Stabilire paternitate. Inadmisibilitatea acţiunii pornite împotriva unui alt bărbat decât soţul mamei

Copilul în favoarea căruia se aplică prezumţia de paternitate nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii împotriva unui alt bărbat decât soţul mamei. Acţiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de naştere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât tatăl, fie că actul nu este completat la rubrica privind pe tată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea sub nr. 30/304/2009, reclamantele G.G. şi M.V. au chemat în judecată pe pârâţii B.F. şi L.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună stabilirea filiaţiei faţă de tatăl lor, L.C., in prezent decedat.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au rezultat din relaţia de concubinaj pe care defunctul L.C. a întreţinut-o cu mama lor, G.M.

Prin sentinţa civilă nr. 1082/30.10.2009, pronunţată de Judecătoria Segarcea, s-a admis acţiunea şi s-a constatat că defunctul L.C. este tatăl reclamantelor G.G. şi M.V., urmând ca numele acestuia să fie înscris la rubricile aferente din actele de naştere ale reclamantelor.

Instanta a respins exceptia inadmisibilitatii formularii cererii, cu motivarea ca inadmisibilitatea reprezinta lipsa caii procedurale, ori, in speta de fata, o astfel de cale este deschisa, atat timp cat in actele de stare civila ale reclamantelor, la rubrica „numele tatalui” nu figureaza inscrisa nicio persoana.

De asemenea, instanta a respins si exceptia tardivitatii formularii actiunii in stabilirea paternitatii, avand in vedere dispozitiile art. I şi art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Codului familiei si art. 60 alin. 4 din Codul familiei, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2007, conform cărora acţiunea în stabilirea paternităţii pornită de copil nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs, calificat de instanţă ca fiind apel, pârâta B.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a arătat că mama reclamantelor, pe nume G.M., a fost căsătorită legitim cu un anume domn G. în Bucureşti.

Din anumite motive acest domn G. s-a despărţit de numita G.M., dar numai în fapt, fără să se pronunţe vreo hotărâre de divorţ.

Ulterior, în perioada anilor 1948-1950 se nasc cele doua reclamante, care nu au fost recunoscute nici de tatăl lor, cu toate că faţă de acesta exista prezumţia şi trebuia stabilită filiaţia faţă de tată dat fiind faptul că era soţul din acte a lui G.M. şi nici de L.C., deoarece numita G.M. a întreţinut în acea perioadă mai multe relaţii cu diferiţi bărbaţi.

Acest fapt este confirmat şi de faptul că în nici unul din certificatele de naştere ale reclamantelor la poziţia tată nu este menţionat nici un nume, neexistând filiaţia faţă de tată stabilită.

La termenul din 29.01.2010, apelanta, prin apărător a ridicat excepţia prescripţiei acţiunii în stabilirea paternităţii, excepţie pe care instanţa a unit-o cu fondul.

Prin decizia civilă nr. 33/12.02.2010, Tribunalul Dolj-Secţia pentru Minori şi Familie a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamantelor.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Conform celor învederate de intimata-reclamantă M.V. la termenul din data de 29.01.2010 şi confirmate de actele depuse la dosar, mama reclamantelor, pe numele de fată S.M., s-a căsătorit cu numitul G.Ş., dobândind numele de G.M. şi nu a divorţat de acesta niciodată, însă în fapt s-a despărţit de acesta şi a trăit în concubinaj cu numitul L.C., din acest concubinaj rezultând cele 2 reclamante.

În atare situaţie, se constată că reclamantele beneficiază de prezumţia de paternitate prevăzută de art. 53 din Codul Familiei întrucât mama lor G.M. era căsătorită legal la data naşterii lor cu numitul G.Ş. Chiar dacă acesta nu a fost trecut ca tată în actele de stare civilă ale reclamantelor, aceasta nu înseamnă că reclamantele nu beneficiază de această prezumţie, cu atât mai mult cu cât reclamanta M.V. a purtat înainte de căsătoria sa numele soţului mamei, acela de G., iar reclamanta G.G. poartă în continuare acest nume, nefiind căsătorită.

Astfel fiind, se constată că acţiunea reclamantelor este inadmisibilă întrucât copilul în favoarea căruia se aplică prezumţia de paternitate nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii împotriva unui alt bărbat decât soţul mamei. Acţiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de naştere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât tatăl, fie că actul nu este completat la rubrica privind pe tată.

Prezumţia de paternitate nu poate fi răsturnată decât prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii introdusă de soţul mamei.

Chiar dacă concubinul mamei le-a recunoscut pe cele două reclamante ca fiind fiicele sale, recunoaşteri menţionate pe marginea actelor de naştere ale reclamantelor, se constată că aceste recunoaşteri sunt nule absolut, recunoaşterile devenind valabile cu efect retroactiv doar în situaţia în care paternitatea reclamantelor va fi tăgăduită de soţul mamei, ori, până în prezent, în cauză, nu există vreo astfel de hotărâre de tăgadă a paternităţii.

Este adevărat că la data naşterii reclamantelor (una fiind născută în anul 1948 şi alta în anul 1950) nu era în vigoare Codul familiei, însă prezumţia de paternitate era instituită şi prin dispoziţiile Codului civil în vigoare la data naşterii acestora. Astfel, Codul civil în vigoare la acea dată, în art. 286, prevedea că „Bărbatul este tatăl copilului conceput (zămislit) în timpul căsătoriei”.

În atare situaţie, se constată că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ridicată de pârâtă, prin apărător, la termenul din data de 08.05.2009.

Cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii în stabilirea paternităţii, invocată la termenul din data de 29.01.2010 de către apelantă, excepţie care a fost ridicată de altfel şi în faţa instanţei de fond, tribunalul constată următoarele:

Având în vedere, conform celor arătate mai sus, că reclamantele beneficiază de prezumţia de paternitate şi, în această situaţie, acţiunea în stabilirea paternităţii faţă de un alt bărbat decât soţul mamei, se poate porni, potrivit art. 60 alin. 2 C.fam., în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se admite acţiunea în tăgada paternităţii făcută de soţul mamei şi, cum în cauză, nu există încă o astfel de hotărâre de tăgadă a paternităţii, se constată că nu se poate pune problema prescripţiei acţiunii, excepţia prescripţiei fiind prematur invocată.

Ca urmare a celor arătate mai sus, constatând că soluţia dată de instanţa de fond în raport de excepţia inadmisibilităţii acţiunii, este greşită, tribunalul a admis această excepţie şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 296 C.p.civ., a admis apelul pârâtei şi a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamantelor, ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare