Arestare preventiva. Recurs.

Sentinţă penală 69/R din 19.09.2011


Arestare preventiva. Recurs.

In ceea ce priveste caracterul necesar si util al privarii de libertate pentru inculpat, tribunalul apreciaza ca fata de starea de fapt ce se prefigureaza din probele administrate pana in prezent, fata de circumstantele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, prezinta el si familia sa un real caz social, fapta fiind comisa pe fondul lipsurilor materiale, fata de pozitia sa procesuala de recunoastere a sustragerii gentii partii vatamate, de regretul manifestat, cat si fata de recuperarea prejudiciului ca urmare a interventiei organelor de politie, in acest moment procesual prin prisma dispozitiilor art. 136 Cod de Procedura Penala, buna desfasurare a procedurii si stoparea unui eventual risc infractional se poate realiza si fara privarea de libertate a inculpatului.

Prin Incheierea de sedinta 69/R pronuntata in dosarul penal xxx/197/2011, s-a dispus:

Admite recursul declarat de inculpatul KI (fiul lui Aurel si Victoria, nascut la data de 06.03.1982 in municipiul Brasov, jud. Brasov, cetatean roman, casatorit, fara studii, fara ocupatie, fara antecedente penale, domiciliat in comuna Augustin str. xxxx, nr. xxx, jud. Brasov, posesor al CI seria BV nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxx) impotriva Incheierii de sedinta numarul 67 din data de 12.08.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul penal xxxx/197/2011, pe care o caseaza.

Rejudecand:

In baza art. 1491 al. 12 raportat la art. 146 al. 111 Cod de Procedura Penala dispune luarea fata de inculpatul KIa masurii obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 1451 Cod de Procedura Penala, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 17.08.2011 si pana la data de 15.09.2011 inclusiv.

In baza art. 145 al 11Cod Procedura Penala, obliga pe inculpatul KI ca pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, sa respecte urmatoarele obligatii:

 a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;

   b) sa se prezinte la Politia AUGUSTIN, judetul Brasov conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

   c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei de judecata;

   d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

In baza art. 145 aliniatul 12Cod Procedura Penala obliga pe inculpat sa nu ia legatura si sa nu comunice direct sau indirect cu partea vatamata Gyorffy Margareta.

Dispune comunicarea prezentelor dispozitii sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste inculpatul, respectiv Politiei Augustin, jandarmeriei, politiei comunitare din cadrul Judetului BRASOV, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera.

Atrage atentia inculpatului ca in cazul in care incalca cu rea credinta masura dispusa sau a obligatiile care ii revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive.

Dispune punerea de indata in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza.

Definitiva.

INCHEIEREA NR 69/R

Presedinte –  MG D

Judecator – CCG 

Judecator –CGB 

Grefier  - G M

cu participarea procurorului –CU- din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov . 

Pe rol fiind solutionarea recursului declarat de inculpatul KI impotriva incheierii de sedinta din 12 august 2011 pronuntata de  Judecatoria Brasov in dosarul penal nr. xxx/197/2011.

Dezbaterile in prezenta cauza au fost inregistrate conform art 304 cod procedura penala .

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta recurentul inculpat in stare de arest –Arestul IPJ Brasov – asistat de avocat din oficiu KZ.

Procedura  indeplinita.

S-a facut referatul cauzei dupa care,

Instanta procedeaza la identificarea inculpatului recurent .

Intrebat fiind , recurentul arata ca isi mentine recursul penal de fata si este de acord cu desemnarea aparatorului din oficiu.

Dupa ce i se fac cunoscute dispozitiile prev de art 70 al 2 Cpp inculpatul arata ca doreste sa dea declaratie in fata instantei de recurs .

In conformitate cu dispozitiile legale instanta procedeaza la audierea recurentului inculpat , depozitiile acestuia fiind consemnate si depusa la dosar .

Nemaifiind cereri de formulat, instanta acorda cuvantul asupra recursului declarat de inculpatul KI impotriva incheierii de sedinta din 12 august 2011 a Judecatoriei Brasov

Avand cuvantul, avocat din oficiu KZ solicita admiterea recursului declarat de inculpatul KI impotriva incheierii de sedinta din 12 august 2011 pronuntata de  Judecatoria Brasov in dosarul penal nr xxx/197/2011, casarea incheierii atacate , la rejudecare respingerea propunerii Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov de arestare preventiva a inculpatului si punerea de indata in libertate a acestuia. Apreciaza ca din datele existente a dosar nu rezulta ca inculpatul se face vinovat de savarsirea infractiunii prev de art 211 cod penal , probele dosarului de urmarire penala bazandu-se doar pe declaratia partii vatamate . De asemenea, apreciaza ca urmeaza a se va avea in vedere si o schimbare a incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina inculpatului , respectiv din infractiune de talharie  cod penal in infractiunea de furt . Solicita sa se aiba in vedere atitudinea sincera a inculpatului  de recunoastere a faptei , pe care o regreta , precum si faptul ca are 2 copii in intretinere .

In subsidiar , solicita luarea fata de inculpat a masurii obligarii acestuia cu masura de a nu parasi localitatea de domiciliu.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul KI impotriva incheierii de sedinta din 12 august 2011 a Judecatoriei Brasov, mentinerea incheierii atacate aceasta fiind legala, temeinica si la adapost de orice critica. Solicita sa se aiba in vedere ora savarsirii faptei, pe timp de noapte  , varsta inculpatului , varsta partii vatamate – femeie in varsta de 65 ani – care , pe timp de noapte a fost atacata de catre inculpat si deposedata de poseta ce o avea asupra sa .

Avand ultimul cuvant, recurentul inculpat  solicita  cercetarea in stare de libertate. Arata ca regrata savarsirea faptei . 

TRIBUNALUL

Deliberand asupra recursului de fata:

Prin Incheierea de sedinta numarul 67 din data de 12.08.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul penal 21632/197/2011, in baza art. 1491 alin 9, 10, 11 Cod de Procedura Penala rap. la art. 148 lit. f Cod de Procedura Penala, art. 143 si art. 136 alin 1 lit. d Cod de Procedura Penala s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului KI pe o durata de 30 de  zile incepand cu data de  12.08.2011 si pana la data de 10.09.2011 inclusiv.

Pentru a dispune astfel instanta de fond a retinut ca prin referatul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov nr. 7596/P/2011, inregistrat pe rolul Judecatoriei Brasov sub dosar nr.  xxx/197/2011, s-a formulat in baza art.148 lit. f Cpp propunere de arestare preventiva pentru inculpatul KI pentru savarsirea infractiunii de talharie prev de art. 211 alin 1  alin 2 lit. b si c Cp .

In fapt s-a aratat ca in noaptea de 11/12.08.2011, in jurul orelor 02,00 inculpatul KI i-a smuls partii vatamate GM poseta de pe umar in timp ce aceasta se afla pe peronul 1 al Garii  Brasov. Din poseta partii vatamate inculpatul a sustras un telefon  mobil marca Samsung cu incarcator si un MP3 Player marca Eboda cu castile aferente.

Instanta de fond retine ca prin  rezolutia organelor de politie din data de  12.08.2011, confirmata prin  rezolutia procurorului din aceeasi zi s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de  KI pentru savarsirea infractiunii de talharie prev de art. 211 alin 1  alin 2 lit. b si c Cp  constand in aceea ca in noaptea de 11/12.08.2011, in jurul orelor 02,00 i-a smuls partii vatamate GM poseta de pe umar, in timp ce aceasta se afla pe peronul 1 al Garii  Brasov. Din poseta partii vatamate ,inculpatul a sustras un telefon  mobil marca Samsung cu incarcator si un MP3 Player marca Eboda cu castile aferente. Prin ordonanta procurorului din data de  12.08.2011, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul  KI pentru savarsirea infractiunii de talharie prev de art. 211 alin 1  alin 2 lit. b si c Cp.

Impotriva inculpatului s-a luat masura retinerii pe timp de 24 de h incepand cu data de  12.08.2011 ora 02,50.

Instanta de fond retine ca in conformitate cu dispozitiile art. 149 ind. 1 Cpp, daca sunt intrunite conditiile prev. de art. 143 Cpp, respectiv daca sunt probe si indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si exista vreunul dintre cazurile prev. de art. 148 Cpp si cand se considera ca in interesul urmaririi penale este necesara arestarea inculpatului, judecatorul dispune arestarea preventiva a acestuia aratand temeiurile care justifica luarea acestei masuri.

Se mai retine ca potrivit art. 68 ind.1 Cpp sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta retinuta in sarcina sa.

De asemenea se arata ca in ceea ce priveste existenta unor date si indicii temeinice in sensul dispozitiilor art. 143 Cpp, ca o conditie prealabila pentru a justifica arestarea preventiva a unei persoane si totodata ca o garantie impotriva unei privari arbitrare de libertate, instanta retine ca, in interpretarea art. 5 par.1 lit.c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a considerat ca existenta unor motive verosimile de a banui ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, presupune fapte sau informatii de natura a convinge un observator obiectiv ca persoana in cauza a putut comite infractiunea pentru care este arestata.

Or, din materialul probator administrat pana in prezent instanta de fond retine ca in cauza rezulta existenta unor astfel de indicii.

Astfel, din declaratiile partii vatamate rezulta ca in noaptea  de 12.08.2011 in jurul orei 02.00 in timp ce se afla pe peronul Garii Brasov a fost deposedata de poseta prin smulgere de catre un tanar cu varsta de aproximativ 30 de ani, tanar care a fost ulterior identificat ca fiind inculpatul KI. Tot din declaratiile partii vatamate  se mai retine ca din poseta i-au fost sustrase un telefon mobil marca Samsung  GT –C3010 ,incarcatorul acestuia  si un MP 3 marca Eboda si castile aferente.

Inculpatul in declaratiile date  nu a negat faptul ca i-a luat partii vatamate geanta, insa a precizat  a luat geanta  de pe iarba de langa partea vatamata si a aruncat-o spre podul Tractorul. Inculpatul s-a deplasat sa vada ce este in geanta si pana sa il ajunga partea vatamata a  deschis geanta i-a luat un telefon mobil cu  incarcator si un MP3 cu casti, dupa care i-a dat partii vatamate geanta  si s-a indreptat spre gara. In timp ce se afla in Gara Brasov a fost legitimat de organele de politie, a fost dus apoi la sediul politie, unde i s-a efectuat un control corporal si au fost gasite asupra lui bunurile sustrase.

Din declaratiile martorilor asistenti DMG si CDC se retine ca au participat la conducerea in teren a inculpatului, ocazie cu, care inculpatul a indicat un alt loc al comiterii faptei respectiv liniile de cale ferata care duc spre parcul Tractorul, decat cel mentionat de partea vatamata  respectiv peronul 1 din zona magazinului Unirea.

Din procesul  verbal  de efectuarea a controlului corporal sumar  se retine ca asupra inculpatului printre alte bunuri s-au gasit mobil marca Samsung GT-C 3010 de culoare neagra, ce era inchis fara cartela SIM, avand pe capacul Bateriei  mai multe urme de oja rosie si incarcator si un MP3 Player marca E-boda 1 Gb de culoare neagra  cu casti albe.

Ca urmare, fata de materialul probator administrat, instanta de fond a apreciat ca in cauza, sunt indicii temeinice care sa nasca presupunerea ca inculpatul fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit infractiunile pentru care este cercetat.

In legatura cu cea de-a doua conditie prevazuta de art. 149 Cpp, respectiv existenta unuia din cazurile prevazute de art. 148 Cpp, instanta a retinut ca referitor la incidenta cazului prevazut de art. 148 lit. f Cpp  respectiv inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica” se retine ca pentru infractiunea  de talharie  pentru care inculpatul este cercetat, legea prevede pedeapsa inchisorii de peste 4 ani, fiind indeplinita deci conditia obiectiva pentru luarea masurii arestarii preventive.

Cu privire la conditia subiectiva prevazuta de art. 148 lit. f Cpp, in aprecierea pericolului concret pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului, instanta a avut in vedere atat circumstantele reale referitoare la savarsirea faptei  (in timpul noptii, asupra unei persoane in varste de sex feminin ,profitand  de superioritatea fizica), gradul de pericol social ridicat al faptei savarsite cat si cele personale ale inculpatului  care nu are un loc de munca (isi procura cele necesare traiului prin valorificare fierului vechi si intretinerea de raporturi sexuale cu persoane de acelasi sex contra unor sume de bani) situatie care ar putea atrage savarsirea de noi fapte infractionale, imprejurari fata de care instanta a apreciat ca cercetarea inculpatului in stare de libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, astfel ca a dispus privarea de libertate a inculpatului pentru o perioada de 30 de zile.

Impotriva acestor dispozitii in termenul legal inculpatul a declarat recurs si a solicitat cercetarea sa in stare de libertate.

Recursul este intemeiat urmand a fi admis, fata de urmatoarele considerente:

In mod corect instanta a retinut ca in cauza sunt indeplinite cerintele art. 143 Cod de Procedura Penala referitoare la banuiala rezonabila ca inculpatul a comis o fapta prevazuta de legea penala. in ceea ce priveste starea de fapt urmeaza ca aceasta sa fie stabilita definitiv in urma probatoriului administrat in cauza, aceasta fata de pozitia procesuala a inculpatului care nu recunoaste exercitarea de acte de violenta asupra partii vatamate si probatoriul in masura in care va exista cu privire la aceasta stare de fapt.

In ceea ce priveste caracterul necesar si util al privarii de libertate pentru inculpat, tribunalul apreciaza ca fata de starea de fapt ce se prefigureaza din probele administrate pana in prezent, fata de circumstantele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, prezinta el si familia sa un real caz social, fapta fiind comisa pe fondul lipsurilor materiale, fata de pozitia sa procesuala de recunoastere a sustragerii gentii partii vatamate, de regretul manifestat, cat si fata de recuperarea prejudiciului ca urmare a interventiei organelor de politie, in acest moment procesual prin prisma dispozitiilor art. 136 Cod de Procedura Penala, buna desfasurare a procedurii si stoparea unui eventual risc infractional se poate realiza si fara privarea de libertate a inculpatului.

In acest sens, tribunalul apreciaza ca prin masurile si obligatiile de supraveghere ce se pot impune in sarcina inculpatului prin luarea fata de acesta a masurii obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 1451 Cod de Procedura Penala, pentru o perioada de 30 de zile. Instanta s-a orientat in luarea masurii prevazute de art. 1451 Cod de Procedura Penala, pentru a permite inculpatului o posibilitate de deplasare mai larga aceasta pentru a putea lucra si obtine venituri licite, aceasta fata de perimetrul restrans a comunei in care acesta locuieste.

De asemenea, tribunalul s-a orientat spre o masura neprivativa de libertate si prin prisma faptului ca inculpatul are in intretinere doi copii minori, sotia sa precum si sora sa in varsta de 13 ani, familia sa nerealizand venituri.

In consecinta apreciind ca nu se impune privarea de libertate a inculpatului, tribunalul in baza art. 38515 punctul 2 litera d Cod de Procedura Penala va admite recursul inculpatului, va casa dispozitiile instantei de fond si rejudecand in baza art. 1491 al. 12 raportat la art. 146 al. 111 Cod de Procedura Penala va dispune luarea fata de inculpatul KI a masurii obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 1451 Cod de Procedura Penala, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 17.08.2011 si pana la data de 15.09.2011 inclusiv.

In baza art. 145 al 11Cod Procedura Penala, va obliga pe inculpatul KI ca pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, sa respecte urmatoarele obligatii:

 a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;

   b) sa se prezinte la Politia A, judetul Brasov conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

   c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei de judecata;

   d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

In baza art. 145 aliniatul 12Cod Procedura Penala va obliga pe inculpat sa nu ia legatura si sa nu comunice direct sau indirect cu partea vatamata GM.

Se va dispune comunicarea prezentelor dispozitii sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste inculpatul, respectiv Politiei Augustin, jandarmeriei, politiei comunitare din cadrul Judetului BRASOV, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera.

Se va atrage atentia inculpatului ca in cazul in care incalca cu rea credinta masura dispusa sau a obligatiile care ii revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive.

Se va dispune punerea de indata in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza.

Domenii speta