Drept civil. Minori și familie – ordin de protecție

Prin sentinţa civilă nr. 193/CC din data de 30.04.2015 a Judecătoriei Bicaz, s-a respins cererea de emitere a ordinului de protecţie formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul N. O., ca neîntemeiată.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. 504/188/2015, la data de 17.04.2015, formulată de către reclamanta C.C., în contradictoriu cu pârâtul N.O., s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să emită un ordin de protecţie prin care să dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de fiica acesteia, N. E. J., şi faţă de rudele victimei, faţă de reşedinţa şi faţă de locul de muncă al victimei, încredinţarea copilului minor şi stabilirea reşedinţei acestuia la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică şi psihoterapie. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, s-a arătat că l-a cunoscut pe pârât în anul 2012, iar la data de 1.01.2013 s-a născut fiica acestora, N. E. J... În timp, relaţia dintre părţi s-a alterat tot mai mult, pârâtul concubin devenind tot mai agresiv.

Până la acest moment, reclamanta arată că a locuit împreună cu pârâtul în Londra, iar autoritatea părintească a exercitat-o împreună cu tatăl copilului. Fetiţa este înscrisă la grădiniţă în Londra, unde locuiesc de înainte de a se naşte.

Reclamanta a mai arătat faptul că, încă de la naşterea copilului, concubinul a avut un comportament agresiv, atât faţă de ea, cât şi faţă de copil. Pornirile pârâtului s-au accentuat, iar în vara anului trecut reclamanta arată că a fost supusă la agresiuni nenumărate, fizice şi verbale, numeroase scene petrecându-se în faţa copilului. Apogeul agresiunilor  a fost la data de 3 aprilie, când pârâtul a agresat-o şi a ameninţat-o cu moartea pe reclamantă şi pe copilul lor.

Astfel, pârâtul a venit acasă şi i-a zis că vrea să meargă la fratele lui în afara Londrei cu fiica lor, duminică 5 aprilie şi să rămână până a doua zi acolo (luni seara). Reclamanta susţine că nu a fost de acord ca pârâtul să plece singur cu copilul, pentru că fetiţa este foarte mică şi pentru că în cursul anului trecut, în luna decembrie, a mai plecat odată la fratele său, cu gândul de a duce copilul în România, fără ştiinţa sa. În plus, reclamanta arată că luni şi marţi era liberă de la serviciu şi voia să stea cu fiica sa.

Dat fiind dezacordul reclamantei, pârâtul a început să urle, să -i înjure şi a dat cu pumnul în dulapul lângă care se afla reclamanta, cu scopul de a o intimida. Văzându-l foarte agitat, l-a rugat de trei ori să o lase afară, dar, la auzul insistenţelor, pârâtul i-a dat o palmă puternică, a strâns-o de gât, a aruncat-o pe pat, s-a urcat deasupra ei şi i-a mai dat încă trei palme pe partea stângă şi două pe partea dreaptă.

Fiind cuprinsă de panică, reclamanta arată că a început să plângă şi s-a pus în genunchi în faţa lui pentru a-l implora să nu o mai lovească şi să o lase să iasă afară din cameră. Nu a fost lăsată să părăsească încăperea şi a ameninţat-o că, dacă vorbeşte cu cineva despre acest incident, va avea de suferit atât ea, cât şi familia din România.

Reclamanta susţine că i-a spus pârâtului că nu mai aude cu urechea stângă din cauza loviturilor aplicate, însă acesta nu a crezut-o şi a spus că joacă teatru. Ulterior incidentului, pârâtul s-a calmat după accesul de furie şi a doua zi au mers împreună să cumpere pampers pentru fetiţă, după care a mers la serviciu, de unde s-a întors duminică dimineaţa, la 3.30.

La ora 7 dimineaţa reclamanta arată că a fost trezită de concubin şi i-a spus să îşi pupe fata, întrucât el pleacă la fratele lui, acesta fiind ultimul moment în care şi-a văzut copilul.

Ulterior, reclamanta l-a sunat pe pârât, dar acesta nu a răspuns pe motiv că nu are semnal; la momentul când a răspuns şi-a auzit fiica plângând, pârâtul a recunoscut faptul că a plecat cu copilul din ţară şi că se află deja în Olanda şi a ameninţat-o să nu alerteze autorităţile pentru că, dacă el păţeşte ceva, nu îşi va mai vedea niciodată copilul.

Reclamanta arată că a mers la poliţie în Londra şi la serviciile sociale, unde a depus plângere împotriva pârâtului pentru răpire internaţională a copilului şi pentru agresiunile aplicate. De asemenea, reclamanta a mers la medic unde s-a constatat că i-a fost afectat timpanul în urma loviturilor primite de la concubin. Autorităţile din Anglia au îndrumat-o să facă demersurile necesare în România, unde se află fata şi tatăl ei.

Reclamanta arată că minora are 2 ani, este puternic legată afectiv de ea şi numai ea este capabilă să o îngrijească corespunzător, fără a fi afectată creşterea normală şi armonioasă.

În ceea ce priveşte relaţia cu pârâtul, reclamanta arată că aceasta s-a degradat începând cu luna februarie a anului trecut pe motiv că nu este o soţie bună, nu făcea mâncare şi curăţenie, deşi tot timpul se ocupa de copil şi de casă. Pârâtul a început să o ameninţe că o bate şi o dă afară din casă. Reclamanta precizează că a avut şomaj din luna aprilie a anului trecut şi toţi banii au fost alocaţi cheltuielilor de întreţinere a familiei.

 Nemaiputând rezista,  reclamanta arată că în luna august a mers la serviciile sociale, le-a povestit situaţia prin care trece zilnic şi a formulat o plângere.

 Văzând că poate avea probleme cu legea, pârâtul a rugat-o să îl ierte, lucru pe care reclamanta l-a şi făcut. Şi-a retras plângerea pentru a-i mai acorda o şansă însă, situaţia s-a agravat după acest moment.

După ce s-a întors din concediu, în luna septembrie a anului trecut, pârâtul a început să fie şi mai agresiv. Se întorcea de la serviciu şi ţipa că nu mai plăteşte chiria şi  îi spunea reclamantei să meargă să facă bani.

Reclamanta mai arată că, din data de 13 octombrie 2014 munceşte la agenţia Calibre Internaţional din Londra ca ospătar, dar acest lucru nu l-a mulţumit pe pârât, acesta ameninţând-o în continuare că o va bate dacă nu se va muta şi nu va şti nimeni ce i se va întâmpla.

Începând cu luna noiembrie 2014 pârâtul nu a mai lucrat, astfel încât reclamanta a trebuit să asigure întreţinerea întregii familii. Pârâtul a vândut telefoanele proprietatea reclamantei pentru a procura bani de chirie ( reclamanta a refuzat să-i mai achite chiria), astfel că reclamanta a fost nevoită să scoată bani de pe card pentru a-şi recupera telefoanele.

Reclamanta susţine că pârâtul  i-a controlat corespondenţa, contul bancar, email-ul şi telefonul, supunând-o la o tortură psihologică.  Mai mult decât atât, în Anglia, pârâtul este cercetat pentru violenţele împotriva fostului şef şi  a soţiei acestuia de la ultimul loc de muncă  şi a fost arestat pentru  aceste agresiuni.

Pentru agresiunile pe care i le-a aplicat la data de 03.04.2015 şi pentru răpirea fetiţei sale, reclamanta susţine că a formulat plângere atât în faţa autorităţilor române cât şi celor din Anglia. Este foarte speriată pentru faptul că acesta i-a demonstrat că este în stare de orice pentru a-i face rău.

În prezent, reclamanta arată că nu mai locuieşte în imobilul în care stătea cu chirie împreună cu pârâtul, de teamă ca  acesta să nu se întoarcă şi să o agreseze din nou. Serviciile sociale  britanice au sprijinit-o şi i-au pus la dispoziţie o locuinţă socială până va găsi o locuinţă corespunzătoare de închiriat.

Întorcându-se în ţară, reclamanta a aflat că scopul răpirii fetiţei a fost acela de a o plasa în familia pârâtului, pentru primirea remuneraţiei de asistent maternal.

 Reclamanta  pretinde că nu are curaj pentru a merge să-şi recupereze  fetiţa, de teamă că ar putea fi din nou agresată însă, însă apărătorul său împreună cu un agent de poliţie au mers la locuinţa pârâtului, unde au găsit-o  pe fetiţă, lăsată în grija mamei pârâtului.

Având în vedere că demersurile privind răpirea internaţională şi cele privitoare la încredinţarea fetiţei prin hotărâre judecătorească definitivă  pot dura mai mult de trei luni, reclamanta solicită a fi protejată printr-un ordin de protecţie împotriva pârâtului, astfel ca acesta să nu mai poată să-i facă rău atât ei cât şi copilului său.

Prin  violenţele fizice şi verbale aplicate, reclamanta arată că se simte în  permanenţă în pericol, i-a fost pusă în pericol integritatea psihică şi chiar libertatea.

Pârâtul, prin avocat ales M. B., a formulat întâmpinare (filele 24-27 dosar), prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii,  faţă de împrejurarea că reclamanta nu a completat şi depus la dosarul cauzei formularul special prevăzut de  Legea 217/2003, iar în cazul respingerii excepţiei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. A mai solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În motivarea întâmpinării, pârâtul arată că susţinerile reclamantei sunt ridicole şi realizate cu rea credinţă.  Acesta mai arată că, înainte de a avea o relaţie cu el, reclamanta a întreţinut relaţii sexuale cu fratele lui, aspect  despre care el nu a avut cunoştinţă, aflând abia după ce aceasta a venit în Anglia, fiind însărcinată.

Din acest motiv, relaţia cu fratele său a devenit greu de menţinut,  reclamanta fiind supărată pe acesta pentru că i-a spus pârâtului despre relaţia anterioară.

Pârâtul susţine că nu a lovit-o niciodată pe reclamantă, iar singurul motiv pentru care a acceptat  ca reclamanta să locuiască alături de el a fost fetiţa, pe care o iubeşte nespus. Crede că reclamanta suferă de afecţiuni de natură psihică, chiar de epilepsie, întrucât are dese crize în care îşi pierde cunoştinţa, revenindu-şi abia după ce o înţeapă cu acul.

Pârâtul mai arată că, înainte de a se naşte fetiţa, au locuit împreună la părinţii săi în comuna Pângaraţi, anterior amândoi lucrând în Anglia. Comportamentul reclamantei a fost unul distant atât faţă de el cât şi faţă de mama sa, neimplicându-se în treburile zilnice şi  manifestându-se ca un musafir.

Nepermiţându-şi să plece în Anglia cu maşina, pârâtul a lăsat-o acasă.  A fost de acord ca reclamanta să vândă maşina. După ce a încasat banii pe maşină, reclamanta a plecat de la domiciliul părinţilor pârâtului. După întoarcerea în Marea Britanie, pârâta a continuat să aibă crize, fiind dezinteresată total de bunăstarea fetiţei, lăsând-o de multe ori nemâncată şi neschimbată de scutece.

Pârâtul mai arată că a avut noroc de o doamnă din Baia Mare care, atunci când el se afla la muncă, aceasta s-a ocupat de fetiţă, hrănind-o şi schimbând-o de scutece.

Întrebând-o ce a făcut în perioada cât a stat în Italia, reclamanta i-a dat de înţeles pârâtului că practicase prostituţia.

În ce priveşte susţinerea reclamantei că ar fi fost arestat, în urma unor agresiuni exercitate asupra şefului  său şi a soţiei acestuia, pârâtul susţine că acestea sunt aberaţii, singura discuţie fiind doar cu privire la achiziţionarea unui autoturism, discuţia fiind încheiat amiabil, el nefiind niciodată arestat.

Pârâtul susţine că  neînţelegerile dintre el şi reclamantă s-au acutizat şi au culminat cu opoziţia ei vehementă, ca el împreună cu fetiţa să meargă la fratele său. Atunci a hotărât că fetiţa merită o viaţă mai bună, liniştită şi a luat decizia de a  aduce fetiţa în ţară, la mama sa, pentru o scurtă perioadă de timp urmând ca el să se întoarcă în Marea Britanie pentru a-şi finaliza relaţiile de muncă şi apoi de a se întoarce definitiv în România.

Plângerile către organele de poliţie au fost făcute de reclamantă după ce s-a întors în ţară şi după ce  aceasta a sunat-o pe mama pârâtului, care i-a comunicat că fetiţa este bine.

Incidentul la care face referire reclamanta, susţinând că a suferit leziuni la timpan, a fost determinat de căderea ei în urma unei crize, zgomotul  produs de cădere fiind auzit de persoanele cu care locuiau în Anglia şi pot confirma.

Pârâtul apreciază că persoana care prezintă pericol pentru fetiţa lor este chiar reclamanta, motiv pentru care acesta a promovat două acţiuni pe rolul Judecătoriei Bicaz, având ca obiect „exercitare autoritate părintească exclusivă, stabilire  locuinţă, atât pe calea dreptului comun cât şi pe cale de ordonanţă.

Pârâtul arată că nu este reală afirmaţia reclamantei potrivit căreia, scopul luării copilului şi a aducerii în ţară este acela de a încerca plasarea în familia mamei sale, în vederea obţinerii remuneraţiei pentru asistent maternal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, între presupusa victimă – reclamantă  C. C. - şi presupusul agresor – pârâtul N.O. există o situaţie conflictuală, începută în decursul anului 2014, continuată în anul 2015 şi culminând cu preluarea minorei de la domiciliul comun din Londra de către pârât şi aducerea acesteia în România, la locuinţa bunicii paterne.

Potrivit probelor administrate (înscrisurile depuse de reclamantă şi documentaţiile întocmite de autorităţile engleze), episoadele violente au început a avea loc în vara anului 2014, perioadă în care reclamanta s-a adresat serviciilor sociale din Londra şi unde a beneficiat de măsuri de ocrotire. La începutul lunii aprilie a avut loc un nou episod violent în care victimă a fost reclamanta, soldat cu urmări fizice asupra acesteia, urmat de părăsirea domiciliului comun de către pârât împreună cu fiica minoră a părţilor – element care echivalează cu o violenţă psihică asupra mamei, elemente care au determinat-o pe reclamantă să se adreseze organelor de poliţie şi serviciilor sociale în vederea recuperării minorei, sancţionării comportamentului pârâtului şi obţinerii protecţiei faţă de acesta.

Faţă de această situaţie, având în vedere comportamentul violent al pârâtului instanţa a reţinut calitatea de victimă a reclamantei C.C.  şi cea de agresor a pârâtului N.O., în înţelesul Legii nr. 217/2003.

 Cu privire la condiţiile speciale de admisibilitate ale ordinului, s-a  apreciat a fi îndeplinită condiţia vremelniciei măsurii, cele trei măsuri solicitate putând fi dispuse pe durata maximă prevăzută de lege. S-a mai reţinut că, în cauză, există o aparenţă de drept în favoarea reclamantei faţă de care s-a reţinut calitatea de victimă a violenţei în familie, date fiind violenţele la care aceasta  a fost supusă.

Pârâtul a fost reţinut de autorităţile britanice la data de 26.04.2015, potrivit Custody Record Front Sheet – Fişa de custodie nr. 01MS/2973/15, instituindu-se măsura de a nu părăsi teritoriul Angliei şi plasarea pârâtului sub cauţiune până la data de 15.06.2015, ora 6.00 PM.

Reclamanta a indicat faptul că intenţionează să se întoarcă pe teritoriul Angliei la mijlocul lunii mai, când i se termină concediul legal de odihnă de care beneficiază în această perioadă.

Cererea formulată de reclamantă vizează emiterea ordinului de protecţie pentru perioada în care aceasta se află pe teritoriul României, susţinând că pe teritoriul britanic beneficiază deja de măsuri de protecţie, după cum reiese şi din documentaţia întocmită de autorităţile britanice şi măsurile dispuse de acestea, respectiv interdicţia de a interfera cu martorii sau să obstrucţioneze altfel cursul justiţiei în soluţionarea plângerii formulate de reclamantă.

Analizând iminenţa de a fi supusă violenţelor de către pârât, instanţa a reţinut faptul că, în perioada dintre eventuala emitere a ordinului de protecţie şi momentul întoarcerii în Anglia, având în vedere interdicţia pârâtului de a părăsi teritoriul Angliei, reclamanta nu este supusă vreunui risc de violenţă din partea pârâtului faţă de care să fie protejată prin emiterea ordinului de protecţie.

În consecinţă, instanţa a reţine faptul că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită în cauză.

În ceea ce priveşte măsura de stabilire a domiciliului minorei la mama reclamantă, s-a reţinut faptul că recuperarea minorei este principalul obiectiv urmărit de către reclamantă în cauză, acesta fiind şi principalul obiect al probatoriului administrat la solicitarea părţilor.

Cu toate acestea, măsura stabilirii reşedinţei minorului dispusă în cadrul ordinului de protecţie este supusă aceloraşi condiţii de admisibilitate anterior analizate, nefiind însă îndeplinită condiţia privind caracterul iminent al pericolului.

În acest context, nu are nicio relevanţă dacă reclamanta suferă sau nu de eventuale boli neurologice (epilepsie), dacă s-a ocupat sau nu în trecut de creşterea minorei, deşi din probatoriul administrat nu au fost relevate aspecte care să formeze instanţei opinia potrivit căreia mama reclamantă nu s-a ocupat de minoră sau nu ar beneficia de condiţiile necesare creşterii şi educării acesteia.

În consecinţă, instanţa a apreciat că nu poate dispune măsura stabilirii locuinţei minorului în cadrul procedurii speciale a cererii de emitere a ordinului de protecţie, decât dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru emiterea acestuia, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Stabilirea domiciliului minorei, având în vedere situaţia specială în care minora se află – în întreţinerea bunicii paterne, tatăl nu poate părăsi domiciliul Angliei, mamei care se află în România nu i se permite preluarea minorei, nu este stabilită, în concret, situaţia domiciliului minorei prin hotărâre judecătorească având în vedere neînţelegerile evidente existente între părinţi  - poate fi solicitat prin valorificarea căilor legale pe care părţile le au la dispoziţie, având în vedere neîndeplinirea condiţiilor privind emiterea ordinului de protecţie.

În cazul în care situaţia existentă între părţi va suferi modificări privind iminenţa producerii violenţelor – ridicarea interdicţiei de a părăsi teritoriul Angliei şi revenirea pârâtului în România în perioada în care reclamanta se mai află pe teritoriul României – atunci reclamanta poate oricând introduce o nouă cerere de emitere a ordinului de protecţie, cerere faţă de care prezenta hotărâre nu ar avea autoritate de lucru judecat.

I.Calea de atac

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal reclamanta C. C.şi apel incident pârâtul N.O..

 1. Reclamanta critică hotărârea ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:

 Contrar susţinerilor instanţei, pericolul ca reclamanta să fie atacată de pârât ulterior datei de 15 mai 2015 când urmează să se întoarcă în Anglia, este iminent. Statul este obligat să asigure cetăţenilor săi protecţie, indiferent de locul unde îşi au reşedinţa.

Pârâtul a supus-o pe reclamantă la violenţe psihice şi fizice, autorităţile engleze au reacţionat prompt, însă cel mai important atac al pârâtului a fost acela de a răpi fetiţa de doi ani a părţilor, de a trece ilegal graniţa cu ea şi de a lăsa-o la mama sa, pe care nu o cunoaşte.

Presiunea şi suferinţa provocată reclamantei i-au pus acesteia în pericol integritatea psihică, aceeaşi violenţă psihică fiind exercitată şi asupra minorei, fapte suficiente să justifice instituirea ordinului de protecţie.

Şi directivele internaţionale reglementează cadrul legal în care se pot adopta măsuri de protecţie a victimelor violenţelor familiale şi a altor forme de constrângere indirectă.

Protecţia nu este o măsură necesară reclamantei până pe 15 mai, însă, după ce aceasta se va întoarce în Anglia, Statul Român nu poate să îi refuze protecţia pe motiv că nu este îndeplinită condiţia iminenţei pericolului.

Prin întâmpinare, intimatul N.O. a solicitat respingerea apelului reclamantei, arătând că nu există nicio iminenţă a producerii sau manifestării unei atitudini agresive, atâta timp cât el are interdicţie de a părăsi teritoriul Marii Britanii până pe 15 iunie 2015, iar reclamanta însăşi arată că beneficiază de protecţie în acest stat, în care autorităţile au reacţionat prompt.

 Decizia aducerii copilului în ţară a fost determinată de comportamentul reclamantei, de dezinteresul manifesta de aceasta, de lipsa cu zilele de la domiciliul comun, de plângerile şicanatorii pe care le-a depus, fără ca violenţele să fie reale.

 Minora este foarte bine îngrijită de bunica paternă, nu s-a exercitat nicio violenţă asupra ei.

Pe calea apelului incident, pârâtul a solicitat înlăturarea considerentelor instanţei prin care se reţine calitatea de victimă a reclamantei şi cea de agresor a pârâtului.

În hotărâre nu se arată care dintre înscrisuri denotă veridicitatea acuzaţiilor de violenţă fizică şi psihică, acestea nefiind dovedite  (cu acte medicale, fotografii, martori, înregistrări audio sau video).

În dovedire, părţile au depus la dosar înscrisuri.

II.Soluţia instanţei de apel

 Examinând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta C. C. a solicitat emiterea unui ordin de protecţie faţă de pârâtul N.O., fostul concubin, invocând mai multe acte de violenţă fizică şi psihică, exercitate în timpul convieţuirii, inclusiv asupra copilului rezultat în urma relaţiei lor, în vârstă de 2 ani.

Potrivit reclamantei, violenţa psihică a culminat cu răpirea de către tată a copilului lor de la domiciliul comun din Marea Britanie şi aducerea lui frauduloasă în România, la reşedinţa bunicii paterne, unde se află şi în prezent.

 Prima instanţă a constatat a fi îndeplinite în cauză o parte din condiţiile reglementate de Legea nr. 217/2003, privind urgenţa, vremelnicia măsurilor solicitate, calitatea reclamantei de victimă a violenţelor invocate şi a pârâtului de agresor în sensul legii speciale.

Singurul motiv pentru care, în primă instanţă, nu s-a emis ordinul de protecţie, a fost acela că pârâtul are interdicţie de a părăsi teritoriul Marii Britanii, iar cât timp reclamanta se află în România nu există pericolul exercitării asupra acesteia a vreunei agresiuni.

Dimpotrivă, apelanta-reclamantă pretinde că, ulterior datei de 15 mai 2015, urmează să se întoarcă în Anglia, întrucât îi expiră concediul, astfel că este necesară asigurarea protecţiei de statul al cărei cetăţean este.

Analizând probatoriul administrat în primă instanţă, completat cu înscrisuri în apel, Tribunalul apreciază că nu s-au făcut dovezi ale actelor de violenţă pretins a fi exercitate de pârât, care să justifice emiterea unui ordin de protecţie.

Astfel, mare parte din înscrisurile depuse de reclamantă privesc sesizări pe care ea însăşi le-a făcut diverselor autorităţi engleze, în care invocă agresiunile pârâtului asupra sa, dar nu s-au produs dovezi provenind de la terţe persoane care să confirme cele invocate, iar pârâtul nu a recunoscut niciuna din acuzaţiile ce i-au fost aduse. Nu rezultă nici faptele pentru care i s-a impus interdicţia de a părăsi teritoriul Marii Britanii, iar din declaraţia avocatei S. M., care a renunţat la contractul de asistenţă juridică încheiat cu reclamanta, rezultă că pârâtul a ameninţat-o cu formularea unei plângeri penale şi că le „va arăta el ceva” lor. Indiciile furnizate de aceste dovezi sunt insuficiente pentru a putea contura un profil de agresor pentru pârât şi, corelativ, de victimă pentru reclamantă, în sensul Legii nr. 217/2003, care să justifice instituirea unui ordin de protecţie.

 Este adevărat că, în cazurile de violenţă în familie, cel mai adesea este vorba despre fapte de agresiune care se desfăşoară în intimitatea locuinţei. Din acest motiv, poate fi dificil ca faptele să fie probate, mai ales în situaţiile în care agresiunile au loc atunci când nicio altă persoană nu este de faţă. În acest fel, se poate ca o persoană să fie victima unei forme de agresiune, dar să nu poată proba acest fapt, mai ales în situaţiile de violenţă psihică.

 În egală măsură, însă, există şi riscul de a se abuza de drept prin expunerea la o măsură de limitare a exerciţiului drepturilor în baza unui ordin de protecţie a unui membru de familie care nu este în realitate un agresor. Se poate ca în astfel de situaţii să se dorească chiar agresarea psihică a acestuia prin acuzaţii false de violenţă. În consecinţă, este vorba despre un echilibru foarte greu de atins în demersul de protejare a drepturilor celor două părţi implicate în acte de violenţă în familie.

 Cu toate acestea, principiul probaţiunii care guvernează procesul civil român cere ca cel care pretinde ceva în justiţie să facă dovada celor afirmate, cu mijloacele de probă legal recunoscute.

S-a insistat mult asupra episodului „răpirii” minorei de lângă mama sa, invocându-se acest fapt ca o formă de violenţă psihică din cele reglementate de art. 4 lit. b) din Legea nr. 217/2003.

Instanţa apreciază însă că faptul luării minorei de lângă mamă, fără consimţământul ei, deşi i-a produs acesteia o certă şi profundă suferinţă psihică, nu poate constitui, singur, temeiul instituirii ordinului de protecţie.

 Instanţa nu neagă trauma sufletească la care a fost expusă reclamanta prin această acţiune a pârâtului, însă apreciază că altele sunt căile legale pentru redobândirea de către reclamantă a drepturilor părinteşti şi exercitarea lor deplină, nu măsura ordinului de protecţie, care, oricum, are o întindere limitată  (de maxim 6 luni) şi nu rezolvă diferendele dintre părinţi privind custodia minorului.

În concluzie, Tribunalul reţine că, în speţă, nu s-au probat actele de violenţă sau tratamentele agresive care să justifice şi pentru viitor protecţia reclamantei pe cale ordinului reglementat de Legea nr. 217/2003, astfel că, în temeiul art. 480 C.proc.civ., va fi respins ca nefondat apelul principal formulat de reclamanta C. C. şi va fi admis apelul incident declarat de pârâtul N.O., cu consecinţa înlăturării din considerentele sentinţei civile atacate a referirilor cu privire la calitatea de victimă pentru C.C. şi de agresor pentru N.O..

Domenii speta

Spete similare