Revendicare

Constată că prin sentinţa civilă nr. 6314/28.10.2009 a Judecătoriei Sibiu a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  invocată de pârâtul Consiliul Judeţean şi a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii R. G. şi R. A. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Cisnădie, prin Primar şi Consiliul Judeţean şi a fost constată nulitatea absolută a deciziei 963/1.07.1989 al fostului Consiliu Popular al Judeţului  Sibiu prin care s-au preluat în proprietatea statului construcţiile din localitatea Cisnădioara, oraş Cisnădie, înscrise în CF X Cisnădioara; A+1, sub nr. top 1 şi 2, cu terenuri în suprafaţă de 1666 m2, aparţinând reclamanţilor, de sub B2 şi 3 precum şi a încheierilor de intabulare nr…, s-a constatat că imobilul are în prezent o nouă identificare respectiv în CF Y Cisnădioara nr. top 1/1; 2/1-casă şi curte în suprafaţă de 517 mp şi în CF nr. X Cisnădioara  nr. top 1/2, 1/2 – grădină intravilan în suprafaţă de 1149 mp, s-a dispus revenirea la situaţia anterioară în favoarea reclamanţilor cu titlu de cumpărare, bun comun codevălmaş şi s-a luat act de renunţarea la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

În prezenta cauză nu se pune însă problema incertitudinii unor raporturi juridice cu privire la imobilul preluat abuziv de stat, întrucât terenul revendicat de către reclamanţi se află şi la acest moment în proprietate pârâtului şi poate fi deci restituit, fără ca acest fapt să aducă atingere drepturilor legitime ale altor persoane.

Aplicarea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acţiunii formulate, nu poate fi acceptată în cauză întrucât în circumstanţele de fapt prezentate dispoziţiile actului normativ menţionat ar intra în contradicţie cu art. 1 Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevăd faptul că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”, ceea ce impune, conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României, prioritatea normei din Convenţie, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, aşa cum se stabileşte prin art. 11 alin. (2) din Legea fundamentală.

Astfel, prin deposedarea reclamanţilor de bunul acestora prin decizia administrativă nr. 963/01.07.1989 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Sibiu, emisă în baza Decretului nr. 223/1974, asociată cu lipsa unei despăgubiri care să reflecte valoarea comercială a proprietăţii, s-a impus reclamanţilor o sarcină excesivă şi disproporţionată, fiindu-le încălcat dreptul de a se bucura de proprietatea lor, conform articolului 1 din Protocolul Nr. 1.

De asemenea, în contextul celor expuse, este de reţinut că preluarea de către Stat a imobilului în litigiu s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974, acesta neconstituind în sine, un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate, întrucât încălca, în mod flagrant, Constituţia României în vigoare la acea dată, care garanta, în mod expres, dreptul de proprietate particulară (art. 36 potrivit cu care dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege şi art. 12 potrivit cu care terenurile şi construcţiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri) şi art. 480 şi 481 din Codul civil. Nefiind un titlu valabil, rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu nu a ieşit niciodată din patrimonial reclamanţilor, care au rămas de jure proprietarii acestuia, ceea ce echivalează cu recunoaşterea cu efect retroactiv, şi deci, nerevocabil, a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, astfel că reclamanţii, având un interes patrimonial, constând în interesul de a li restitui în natură imobilul solicitat, având deci, “un bun”, în sensul art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, în înţelesul autonom al acestui termen, astfel cum a fost conturat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se recunoască, implicit, accesul reclamanţilor la instrumentul specific de apărare a acestui bun, care este acţiunea în revendicare. Mai mult, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Prin urmare, în concursul dintre reclamanţi şi pârâţi, instanţa observă că cei dintâi se află în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat/ contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. …, de sub B2,3 din CF nr. X Cisnădioara, conform încheierii nr. …, titlu perfect valabil,  reconfirmat acestora, cu efect retroactiv şi în mod nerevocabil, prin reţinerea nevalabilităţii preluării imobilului de către stat, astfel că, implicit, se impune recunoaşterea existenţei valabile şi neîntrerupte a dreptului de proprietate asupra bunului, în patrimoniul lor. Demersurile actuale de recuperare a bunului în materialitatea sa, sunt consecinţa directă a încălcării dreptului de proprietate, prin preluarea abuzivă realizată de stat, şi, în acelaşi timp, a lipsei oricărei reparări concrete a prejudiciului suferit de reclamanţi, care să pună capăt acestei încălcări.

Dezmembrarea în două corpuri funciare, a imobilului din litigiu cu trecerea acestuia în domeniul privat al Oraşului Cisnădie, şi transcrierea nr. top 1/1, 2/1 – casă şi curte în suprafaţă de 517 m.p. în CF Y Cisnădioara, şi rămânerea nr. top 1/2, 2/2 – grădină intravilan în suprafaţă de 1149 mp în CF  nr. X Cisnădioara, conform hotărârii nr. 174/26.09.2006 a Consiliului Local Cisnădie şi a încheierii de carte funciară nr. …, nu poate duce la paralizarea acţiunii reclamanţilor, întrucât nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care s-a reţinut mai sus nevalabilitatea titlului pârâţilor iar imobilul în litigiu se află în patrimoniul pârâtului Oraşul Cisnădie.

În lumina considerentelor expuse, pentru a se asigura repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin preluarea bunului în mod abuziv de stat, fără plata vreunei despăgubiri reale şi echitabile, instanţa găseşte admisibilă acţiunea formulată de reclamanţi, motiv pentru care o va admite aşa cum a fost formulată, iar în baza art. 12 şi 36 din Constituţia României din anul 1965, republicată BO, Partea I, nr. 64/27.10.1986, art. 480 şi 481 Cod civil, art. 34 alin. 1 pct. 1 coroborat cu art. 36 din DL nr. 115/1938, art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi  art. 1 al Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 6 din aceeaşi Convenţie, va constata nulitatea absolută a deciziei nr. 963/01.07.1989 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Sibiu prin care s-a preluat în proprietatea statului construcţiile din localitatea Cisnădioara, oraşul Cisnădie, înscrise în CF nr. X Cisnădioara, A+1, sub nr. top 1 şi 2, cu terenul în suprafaţă totală de 1666 mp, aparţinând reclamanţilor R. G. şi R. A., de sub B 2 şi 3 precum şi a încheierii de intabulare nr. …,  va constata că, în prezent, imobilul menţionat mai sus, din localitatea Cisnădioara, oraşul Cisnădie are în prezent o nouă identificare, respectiv, în CF Y Cisnădioara, nr. top 1/1, 2/1 – casă şi curte în suprafaţă de 517 m.p. şi în CF  nr. X Cisnădioara nr. top 1/2, 2/2 – grădină intravilan  în suprafaţă de 1149 mp şi, pe cale de consecinţă, va dispune revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, în favoarea reclamanţilor R. G. şi R. A., în ceea ce priveşte imobilul identificat mai sus, aşa cum a fost aceasta înscrisă în cartea funciară nr. X Cisnădioara, A+1, sub nr. top 1 şi 2, prin încheierea de CF cu nr. …, sub B2,3, cu titlu cumpărare, bun comun devălmaş.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Oraşul Cisnădie prin primar, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este dată cu greşita aplicare a legii în condiţiile în care, existând o lege specială  Legea 10/2001, acţiunea a fost întemeiată pe drept comun.

Recurentul arată că aceasta este şi interpretarea corectă a Deciziei în interesul  Legii nr. 33/2008 a Î.C.C.J.

În acest sunt şi considerentele acestei decizii, în care se statuează:

- că persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii 10/2001 nu au posibilitatea de a opta  între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării.

- că art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu poate fi interpretat că ar restrânge libertatea statelor de a alege condiţiile în care  acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate.

În speţă, nu se poate invoca nici o neconcordanţă între legea specială nr.10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ci ne aflăm în ipoteza în care reclamanţii nu au uzat în termen de dispoziţiile legii speciale. În această situaţie, calea dreptului comun nu mai este o opţiune admisibilă.

Pe de altă parte, imobilul în discuţie este supus obligaţiei legale ce incumbă oraşului Cisnădie, în vederea vânzării, fiind vorba de un spaţiu cu destinaţie de cabinet medical.

Aceasta înseamnă că repunerea în discuţie în cadrul unei acţiuni de revendicare, a situaţiei imobilului, este de natură să aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice în sensul aceleiaşi Decizii  nr.33/2008 a Î.C.C.J.

În drept se invocă dispoziţiile art. 312 raportat la art. 304 pct.9 C. pr. civ.

Intimaţii au formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În motivarea întâmpinării se arată că determinantă în calificarea titlului statului este modalitatea concretă din momentul preluării imobilului.

Analizând titlul statului şi restituirea în natură a imobilului pe calea revendicării în regimul dreptului comun, sunt admisibile  după  revirimentul practicii judiciare marcat de Decizia nr.33/2008 a Î.C.C.J., pronunţată asupra unui recurs în interesul legii.

S-a statuat de  Instanţa Supremă că rezolvarea neconcordanţei dintre legea specială – Legea 10/2001 – şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se poate face în cadrul unei acţiuni în  revendicare, întemeiată pe dreptul comun.

Cum dispoziţiile art.480 C. civil nu au fost abrogate, îndrumarea de a parcurge procedura administrativă prealabilă specială a Legii 10/2001, ar însemna lipsirea de un proces echitabil, în sensul art.6 din Convenţie, instanţa poate da eficienţă  dispoziţiilor dreptului comun pentru restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. Aceasta cu atât mai mult cu cât în speţă, Statul Român,  neexercitând prerogativa dispoziţiei, imobilul revendicat nu a fost înstrăinat, aşadar nu se periclitează circuitul civil şi securitatea actelor juridice şi nici un alt drept de proprietate.

Analizând recursul prin  prisma motivelor invocate şi din oficiu instanţa urmează să-l respingă şi raportat la dispoziţiile art.312 şi 304 pct.9 C.pr.civ. să menţină sentinţa atacată ca temeinică şi legală.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut în speţă că în concursul dintre reclamanţi şi pârâţi, cei dintâi se află în posesia  titlului originar de proprietate asupra imobilului  revendicat ( contract de vânzare cumpărare )  titlu perfect  valabil.

Demersurile făcute de reclamanţi pentru recuperarea în natură a terenului  sunt consecinţa încălcării dreptului lor de proprietate, prin preluarea abuzivă de către stat fără acordarea unei despăgubiri reale şi  echitabile au fost în mod corect reţinute de instanţă ca admisibile.

Aplicarea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acţiunii formulate, nu poate fi acceptată în cauză întrucât în circumstanţele de fapt prezentate dispoziţiile actului normativ menţionat ar intra în contradicţie cu art. 1 Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevăd faptul că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”, ceea ce impune, conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României, prioritatea normei din Convenţie, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, aşa cum se stabileşte prin art. 11 alin. (2) din Legea fundamentală.

În consecinţă în baza  art. 312 şi urm. C.pr.civilă recursul a fost respins şi sentinţa instanţei de fond menţinută ca temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare