Inselaciune . Reindividualizare in calea de atac .Modalitati de executare a pedepsei .Aplicare art 86 Cod penal

Decizie 4 din 18.01.2010


Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Sibiu din data de 17.06.2008  s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatilor D V, pentru savârsirea infractiunii de înselaciune prev. de art. 215 alin. 1 si 3 Cpen si P N C, pentru savârsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de înselaciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C.pen.

În fapt, s-a retinut ca inculpata D V, ajutata fiind de catre inculpatul P N C a indus în eroare partile vatamate B N si B V cu ocazia încheierii unui contract de vânzare cumparare a unei locuinte, producându-le acestora un prejudiciu în suma de 31.900 lei.

Prin sentinta penala nr. 740 din 18.12.2008, Judecatoria Sibiu, în baza art. 215 alin. 1 si 3 C.pen. a condamnat pe inculpata D V la o pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen. a interzis inculpatei exercitiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a si b C.pen.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C.pen. a condamnat pe inculpatul P N C la o pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen. a interzis inculpatului exercitiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a si b Cpen.

În baza art. 14 si 346 alin. 1 C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 C.civ. si a art. 1003 C.civ. a obligat inculpatii în solidar la plata catre fiecare dintre partile vatamate B N si BV a sumei de câte 15.950 lei cu titlu de daune materiale. A respins cererea de acordare a daunelor morale.

În baza art. 193 alin. 1 si 2 C.p.p. a obligat fiecare inculpat la plata a câte 250 lei catre fiecare dintre partile vatamate cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a retinut prin hotarâre ca în cursul lunii februarie 2006 între inculpatii D V si P N C  (mama si fiu), pe de o parte, si partile vatamate B N si B V, s-a realizat o întelegere pentru vânzarea locuintei inculpatilor,  Pretul vânzarii a fost stabilit la suma de 320.000.000 lei vechi si s-a stabilit termenul de predare a locuintei iulie 2006.

Partile vatamate au achitat pretul locuintei în mod esalonat, încheind cu inculpatii înscrisuri sub semnatura privata prin care se atestau sumele primite, in prezenta unui martor cu chitante

Sumele de bani au fost încasate atât de inculpata  cât si de fiul acesteia, cei doi inculpati locuind si gospodarind împreuna.

Inculpata  a refuzat la termenul stabilit sa predea locuinta pretinzând un alt pret, respectiv suma de 550.000.000 lei vechi.

În realitatea inculpata  la momentul încheierii tranzactiei nu era proprietara respectivei locuinte, având doar calitatea de chirias asa cum rezulta din contactul de închiriere nr. 415/15.03.2006 încheiat cu Serviciul public pentru Administrarea Fondului Locativ aflat în proprietatea municipiului Sibiu.

Împotriva acestei hotarâri au declarat apel inculpatii fara a-l motivat în scris.

La sustinerea orala inculpatii apelanti solicita reducerea pedepselor aplicate ca urmare a retinerii circumstantelor personale ale inculpatilor si pe cale de consecinta sa se dispuna suspendarea executarii pedepsei.

Examinând apelurile declarate prin prisma motivelor de apel precum si din oficiu, privind temeinicia si legalitatea lor, tribunalul a constatat  apelurile inculpatilor ca fondate si le -a admis.

Într-adevar starea de fapt a fost corect retinuta de catre instanta iar încadrarea juridica a fost legala si temeinica.

Critica hotarârii s-a referit în principal la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate si desi la prima vedere s-ar putea invoca motive de achitare a inculpatilor, fiind în prezenta unui litigiu civil, totusi aceasta sustinere nu a fost invocata de catre inculpati care aveau cunostinta de faptul ca nu sunt proprietarii locuintei în litigiu.

În aceste conditii nu era nici o justificare ca sa primeasca o suma semnificativa de bani de la partile vatamate fara a realiza o contraprestatie pentru banii primiti.

Fiecaruia dintre inculpati li s-a aplicat de catre instanta de fond o pedeapsa de câtre 3 ani închisoare cu executare.

S-a constatat ca inculpatii nu au antecedente penale, inculpata  are o vârsta de peste 60 de ani, au recunoscut savârsirea infractiunii.

De asemenea s-a retinut ca si partile vatamate prin atitudinea lor de ignoranta si de lipsa de diligenta pentru un cumparator de imobil, au creat conditiile pentru savârsirea infractiunii astfel încât instanta a apreciat ca se impune a se face aplicatiunea art. 861 Cod penal dispunând suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe o perioada de 6 ani ca termen de încercare.

Pe perioada termenului de încercare inculpatii urmeaza a se supune urmatoarelor masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune al Tribunalului Sibiu;

- sa anunte în prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea;

- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

- sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lor de existenta.

În baza art. 863 al.4 C.p., a fost încredintata supravegherea executarii masurilor dispuse de instanta,  Serviciului de Probatiune al Tribunalului Sibiu.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atentia inculpatilor ca nerespectarea cu rea credinta a masurilor de supraveghere duc la revocarea suspendarii, în conditiile art. 864 C.p si executarea în întregime a pedepsei în regim de detentie.

În baza art. 71 al. 5 C.p., s-a suspendat pedeapsa accesorie aplicata inculpatilor, pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii.

Asa fiind, instanta, în baza art. 379 Cod procedura penala, a admis în parte apelurile declarate de catre inculpatii împotriva sentintei penale nr. 740 din 18.12.2008 a Judecatoriei Sibiu, pe care a desfiintat-o în parte sub aspectul laturii penale si rejudecând a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepselor de 3 ani închisoare într-un termen de încercare de 6 ani.

S-au  mentinut celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate.

În baza art. 193 aliniat ultim C.p.p., a respins cererea partilor civile B N I si BV, de acordare a cheltuielilor judiciare în apel.