Precaritatea posesiei neeexercitate sub nume de proprietar

Posesia asupra unui teren agricol cooperativizat în perioada anilor  1959-1989 şi folosit de către posesor cu acordul Cooperativei Agricole de Producţie în al cărei patrimoniu se afla respectivul teren, nu este  o posesie exercitată sub nume de proprietar, fiind lovită de viciul precarităţii, conform  art. 1853 C.civ. din 1864.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., la data de 01 august 2013, reclamantul V. A. a chemat în judecată pe pârâta Comuna Ş. – prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, având în vedere joncţiunea posesiei sale  cu cea a autorului său, asupra unui teren intravilan, în suprafaţă totală de 2.448 mp., situat pe raza satului Ş., comuna Ş., jud. T., amplasat în tarlaua nr. 43, parcela nr. 1343, având ca vecini: N – Izlaz, E – J. G., S – DE şi V – B. G.. 

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, V. I.,  a exercitat posesia  asupra unui teren arabil intravilan în suprafaţă de 0,25 ha, aşa cum rezultă din registrul agricol din anul 1959, iar ulterior din anul 1985, tatăl său apare înscris cu suprafaţa de 2.448 mp., situat în tarlaua nr. 43, parcela nr. 1343, fiind vorba de acelaşi teren. După decesul său în anul 1995, posesia asupra acestui teren a exercitat-o în mod continuu, fără a fi tulburat de cineva până în prezent.

A precizat că în baza Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit tatălui său, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan şi extravilan prin emiterea titlului de proprietate nr. 7700085, fără a se menţiona şi această parcelă. Mai arată că terenul fiind împrejmuit a fost folosit continuu fără a fi tulburaţi de cineva şi sub nume de proprietar, iar de la data deschiderii succesiunii şi până în prezent terenul se află în posesia sa, fără a fi viciată în vreun fel.

În toată această perioadă, de peste 50 de ani, atât autorul său cât şi el s-au comportat ca adevăraţi proprietari, având o posesie utilă asupra celor 2.448 mp., în sensul că a fost continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar, fără să le fie tulburată de cineva.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 35 din C.pr.civ., art. 1846 şi următoarele din C. civ., art. 1890 din C. civ., art. 82 din Legea nr. 71/2011.

La data de 26 septembrie 2013, pârâta Comuna Ş. – prin Primar a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că în evidenţa funciară din anul 1963, figurează înscris V. I. la fila 25, nr. crt. 15, parcelele 1538, 1539, cu suprafaţa de 0,22 ha, cu vecinii: J. G. şi B. G., iar în cadastrul intravilan din anul 1985, se înregistrează suprafaţa de 0,2448 ha teren arabil, fila nr. 37, amplasat în tarlaua nr. 43, poziţia nr. 1343, categoria de folosinţă arabil, iar la posesor este evidenţiat C.A.P.

A mai arătat că lui V. I. i s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru terenul intravilan în suprafaţă de 0,2323 ha poziţionat în tarlaua nr. 26, parcelele 708, 709, 710, întocmindu-se titlul de proprietate nr. 7700085, nedatat. Pentru suprafaţa de 0,2448 ha teren intravilan, taxele şi impozitele începând din anul 2006, sunt plătite la zi, iar în acest caz operează dreptul de uzucapiune de 30 de ani în favoarea reclamantului, neexistând în act translativ de proprietate asupra terenului pe care îl posedă de 0,2448 ha teren intravilan.

Au fost ataşate întâmpinării, copii după Registrul agricol din anul 1963 şi din anul 1985.

Reclamantul a solicitat iar instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri şi martorii J.I. şi F. S. (filele 58-59 dosar fond). 

Prin sentinţa civilă nr. 2335/ 01.07. 2014 , a fost respinsă acţiunea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamantul V. A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Ş. – prin Primar , ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel , instanţa de fond a reţinut prevederile art. 82 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind C.civ., potrivit cu care dispoziţiile art. 930 – 934 din C.civ. referitoare la  uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Pe cale de consecinţă, în cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.

Conform art. 645 C.civ. 1864 proprietatea se dobândeşte, între altele, şi prin prescripţie achizitivă. Uzucapiunea de lungă durată reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate privată asupra unui bun imobil, prin care un posesor neproprietar, bazându-se pe faptul posesiunii sale utile şi neîntrerupte timp de 30 de ani, devine cu efect retroactiv proprietar al imobilului, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă, proprietarul neposesor pierzând concomitent dreptul de proprietate în beneficiul celui dintâi.

În acest sens, art. 1837 C.civ. 1864 arată că prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea sub condiţiile determinate prin această lege, acestea fiind posesia utilă şi termenul general de prescripţie de 30 de ani pentru ipoteza uzucapiunii de lungă durată.

În cauza de faţă instanţa de fond a constatat că suprafaţa de 2448 m.p., categoria de folosinţă arabil, situată în intravilanul comunei Ş., tarlaua 43, parcela 1343, apare înscrisă în rolul agricol al autorului reclamatului, respectiv V. V. I., făcând astfel parte din suprafaţa totală de 4,95 ha înregistrate în evidenţele agricole.

Ulterior apariţiei legilor fondului funciar s-a formulat cerere de reconstituire pentru întreaga suprafaţă, cerere validată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar T., iar în urma aplicării coeficientului de reducere prevăzut în materie funciară s-a eliberat titlul de proprietate nr. 7700085 nedatat, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al autorului V. V. I. pentru suprafaţa de 4,81 ha.

Faptul că reconstituirea nu s-a realizat pe vechiul amplasament nu presupune de plano că nu a fost avută în vedere şi suprafaţa ce face obiectul prezentei cauze, cu atât mai mult cu cât totalul suprafeţei pentru care s-a eliberat titlul de proprietate corespunde cu cel aflat înscris în rolul agricol al autorului. Ori principiul reconstituirii în natură pe vechile amplasamente libere a fost statuat prin dispoziţiile Legii r. 247/2005, ceea ce nu înseamnă o nouă împroprietărire a persoanelor beneficiare de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

În materia fondului funciar, condiţiile şi limitele de restituire a terenurilor preluate de stat în mod abuziv, au fost reglementate prin Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 şi nr. 247/2005, acte normative cu caracter special care se aplică prioritar în raport de dispoziţiile de drept comun din C. civ., conform principiului generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

În condiţiile în care legiuitorul a adoptat acte normative speciale, prin care s-a perfecţionat sistemul reparator, acesta fiind supus controlului judecătoresc prin norme de procedură speciale, reclamantul a avut posibilitatea de a uza de prevederile acesteia pentru obţinerea măsurilor reparatorii pentru terenul expropriat, nefiind în nici un mod împiedicaţi de vreo împrejurare mai presus de voinţa lor.

Instanţa de fond a subliniat faptul că se putea uza de procedura specială a plângerii prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991 împotriva hotărârii comisiei judeţene, supusă controlului judecătoresc atât cu privire la întinderea dreptului de proprietate la reconstituirea căruia era îndreptăţit, dar şi cu privire la amplasamentul suprafeţei respective. Faptul că reclamantul nu a obţinut reconstituirea suprafeţei de teren de în litigiu pe vechiul amplasament, pe calea procedurii instituită prin lege specială, nu îi conferă acestuia posibilitatea de a obţine ulterior dreptul de a obţine aceleaşi măsuri reparatorii ca cele instituite prin legea specială prin valorificarea actului primar de proprietate, teza contrarie ducând la concluzia caracterului facultativ al procedurii prevăzute în materia fondului funciar, ceea ce nu poate fi admis.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul .

În motivare , s-a arătat că prin sentinţa apelată instanţa de fond a reţinut că terenul apare evidenţiat în rolul agricol al autorului reclamantului, făcând parte din suprafaţa totală de 4, 95 ha. înregistrată în evidenţele agricole iar în urma aplicării coeficientului de reducere prevăzut în materie funciară s-a eliberat titlul de proprietate nr. 7700085, nedatat, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4, 81 ha. Raportat la această reţinere , instanţa de fond a apreciat  în mod greşit probatoriul administrat în cauză , deoarece la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că s-a aplicat coeficientul de reducere prevăzut de art. 14 alin. 3 din Legea 18/1991 rep.

În temeiul acestei prevederi legale , reducerea nu este obligatorie, aceasta făcându-se numai atunci când terenul nu este suficient din cauzele menţionate în actul normativ. Instanţa nu poate uzita de această prevedere legală în lipsa unor probe din care să rezulte că terenul a fost insuficient la punerea în aplicare a legii.

În mod eronat a apreciat instanţa de fond că „ Faptul că reconstituirea nu s-a realizat pe vechiul amplasament nu presupune de plano că nu a fost avută în vedere şi suprafaţa ce face obiectul prezentei cauze, cu atât mai mult cu cât totalul suprafeţei pentru care s-a eliberat titlul de proprietate corespunde cu cel aflat înscris în rolul agricol al autorului.”

Pe de altă parte, reţinerea că reconstituirea nu s-a realizat pe vechiul amplasament dar a fost avută în vedere această suprafaţă la reconstituirea per total a întregii suprafeţe este nefondată. Atâta timp cât reclamantul împreună cu autorul său a avut o posesie utilă asupra suprafeţei de 2448 m.p., teren ce se află în intravilanul satului, nu se poate reţine că acesta este inclus în terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, pentru că altfel , ar fi fost individualizat în titlul de proprietate ca şi celălalt teren pe care îl deţine în intravilan.

A mai arătat reclamantul că , dacă autorul său nu a uzat de prevederile art. 53 din Legea 18/1991 nu-i poate fi imputat sau nu-i poate îngrădi dreptul de a uza de prevederile legii civile pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, modalitate prevăzută în mod expres de lege.

În drept , au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi următoarele C.pr.civ..

La data de 13.03. 2015 , pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că lasă la latitudinea tribunalului atribuirea în proprietate a suprafeţei solicitate de 2448 m.p. teren intravilan.

În motivare , s-a arătat că imobilul care face obiectul cauzei este situat în satul Ş., strada C., nr. 10, teren arabil intravilan . În evidenţa funciară a satului Ş., comuna Ş., anul 1963, fila 25 parcelele 1538 şi 1539 este înregistrat V. I. cu suprafaţa de 0, 22 ha. În cadastrul funciar al satului Ş., comuna Ş. , anul 1985 este înregistrată această suprafaţă la fila 37, cvartal nr. 43, parcela 1343 în suprafaţă de 0, 2448 ha., teren arabil.

Suprafaţa de 0, 2448 ha nu este inclusă în suprafaţa de 4, 95 ha, pentru această suprafaţă taxele şi impozitele sunt plătite începând cu anul 2006.

În susţinere , au fost depuse o serie de înscrisuri ( filele 14 – 16).

Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, a constatat că apelul este nefondat în limitele şi pentru  considerentele ce vor  succede:

Pe calea acţiunii în constatare, în baza dispoziţiilor art. 35 C.pr.civ., la cererea părţii care justifică un interes legitim şi nu are la îndemână cerere în realizare, se poate constata cu efect declarativ existenţa sau inexistenţa unui drept.

 În speţa dedusă judecăţii se solicită constatarea existenţei unui drept – cel de proprietate, asupra unui imobil teren, drept ce se pretinde a fi dobândit de către apelantul-reclamant  ca efect al uzucapiunii.

 În deplin acord cu instanţa de fond,  Tribunalul a constatat că, în privinţa dreptului de proprietate privată pentru terenurile ce au făcut obiectul cooperativizării sau preluării în orice mod de către stat sunt incidente imperativ dispoziţiile Legii 18/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare, ca lege specială şi derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun în materie (reprezentat de C. civ.).

Comuna Ş.,  pe raza căreia se află terenul în discuţie a fost supusă cooperativizării, iar din înscrisurile depuse la dosarul fond rezultă că au fost aplicate în privinţa terenurilor atât din intravilan, cât şi din extravilan, prevederile legilor speciale de fond funciar, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor persoanelor îndreptăţite.

Din interpretarea dispoziţiilor legilor fondului funciar, instanţa  de apel a reţinut că fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate suprafeţele de teren deţinute de cooperativele agricole de producţie la data de 1 ianuarie 1990, înscrise in sistemul de evidenţă a cadastrului funciar general sau al registrului agricol, corectate cu înstrăinările legal făcute de către cooperativa agricolă până la data intrării in vigoare a legii (art. 11, al. 3 din Legea 18/1991).

Potrivit art. 11, alin. 1 din Legea 18/1991, coroborat cu art. 6, al. 1, ind. 3 din Legea 1/2000 “suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, registrul agricol de la data intrării in cooperative, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori”.

Din  înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că  apelantul reclamant sau autorul său V. V I. ar fi contestat modul în care acestuia din urmă i-a fost reconstituit dreptul de proprietate (ţinând cont că este vorba de o suprafaţa considerabilă -2448mp care nu poate trece foarte uşor neobservată ca lipsind din titlul de proprietate), şi de vreme ce nu au uzat de căile de atac expres prevăzute de Legea 18/1991, în ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate, în mod corect i s-a eliberat autorului apelantului-reclamant titlul de proprietate pentru suprafaţa de 4 ha şi 8100mp  de către Comisia Judeţeană T. pe baza actelor provizorii de proprietate, nedesfiinţate, potrivit legii.

Instanţa de apel a reţinut, aşadar, ca şi prima instanţă,  că autorul apelantului reclamant din prezenta cauză sau chiar apelantul reclamant nu au respectat procedura administrativă obligatorie instituită de legea 18/1991.

 Astfel, potrivit art. 9, alin. 3 din Legea 18/1991, cererea se depune la primăria localităţii sau, după caz, la primăriile localităţilor în a căror raza teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, regula de principiu fiind aceea că instanţele judecătoreşti nu se pot substitui organelor care potrivit legii au competenţa de a emite actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv comisiile si organele administraţiei abilitate in acest sens.

 Ca atare, Legea nr. 18/1991 instituie o procedura specială în materia reconstituirii sau constituirii dreptului, cel îndrituit trebuind să  urmeze această procedura pentru a-şi readuce dreptul în patrimoniu în cazul reconstituirii şi numai apoi să uzeze de atributele ce i le conferă aceasta.

Totodată,  sub aspectul analizării probatoriului din dosar şi a îndeplinirii cerinţelor art. 1847 C. civ. privind posesia utilă, necesară pentru a uzucapa, se observă că, în ce priveşte chiar îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dreptul comun,  în cauză nu a  fost exercitată  o posesie utilă în sensul art. 1847 C. civ. asupra terenului în suprafaţă de 2448 mp, situat în  tarlaua 43, parcela 1343, comuna Ş. , satul Ş., asupra căruia se  solicită constatarea dreptului de proprietate.

Pentru a putea dobândi proprietatea prin uzucapiune se cere ca pe toată durata prevăzută de lege, 30 de ani conform art. 1890 C. civ., să se exercite o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, prescripţia achizitivă fiind o sancţiune prevăzută de legea civilă pentru proprietarul nediligent care se desesizează de bunul său pe o perioadă mare de timp.

 În cauză, Tribunalul  a reţinut  faptul vicierii posesiei exercitate de către autorul apelantului-reclamant prin precaritate, aceasta nefiind public exercitată şi sub nume de proprietar conform art. 1853 şi art. 1856 C. civ. pe toată perioada cerută de lege,  întrucât terenul fiind cooperativizat în perioada 1959-1989 şi lucrat de membrii cooperativei agricole de producţie,  în această perioadă autorul apelantului-reclamant  nu a avut decât folosinţa terenului în discuţie aflat în CAP, posesia nefiind exercitată sub nume de proprietar.

În condiţiile în care autorul apelantului reclamant a folosit o suprafaţă de teren care era în patrimoniul CAP- ului ( aşa cum rezultă din înscrisul depus la fila 12-dosar fond), cu acordul acestei unităţi,  posesia asupra acestei suprafeţe de teren nu a fost exercitată sub nume de proprietar, fiind lovită de viciul precarităţii, conform  art. 1853 C.civ.

Fiind vorba de un teren adus în patrimoniul CAP- ului singura modalitate pentru a se dobândi dreptul de proprietate era urmare a procedurii administrative prevăzute de legea specială, respectiv de Legea 18/1991 privind fondul funciar, dobândirea terenurilor proprietate cooperatistă prin prescripţia achizitivă fiind  exclusă atât de statutul CAP, dar şi de dispoziţiile  art. 1844 C. civ.

Faţă de considerentele menţionate, s-a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., apelul declarat a fost respins ca nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare