Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

Prin sentinta penala nr. 65 din data de 03 februarie 2010, Judecatoria Suceava a respins, ca nefondata, plângerea formulata pe calea procedurii prevazute de art. 2781 C. pr. pen., de petentul M. D. C., împotriva ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penala din 01.10.2008 data în dosarul nr. 3520/P2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Suceava, si a ordonantei nr. 1247/II/2/2009 din 23 noiembrie 2009 data de prim-procurorul aceluiasi parchet, intimata fiind M. E..

În temeiul art. 192 alin. 2 C. pr. pen., petentul a fost obligat  sa plateasca statului suma de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate în proces.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca, prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Suceava la data de 28.12.20009, sub numarul 11237/314/2009, petentul a solicitat desfiintarea ordonantei procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatei S. M. G. si retinerea cauzei spre judecare cu privire la savârsirea de catre intimata a infractiunii de fals în declaratii prevazute de art. 292 C. pen., precum si trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmaririi penale fata de intimata cu privire la savârsirea infractiunii de înselaciune prev. de art. 215 alin. 1 C. pen.

În fapt, petentul a motivat ca prin ordonanta primului-procuror i s-a respins plângerea pe care a formulat-o împotriva ordonantei procurorului din 10 octombrie 2009 dispusa în dosarul nr. 3250/P/2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Suceava, considerându-se corecta solutia de netrimitere în judecata a intimatei pentru infractiunile sus-mentionate, retinându-se ca lipsesc elementele constitutive ale infractiunii. Petentul a aratat ca fata de infractiunea prev. de art. 292 C. pen., consecinta juridica nu a constat în stingerea unei datorii, ci ca intimata si-a însusit pe nedrept întreaga suma de bani, declarând ca petentul este sotul ei, fapt nereal, iar consecinta negativa este prejudiciul banesc în suma de 7500 Euro pe care aceasta i l-a creat petentului, reprezentând cota de ½ din totalul sumei împrumutate debitorului comun, prin declaratia autentica intimata ducând în eroare atât notarul, cât si pe debitor, ca încaseaza întreaga suma de bani si în numele petentului. 

A mai aratat petentul în legatura cu infractiunea prev. de art. 215 alin. 1 C. pen., ca intimata l-a indus în eroare chiar pe debitor determinându-l sa-i achite doar ei întreaga suma de bani, prejudiciul fiind cert, aceasta neachitând partea sa de bani, respectiv suma de 7500 de Euro nici în urma somatiei executorului judecatoresc, precizând ca persoana careia i se prezinta o situatie falsa ca adevarata nu trebuie sa fie în acceptiunea normei de învinuire neaparat aceeasi cu cea în persoana careia se produce prejudiciul pentru existenta infractiunii.

În vederea solutionarii cauzei, din oficiu, a fost atasat dosarul nr. 3520/P/2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Suceava.

Analizând plângerea pe baza actelor si lucrarilor dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin plângerea penala înregistrata la data de 22.04.2008, la Parchetul de pe lânga Judecatoria Suceava, sub nr. 3520/P/2008, petentul M. D. C. a solicitat tragerea la raspundere penala a intimatei M. E. pentru savârsirea infractiunilor de înselaciune si fals în declaratii prev. de art. 215 alin. 1 si 292 C. pen., reclamând faptul ca, la data de 11 august 2008, prin declaratia autentificata sub nr. 4544/11.08.2008 în fata notarului public Ioan Lostun aceasta a facut declaratii necorespunzatoare adevarului în vederea producerii unei consecinte juridice favorabile ei, calificându-l drept „sotul ei” si încasând o suma de bani ce nu-i apartinea în întregime de la un debitor comun, pagubindu-l cu suma de 7500 Euro.

Prin plângerea penala, petentul M. D. C. s-a constituit parte civila, solicitând obligarea intimatei la plata sumei de 7500 Euro cât si a cheltuielilor de judecata ce le va efectua.

Prin ordonanta din 01.10.2009, procurorul de caz de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Suceava, în baza disp. art. 228 alin. 6 si 10 lit. d) C. procedura penala, a confirmat propunerea organului de cercetare penala de scoatere de sub urmarire penala a intimatei M. E. sub aspectul savârsirii infractiunii de fals în declaratii prev. de art. 292 C. pen., si de neîncepere a urmaririi penale fata de aceeasi intimata sub aspectul savârsirii infractiunii de înselaciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni

În motivarea rezolutiei, s-a retinut în fapt ca la data de 11.08.2008, intimata M. E. a primit suma de 15000 Euro de la martorul B.R. în fata notarului Ion Lastun, intimata declarând ca primeste suma în numele ei si pentru acesteia, cu toate ca la data savârsirii faptei acestia erau divortati.

Procurorul a apreciat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de fals în declaratii, sub aspectul laturii obiective, întrucât consecinta juridica a constat în stingerea unei datorii, iar instanta civila s-a pronuntat în sensul returnarii de catre intimata M.E. partii vatamate M. D. a sumei de 7500 Euro, acestea fiind aspecte de natura civila, iar în ceea ce priveste infractiunea de înselaciune s-a motivat ca nu a existat o actiune de inducere în eroare exercitata asupra partii vatamate, nefiind întrunita latura obiectiva a infractiunii.

Împotriva acestei ordonante a formulat plângere petentul M. D. C., respinsa prin ordonanta nr. 1247/II/2/2009 din 23.11.2009, data în acelasi dosar nr. 54/P/2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Suceava, cu motivarea ca solutia este corecta, întrucât învinuita desi a declarat în fata notarului public ca este sotia petentului – aspect nereal – a precizat ca suma primita, reprezentând o stingere a datoriei, este si pentru sotul acesteia, astfel încât scopul reclamat de petent, respectiv ca atribuindu-si calitatea de sotie, învinuita a încercat sa intre în posesia întregii sume de bani, în realitate nu a fost urmarita de învinuita, atâta timp cât aceasta a precizat în declaratia notariala si dreptul sotului la suma restituita.

Instanta de fond a retinut ca situatia de fapt expusa de procurori, în cuprinsul ordonantelor contestate de catre petenta, este reala, întemeindu-se pe materialul de urmarire penala administrat în cauza, fiind respectate principiile generale de drept procesual penal, îndeosebi cel al aflarii adevarului si al rolului activ al organelor de urmarire penala.

De altfel criticile formulate de petentul M. D. C. nu au fost îndreptate împotriva situatiei de fapt retinute, ci au vizat strict aprecierea gresita în drept a acestei situatii, care, în opinia sa este încadrabila în dispozitiile art. 215 alin. 1 C. pen. si art. 290 C. pen., reclamând vinovatia intimatei si tragerea la raspundere penala pentru aceste infractiune, astfel încât instanta  de fond a analizat îndeosebi aspectele de jure, iar nu si pe cele de facto ale spetei, retinând ca atare situatia fapt expusa de procurori, necontestata de parte si pentru care exista la dosar înscrisurile doveditoare, respectiv declaratia autentica data de intimata M. E. în fata notarului public Ion Lostun la data de 11.08.2008, divortul partilor fiind pronuntat anterior declaratiei sale, definitiv si irevocabil prin pronuntarea sentintei civile nr. 4662/16.11.2007 a Judecatoriei Suceava, neapelata.

Criticile petentului referitoare la incidenta infractiunilor sunt nefondate, întrucât aceasta ignora ca intimata M. E. nu era un simplu tert care a intrat în relatii contractuale cu debitorul martor B. R., ci faptuitoarea avea calitatea de creditor al obligatiei de restituire al întregului împrumut de 15.000 de Euro, de vreme ce comunitatea de bunuri a fostilor soti nu fusese lichidata, iar pentru creantele dobândite în timpul casatoriei opera, legal, prezumtia de comunitate, prezumtie care conduce la solidaritatea între creditorii fostii soti.

De aceea, la data declaratiei date de intimata, nefiind stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca sau prin acordul fostilor soti cota de contributie a acestora la masa de bunuri comune, atât teoretic, cât si practic, intimata era îndreptatita sa pretinda si sa primeasca întreaga suma a datoriei, întrucât, de lege lata, Codul familiei nu prevede o cota de contributie de ½ din bunuri, iar în ceea ce priveste drepturile patrimoniale comune acestea continua sa-si pastreze caracterul devalmas si dupa desfacerea casatoriei prin divort, neprefacându-se de drept în proprietate pe cote-parti, astfel ca intimata nu poate fi acuzata ca în mod nelegal a primit mai mult decât ½ din suma împrumutata de 15.000 de Euro.

Ori, retinând aceasta premisa, chiar lasarea debitorului în eroare prin neprezentarea situatiei juridice a starii civile reale actuale la momentul restituirii împrumutului, nu poate întruni elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, cu atât mai mult cu cât prejudiciul ar fi trebuit sa se produca direct si nemijlocit în patrimoniul debitorului care a remis suma de bani împrumutata, iar nu în patrimoniul altui creditor al acestuia din urma – cum este cazul petentului cocreditor împreuna cu intimata – astfel ca în cazul acestei infractiuni reclamate de petent lipseste raportul de cauzalitate fapta – prejudiciu.

Este adevarat ca activitatea de inducere în eroare poate fi comisa si asupra unei alte persoane decât partea vatamata, persoana care însa trebuie sa actioneze în interesul pagubitului, dar rezultatul produs trebuie sa se produca în mod direct si nemijlocit în patrimoniul persoanei vatamate.

Ori, în cauza de fata, în care debitorul a platit cu bunuri din propriul sau patrimoniu, iar nu din patrimoniul petentului M. D., prejudiciul pretins de acesta din urma poate fi doar unul eventual, cel mult indirect, si numai în masura în care intimata refuza plata cocreditorului, lipsind asadar relatia de determinare dintre fapta si rezultat, dupa cum s-a aratat mai sus.

În ceea ce priveste infractiunea de fals în declaratii prev. de art. 292 C. pen., nu orice afirmatie care nu corespunde adevarului întruneste elementele constitutive ale acestei infractiuni, ci legea impune ca declararea necorespunzatoare adevarului sa fie facuta în vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine ori pentru altul, atunci când, potrivit legii, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte.

Aceasta înseamna ca declaratia trebuie sa aiba potrivit legii eficienta juridica, sa fie apta prin ea însasi sa produca acea consecinta juridica care nu ar putea fi atinsa decât prin nedeclararea situatiei adevarate, reale de fapt, adica declaratia sa serveasca prin însusi faptul ca a fost facuta, în fata autoritatii respective, la producerea unei anumite consecinte juridice.

Revenind la situatia premisa, declaratia facuta de intimata M.E. - cocreditoare în devalmasie cu petentul M. D. asupra unui bun comun -  nu a putut servi pentru producerea unei asemenea consecinte juridice ceruta de legiuitor, petentul neindicând dispozitia legala urmarita de intimata si care nu ar fi putut fi produsa în absenta declaratiei sale. Chiar daca ar fi aratat debitorului existenta sentintei de divort, intimata ar fi avut dreptul la pretinderea întregii creante, nepartajate înca si neatribuite vreunuia dintre soti nici în tot, nici în parte, iar debitorul nu ar fi putut sa refuze întreaga plata pe motivul pronuntarii divortului între cei doi.

În plus, pentru analiza elementelor constitutive ale infractiunii de fals în declaratii trebuie retinut si aspectul ca pentru validitatea actului juridic al platii creantei (chitanta liberatorie de împrumut) nici nu era necesara încheierea unui înscris autentic în forma declaratiei date de intimata, iar împrejurarea ca intimata a ales forma solemna a înscrisului autentic a avut ca temei doar preconstituirea în favoarea debitorului a unei probe de forta superioara, dar nu poate antrena consecinte pe planul art. 292 C. pen. de vreme ce declaratia facuta în fata unui organ din cele mentionate la art. 146 C. pen., în speta în fata notarului public, nu ar fi produs prin aceasta împrejurare însasi (a calitatii speciale a organului instrumentator) nici un fel de consecinta pe plan juridic, declaratia fiind apta a produce aceleasi consecinte în planul stingerii obligatiei si daca ar fi fost consemnata printr-un simplu înscris sub semnatura privata.

De aceea, scopul urmarit de intimata, primirea datoriei, s-ar fi putut atinge si în prezenta unei declaratii reale în fata notarului sau chiar prin înscris sub semnatura privata, fiind fara relevanta asupra valabilitatii platii debitorului sustinerile intimatei ca a primit plata si pentru „sotul ei”.

Ca atare, aprecierile procurorului si a primului-procuror ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunilor de înselaciune si fals în declaratii sunt corecte si legala, cu precizarile suplimentare din motivarea expusa de instanta, lipsa elementelor constitutive împiedicând dupa cum corect s-a retinut în ambele ordonante punerea în miscare a actiunii penale pentru respectivele infractiuni.

Asa fiind, constatând ca plângerea de fata este neîntemeiata, instanta de fond a respins-o, iar fata de aceasta solutie, în temeiul art. 192 alin. 2 C. pr. pen., a obligat petentul sa plateasca statului suma de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs petentul M. D. C., motivele fiind formulate în scris si atasate la dosarul cauzei (f. 9-12 ds.recurs).

Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine ca recursul formulat este nefondat.

Situatia de fapt a fost în mod corect retinuta de catre organele de urmarire penala, iar recurentul petent nu a contestat exactitatea acesteia nici în fata primei instante si nici în recurs. De asemenea, atât procurorul de caz, cât si prim-procurorul si instanta de fond, au facut o corecta aplicare a legii, retinând în mod argumentat si întemeiat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor doua infractiuni. Motivarea primei instante este corecta si completa, instanta de recurs si-o însuseste în totalitate, astfel ca reluarea acesteia în cuprinsul prezentei decizii nu se impune.

Fata de criticile formulate de catre recurenta, Tribunalul retine, sub aspectul presupusei induceri în eroare, ca aceasta nu a avut un caracter esential în ceea ce priveste restituirea sumei de 15.000 euro, din moment ce, pe de o parte, forma autentica nu era necesara, iar pe de alta parte debitorul era oricum liberat de plata creantei în integralitatea ai, prin achitarea întregii datorii catre unul dintre co-creditori. Împrejurarea ca sotii nu mai erau casatoriti nu prezinta relevanta pentru debitor, care, chiar în cunostinta de cauza fiind, este liberat prin plata datoriei catre oricare dintre cei doi soti. Împrejurarea ca intimata manifesta, conform sustinerilor recurentului, rea-credinta în ceea ce priveste executarea obligatiei civile de plata a sumei de 7.500 euro (stabilita ulterior în sarcina sa prin hotarârea instantei de partaj suplimentar), nu are relevanta în cadrul procesului penal, atragând eventual sanctiuni specifice procedurii executarii silite si sanctiuni morale.

De asemenea, sub aspectul posibilitati unui co-creditor solidar de a dispune cu privire la datoria debitorului, Tribunalul retine ca intimata nu a înrautatit situatia recurentului ci a efectuat un act pe care legea civila i-l permite – respectiv încasarea întregii creante. Prin acte de dispozitie cu privire la creanta trebuie înteles ca un creditor solidar nu poate dispune remiterea de datorie, novatia, etc, dar nu ca, odata creanta încasata în integralitatea ei, acesta nu are drept de dispozitie asupra sumei primite. Doar dreptul de creanta al co-creditorilor ce nu au încasat suma se modifica, devenind un drept de creanta asupra co-creditorului initial.

Pentru aceste motive, tribunalul respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M. D. C. împotriva sentintei penale nr. 65 din data de 03 februarie 2010 pronuntata de Judecatoria Suceava în dosar nr. 11237/314/2009.

Obliga petentul recurent sa plateasca statului suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare din recurs.

Domenii speta

Spete similare