Liberare provizorie

Deliberând  asupra recursului penal dedus judecaţii, constată următoarele :

A fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. …. recursul declarat de Parchetul de pe Lângă Judecătoria S., împotriva încheierii pronunţată de Judecătoria S. . Prin încheierea menţionată instanţa de fond a dispus admiterea  cererii  inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, reţinând că până la acest termen de judecată au fost audiaţi un număr  mare de martori .

Nu  au fost reţinute susţinerile apărătorului cum că, martorii  audiaţi  sunt principali şi în consecinţă ceilalţi ar avea o pondere mai mică în economia procesului, dar, se poate reţine că din martorii audiaţi , 6 sunt angajaţi ai instituţiei, au fost implicaţi  în mod direct în activităţile desfăşurate de către inculpat  cu  atribuirea contractelor  de achiziţie publică, fie prin primirea de dispoziţii de la acesta , fie prin semnarea unor înscrisuri, referitor la contractele încheiate . În consecinţă, nu  se mai poate susţine în mod rezonabil că, existenţa  motivului prevăzut de art 148 lit b Cpp., în sensul că inculpatul poate influenţa martorii , ar impune  menţinerea  acestuia în continuare în stare de arest .

Susţinerea faptului că există pericolul  ca inculpatul să influenţeze  martorii  , nu poate fi primită  în lipsa unor argumente  veridice . Aceiaşi situaţie,  există  şi în cazul experţilor, faptul că în cauză  s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile şi  s-a  prorogat discuţia cu privire la  utilitatea şi concludenta  acestei expertize , nu poate duce  la tragerea unei concluzii  că inculpatul  ar putea influenţa acest expert.

De altfel,  din obiectivele  solicitate  a fi analizate de către experta contabilă, reiese că,  acestea se referă  în mare parte  la aspecte ce ţin  de legalitatea s-au nelegalitatea  procedurii de achiziţii şi  a depăşirii consumului de carburanţi, aspecte ce ar urma să fie cercetate pe baza înscrisurilor  existente  la dosarul cauzei, sau , fie în evidenţele părţii vătămate ( contracte , foi de parcurs, etc.)

Este adevărat că, inculpatul în calitatea deţinută se bucura de notorietate în comunitate şi impactul social  la data luării măsurii arestării acestuia a existat , dar odată cu trecerea timpului percepţia comunităţii asupra presupuselor fapte săvârşite se estompează . Mai mult, în speţă, sunt cercetate fapte care  au fost săvârşite în urmă cu circa 3 ani de zile , astfel că pericolul social  la această dată  trebuie să fie unul concret  şi în acest sens organului de  urmărire penală îi revine obligaţia  de a aduce argumente în sensul mai sus arătat.

S-a  avut în vedere, potrivit jurisprudenţei CEDO (cauza Jiga versus România), că durata arestării preventive nu trebuie să aibă o durată excesivă , în speţă menţinerea unui inculpat pentru o faptă de corupţie şi un prejudiciu de 190.000 Dolari , o perioadă de 11 luni, fiind apreciată exagerată.

În esenţă, instanţa apreciază că la această dată( fază procesuală), nu este obligatoriu  ca în cauză să fie audiaţi toţi martorii, ci este nevoie  să se constate  şi să se argumenteze  pe de o parte, că pericolul social  mai este unul concret , iar pe de altă parte  să existe date şi  nu indicii  că s-ar încerca influenţarea unor martori sau experţi.

Instanţa a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv  pe o durată, de  (aproximativ) 4 luni, pentru fapte (a unora dintre ele) a căror pedeapsă maximă prevăzută de lege  este de 5 ani de zile. Cu toate că,  nu se impune  de plano , concluzia că  pedeapsa  relativ redusă ar trebui  să ducă automat la concluzia că,  arestarea este exagerată, instanţa urmează să observe că nu se poate face abstracţie de finalitatea cauzei,  respectiv  de ponderea  probatoriului administrat până la această dată şi a celui care  urmează a fi administra.

Toate  acestea sunt subsumate  principiului aflării adevărului şi a principiului că  arestarea preventivă constituie o măsură excepţională limitată strict la condiţiile  existente la un moment dat , condiţii ce trebuie să persiste  şi ulterior, pentru a fi menţinută.

Împotriva aceste încheieri a declarat recurs Parchetul criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie . Toate probele indică un grad ridicat de pericol social  al faptei si de periculozitate a  inculpatului,  acţiunile ce reprezintă elementul material al infracţiunilor reprezintă incalcari cu ştiinţa ale atribuţiilor de serviciu,  exista  pericolul ca inculpatul sa contacteze martorii atât in mod direct cat si indirect,sau chiar si experţii, dovada fiind  corespondenta purtata cu  expertul  . Nu are relevanta data comiterii faptelor, ci  momentul când acestea au fost descoperite si au ajuns la cunoştinţa publicului. Starea de libertate nu este oportuna,  si nu este apta sa  asigure  scopul  măsurii preventive.

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, atât prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 C.p.p, cât şi a criticilor formulate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Liberarea provizorie este o măsura procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive, de soarta căreia este strâns legata si pe care o complineşte. Liberarea provizorie presupune întotdeauna menţinerea  condiţiilor de legalitate si temeinicie a  măsura privării de libertate, insa prin intermediul acestei instituţii procesuale se  apreciază asupra necesitaţii  arestării, organul judiciar fiind chemat sa  verifice  daca  menţinerea stării de arest  mai apare sau nu ca fiind absolut  necesara.

In timpul liberării provizorii  continuă să subziste temeiurile  care au determinat  luarea măsurii arestării preventive.  Schimbarea temeiurilor atrage înlocuirea  măsurii privative de libertate, conform art 139 alin 1 C.pr.pen., iar  încetarea temeiurilor  determina revocarea arestării preventive , conform art 139 alin  2 C.pr.pen. Instituţiile revocării, înlocuirii arestării preventive si respectiv liberarea provizorie sub control judiciar  sunt instituţii diferite, care nu trebuie confundate, întrucât  presupun condiţii legale diferite; nu se suprapun si nu se identifica, întrucât regulile  privind desfăşurarea procesului penal sunt de stricta interpretare si aplicare. In cazul liberării provizorii,  se menţin temeiurile care au determinat arestarea preventiva, si in nici un caz nu încetează sau se schimba, deoarece in acest caz ar interveni  revocarea sau înlocuirea arestării preventive, si nu liberare provizorie. Aceasta  instituţie este  o măsura procesuala de individualizare a măsurii arestării preventive, iar temeinicia si legalitatea arestării preventive reprezintă fundamentul legal,  situaţia premisă a liberării provizorii sub control judiciar.

Temeinicia cererii de liberare provizorie trebuie analizata  prin prisma  temeiurilor care au determinat arestarea  preventiva  sau care au intervenit  după arestare .

Potrivit art 160/1 si art 160/2 C.pr.pen, pentru a se dispune liberarea provizorie  trebuie îndeplinite anumite condiţii: sa existe o stare de arest  legala si temeinica a inculpatului; suspiciunea rezonabila , reţinuta ca temei al arestării preventive  sa vizeze săvârşirea  unor infracţiuni  din culpa sau a unor infracţiuni intenţionate  pentru care legea prevede  pedeapsa închisorii care sa nu depăşească  18 ani ; sa nu existe date  din care sa rezulte  necesitatea  de a-l împiedica pe învinuitul sau inculpatul arestat  sa săvârşească alte infracţiuni,  sau ca acesta va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi,  martori  sau experţi , alterarea sau distrugerea  mijloacelor de proba  sau prin alte asemenea fapte.

Scopul controlului judiciar  este sa lase învinuitului sau inculpatului arestat preventiv  maximum de libertate compatibila cu necesitatea  de aflare a adevărului si menţinerea ordinii publice .

Instanţa are in vedere  împrejurarea ca prin  decizia  penala 492/2011 a Tribunalului Dolj  s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului, ca fiind legala si temeinica. De la acea data si pana in prezent, când s-a discutat o  noua cerere de liberare provizorie , care a si fost admisa , nu s-a mai îndeplinit nici un act  de procedura, nu s-a mai luat nicio măsura in  scopul  desfăşurării procesului penal.

In domeniul masurilor  preventive, hotărârile judecătoreşti nu au autoritate de  lucru judecat,  existând posibilitatea rediscutării legalităţii,  temeiniciei , necesitaţii si proporţionalităţii măsurii preventive  in viitor, ori de cate  ori se schimba împrejurările avute in vedere la  data statuarii asupra lor .

Tribunalul constată ca de la data pronunţării deciziei Tribunalului Dolj nu s-a modificat  nimic in ceea ce priveşte legalitatea  si  proporţionalitatea măsurii arestării preventive, întrucât nu  a existat nici  cel puţin un termen de judecata la care sa se fi administrat probe,  sa se fi îndeplinit acte de procedura , astfel ca nu s-a schimbat nimic  in ceea ce priveşte situaţia juridica a inculpatului. Numai trecerea timpului  nu  reprezintă o împrejurare de natura a determina reaprecierea necesitaţii si proporţionalităţii măsurii arestării preventive.

Hotărârea judecătoreasca prin care s-a dispus menţinerea stării de arest  reprezint un act jurisdicţional  a  realizat o calificare juridica a faptelor, care îşi păstrează actualitatea si in acest moment , neschimbându-se  nici un element de fapt  pana in prezent, neapărând nicio situaţie  care sa determine reaşezarea  temeiurilor  avute in vedere la menţinerea  stării de arest preventiv.

In cauza este incidenta condiţia negativa prev. de art. 160/2 alin 2 C.pr.pen. constând in inexistenta unor  date  din care sa rezulte ca inculpatul va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor parţi,  martori  sau experţi , sau prin alte asemenea fapte, care in fapt  se identifica  cu  cazul de arestare prev. de art. 148 lit. b C.pr pen. Chiar daca acest temei al arestării preventive a inculpatului nu reprezintă  un motiv de respingere de plano a  cererii de liberare provizorie, nu se poate face abstracţie de  neschimbarea temeiurilor de fapt si de drept care au stat la baza menţinerii arestării preventive, având in vedere ca  nu s-a  desfăşurat nicio şedinţa de judecata in care sa se fi administrat probe, sau sa se  fi îndeplinit vreun alt act de procedura care sa semnifice o  evoluţie  procesuală.

In fapt , nici prima instanţă  de judecată nu a arătat  care sunt  temeiurile si împrejurările care au stat la baza  reaprecierii necesitaţii si proporţionalităţii  măsurii preventive si  admiterii cererii de liberare provizorie, ci numai a  indicat  contrariul  celor reţinute de instanţa de recurs atunci când a dispus menţinerea stării de arest, conform art. 300/2 C.pr.pen.  Se creează astfel o divergenţă  de ordin juridic, la care trebuie raportat caracterul definitiv si obligatoriu al deciziei instanţei de recurs şi  inexistenta oricăror situaţii sau împrejurări noi care ar fi putut schima situaţia juridica avuta in vedere .

Consecvenţa actualei soluţii a instanţei de fond, în raport cu soluţia anterioară a aceleiaşi instanţe, pe fondul lipsei în perioada de timp amintită,  a elementelor de fapt sau de drept care să justifice concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării, impune, deopotrivă, consecvenţa actualei soluţii a instanţei de recurs în raport cu soluţia anterioară a aceleiaşi instanţe . În condiţiile neintervenirii unor elemente noi, faţă de cele existente la data de  30.09.2011 , elemente care să justifice o soluţie contrară, nu se poate face abstracţie de autoritatea deciziei  din 30.09.2011 a Tribunalului Dolj, astfel ca solutia care se impune este admiterea recursului Parchetului împotriva încheierii pronunţată de Judecătoria S. şi,  pe fond, respingerea  cererii  de liberare provizorie formulată în baza art 1602 C.pr.pen.

Domenii speta

Spete similare