Pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi. Neconcordanţa între dispoziţiile art. 71 Cod penal şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi. Neconcordanţa între dispoziţiile art. 71 Cod penal şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Prin sentinţa penală nr.483/17 noiembrie 2005, Judecătoria Făgăraş l-a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art.74 şi 76 Cod penal. În baza art. 61 Cod penal, a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 459/2003 a Judecătoriei Braşov şi a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 435 zile închisoare, cu pedeapsa de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. I-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în ar.64 alin.1 lit. a,b,c şi e Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal. A constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate R.M.şi l-a obligat pe inculpat să plătească statului 130 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 9/10 decembrie 2004, împreună cu inculpaţii C.G. şi K.N., inculpatul a pătruns în grădina părţii vătămate R.M., din satul Şinca Veche, şi a sustras din şură două oi şi 21 de găini.

Prin decizia penală nr.303/13 iunie 2006, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de inculpat, prin care acesta solicita, în principal, achitarea sa în baza art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, fapta neprezentând pericolul social al infracţiunii de furt şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul reiterând criticile din apel.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, prin prisma cazurilor de casare invocate, precum şi a celor care se iau în considerare din oficiu, curtea constată că recursul este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate.

În condiţiile în care instanţele de fond au reţinut corect starea de fapt, căreia i-au dat încadrarea juridică corespunzătoare, curtea nu este îndrituită a analiza cererea de achitare, întemeiată pe lipsa pericolului social al faptei, respectiv art.18/1 Cod penal, întrucât cazul de recurs prevăzut în art.385/9 alin.1 pct.17/1 Cod procedură penală, potrivit căruia hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când s-a făcut o greşită aplicare a legii, a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006.

În ce priveşte reducerea pedepsei principale, curtea constată că pedeapsa a fost just individualizată judiciar, fiind respectate criteriile generale de individualizare prevăzute în art.72 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind de natură să-şi atingă scopul prevăzut de art.52 Cod penal. De altfel, susţinerea inculpatului, că ar fi depus stăruinţă pentru repararea pagubei pricinuite, nu corespunde adevărului, bunurile fiind recuperate de organele de poliţie care i-au surprins pe făptuitori la locul unde le ascunseseră.

În schimb, instanţele de fond au făcut o greşită individualizare judiciară  a pedepsei accesorii, interzicând inculpatului dreptul de a vota, prevăzut în art. 64 alin.1 lit.a prima teză Cod penal, precum şi dreptul prevăzut în art.64 alin.1 lit.c Cod procedură penală, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut în art.385/9 alin.1 pct. 14 Cod procedură penală.

Deşi în art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, se prevede că drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, este de observat că, potrivit art. 11 alin.2 şi art.20 alin.2 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor contravine art.3 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului  şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004, privind cauza Hirst contra Marea Britanie. S-a motivat că, indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor.

De asemenea, atât timp cât săvârşirea infracţiunii de furt nu are nicio legătură cu vreo profesie, funcţie ori activitate desfăşurată de inculpat, interzicerea dreptului prevăzut în art.64 alin.1 lit.c) Cod penal nu este cu nimic justificată.

În consecinţă, inculpatului îi trebuiau interzise numai drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit.a) a doua teză, lit.b) şi e) Cod penal.

Susţinerea procurorului, în sensul că şi dreptul de a fi tutore sau curator, prevăzut în art.64 alin.1 lit. e) Cod penal a fost greşit interzis, nu poate fi primită, având în vedere că, potrivit art.117 alin.1 lit. c) şi d) din Codul familiei, nu poate fi tutore cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, respectiv dreptul de a fi ales dreptul de a fi ales deputat. De asemenea, deşi pentru instituirea curatelei nu există asemenea interdicţii, faţă de starea de deţinere a celui condamnat la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, este imposibil ca acesta să administreze bunurile sau să apere interesele acelor persoane faţă de care se instituie curatela.

(Decizia penală nr.587 din 7 noiembrie 2006)

Domenii speta

Spete similare