Judecatoria Turnu Magurele prin încheierea din 24.11.2010 a solutionat cererea de liberare provizorie sub control judiciar fara a lua o declaratie inculpatului S.I., conform art. 160/8a Cod procedura penala, astfel încât tribunalul a admis recursul inculpatului si a casat încheierea recurata, trimitând cauza spre rejudecare aceleiasi instante..
Tribunalul Sibiu
Cerere de liberare provizorie sub control judiciar Cerere de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi localitatea Inadmisibilitatea exceptiilor de neconstitutionalitate invocate de inculpati in recurs
Tribunalul Constanța
Măsuri preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar. Încheiere de admitere a cererii inculpatului, privind încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu, pe perioada liberării provizorii. Admisibilitatea recursului
Judecătoria Drăgășani
art.1602 Cod proc. pen.
Tribunalul Dolj
Liberare provizorie
Tribunalul Bistrița Năsăud
Este cert că petenţii au relaţiile personale apropiate pe care în mod obişnuit le au fraţii ca rude de sânge, deci există o legătură biologică efectivă, iar în condiţiile acestea, şi întrucât, aşa cum s-a arătat, nu s-a dovedit că au obstrucţionat ce...