Minoritate- infracţiuni concurente pe legea veche şi legea nouă

Sentinţă penală 21 din 08.09.2015


MINORITATE- INFRACŢIUNI CONCURENTE PE LEGEA VECHE ŞI LEGEA NOUĂ

Asupra prezentului proces penal:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu nr. …/P/2014  din data de 14.01.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor …. Constantin pentru săvârşirea a 10 infracţiuni concurente, respectiv :

1. - tâlhărie calificată prev. de art. 233  – art. 234 alin. 1 lit. d N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin.2 N.C.pen., cu aplic. art.5 N.C.pen.  cu referire la fosta infracţiune de  tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi c C.pen. din anul 1969, cu aplic.art. 99 şi urm. C.pen. din anul 1969,

2. – furt calificat în scop de folosinţă, faptă prev şi ped. de art. 230 alin. 1 N.C.pen. rap. la art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.  b şi d din N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen.,

3. -  furt calificat,  faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.  b şi d din N.C.pen.. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen.,

4. - conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev şi ped. de art. 335 alin. 1 din N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen.,

5. - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din N.C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen., (săvârşită în ziua de 22.03.2014, în dauna persoanei vătămate …. Cecilia);

6. - furt calificat, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1- art.229 alin. 1 lit. b din N.C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen.,( săvârşită în noaptea de 24/25.03.2014, în dauna persoanei vătămate … Dumitru);

7. - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen., (săvârşită în ziua de 25.03.2014, în intervalul orar 12,30-14,20, în dauna persoanei vătămate … Marian);

8. - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen., (săvârşită în ziua de 25.03.2014, în intervalul orar 16,00-17,00, în dauna persoanei vătămate … Mircea);

9. - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen., (săvârşită în ziua de 27.03.2014, în intervalul orar 10,50-12,40, în dauna persoanei vătămate … George);

10. - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din N.C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 2 N.C.pen., (săvârşită în ziua de 28.03.2014, în jururul orelor 11,35, în dauna persoanei vătămate … Maria), toate cu aplicarea art.38 alin.1 N.C.pen.

 Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că inculpatul,  în seara  zilei de  13.12.2013, în jurul orei 21,50, în timp ce se afla pe b-dul Unirii, în faţa blocului …, din mun. Buzău, i-a sustras prin smulgere, o geantă persoanei vătămate .. Elena ;

 -  în noaptea de 17/18.03.2014,  folosind ca mod de operare chei potrivite,  a sustras autoturismul aparţinând persoanei vătămate … Radu, în valoare de 5.000 lei, pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere, din parcarea situată în faţa bl. .. din mun.Buzău, pe care apoi l-a condus pe mai multe străzi  din mun.Buzău,  pe o distanţă de aproximativ 5 Km., deşi nu poseda permis de conducere, iar atunci când l-a abandonat a sustras din torpedoul acestuia o borsetă -

-  în perioada 22- 28.03.2014, profitând  de neglijenţa  altor şase persoane vătămate, care şi-au lăsat portierele autoturismelor  neasigurate, pe străzi situate pe raza municipiului Buzău, inculpatul a pătruns  în interiorul acestora şi a  sustras bunuri şi sume de bani prin întreaga activitate infracţională inculpatul provocând un prejudiciu total de 9.850 lei din care s-a recuperat o parte în cuantum de 8.350 lei, prin restituire în natură . 

 Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului , declaraţiile persoanelor  vătămate,  declaraţiile martorilor … Iulică Gabriel, … Nicolae Alexandru , … Marius Daniel, … .. Mihael, … Alexandru ., … Niculae, … Brifor, … Florin , … Gabriel, suport optic nr. …. 29/74 din 27.03.2014 si proces-verbal de vizionare a imaginilor,  rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite de  S.J.M.L. Buzău , dovezi de ridicare bunuri, de predare, procese verbale de cercetare la faţa locului, rapoarte de constatare criminalistică, instanţa va reţine următoarele:

Inculpatul  minor  …. Constantin ( 14 la data săvârşirii faptelor, 15  ani în prezent ) are domiciliul în  municipiul Buzău,judeţul Buzău,  în prezent însă, se află în Suedia ( Gotenborg) unde este  plecat împreună cu tatăl său şi sora sa din  septembrie 2014, aşa cum rezultă  din adresa Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, dar şi din susţinerile mamei acestuia, numita … Eugenia, făcute în faţa instanţei de judecată la ultimul termen de judecată.

În seara zilei de 13.12.2013,  în jurul orelor 20,30, inculpatul minor … Constantin s-a întâlnit,  pe str. …  din municipiul Buzău, cu numiţii …. Leonard şi … Nicolae Alexandru, şi au purtat discuţii legate de mersul  împreună cu colindul la locuinţele din blocurile situate în cart. Micro 3 din  mun. Buzău. Doar inculpatul şi numitul .. Nicolae Alexandru au căzut de acord să meargă la colindat,  … Leonard motivând că urmează să meargă la unul din verii săi.

După ce au colindat la mai multe locuinţe situate în zona menţionată anterior, în jurul orelor 21,30, inculpatul şi … Nicolae Alexandru au stabilit să meargă să se reîntâlnească cu … Leonard.

Traversând împreună trecerea de pietoni, situată în zona rondului din zona hypermarketurilor XXL şi Carrefour, cei doi minori au observat-o, în timp ce trecea pe lângă ei, pe persoana vătămată …. Elena. Aceasta se îndrepta de la serviciu către domiciliu, având în mână geanta personală, care  de fapt le-a atras atenţia celor doi minori, ei necunoscând persoana vătămată.

Inculpatul … Constantin i-a propus lui …. Nicolae Alexandru să-i smulgă geanta din mână persoanei vătămate iar acesta a fost iniţial de acord, mergând astfel amândoi în urma persoanei vătămate, pe trotuarul b-dului Unirii, din faţa blocurilor situate pe aceeaşi parte cu Hypermaketul XXL.

După ce au urmărit-o aproximativ 50 de metri, inculpatul i-a propus lui … Nicolae Alexandru să îi smulgă el geanta din mână persoanei vătămate, însă acesta a refuzat. Astfel că inculpatul a hotărât că îi va smulge el geanta, în acest sens apropiindu-se mai mult de persoana vătămată.

Atunci când inculpatul se afla la doar circa un metru de persoana vătămată, …. Nicolae Alexandru a fugit pe lângă inculpat, spunându-i să nu îi mai smulgă geanta acesteia, continuând apoi alergarea în timp ce traversa  strada către blocurile de peste drum.

Inculpatul nu a dat însă importanţă acestui aspect şi, după ce …. Nicolae Alexandru a fugit, a apucat de geanta pe care persoana vătămată o ţinea în mână.

Persoana vătămată a opus însă rezistenţă, încercând să ţină de geanta respectivă, însă inculpatul atunci a tras mai tare şi a reuşit să i-o smulgă din mână, după care a fugit cu aceasta pe un gang dintre blocurile din apropiere, către str. Căpşunelor, loc unde însă s-a rătăcit.

Martorul … Marius Daniel, aflat în zonă şi care, deasemenea,  se îndrepta către domiciliu, a observat cele întâmplate şi faptul că persoana vătămată a început să strige după ajutor, astfel că a fugit în urmărirea inculpatului, găsindu-l în locul în care acesta se rătăcise, având aupra sa geanta pe care tocmai o sustrăsese, Astfel, martorul l-a condus pe inculpat în continuare în locul în care avusese loc fapta şi unde rămăsese persoana vătămată.

Martorul …. Marius Daniel i-a restituit geanta persoanei vătămate, aceasta constatând că nu îi lipseau bunuri ori bani din interior.

Aspectele de mai sus au fost observate şi de către martorul … Iulică Gabriel, care  îl cunoştea pe inculpat.

Atunci când inculpatul a tras mai tare de geantă, pentru a o putea smulge din mâna personei vătămate, aceasta de pe urmă a fost rănită la nivelul degetului mijlociu de la mâna dreaptă şi, întrucât începuse să resimtă dureri puternice la acel deget, după ce i-a fost înapoiată geanta, s-a deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, unde i-a fost aplicat un aparat gipsat, pe care l-a menţinut 2 săptămâni, conform susţinerilor acesteia, neprezentându-se ulterior la S.J.M.L. Buzău în vederea eliberării unui certificat medico-legal.

Martorul … Marius Daniel a confirmat modalitatea de comitere a faptei expusă mai sus de către inculpat precum şi faptul că minorul care îl însoţea pe … Constantin, respectiv … Nicolae Alexandru, a fugit pe lângă persoana vătămată, înainte ca inculpatul să apuce de geanta acesteia, neavând nici un fel de contribuţie efectivă la smulgerea genţii, inculpatul singur  smulgând geanta din mână persoanei vătămate şi  fugind cu aceasta.

În ceea ce priveşte latura civilă, persoana vătămată …. Elena a precizat că valorea bunurilor sustrase era de 200 lei însă, având în vedere că şi le-a recuperat, nu are pretenţii civile de la inculpat.

Având în vedere vârsta inculpatului la momentul comiterii infracţiunii, în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, iar potrivit Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 22 din 21.01.2014, al S.J.M.L. Buzău, rezultă că inculpatul … Constantin a avut capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei, faţă de care discernământul a fost păstrat.

În ziua de 17.03.2014, în timp ce se plimba singur pe str. Gârlaşi din mun. Buzău, inculpatul … Constantin a observat autoturismul marca „Dacia Break”, cu nr. de înmatriculare …, proprietatea persoanei vătămate …. Radu.

Având asupra sa o cheie tip „Dacia”, a descuiat cu aceasta portiera şoferului, urcându-se în interiorul autoturismului, unde a găsit o cheie pentru contact, reuşind să pornească motorul cu aceasta.

Păstrând asupra sa cheia găsită în interior, a părăsit autoturismul gândindu-se să se întoarcă în seara aceleiaşi zile, să îl sustragă şi  să se plimbe cu acesta.

Astfel, în seara respectivă, s-a întors la acel autoturism, s-a urcat la volan şi, cu cheia menţionată anterior,  a pornit motorul şi a  început deplasarea cu acesta de pe loc, către str. Primăverii.

Pe str. Primăverii, inculpatul l-a observat pe martorul … Cosmin Mihael, a oprit autoturismul în dreptul acestuia şi l-a invitat  să se urce şi el, să îl plimbe. Acesta a urcat pe locul din dreapta faţă iar inculpatul a condus în continuare autoturismul. Tot pe str. Primăverii, la scurt timp, i-a observat pe martorii … Alexandru Cosmin şi … Niculae, pe care îi cunoştea, invitându-i şi pe aceştia să se urce în autoturism pentru a-i plimba, martorii acceptând şi  urcându-se pe bancheta din spate.

Martorii … Alexandru Cosmin şi … Niculae au coborât însă din autoturism după ce inculpatul a parcurs o distanţă foarte scurtă, plecând fiecare către domiciliul său.

În continuare, inculpatul a condus autoturismul sustras către zona din spatele str. Primăverii, unde se află mai multe grădini.

La un moment dat, inculpatul a oprit autoturismul şi a căutat în torpedou, unde a găsit borseta reclamată de persoana vătămată a-i fi fost sustrasă.

După aceea a revenit cu autoturismul pe străzile din zona cart. Dorobanţi 2 şi l-a condus până pe str. Gârlaşi, oprindu-1 în dreptul imobilului cu nr. ….

Aici i-a solicitat martorului … Cosmin Mihael să coboare din autoturism, după care a luat borseta persoanei vătămate, pe care anterior o găsise în torpedou, şi a părăsit şi el autoturismul.

Persoana vătămată … Radu a apreciat valoarea autoturismului sustras la suma de 5.000 lei însă, având în vedere că şi l-a recuperat, a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 150 lei, reprezentând contravaloarea borsetei, ce conţinea certificatul de înmatriculare al autoturismului cu dovada I.T.P., dovada R.C.A. a autoturismului, o pereche de ochelari de soare cu rame din plastic cu inscripţia AVON şi două fotografii reprezentându-i pe  cei doi fii ai săi.

În ziua de 22.03.2014, în intervalul orar 17,50-18,20, în timp ce se plimba pe străzile din  cart. Dorobanţi 2, din municipiul Buzău, inculpatul …. Constantin a observat autoturismul marca „Daewoo Cielo”, cu nr. de înmatriculare ….-BCP, aparţinând numitului … Constantin, parcat în faţa blocului …, şi a luat hotărârea  să încerce să sustragă bunuri din interiorul acestuia.

După ce a încercat portierele autoturismului, constatând că erau dezasigurate, a pătruns în interior. Pe bancheta din spate a observat geanta lăsată de persoana vătămată şi,  verificând conţinutul acesteia,  a găsit în interiorul acesteia portofelul persoanei vătămate … Cecilia, marca „Louis Vuitton”, pe care 1-a sustras, părăsind astfel autoturismul.

În interiorul portofelului se aflau legitimaţia de serviciu a persoanei vătămate, aceasta fiind agent de poliţie, tichetele pentru muniţie şi armament de la unitatea angajatoare, atestat de conducere a autoturismelor M.A.I., permis de acces la biblioteca judeţeană, suma de 75 de lei, un card bancar de salariu şi un card cumpărături ( ambele emise de Banca Trasilvania ), carduri de fidelitate emise de farmaciile „Sensiblu” şi „Dona”, un card de cumpărături emis de  banca BancPost, un card plăţi Distrigaz, toate pe numele persoanei vătămate.

Inculpatul a cheltuit suma de 75 de lei în interes personal, iar documentelor din interiorul portofelului sustras le-a dat foc, pe un câmp din apropierea str. Primăverii, în seara zilei următoare, acest aspect fiind perceput direct de către martorii … Brifor şi … Cosmin Mihael.

La data de 27.03.2014, … Constantin a condus organele de poliţie în zona în care a dat foc documentelor din portofelul sustras persoanei vătămate … Cecilia, loc în care au fost identificate atât resturi arse din documentele ce au fost sustrase acesteia, cât şi legitimaţia de serviciu pe numele său, un card GDF Suez, un card „Sensiblu”, un bilet Metrorex, o carte de vizită de la un salon de machiaj, în stare integrală, care au fost ridicate de la faţa locului în prezenţa acestuia, fiind efectuate fotografii judiciare care au surprins starea în care au fost găsite.

În ziua de 24.03.2014, în jurul orelor 10,38, inculpatul s-a deplasat la un bancomat al Băncii Transilvania, amplasat la exteriorul sucursalei acestei bănci din mun. Buzău, b-dul Unirii Nord, în care a introdus cardul sustras persoanei vătămate …. Cecilia, după care a introdus o combinaţie de cifre, la tastatură, în speranţa că va introduce codul PIN al cardului şi va putea să retragă bani din cont.

Însă, după introducerea greşită a codului PIN de 3 ori,  cardul a fost blocat în bancomat, conform procedurii băncii, iar inculpatul a plecat din faţa acestuia, fără a-1 mai putea recupera ori a putea să retragă vreo sumă de bani de pe card. Persoana vătămată a fost înştiinţată de către  reprezentanţii băncii emitente despre captarea cardului la bancomat.

La dosarul cauzei se află ataşat un suport optic pe care au fost înscrise înregistrările video ale camerei de supraveghere de la bancomatul în care inculpatul a introdus cardul bancar sustras persoanei vătămate.

Documentele găsite în stare integrală de către organele de poliţie în locul indicat de inculpat, au fost restituite persoanei vătămate, în baza ordonanţei procurorului care a supravegheat urmărirea penală.

In aceste condiţii persoana vătămată a precizat că se constituie în continuare parte civilă cu suma de 500 lei faţă de inculpat.

Documentele care prezentau urme de ardere au fost ambalate în plic şi se află la dosarul cauzei.

Prin rechizitoriul procurorului s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea, în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău, pentru cercetarea infracţiunilor prev. de art. 250 N.C.pen. şi de art. 360 N.C.pen.

În seara zilei de 24.03.2014, în jurul orelor 22,00, persoana vătămată … Dumitru a parcat autoturismul proprietate personală, marca „Daewoo Matiz”, cu nr. de înmatriculare …-VXR, în lateralul blocului …., de pe str. Pietroasele, mun. Buzău, la plecarea din autoturism lăsând pe bancheta din spate laptop-ul personal, marca „Sony Vaio”, aflat într-o geantă de culoare neagră, uitând portierele autoturismului neasigurate.

În dimineaţa zilei de 25.03.2014, în jurul orelor 05,00-06,00, inculpatul minor , împreună cu numitul …. Florin, au mers în zona în care era parcat autoturismul persoanei vătămate, cu scopul de a sustrage bunuri din autoturisme.

Observând faptul că siguranţele portierelor autoturismului „Daewoo Matiz” erau ridicate, cei doi şi-au dat seama că acestea nu erau asigurate, hotărând astfel să sustragă bunuri din interiorul acestui autoturism.

Conform înţelegerii celor doi, … Florin a asigurat paza din apropiere, timp în care inculpatul a intrat în autoturism, iar din interior, de pe bancheta din spate, a sustras geanta cu laptop-ul menţionat anterior, după care cei doi au plecat împreună, stabilind să vândă laptop-ul.

În jurul orelor 09,00, în aceeaşi zi, inculpatul … Constantin se afla în zona pieţei din cart. Dorobanţi 2, având laptop-ul sustras asupra sa.

La un moment dat, în zona pieţei respective, i-a observat pe numiţii … Cosmin Mihael şi … lonuţ Laurenţiu, pe primul cunoscându-1 mai bine, fiind amici, iar pe al doilea cunoscându-1 doar din vedere, de pe str. Primăverii.

Inculpatul a mers la cei doi şi le-a spus că laptop-ul pe care îl avea în braţe este de vânzare, că este al mamei lui şi că aceasta l-a rugat să încerce să îl vândă pentru a face rost de bani.

… Ionuţ Laurenţiu s-a arătat interesat de cumpărarea laptop-ului, astfel că după ce 1-a verificat şi a constatat că funcţionează corespunzător, i-a oferit inculpatului suma de 500 lei, primind laptop-ul. Deşi l-a întrebat pe inculpat dacă nu cumva laptop-ul este furat, acesta de pe urmă 1-a asigurat că nu, acceptând astfel să îl cumpere.

Ulterior, inculpatul a împărţit în mod egal cu … Florin suma de 500 lei, obţinută în urma vânzării laptop-ului, fiecare cheltuind banii în interes personal.

 În seara aceleiaşi zile, … lonuţ Laurenţiu a luat legătura cu un cunoscut de-al său, … Daniel, căruia i-a vândut laptop-ul respectiv cu suma de 520 lei.

La data de  27.03.2014 a fost audiat martorul … Daniel, iar cu ocazia audierii, acesta a predat organelor de poliţie laptop-ul ce îi fusese sustras persoanei vătămate şi pe care îl cumpărase de la …. lonuţ Laurenţiu, declarând că nu doreşte să se constituie parte civilă în procesul penal, pentru recuperarea sumei de 520 lei, pe care a achitat-o la  cumpărarea laptop-ului.

Laptop-ul „Sony Vaio” a fost restituit persoanei vătămate …. Dumitru, la data de 02.04.2014, în baza ordonanţei de restituire a procurorului care a supravegheat urmărirea penală, astfel persoana vătămată declarând că nu mai are pretenţii civile în cauză.

În ziua de 25.03.2014, în jurul orelor 16,00, persoana vătămată …. Ion Mircea a parcat autoturismul proprietate personală marca „Opel Vectra A”,cu nr.de înmatriculare …-XST, în faţa blocului … din cart. Broşteni, mun.Buzău, mergând în blocul respectiv la un prieten.

La plecare, acesta a uitat să asigure portierele autoturismului.

In intervalul orar 16,00-17,00 în care persoana vătămată a stat la prietenul său, în zona în care aceasta îşi parcase autoturismul au ajuns inculpatul minor şi …. Florin.

Cei doi au observat faptul că portierele autoturismului erau neasigurate, motiv pentru care s-au hotărât să sustragă bunuri din interior.

În timp ce .. Florin asigura paza din apropiere, inculpatul a pătruns în autoturism, iar din torpedo a sustras o borsetă a persoanei vătămate, în care se aflau cartea de identitate, permisul de conducere şi un certificat de producător pe numele persoanei vătămate, certificatul de înmatriculare şi poliţa de asigurare pentru un autoturism marca Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare ….-PJD, tot proprietatea persoanei vătămate şi un memory stick cu carcasă metalică.

După sustragerea borsetei, cei doi au fugit de la locul comiterii faptei, ajungând în zona str. Aleea Sporturilor, îndreptându-se către grădinile din spatele Penny Market XXL. In această zonă au fost observaţi de numitul … Brifor, care i-a întrebat de ce au aruncat acea borsetă şi de unde o au, cei doi răspunzându-i că au găsit-o.

După ce au verificat conţinutul borsetei, constatând că aceasta conţinea doar acte şi alte documente, cei doi au abandonat borseta, cu tot ce se afla în interiorul acesteia, pe câmpul din zona menţionată anterior.

Persoana vătămată a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor şi documentelor sustrase.

Tot la data de 25.03.2014, în jurul orei 12,30, persoana vătămată …. Marian a parcat autoturismul proprietate personală marca„Volkswagen Golf 4”, cu nr. de înmatriculare …-XPF, în spatele blocului …, de pe str. Aleea Panduri, din mun. Buzău, mergând la un prieten care locuieşte în acest bloc. Ieşind din autoturism, persoana vătămată a uitat să-i asigure portierele.

În intervalul de timp cuprins între ora 12,30 şi ora 14,20, când persoana vătămată a revenit la autoturism, inculpatul … Constantin şi … Florin au trecut prin zona în care era parcat autoturismul acesteia.

Observând că portierele autoturismului nu sunt asigurate, cei doi minori au convenit să sustragă bunuri din interior.

Astfel, în timp ce … Florin asigura paza din imediata apropiere, inculpatul a pătruns în autoturism iar din interior, dintr-o agendă aflată pe bordul autoturismului, a sustras suma de 350 lei iar dintr-o sacoşă , aflată pe bancheta din spate, a sustras două cămăşi şi un pulover, toate trei marca „Diesel”.

Suma de  350 lei a fost împărţită în mod egal între cei doi minori , fiecare cheltuind ulterior banii care i-au revenit în interes personal, iar articolele vestimentare sustrase au rămas în posesia inculpatului.

Inculpatul i-a oferit una dintre cămăşile sustrase numitului … Gabriel, în seara zilei de 25.03.2014,  pe care îl cunoştea de pe str. Primăverii , fără a-i solicita vreo sumă de bani în shimb şi fără a-i spune că provine din săvârşirea unei fapte de natură penală.

La data de 27.03.2014, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie pe raza mun. Buzău, fiind îmbrăcat cu puloverul marca „Diesel” sustras persoanei vătămate, acest pulover fiind ridicat de la inculpat după ce a relatat că era sustras dintr-un autoturism. La data de 28.03.2014 s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Buzău, unde a predat şi cea de-a doua cămaşă marca Diesel sustrasă persoanei vătămate.

Tot la data de 28.03.2014, a fost audiat în calitate de martor numitul … Gabriel, ocazie cu care acesta a predat organelor de poliţie cămaşa primită de la inculpat în ziua de 25.03.2014, spre a-i fi restituită persoanei vătămate, precizând că nu are pretenţii civile în cauză, nefiind practic prejudiciat.

Cele două cămăşi şi puloverul, evaluate de  către persoana vătămată pentru suma de 650 lei, i-au fost restituite la data de 02.04.2014, persoana vătămată … Marian declarând  că nu mai are pretenţii civile în cauză, deşi nu şi-a recuperat suma de 350 lei sustrasă de inculpat.

Precizăm că, iniţial, persoana vătămată a reclamat sustragerea a trei cămăşi din autoturism, însă ulterior a revenit cu privire la acest aspect, indicând faptul că cea de-a treia cămaşă se afla de fapt în portbagajul autoturismului şi nu îi fusese sustrasă.

În ziua de 27.03.2014, în jurul orei 10,50, persoana vătămată … George Laurenţiu a parcat autoturismul proprietate personală marca „Dacia Logan”, cu nr. de înmatriculare …-MER, pe str. Independenţei, din mun. Buzău, peste drum de imobilul cu … pentru a merge în piaţa centrală, neasigurând portierele la plecarea din autoturism.

În torpedoul autoturismului lăsase două tablete marca „Allview” şi un portofel, ce conţinea documente personale.

În intervalul orar 10,50 – 12,30, până când persoana vătămată a revenit la autoturism, în acea zonă au ajuns inculpatul … Constantin şi numitul … Florin. Observând că portierele autoturismului persoanei vătămate nu sunt asigurate, aceştia s-au hotărât să sustragă bunuri din interior.

Conform înţelegerii dintre cei doi, … Florin a asigurat paza din apropiere, timp în care inculpatul …. Constantin a pătruns în autoturism, iar din torpedo a sustras cele două tablete marca „Allview”.

La revenirea la autoturism, persoana vătămată a constatat lipsa celor două tablete şi a anunţat imediat organele de poliţie, apelând SNUAU 112.

Pe baza detaliilor furnizate de către persoana vătămată şi cunoscând că inculpatul are preocupări infracţionale, având ca mod de operare sustragerea de bunuri din autoturisme, profitând de neglijenţa persoanelor vătămate, organele de poliţie s-au deplasat în mun. Buzău, pe str. Primăverii, cunoscând că inculpatul obişnuieşte să săvârşească astfel de infracţiuni împreună cu numitul …. Florin, care locuieşte pe această stradă.

În jurul orelor 13,00, organele de poliţie i-au depistat pe inculpat şi pe … Florin pe str. Primăverii, iar asupra inculpatului au fost găsite cele două tablete pe care le sustrăsese persoanei vătămate … George Laurenţiu cu puţin timp în urmă.

Totodată, asupra inculpatului au mai fost găsite o cheie de autoturism tip „Dacia Logan”, ce avea prins de ea o brăţară din material textil, de culoare roz, o cheie tip yală, o brichetă cu inscripţia „Pall Mall”, precum şi şase chei tip yală, o cheie tip auto „Dacia” pentru portieră şi o cartelă de acces interfon de culoare albastră, toate prinse pe un inel din sârmă.

Toate aceste bunuri au fost ridicate de la inculpat.

Cele două tablete, evaluate de către persoana vătămată pentru suma de 1.000 lei, au fost restituite persoanei vătămate … George Laurenţiu, aceasta  precizând că nu se constituie parte civilă în cauză însă solicită tragerea la răspundere penală a autorilor.

Celelalte bunuri ridicate de la inculpat, aşa cum au fost detaliate anterior, au fost ambalate într-un plic, care a fost ataşat la prezentul dosar penal.

La momentul depistării, inculpatul era îmbrăcat cu puloverul marca „Diesel”, sustras persoanei vătămate … Marian, despre care s-a făcut referire anterior.

În continuare, s-a solicitat inculpatului să conducă organele de poliţie la locul în care a ascuns documentele sustrase persoanei vătămate …. Cecilia, bunurile găsite fiind ridicate, aşa cum a fost descris mai sus, la momentul respectiv .

În ziua de 28.03.2014, în jurul orelor 09,20, persoana vătămată … Măria a parcat autoturismul proprietate personală, marca „Daewoo Cielo”, cu nr. de înmatriculare …-BIA, pe strada ce face legătura între str. Obor şi str. Chiristigii, în zona centrală a mun. Buzău, coborând din autoturism pentru a merge la serviciu, uitând portierele neasigurate.

 În dimineaţa aceleiaşi zile, inculpatul s-a întâlnit, în cart. Micro 3, cu numiţii … Florin şi … Gabriel, stabilind să se deplaseze către zona centrală.

Pe traseu, ajungând în apropierea autoturismului persoanei vătămate … Măria, inculpatul şi … Florin s-au îndepărtat de … Gabriel, fără a-i spune nimic acestuia.

Când au ajuns lângă autoturismul persoanei vătămate, … Florin şi inculpatul … Constantin au început să tragă de portierele acestuia, pentru a vedea dacă sunt sau nu asigurate.

Văzând aceste aspecte şi necunoscând intenţia celor doi, … Gabriel a fugit din acel loc, nedorind să fie implicat în aşa ceva.

În continuare, constatând că portierele autoturismului nu sunt asigurate, … Florin a stat de pază, timp în care inculpatul a pătruns în interiorul acestuia, pentru a căuta bunuri pe care să le poată sustrage.

În interior, în buzunarul portierei şoferului, a găsit o cheie auto cu telecomandă, pe care a sustras-o.

În acel timp, prin zonă a trecut un agent de poliţie, aflat în timpul liber, care i-a observat pe inculpat şi pe … Florin şi a anunţat o patrulă de poliţie, care s-a deplasat imediat la faţa locului.

La momentul ajungerii membrilor patrulei de poliţie la faţa locului, l-au identificat pe inculpat în interiorul autoturismului persoanei vătămate, având asupra sa cheia cu telecomandă, menţionată anterior.

A fost înştiinţată persoana vătămată despre aceste aspecte, aceasta prezentându-se imediat la autoturism şi constatând că în afara cheii cu telecomandă nu i-au mai fost sustrase şi alte bunuri.

 Bunurile sustrase şi evaluate de către persoana vătămată pentru suma de 200 lei, i-au fost restituite la data de 02.04.2014, aceasta precizând că nu mai are pretenţii civile în cauză.

Cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, în afară de infracţiunea de tâlhărie, săvârşită în dauna persoanei vătămate … Elena, la data de 13.12.2013, pentru care inculpatul a fost expertizat medico-legal psihiatric separat, a fost dispusă efectuarea unei alte expertize medico-legale psihiatrice, iar prin Rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică nr.22 din 21.01.2014 şi nr. 125 din 03.04.2014, ale S.J.M.L. Buzău, s-a concluzionat că inculpatul a avut capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor, faţă de care discernământul a fost păstrat.

În cauză au fost audiaţi, în calitate de părţi responsabile civilmente, atât … Laurenţiu, tatăl inculpatului, precum şi .. Eugenia, mama inculpatului, fiecăruia dintre aceştia fiindu-le aduse la cunoştinţă faptele reţinute în sarcina fiului lor şi prejudiciile reclamate de către persoanele vătămate, fiecare dintre cei doi părinţi arătând că nu au posibilitatea materială de a achita prejudiciile reclamate a fi fost produse de către fiul lor, inculpatul …. Constantin.

Valoarea totală a prejudiciului creat prin săvârşirea faptelor de sustragere de bunuri de către inculpatul … Constantin este de  9.850 lei , din care a fost recuperat o parte în valoare de 8.550 lei, prin restituire în natură. Prejudiciul nerecuperat este de 1.300  lei din care: 150 lei reprezintă prejudiciul suferit de către persoana vătămată … Radu, 500 lei reprezintă prejudiciul suferit de către persoana vătămată … Cecilia, 300 lei reprezintă prejudiciul suferit de către persoana vătămată … Ion Mircea( acestea constituindu-se părţi civile în cauză) iar 350 lei  reprezintă prejudiciul suferit de către persoana vătămată … Marian(  care  nu se constituie parte civilă în cauză).

 Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că infracţiunea de tâlhărie săvârşită în noaptea de 12.12.2013, în dauna persoanei vătămate …. Elena, a fost săvârşită de către inculpatul … Constantin fără a beneficia de ajutorul minorului … Nicolae Alexandru, în calitate de complice.

În cazul infracţiunilor săvârşite în perioada 25.03- 28.03.2014 , din probe a rezultat faptul că acestea au fost săvârşite de inculpatul … Constantin, cu participaţia, în calitate de complice, a numitului .. Florin.

În drept, fapta inculpatului minor …. Constantin  constând  în aceea că,  la data de  13.12.2013, în jurul orei 21,50,  a sustras, cu intenţie, prin violenţă, de la persoana vătămată … Elena,  în timp ce se afla pe b-dul Unirii, în faţa blocului .…, din mun. Buzău,  prin smulgere,  o geantă cu obiecte personale, în valoare de 200 lei,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută în prezent de art. 233  – art. 234 alin. 1 lit. d  Cod penal cu aplic. art. 113 alin.2 Cod penal.,  cu aplic. art.5 Cod penal, ( în vechea reglementare art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi c C.pen. din anul 1969, cu aplic.art. 99 şi urm. Cod penal  din anul 1969).

Faptele inculpatului minor  săvârşite cu intenţie, în noaptea de 17/18.03.2014,  constând în sustragerea, folosind ca mod de operare chei potrivite, a autoturismului aparţinând persoanei vătămate … Radu, marca « Dacia 1310 break «  , cu nr. de înmatriculare ….-TAT, în valoare de 5.000 lei, pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere, din parcarea situată în faţa bl. …. din mun.Buzău, care apoi l-a condus pe mai multe străzi  din mun.Buzău,  pe o distanţă de aproximativ 5 Km., deşi nu poseda permis de conducere, abandonându-l în faţa imobilului cu nr. …, de pe str. Gârlaşi, sustrăgând totodată din torpedoul autoturismului o borsetă ce conţinea documentele vehiculului şi o pereche de ochelari de soare, cauzându-i un prejudiciu nerecuperat persoanei vătămate în valoare totală de 150 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor concurente de furt calificat  în scop de folosinţă, faptă prev şi ped. de art. 230 alin. 1  Cod penal rap. la art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.  b şi d din Cod penal , furt calificat, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.  b şi d din  Cod penal respectiv conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev şi ped. de art. 335 alin. 1 din Cod penal., fiecare cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal . 

Fapta inculpatului minor  constând în sustragerea, cu intenţie, în ziua de 22.03.2014, în intervalul orar 17,50-18,20, profitând de faptul că portierele erau descuiate, din autoturismul proprietatea numitului …. Constantin, marca “Daewoo Cielo”, cu nr. de înmatriculare …-BCP, aflat  în parcarea din faţa …., din cart. Dorobanţi II, din mun.Buzău, a unui  portofel din piele de culoare maronie, prevăzut cu sigla firmei „Luis Vuitton”, în interiorul căruia se aflau următoarele documente: legitimaţie de serviciu, seria .. nr. …., eliberată la data de 21.02.2012; două tichete pentru armament şi muniţie; permisul de acces la documentele clasificate – nivelul „Secret”; atestat conducator auto MAI; cartea de identitate şi permisul de conducere personale; permis acces Biblioteca Judeţeană; două carduri Banca Transilvania, un card BancPost, un card plăţi DISTRIGAZ, două carduri fidelitate (farmaciile SENSIBLU şi DONA) şi suma de 75 lei, portofel ce se afla într-o geantă de damă ce se afla pe bancheta din spate, cauzându-i persoanei vătămate …. Cecilia un prejudiciu în valoare totală de 500 lei,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din Cod penal , cu aplic. art. 113 alin. 2  Cod penal.

Fapta inculpatului minor  constând în sustragerea, cu intenţie, în noaptea de 24/25.03.2014, profitând de faptul că portierele erau descuiate, din autoturismul persoanei vătămate …. Dumitru, “marca Daewoo Matiz”, cu nr. de înmatriculare ….-XVR, aflat parcat pe str. Pietroasele, din mun.Buzău,  în lateralul blocului …, a unui  laptop marca « Sony Vaio , beneficiind de ajutorul minorului … Florin, în vârstă de 12 ani ,cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 1.500 lei,  întruneşte  elementele constitutive ale infracţiunii de - furt calificat, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1- art.229 alin. 1 lit. b din Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2  Cod penal.

Fapta inculpatului minor constând în sustragerea, cu intenţie, în ziua de 25.03.2014, în intervalul orar 12,30-14,20, din autoturismul persoanei vătămate … Marian, marca Vw. Golf 4, cu nr. de înmatriculare ….-XOF, profitând de faptul că portierele erau descuiate, în timp ce era parcat în parcarea din spatele blocului …., situat pe b-dul. Unirii, din mun. Buzău , a  sumei de 350 lei şi a unor articole vestimentare personale , beneficiind de ajutorul minorului …. Florin, în vârstă de 12 ani ,cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 1.000 lei, întruneşte  elementele constitutive ale infracţiunii de furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din Cod penal cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal.

Fapta inculpatului minor constând în sustragerea, în ziua de 25.03.2014, în intervalul orar 16,00-17,00,  din autoturismul persoanei vătămate …. Ion Mircea, marca “Opel Vectra A”, cu nr. de înmatriculare ….-XST, profitând de faptul că portierele erau descuiate, în timp ce era parcat în parcarea din faţa bl. …. din cart. Brosteni, din mun. Buzău,  a unei  borsete cu documente personale, beneficiind de ajutorul minorului …. Florin, în vârstă de 12 ani, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 300 lei,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2  Cod penal.

Fapta inculpatului minor constând în sustragerea, cu intenţie, în ziua de 27.03.2014, în intervalul orar 10,50-12,40, din autoturismul persoanei vătămate … George Laurenţiu, marca “Dacia Logan”, cu nr. de înmatriculare ….-MER, profitând de faptul că portierele erau descuiate, în timp ce era parcat în parcarea situată vis-a-vis de imobilul cu nr. …. situat pe str. Independenţei, din mun. Buzău, a două tablete marca ,,ALLVIEW’’,  beneficiind de ajutorul minorului … Florin, în vârstă de 12 ani, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.000 lei,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii - furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din  Cod penal cu aplic. art. 113 alin. 2  Cod penal.

Fapta inculpatului minor constând în sustragerea,cu intenţie,  în ziua de 28.03.2014, în jurul orelor 11,35, profitând de faptul că portierele erau descuiate, din autoturismul marca Daewoo Cielo, cu nr. de înmatriculare …-BIA, aparţinând persoanei vătămate .. Maria, în timp ce era parcat pe breteaua ce face legătura între str. Chiristigii şi str.Obor, a unei  chei tip auto Cielo şi a telecomenzii aferente, beneficiind de ajutorul minorului … Florin, în vârstă de 12 ani,  cauzând un prejudiciu în valoare de 200 lei, întruneşte  elementele constitutive ale infracţiunii furt, faptă prev şi ped. de art. 228 alin. 1 din Cod penal , cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal .

La datele comiterii faptelor de mai sus, inculpatul … Constantin avea vârsta de 14 ani, motiv pentru care, fiecăreia dintre faptele menţionate anterior, îi sunt aplicabile dispoziţiile privind minoritatea, respectiv art. 113 alin. 2  Cod penal ( cu referire la art. 99 şi urm. Vechiul  Cod penal pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită în dauna persoanei vătămate … Elena, la 13.12.2013 ).

Conform articolului 5 alin. 1 din Noul Cod penal, în vigoare de la data de 01.02.2014, intitulat „ Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei” se prevede că : „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

 Comparând astfel cele două texte de lege incriminatoare, se constată că a fost modificat tratamentul sancţionator al infracţiunii de tâlhărie, legea nouă fiind mai favorabilă, prevăzând limite de pedeapsă mai reduse.

Potrivit art.10 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, “Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi , mai favorabilă” .

 Conform art. 114 alin. 1 Cod penal “ faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate”, iar conform alin. 2 , faţă de acelaşi minor se poate lua o măsură educativă privativă de libertate dacă a mai săvârşit o infracţiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat  sau atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mareori detenţiunea pe viaţă.

Conform art. 129 alin. 1 Cod penal “în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură  măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal”.

La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatului minor, instanţa va avea în vedere aşadar, potrivit art. 115 alin.2 şi art. 129 alin. 1 Cod penal, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal  , respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului( inculpatul nu este cunoscut cu trecut infracţional) , conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal ( inculpatul a colaborat cu organele de poliţie, recunoscând săvârşirea faptelor , prezentându-se de fiecare dată la solicitarea organelor de urmărire penală, în timp ce în faţa instanţei nu s-a mai prezentat, fiind plecat în Suedia, împreună cu tatăl său) şi nivelul de educaţie ( încă elev), vârsta ( 14 ani la data săvârşirii faptelor), starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Trebuie reţinut că în afara infracţiunii de tălhărie săvârşită de inculpatul minor ( aflată totuţi la limita dintre „furt” şi „tâlhărie”- faptă săvârşită prin smulgere) şi a celor din noaptea de 17/18.03.2014 ,  celelalte fapte au fost comise pe fondul neglijenţei de care au dat dovadă persoanele vătămate, care şi-au lăsat autoturismele parcate fără să fie asigurate ( închise), facilitând astfel comitrea acestor fapte ilicite.

Dacă toate  faptele ar fi fost săvârşite  sub imperiul vechiului Cod penal, inculpatului i s-ar fi aplicat pentru cea mai mare parte a faptelor, dispoziţiile art. 41 alin. 2 Vechiul Cod penal ,rezultând practic mai puţine infracţiuni însă cu acte materiale multiple.

În cauză nu a putut fi efectuat referatul de evaluare în cursul cercetării judecătoreşti având în vedere faptul că minorul este plecat din ţară, neputându-se  stabili o dată la care acesta ar putea reveni în ţară împreună cu tatăl său pentru a se proceda corespunzător. Cert este că Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , prin consilierul desemnat, a luat legătura cu mama minorului aflată în ţară, dar şi cu tatăl acestuia, telefonic, purtând discuţii cu privire la posibilitatea venirii în ţară pentru a putea fi efectuat raportul de evaluare.

Plecarea din ţară se pare că s-a datorat anturajului în care a fost  implicat inculpatul minor în vârstă de 14 ani, mama acestuia ( asistent medical) arătând în faţa instanţei că motivul plecării fiului său a fost acela de a-l scoate din mediul în care îşi desfăşura activitatea extraşcolară, astfel că ajuns în Suedia unde urmează cursuri şcolare şi nu a mai  săvârşit acţiuni de natură penală.

În concret, instanţa apreciază că date fiind vârsta inculpatului minor, faptul că nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală din martie 2014, că este plecat din ţară împreună cu tatăl său, urmând cursuri şcolare în Suedia se impune  ca în baza art. 117 Cod penal raportat la art.  114 Cod penal  , art. 115 Cod penal şi art. 129 alin.1 Cod penal să se  ia  faţă de inculpatul minor  …. Constantin măsura educativă a  supravegherii pe o durată de 6 luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalului Buzău ( urmând a se găsi o modalitate concretă de punere în executare a măsurii)  , cu începere de la data rămânerii definitive  a prezentei sentinţe penale,  pentru săvârşirea infracţiunilor  concurente  de  :  tâlhărie prevăzută de art. 233  – art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal  ( în vechea reglementare art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi c Cod penal  din anul 1969, cu aplicarea  art. 99 şi urm. Cod penal  din anul 1969)  ; furt calificat în scop de folosinţă, prevăzută de art. 230 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.  b şi d din Cod penal ; furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.  b şi d din Cod penal ;  conducere a unui vehicul fără permis de conducere,  prevăzută de art. 335 alin. 1 din Cod penal  ; furt prevăzută de art. 228 alin. 1 din Cod penal  ; furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1- art.229 alin. 1 lit. b din Cod penal ; furt prevăzută de art. 228 alin. 1 din Cod penal ;  furt  prevăzută de art. 228 alin. 1 din Cod penal ;  furt  prevăzută de art. 228 alin. 1 din  Cod penal  ; furt prevăzută de art. 228 alin. 1 din  Cod penal  ( comise în perioada 13.12.2013 – 28.03.2014).

Va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii.

În latură civilă,persoana vătămată … Elena a precizat că nu are pretenţii civile de la inculpat, bunul sustras fiind recuperat.

Persoana vătămată … Radu a apreciat valoarea autoturismului sustras la suma de 5.000 lei însă, având în vedere că şi l-a recuperat, a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 150 lei, reprezentând contravaloarea borsetei şi a bunurilor din interiorul acesteia.

Persoana vătămată  … Cecilia a precizat că se constituie continuare parte civilă în cauză faţă de inculpat cu suma de 500 lei,  reprezentând prejudiciul suferit prin sustragerea sumei de 75 lei şi a celorlalte bunuri distruse.

Persoana vătămată … Dumitru, după ce şi-a recuperat laptop-ului sustras de către inculpat a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Persoana vătămată …. Marian a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză cu suma de 350 lei sustrasă de inculpat din autoturismul său şi nerecuperată.

Cumpărătorul de bună-credinţă … Daniel,  după ce a predat organelor de poliţie laptop-ul ce îi fusese sustras de către inculpat persoanei vătămate … Dumitru şi pe care îl cumpărase de la … lonuţ Laurenţiu, a declarat că nu doreşte să se constituie parte civilă în procesul penal, pentru recuperarea sumei de 520 lei, pe care a achitat-o la  cumpărarea laptop-ului către …. Ionuţ Laurenţiu, care la rândul său  achitase inculpatului suma de 500 lei în schimbul acestui bun.

Persoana vătămată .. Ion Mircea a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de  300 lei, reprezentând prejudiciul suferit prin sustragerea borsetei cu documentele din interiorul acesteia.

Persoana vătămată … George Laurenţiu a  declarat că nu se constituie parte civilă în cauză recuperându-şi bunurile sustrase.

Persoana vătămată …. Măria  a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, recuperându-şi bunul sustras de către inculpat.

Astfel, va lua act că persoanele vătămate .. Elena, … Dumitru , … Marian , … George Laurenţiu, … Maria şi cumpărătorul de bună credinţă … Daniel nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 397 , cu referire la art.  25 si 19 Cod procedură penală  si la art. 1349, 1357, 1372, 1381, 1385, 1386 Cod civil,  va obliga inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente  … Eugenia şi … Laurenţiu  să plătească părţii civile  … Radu suma de 150 lei despăgubiri civile , părţii civile  … Cecilia suma de 500 lei cu acelaşi titlu ,  părţii civile  … Ion Mircea suma de 300 lei cu acelaşi titlu .

În baza art. 112 alin. 1 lit. e  Cod penal va confisca de la inculpat suma de 500 lei obţinută de la … Ionuţ Laurenţiu prin vânzarea laptop-ului „Sony Vaio”, sustras persoanei vătămate … Dumitru , suma de 350 lei sustrasă părţii vătămate … Marian .

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal va confisca de la inculpat o cheie tip auto  „Dacia Logan”, o cheie pentru portieră  tip auto „Dacia” aflate la dosar urmărire penală  - fila 420.

 Va restituie inculpatului  conform art. 255 Cod procedură penală , o cheie tip yală, o brichetă cu inscripţia Pall Mall, un inel din sârmă pe care sunt prinse 6 chei tip yală şi o cartelă de interfon de culoare albastră, bunuri  nefolosite la săvârşirea faptelor şi aflate tot la fila 420 dosar urmărire penală.

În baza  art.7 alin.1 lit. b din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a hotărârii,  urmează să se preleveze probe biologice de la inculpat  in vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

 În baza art.274 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească 500 lei cheltuieli judiciare .

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu vor  rămâne în sarcina statului