Obligaţie de a face

Sentinţă civilă 5945 din 13.10.2015


Prin cererea înregistrată sub nr. 32098/245/2014 la Judecătoria Iaşi, reclamantul I.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI I. şi MUNICIPIUL I. prin PRIMAR ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul cu destinaţia de locuinţă situat în ---.

În motivare, reclamantul a menţionat că este titularul contractului de închiriere încheiat cu pârâtele, cu privire la imobilul cu destinaţia de locuinţă situat în ---, în care locuieşte împreună cu familia sa, contract care a fost prelungit, sub acelaşi număr, la data de 27.06.2014, pe o durată de încă 5 ani, respectiv până în 27.06.2019.

A mai menţionat că, la data de 13.08.2014, a formulat o cerere pentru cumpărarea locuinţei pe care o deţine în calitate de chiriaş, pârâtul Municipiul I. – D.A.P.P.P. comunicându-i răspunsul negativ, unde se menţionează, în esenţă, că locuinţa nu poate fi cumpărată, cf. Lg. 112/1995, deoarece contractul de închiriere a fost încheiat după apariţia legii.

A precizat reclamantul că, prin art. 43 lit. b din H.G. 498/2003, se stabileşte că, pentru imobilele cu destinaţia de locuinţe, care nu s-au restituit în natură foştilor proprietari, deţinătorul actual dobândeşte vocaţia de a le înstrăina către chiriaşi, situaţie care se regăseşte şi în speţă.

S-a arătat de către reclamant că autorităţile pârâte au refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, motivând că familia sa nu deţinea locuinţa anterior intrării în vigoare a Lg. 112/1995. Dar, în cf. cu prev. art. 52 din Lg. 10/2001, la data intrării în vigoare a acestei legi, se abrogă orice alte dispoziţii contrare. Dispoziţiile art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Lg. 112/1995 sunt în contradicţie cu cele ale art. 43 al. 3 din Lg. 10/201, care nu face nicio referire la titularii de contracte de închiriere care pot solicita cumpărarea, menţionând doar că imobilele pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare. Deci, art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Lg. 112/1995 este abrogat implicit, prin intrarea în vigoare a Lg. 10/2001.

În drept au fost invocate prev. Lg. 10/2001, H.G. 498/2003.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii.

Au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului I., raportat la prev. art. 20 al. 1, 21, 62 din Lg. 215/2001, unitatea administrativă având personalitate juridică, putând sta în nume propriu în judecată, fiind reprezentată de către primar.

 A fost invocată, de asemenea, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la prev. art. 9 al. 1 din Lg. 112/1995, care prevede doar posibilitatea cumpărării apartamentelor şi la cele ale art. 6 din Hot. nr. 20/1996, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Lg. 112/1995, conform cărora, dreptul de a cumpăra apartamentele îl au doar chiriaşii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.

Au mai precizat pârâţii că nu există o dispoziţie legală care să instituie obligaţia proprietarului actual de a vinde imobilul, astfel cum rezultă şi din sintagma „pot fi înstrăinate”, din cuprinsul art. 42 al. 3 din Lg. 10/2001.

De asemenea, au precizat că imobilul a fost naţionalizat, în cf. cu sent. --- a Tribunalului Iaşi, fost proprietar C.M. şi a intrat în proprietatea Statului Român, în baza Deciziei nr. ---, iar potrivit art. 11 al. 1 lit. c din Lg. 213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

În susţinea întâmpinării au fost anexate înscrisuri.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului I., instanţa o va respinge, având în vedere că Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, care figurează  în contractul de închiriere, face parte din cadrul  Consiliului Local al Municipiului I., acesta din urmă având calitatea de administrator al bunurilor din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii şi fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin dispoziţia Primarului Mun. I., s-a atribuit reclamantului, spaţiul cu destinaţia de locuinţă situat în ---, care ulterior, a format obiectul contractului de închiriere --- şi al contractului de închiriere ---, încheiate între Municipiul I., prin Primar, în calitate de locator şi reclamant, în calitate de locatar.

Reclamantul a solicitat cumpărarea locuinţei anterior menţionată, cerere care  i-a fost respinsă, astfel cum rezultă din adresa nr. ---, în care se menţionează că locuinţa nu poate fi cumpărată, cf. Lg. 112/1995, deoarece contractul de închiriere a fost încheiat după apariţia legii, nefiind îndeplinite cerinţele art. 6 din H.G. 11/1997.

Conform adresei emisă de către Municipiul I. – D.A.P.P.P., imobilul care formează obiectul contractului de închiriere nr.  --- nu figura revendicat la data de 23.01.2015.

Conform art. 9 al. 1 din Lg. 112/1995, chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.

În art. 6 din H.G. 20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, se prevede că dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriaşii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.

Potrivit art. 42 al. 1 din Lg. 10/2001, imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali, iar conform al. 3, imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin. 1, pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune.

Se constată că, dispoziţiile Lg. 10/2001, ulterioare Lg. 112/1995 şi H.G. 20/1996, nu condiţionează dreptul chiriaşilor de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, de existenţa unui contract de închiriere valabil încheiat la data apariţiei legii, în baza căruia să fi ocupat respectivele imobile.

Or, conform art. 52 din Lg. 10/2001, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă orice alte dispoziţii contrare, condiţia anterior menţionată prevăzută de art. 6 din H.G. 20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, reprezentând o dispoziţie contrară prevederilor art. 42 al. 1 din Lg. 10/2001, care nu impun astfel de restricţii.

Se constată că, în cazul de faţă, sunt întrunite cerinţele art. 42 al. 1 din Lg. 10/2001, în sensul că imobilul a rămas în administrarea Consiliului Local al Mun. I., nefiind revendicat, putând fi înstrăinat, chiriaşul având un drept de preemţiune, prin aceste dispoziţii legale urmărindu-se realizarea unui interes general socio-economic, instituindu-se, astfel, o măsură de protecţie a chiriaşilor din acest tip de imobile.

Pârâţii nu pot susţine, fără un motiv rezonabil şi temeinic argumentat, că vânzarea acestor locuinţe reprezintă doar o facultate a acestora, pe care pot să o exercite sau nu, întrucât, această conduită ar putea da naştere la discriminări şi ar conduce la arbitrariu.

Aşadar, având în vedere, pe de o parte, scopul urmărit de legiuitor prin disp. art. 42 al. 1 din Lg. 10/2001, respectiv luarea unei măsuri de protecţie a chiriaşilor, iar pe de altă parte, inexistenţa unei baze rezonabile care să conducă la refuzul vânzării locuinţei, nu se poate reţine că, prin obligarea pârâţilor de a se conforma voinţei legiuitorului, s-ar încălca principiul libertăţii contractuale.

Prin urmare, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâţi şi va admite acţiunea, cu consecinţa obligării pârâţilor de a încheia cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul locuinţă situat în ---.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.