoanei solicitate.

Curtea mai constata ca mandatul european de arestare a fost emis în considerarea savârsirii unei infractiuni de participatie la o organizatie criminala si trafic de persoane, infractiuni pentru care nu este necesara îndeplinirea conditiei dublei incriminari, potrivit art. 96 alin. 1 pct. 1, 3 din Legea nr. 302/2004.

Având în vedere ca, în cauza, mandatul european de arestare cuprinde mentiunile prevazute de art. 86 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicata, este tradus în limba româna, faptele indicate în mandat sunt dintre cele care, potrivit art. 96 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, permit predarea fara verificarea îndeplinirii conditiei dublei incriminari, conditie care este însa realizata în cauza, nu se constata incidenta unor motive obligatorii sau optionale de refuz a executarii, conform art. 98 alin. 1,2 din Legea nr. 302/2004 republicata, nu sunt obiectii privind identitatea, având în vedere si prevederile art. 103 raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicata, Curtea va admite cererea de punere în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitata S.C.

În baza art. 103 alin. 7 si art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicata se va dispune executarea mandatului european de arestare nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG JEEP, emis la data de 14.09.2012, de judecatorul pentru cercetari preliminare si audienta preliminara de la Tribunalul din Milano (în baza ordonantei de aplicare a masurii de detentie preventiva în închisoare emisa de judecatorul pentru cercetarile preliminare din cadrul Tribunalului Milano în data de 14.09.2012) si predarea persoanei solicitate S.C. catre autoritatile judiciare solicitante, respectiv Tribunalul Milano - Italia, în baza mandatului european de arestare nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG GIP emis la data de 14.09.2012 de judecatorul pentru cercetari preliminare si audienta preliminara de la Tribunalul din Milano, sub rezerva regulii specialitatii predarii.

Din înscrisurile depuse la dosar în sustinerea cererilor formulate, rezulta ca persoana solicitata S.C. este mama a cinci copii minori, patru cu vârste între 6 si 14 ani, iar cel mai mic, S.B.Z., cu vârsta mai mica de 3 luni, nascut prematur la data de 27.08.2012, de a caror îngrijire se ocupa împreuna cu sotul sau, S.A.

De subliniat ca, prin sentinta penala nr.144/P, din data de 19.11.2012, pronuntata de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr.1350/36/2012, fata de tatal minorilor, S.A., s-a dispus admiterea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG GIP emis la data de 14.09.2012 de judecatorul pentru cercetari preliminare si audienta preliminara de la Tribunalul din Milano si mentinerea masurii arestarii, pe o durata de 24 de zile, începând cu data de 20.11.2012 si pâna la data de 13.12.2012  inclusiv,  în vederea predarii.

Din actele dosarului reiese ca în perioada arestului preventiv de 5 zile a celor doi parinti, dupa semnalarea privind mandatul de arestare europeana nr. 20442/12 RGNR – 4963/12 RG JEEP din 14.09.2012, emisa de judecatorul de ancheta preliminara de la Tribunalul din Milano, minorii s-au aflat în grija bunicii paterne, în vârsta de peste 70 de ani.

Daca de îngrijirea celor patru minori, cu vârste între 6 si 14 ani, se pot ocupa si alte persoane decât parintii, fara a fi periclitata major dezvoltarea lor fizica si psihica, nu acelasi lucru se poate întâmpla cu cel mai mic dintre minori, respectiv S.B.Z.

În opinia curtii, executarea imediata a mandatului european de arestare emis de autoritatile judiciare italiene, pe numele persoanei solicitate S.C., ar avea consecinte grave pentru acest minor.

Potrivit art.111 alin.3 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala, în mod exceptional, predarea poate fi amânata temporar, pentru motive umanitare serioase, cum ar fi existenta unor temeiuri suficiente pentru a se crede ca predarea va periclita în mod evident viata sau sanatatea persoanei solicitate.

Curtea apreciaza ca, în cauza, exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica si psihica a minorului S.B.Z. sau chiar a periclita viata si sanatatea acestuia întrucât, fiind nascut prematur, la vârsta frageda de mai putin de 3 luni, pâna la 1 an de zile, are nevoie obligatorie de prezenta mamei, atât pentru asigurarea hranei specifice sugarului (laptele matern), de îngrijirea adecvata dezvoltarii incomplete, cât si de afectiunea ei, pentru confortul psihic necesar acomodarii la viata extrauterina, cunoscut fiind ca între mama si copil, mai ales la aceasta vârsta, exista o legatura speciala, care trebuie protejata.

Instanta are în vedere drepturile fundamentale ale persoanei, astfel cum sunt garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale – printre care se regasesc dreptul la viata, dreptul la respectarea vietii private si de familie, (vizate în speta) - asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre ale Uniunii Europene si care constituie principii generale ale dreptului Uniunii, trebuind deci respectate.

Restrângerea acestor drepturi este permisa într-o societate democratica numai atunci când este necesara pentru securitatea nationala si siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii si moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Desi persoana solicitata S.C. este banuita de comiterea unor fapte penale (astfel cum sunt retinute în mandatul european de arestare), curtea constata ca la acest moment interesul superior al copilului este prioritar scopului urmarit prin emiterea mandatului european de arestare.

Retinând ca argumentele expuse se circumscriu motivelor umanitare serioase prev. de disp. art.111 alin.3 din Legea nr.302/2004, Curtea constata ca fiind îndeplinite conditiile impuse de lege privind amânarea temporara a predarii persoanei solicitate.

În ceea ce priveste durata amânarii predarii persoanei solicitate, instanta considera ca fiind benefica minorului cea stabilita de legiuitor în dreptul comun, respectiv art.453 alin.1 lit. b cod procedura penala, care reglementeaza cazul de amânare a executarii pedepsei atunci când condamnata are un copil mai mic de 1 an.

Pentru aceleasi considerente, curtea apreciaza ca cererile formulate de persoana solicitata, prin aparator, de întrerupere a executarii mandatului european de arestare si înlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, sunt nefondate.

În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicata, în cazul în care se va pronunta o pedeapsa privativa de libertate împotriva persoanei solicitate, aceasta va fi transferata în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 107 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicata, solutia se va comunica autoritatii judiciare emitente, Ministerului Justitiei, Centrului de cooperare Politieneasca Internationala – Biroul National Interpol.