Obligarea angajatului la plata unor despăgubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului

Constată că prin acţiunea în conflict de drepturi formulată de SC A. SRL Sibiu a fost chemat în judecată pârâtul D. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.918,66 lei reprezentând prejudiciul adus societăţii, din vina şi în legătură cu munca sa, conform referatului 647562/15.10.2007.

În motivarea acţiunii se arată că pârâtul este angajat al societăţii reclamante în funcţia de şofer.

În această calitate, pârâtul se face vinovat de producerea unui accident rutier din data de 31.10.2006 la intrare în localitatea Sibiu, când, neobservând indicatorul „sens giratoriu”, a trecut peste acostamentul acestuia avariind grav autocarul Mercedes, cu nr. de înmatriculare …. pe care-l conducea.

În urma reparaţiilor efectuate la autocar, reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 17.918,66 lei conform devizului de reparaţii 1.2.3351/13.11.2007, sumă pe care înţelege să o recupereze prin prezenta acţiune fundamentată în drept pe disp. art. 270 C. muncii, ale cărui condiţii sunt îndeplinite.

În drept, sunt invocate disp. art. 269 alin. (3) coroborat cu art. 270 alin. (1) C. muncii.

În dovedirea acţiunii au fost depuse la dosar, contractul individual de muncă, fişa postului, proces verbal de constatare a contravenţiei, deviz de reparaţii, declaraţie de accident, împuternicire avocaţială.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că, accidentul s-a produs ca urmare a evitării coliziunii cu un autocamion, coliziune care ar fi avut ca urmare un prejudiciu mult mai însemnat.

De asemenea, pârâtul consideră că nu sunt întrunite toate elementele antrenării răspunderii sale patrimoniale, în sensul că nu există raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, împrejurare care nu permite antrenarea răspunderii patrimoniale.

Pârâtul a formulat şi cerere de chemare în garanţie a societăţii de asigurare SC „C.A.” SA Sibiu, motivând că aceasta s-ar îmbogăţi fără temei, încasând despăgubiri de la asigurator şi de la pârât, pentru acelaşi prejudiciu.

În drept, sunt invocate disp. art. 2702, 287 C. muncii, 60, 61 şi art. 274 C.p.civ.

Chemata în garanţie SC „C. A.”SA Sibiu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, solicitând respingerea acesteia ca netemeinică, motivat de împrejurarea că autocarul condus de D. I. nu era asigurat CASCO la data evenimentului rutier, astfel încât, chemata în garanţie nu-i putea acorda despăgubiri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a găsit fondată acţiunea reclamantei şi urmează să o admită aşa cum a fost formulată, în considerarea următoarelor:

Pârâtul este angajat al societăţii reclamante în funcţia de şofer.

În timpul unei deplasări pe relaţia Bucureşti – Sibiu, pârâtul a fost implicat într-un accident de circulaţie care a avut ca urmare avarierea autocarului.

Pentru că reparaţiile efectuate la autocar au fost plătite de reclamantă, aceasta s-a îndreptat împotriva pârâtului vinovat de producerea accidentului pentru recuperarea pagubei suferite, conform art. 270 C. muncii.

Acţiunea s-a găsit fondată. Prin probele administrate în cauză, reclamanta şi-a dovedit pretenţiile şi legalitatea recuperării lor, pornind de la calitatea de angajat a pârâtului, a existenţei unei fapte ilicite produse de către aceasta, a creării unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, existenţei raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, a vinovăţiei pârâtului.

Cu privire la acest ultim aspect, pârâtul a invocat pe de o parte forţa majoră (arătând că accidentul s-a produs din vina conducătorului celuilalt autovehicul implicat în accident şi că atitudinea sa, departe de a fi culpabilă, a fost una de diligenţă prin care a evitat producerea unor consecinţe mai grave.

Aceste susţineri urmează a fi înlăturate.

Culpa pârâtului în producerea accidentului a fost reţinută de procesul verbal de constatare a contravenţiei, necontestat de către pârât. În plus, din coroborarea concluziilor referitoare la aprecierea stării de fapt cu dispoziţiile din fişa cuprinzând sarcinile de serviciu ale pârâtului, rezultă că elementul culpă în cazul în speţă, este pe deplin dovedit în sarcina pârâtului.

Celelalte elemente necesare antrenării răspunderii materiale, au fost dovedite cu înscrisurile existente la dosar, iar raportul de cauzalitate dintre conduita pârâtului şi rezultatul păgubitor este evident şi direct.

Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că pârâtul trebuie să răspundă în condiţiile art. 270 C. muncii.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie a societăţii de asigurare, având în vedere că la dezbaterea în fond a cauzei pârâtul a declarat că nu o mai susţine, precum şi faţă de împrejurarea că asigurarea obligatorie priveşte despăgubiri pentru prejudicii create terţilor, ceea ce nu este cazul în speţă, aceasta urmează a fost respinsă ca nefondată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare