Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta V.R. împotriva sentinţei civile nr. 8369/16.11.2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 4204/320/2008.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 14 .09.2010, prin care s-a dispus amânarea pronunţării la data de 21.09.2010,  iar prin încheierea de şedinţă din data de 21.09.2010 s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de azi, ambele încheieri de şedinţă urmând a face parte din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Prin sentinţa civilă nr. 8369/16.11.2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V.R., în contradictoriu cu pârâţii R.J.G. şi B.J. şi B.I. şi s-a respins cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul de rând 1.

În motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut că:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 16.05.2008 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de dosar 4204/320/2008, reclamanta V.R. au chemat în judecată pârâţii R.J.G., B.J. şi B.I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a procurii autentificate sub nr. 6 din data de 04.01.2000 a BNP Felicia Doiniţa Albulescu, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 599/18.04.2008încheiat la BNP Bălgărădean Stela; radierea înscrierilor în CF 30772 Tg-Mureş, nr. top 2501/42/XXXVIII poz. B 2 şi B3, prin care s-a înscris dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 38 din Tg-Mureş, str. Secuilor Martiri nr. 12, format din 3 camere şi 4 dependinţe, în favoarea pârâţilor de rând 2, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat faptul că la finele anului 1999 şi începutul anului 2000 o cunoscută de-a sa, numita B.M., având nevoie de un împrumut bănesc a apelat la ajutorul reclamantei pentru a garanta împrumutul pe care urma să-l contracteze. În aceste sens reclamanta şi-a predat bijuteriile numitului R.J.G. care deţine o casă de amanet, iar în contul acestor bijuterii numita B.M. a primit cu titlu de împrumut de la pârâtul de rând 1 o sumă de bani.

Ulterior reclamanta a arătat că i-a însoţit la notarul public, unde a fost solicitată să semneze un înscris al cărui conţinut nu-l cunoştea, întrucât aceste înscris nu i-a fost citit reclamantei, nu i s-a înmânat un exemplar, nu cunoaşte bine limba română, având la acea dată vârsta de 74 de ani. Cele două persoane, pârâtul R.J.G. şi B.M. au asigurat-o pe reclamantă că încheierea acelui act nu o va afecta în nici un fel.

La începutul anului 2008 reclamanta a primit o notificare din partea pârâtului R.J.G., prin care i s-a pus în vedere ca până la data de 15.01.2008 să achite acestuia suma de 4.695 USD pentru împrumutul de 10.000 DEM angajat la data de 04.01.2000 prin contract de împrumut cu garanţie imobiliară autentificată la BNP Albulescu  D.F. din aceeaşi dată, în caz contrar urmând să se uzeze de toate mijloacele legale pentru recuperarea sumei împrumutate.

Urmare a notificării, fiica pârâtei a făcut demersuri la cartea funciară, reclamanta aflând cu stupoare că era înscrisă, asupra apaertamentului său, o ipotecă pentru suma de 10.00 DEM în favoarea pârâtului R.J.G.. Ulterior reclamanta a depus o plângere la Parchet pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals şi înşelăciune.

La data de 18.04.2008 pârâtul R.J.G., deşi cercetările penale nu erau finalizate, a vândut cu act autentic apartamentul reclamantei către pârâţii de rând 2 Benko. Cu acea ocazie a aflat reclamanta că pârâtul de rând 1 îi vânduse apartamentul în baza unei procuri speciale autentificată sub nr. 6/04.01.2000 la BNP Albulescu, deci la aceeaşi dată la care semnase contractul de împrumut cu garanţie ipotecară, procură prin care reclamanta îl mandatase pe pârât „să vândă în numele meu şi pentru mine, oricui va crede de cuviinţă, la preţul şi condiţiile pe care le va stabili mandatarul meu imobilul proprietatea mea”.

Reclamanta a susţinut prin cererea introductivă faptul că nu a avut cunoştinţă de nici un fel de „convenţie” trimisă prin notificarea de la începutul anului, prin care să fi fost de acord cu transformarea sumei de 10.000 DEM în ISD, având în vedere retragerea DEM din circulaţie.

Reclamanta a arătat că prin manevre dolosive, pârâtul R.J.G. cu concursul pârâţilor Benko, i-au vândut apartamentul la vârsta sa de 80 de ani şi şi-a însuşit o anumită sumă, urmare a radierii ipotecii.

În esenţă, reclamanta afirmă că pe actele contestate apar trei tipuri de semnături ale sale, la momentul încheierii acestor acte nu a fost asistată de nici o persoană care să-i explice importanţa juridică a actelor pe care le semnează, nu ar fi avut nici o motivaţie pentru a-şi vinde apartamentul şi să-l mandateze în acest sens pe pârât, pârâtul nu şi-a valorificat dreptul de garanţie ipotecară în termenul de prescripţie al infracţiunii.

Reclamanta a arătat faptul că invocă nulitatea absolută a procurii speciale şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificate, având în vedere faptul că nu şi-a exprimat un consimţământ valabil în anul 2000 pentru vânzarea apartamentului său , neavând nici un interes şi motivaţie pentru a–şi vinde locuinţa la 74 de ani. Lipsa consimţământului reclamantei a fost explicată astfel de reclamantă: semnătura de pe procură nu este identică cu cea de pe contractul de împrumut, iar procura specială se fondează, ca şi conţinut, pe o cauză falsă.

În drept a fost invocat art. 948, 953, 966, 968 şi 970 Cod Civil.

Pârâţii de rând 2 Benko au formulat întâmpinare (f. 26-28), solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării, s-a arătat faptul că în baza art. 25 din Legea nr. 115/1938, acţiunea de revendicare împotriva unui terţ care a dobândit imobilul prin act cu titlu oneros nu poate fi admisă decât în ipoteza în care acesta a fost de rea-credinţă în momentul în care a contractat. Mai mult, în baza art. 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996 rep., dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese nici o neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.

Pârâţii de rând 2 au mai arătat că au aflat despre oferta de vânzare a apartamentului reclamantei de la pârâtul de rând 1, care este o cunoştinţă de a lor, pârâţii de rând 2 erau tineri căsătoriţi şi, deşi nu au văzut apartamentul pe care l-au cumpărat, cunoşteau tipul acestuia, elementul de preţ fiind cel care i-a determinat să-l cumpere.

Pe de altă parte, au arătat pârâţii că în extrasul CF reclamanta figura ca proprietară, dar pârâtul Rusz Gyorg era trecut ca beneficiarul unei ipoteci şi prezenta o procură valabilă pentru vânzarea apartamentului, iar în cartea funciară nu era notată existenţa vreunui litigiu sau a unui fapt din care să rezulte o altă stare de drept şi de fapt. Mai mult, pârâţii au solicitat de bună-credinţă întabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.

 Astfel, pârâţii au invocat în apărare principiile de drept ce ocrotesc buna-credinţă, precum şi acela al securităţii circuitului civil al actelor juridice.  În drept au fost invocate prevederile art. 115 Cod proced. civilă, art. 25 din Legea nr. 115/1938, art. 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996 rep.

Pârâtul de rând 1 R.J.G. a formulat la rândul său întâmpinare (f. 30-31), solicitând respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantei ca netemeinică şi nelegală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. S-a arătat că actele în privinţa cărora se cere constatarea nulităţii absolute sunt legale, reale şi încheiate de reclamantă în cunoştinţă de cauză.

În fapt, în întâmpinare s-a mai arătat faptul că a cunoscut-o pe reclamantă la finele anului 1999 prin familia Mircea; reclamanta a avut nevoie de un credit, prin contract de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 5/04.01.2000 la BNP Albulescu pârâtul i-a împrumutat suma de 10.000 DEM

Reclamanta şi-a exprimat dorinţa de a-şi căuta o locuinţă mai mică, iar pârâtul,  pentru a-şi asigura o garanţie suplimentară şi a avea posibilitatea de a-şi recupera suma împrumutată într-un timp cât mai scurt, fără a fi obligat la cheltuieli suplimentare, a solicitat reclamantei şi o procură specială, prin care a fost mandatat să vândă apartamentul reclamantei asupra căruia să-şi instituie şi o ipotecă, condiţii cu care reclamanta a fost de acord.

La data încheierii contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, respectiv 04.01.2000, reclamantul locuia faptic la adresa din Tg-Mureş, str. Franz Liszt nr. 11, unde a fost căutat de multe ori de reclamantă înainte şi după încheierea contractului de împrumut, pentru a solicita alte sume de bani cu titlu de împrumut, care au fost refuzate până la restituirea împrumutului iniţial de 10.000 DEM.

Având în vedere că reclamanta nu a restituit suma împrumutată până la data de 04.01.2002, pârâtul Rusz Janos a luat legătura cu reclamanta pentru a clarifica situaţia, iar aceasta din urmă i-ar fi spus că suma împrumutată de ea, la rândul său a împrumutat-o directoarei CEC, vecină cu ea, care nu i-a mai restituit-o; îşi va schimba apartamentul pe unul mai mic, iar din diferenţă îi va returna împrumutul pârâtului.

În ceea ce priveşte motivele de nulitate absolută, pârâtul a arătat că semnăturile de pe actele atacate îi aparţin, pot fi dovedite prin expertiză grafologică, pârâtul nu poate fi acuzat de rea-credinţă, utilizând acte valabile în urma cărora şi-a recuperat suma împrumutată reclamantei.

La termenul de judecată din 10.11.2008 s-au luat interogatoriile reclamantei şi al pârâtului R.J.G. (f. 44-47).

În cauză a fost administrată şi proba cu expertiza medico-legală psihiatrică a reclamantei (f. 69.71, 79-80), concluzii scrise (f. 88-90).

În probaţiune s-au depus înscrisuri în copie la dosar, respectiv: contractul de împrumut autentificat sub nr. 5/4.01.2000 (f. 7-8), procură specială sub nr. 6/4.01.2000 (f. 9), „convenţie” de recalculare a împrumutului (f. 10), plângere penală (f. 11-13), notificare şi somaţie (f. 14-15), CF 30772 Tg-Mureş (f. 16-17), contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 599/18.04.2008 (f. 18-19), acte medicale (f. 49-53, 55-60), probe de scris (f. 64), somaţie-notificare din partea reclamantei (f. 65), ancheta socială (f. 54).

A fost acvirat dosarul nr. 614/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

Analizând actele şi probele dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

 În fapt, în data de 04.01.2000 reclamanta V.R. a contractat un împrumut de 10.000 DM de la pârâtul R.J.G., încheindu-se un contract de împrumut autentic cu garanţie imobiliară (f. 7) la BNP Albulescu. Prin acesta, reclamanta a dat debitoarei-reclamante cu împrumut suma de 10.000 DEM, echivalentul a 94.000.000 lei rol, începând cu data de 04.01.2000 până la data de 04.01.2002, dată la care reclamanta se obliga să restituie aceeaşi sumă în valută.

Prin acelaşi contract reclamanta a garantat împrumutul cu imobilul proprietatea sa şi a solicitat înscrierea ipotecii pentru suma de 10.000 DEM, în favoarea creditorului-pârât asupra imobilului situat în Tg-Mureş, str. Secuilor Martiri nr. 12/38, înscris în CF nr. 30734 Tg-Mureş, nr. top 2501/42.

În aceeaşi zi (04.01.2000) şi la acelaşi BNP Albulescu Felicia s-a încheiat o procură autentică prin care reclamanta în calitate de mandantă îl împuternicea pe pârâtul R.J.G. în calitate de mandatar „să vândă în numele meu şi pentru mine, oricui va crede de cuviinţă, la preţul şi condiţiile pe care le va stabili mandatarul meu imobilul proprietatea mea situat în Tg-Mureş, str. Secuilor Martiri nr. 12/38, înscris în CF nr. 30734 Tg-Mureş, nr. top 2501/42 ” (f. 9).

 Instanţa a reţinut din actele dosarului şi împrejurarea că la data de 10.09.2001 între aceleaşi părţi s-a încheiat o „convenţie” (f. 10), prin care reclamanta a fost de acord cu transformarea sumei de 10.000 DEM împrumutată de la pârâtul de rând 1 în USD, având în vedere retragerea DEM din circulaţie, recunoscând astfel contractul de împrumut încheiat în anul 2000.

Având în vedere că reclamanta nu a restituit suma împrumutată până la data scadenţei de 04.01.2002, prevăzută în convenţia de împrumut a părţilor, deşi a fost notificată în acest sens, pârâtul R.J.G. a vândut în baza procurii autentice dată de reclamantă, apartamentul proprietatea acesteia către pârâţii de rând 2 B.J. şi B.I. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 599/18.04.2008 la BNP Bălgărădean Stela, care şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.

Acţiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În baza art. 1169 Cod civil, „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

Reclamanta a formulat plângere penală împotriva numiţilor R.J.G. şi B.M., făcând obiectul dosarului nr. 614/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş.

Prin rezoluţia procurorului din data de 15.10.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pârâtul R.J.G. şi faţă de numita B.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin aceeaşi rezoluţie se confirmă susţinerile pârâtului R.J.G. din întâmpinare, conform cărora acesta a reţinut din preţul vânzării imobilului aparţinând reclamantei, suma reprezentând valoarea creanţei sale, asumându-şi obligaţia de a-i înmâna diferenţa reclamantei.

Asupra susţinerilor reclamantei conform cărora semnătura de pe cele 3 acte încheiate cu pârâtul nu i-ar aparţine, instanţa constată că în cursul cercetărilor penale reclamanta fiind audiată nu a contestat semnătura sa de pe actele autentice, respectiv contract de împrumut şi procură.

Asupra aceluiaşi aspect, reclamanta nu a înţeles să probeze în nici un fel în prezenta cauză aceste susţineri, conform art. 1169 Cod Civil, renunţând la proba cu expertiza grafologică solicitată iniţial, iar în consecinţă instanţa a apreciat că aceste susţineri nu mai fac obiectul analizei prezentei cauze.

Actele a căror anulare se solicită prin acţiunea introductivă de instanţă sunt înscrisuri autentice. Conform prevederilor art. 1173 Cod Civil, un înscris autentic face dovadă până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simţuri. Aceste constatări se referă la identitatea părţilor, prezenţa părţilor în faţa notarului public, semnarea contractului de către părţi, plata preţului, data certă, alte clauze contractuale dispuse de părţi.

Singura modalitate de a demonstra lipsa consimţământului părţilor la încheierea unui act autentic ar fi să se demonstreze că actul a fost semnat de o persoană incapabilă sau de o altă persoană decât autoarea. Admiterea concluziei opuse ar determina aprecierea că se contestă faptul că notarul public şi-ar fi îndeplinit atribuţiile legale la acel moment, legat de realizarea formalităţilor de autentificare a înscrisului.

În ceea ce priveşte lipsa capacităţii, invocată de reclamantă ca motiv de nulitate a actelor autentice atacate, instanţa a reţinut că prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 233/26.02.2009 cu completare, depus la dosarul cauzei, s-a reţinut în concluzii faptul că „referitor la afectarea discernământului numitei V.R. la data de 04.01.2000, dată la care a semnat contractul de împrumut şi procura speciale aflate la filele 7-9 din dosar, vă comunicăm că discernământul acesteia (capacitate psihică de a semna acte) putea fi uşor modificat în sensul unei uşoare diminuări, având în vedere diagnosticele psihiatrice cu care a fost luată în evidenţă şi trecută în gradul II de invaliditate în anul 1978…, fără însă să putem preciza cu exactitate cuantumul acestei diminuări din cauza lipsei documentaţiei medicale din acea perioadă”. (f. 72)

Prin suplimentul de expertiză (f. 79-80) s-au reluat aceleaşi concluzii, cu menţiunea că „această stare a susnumitei ar fi necesitat asistarea sa de o altă persoană în momentul încheierii actelor civile, având în vedere complexitatea conţinutului acestor acte, în raport cu discernământul atenuat…”

Din aceste expertize instanţa a reţinut faptul că nu se probează susţinerile reclamantei conform cărora avea discernământul abolit la data încheierii actelor autentice atacate, neoperând motivul de nulitate absolută invocat prin cererea introductivă şi prevăzut de art. 949, 950 Cod civil rap. la art. 948 Cod Civil.

Alte motive invocate de reclamantă în vederea anulării contractului de vânzare-cumpărare şi a procurii autentificate, respectiv lipsa consimţământului, eroarea obstacol  şi dolul, se circumscriu prevederilor art. 953 şi urm. din Codul civil, care prevăd următoarele: „Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.” (art. 953); „Eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.” (art. 954); „Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune.” (art. 960)

În sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a cauzelor de nulitate invocate. Astfel, pentru a dovedi că nu s-au prezentat personal în faţa notarului public şi nu au cunoscut natura contractului pe care l-au încheiat nu au declanşat procedura înscrierii în fals.

Asupra manevrelor dolosive şi înşelăciunii ale căror victime ar fi fost din parte pârâţilor (iniţial a pârâtului R.J.G.) nu s-a produs nici o probă certă din partea reclamantei.

Mai mult, prin încheierea convenţiei de transformare a DEM în USD din data de 10.09.2001 (f. 10), instanţa a reţinut faptul că reclamanta a recunoscut faptul că pârâtul de rând 1 R.J.G. îi împrumutase în data de 01.04.2000 suma de 10.000 DEM.

În privinţa susţinerilor reclamantei conform cărora nu au avut nevoie de un extras CF timp de 8 ani şi nu au cunoscut situaţia juridică a imobilului în care locuiau, nu au putut fi reţinute de instanţă, nefiind credibile şi nici probate, iar reclamanta nu-şi pot invoca propria culpă de nediligenţă în informarea corectă, un timp îndelungat, asupra situaţiei legale a imobilului respectiv.

Astfel, dispoziţiile art. 960 Cod Civil la care se face trimitere prin susţinerile reclamanţilor nu au corespondent în probatoriu, nedovedindu-se existenţa dolului care nu se presupune. Reclamanţii, deşi invocă în acţiune, nu arată în concret care sunt mijloacele viclene prin care pârâtul de rând 1 a ajuns să încheie acea înţelegere. Nici prevederile art. 953 Cod civil nu pot fi aplicate în cauză, privind lipsa consimţământului, deoarece nu s-a demonstrat că reclamanta nu şi-au dat consimţământul valabil, având în vedere că în înscrisul autentificat s-a menţionat faptul că înainte de a-l semna, părţile l-au citit şi au constat că acesta corespunde voinţei lor.

În ceea ce priveşte petitul de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 599/18.04.2008 încheiat pentru acelaşi imobil între pârâtul de rând 1 ca mandatar al reclamantei şi pârâtul de rând 2 B.J., s-a constatat că reclamanta nu a indicat în concret şi nici nu a probat motivele de nulitate.

În baza art. 969 Cod civil, „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, iar art. 971 Cod Civil prevede că „în contractele ce au ca obiect translaţia proprietăţii…proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor…, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului.”

În acelaşi timp, cu privire la actul subsecvent a cărui nulitate absolută se cere a se constata, instanţa a reţinut că în baza art. 25 din Legea nr. 115/1938, acţiunea de revendicare împotriva unui terţ care a dobândit imobilul prin act cu titlu oneros nu poate fi admisă decât în ipoteza în care acesta a fost de rea-credinţă în momentul în care a contractat. Mai mult, în baza art. 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996 rep., dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese nici o neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.

Pentru considerentele de fapt şi de drept dezvoltate în prezenta, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta V.R., în contradictoriu cu pârâţii R.J.G., B.J. şi B.I..

Prin aceeaşi, instanţa a respins ca neîntemeiată şi cererea pârâtului de rând 1 de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, având în vedere faptul că dovada achitării acestuia a fost depusă după încheierea dezbaterilor asupra fondului, odată cu concluziile scrise, cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al părţilor ce guvernează procesul civil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate şi în consecinţă admiterea integrală a acţiunii formulate cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat prevederile art.304 pct.9 şi 304 ind.1 Cod procedură civilă, arătându-se că instanţa de fond a reţinut greşit concluziile raportului de expertiză neluând în considerare constatările lor, de asemenea că aşa cum a arătat şi în acţiunea introductivă sunt îndeplinite prevederile art.966 Cod civil conform cărora obligaţia fără cauză sau fondate pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, mandatul dat pârâtului R.J.G. prin procura nr.6/2000 nu reprezintă voinţa reclamantei fondându-se pe o cauză falsă aspect care nu s-a soluţionat de instanţa de fond, că această voinţă lipseşte în totalitate, în prezenta cauză nu există nici un scop mediat şi nici un scop imediat urmărit de reclamantă care nu avea niciodată intenţia de a-şi vinde apartamentul şi de a se muta la vârsta sa înaintată dintr-un loc într-altul, că şi pârâtul a recunoscut că a administrat redactarea procurii pe lângă contractul de împrumut cu garanţie imobiliară doar ca un supliment de siguranţă în vederea recuperării sumei de bani remisă numitei B.M., că în cazul în care a fost un mandat real baza pe o cauză reală şi nu doar în scopul conservării posibilităţii recuperării sumei pârâtul nu ar fi declarat în mod denaturat că dorinţa reclamantei a fost de a-şi cumpăra o casă mai mică cu grădină aşa cum a declarat la poliţie sau dacă susţinerea aceasta ar fi fost reală toate aceste detalii ar fi fost cuprinse chiar în conţinutul procurii, că în vederea pronunţării hotărârii întemeiate instanţa de fond ar fi trebuit să aprecieze inclusiv comportamentul pârâtului în îndeplinirea acestui mandat, după redactarea unei procuri în anul 2000 fără ca reclamanta să primească măcar un exemplar s-au lăsat să treacă 8 ani fără ca ea să fie informată asupra îndeplinirii cu bună – credinţă asupra mandatului, în timpul cercetării penale declanşată ca urmare a aflării notării ipotecii în cartea funciară pârâtul nu declară nimic în legătură cu existenţa procurii în faţa organelor de urmărire penală, îi trimită o adresă ironică prin avocatul său că dacă nu îi va restitui suma se va folosi de toate mijloacele legale de recuperare a sumei pretinse, fără arătarea procurii care era în posesia lui, iar în aprilie 2008 înstrăinează imobilul unor cunoştinţe (pârâţilor Benko) iar după declanşarea procesului îi trimite din nou adresă ironică şi lipsită de bun simţ prin care o înştiinţează că în sfârşit a reuşit să-şi îndeplinească mandatul, recurenta apreciind că un astfel de comportament nu este voie să fie protejat de lege şi de instanţă, că în consecinţa anulării procurii a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat de pârâtul R.J.G. şi persoanele interpuse pârâţii Benko, că este criticabilă şi atitudinea notarului public care nu a verificat valabilitatea procurii.

Intimatul pârât R.J.G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, menţinerea dispoziţiilor sentinţei atacate cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs, în motivarea întâmpinării reiterând argumentele prezentate în faţa primei instanţe şi în sentinţa atacată.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul îl constată fondat.

Prima instanţă a reţinut greşit faptul că nu se probează din expertizele medico – legale psihiatrice efectuate susţinerile reclamantei conform cărora avea discernământul abolit la data încheierii actelor autentice atacate, neoperând motivul de nulitate absolută invocat prin cererea introductivă şi prevăzut de art. 949, 950 Cod civil rap. la art. 948 Cod Civil.

Tribunalul constată din conţinutul completării expertizei medico – legale psihiatrice (fila 80 dosar primă instanţă) că reclamanta a fost luată în evidenţă cu afecţiuni psihiatrice şi trecută în gradul II de invaliditate din anul 1978 cu diagnosticele de psihopatie cverulentă revendicativă decompensată şi deficienţă accentuată neuropsihică prin tulburări de sensibilitate şi afectivitate, respectiv stare psihopatoidă cu tulburări de personalitate polimorfe, depresivă, revendicativă cverulentă, cu decompensări frecvente de intensitate nevrotică şi psihotică cu degradarea globală a personalităţii, diagnostic stabilit în anul 1982 peste care se suprapune un meningiom (proces expansiv tumoral) de coasă cerebrală anterioară calcificată, inoperabil, pus în evidenţă în anul 2007 astfel că s-a considerat că la data de 4.01.2000, data semnării contractului de împrumut şi a procurii în titlu capacitatea psihică a reclamantei de a realiza conţinutul şi consecinţele actelor civile încheiate era absentă.

Cum la data semnării procurii menţionate reclamanta nu putea să realizeze conţinutul şi consecinţele actelor civile încheiate, fapt care rezultă şi din împrejurarea că din procura atacată l-a împuternicit pe pârâtul  R.J.G. să vândă imobilul proprietatea reclamantei, care îi servea drept locuinţă, „oricui va crede de cuviinţă, la preţul şi condiţiile la care le va stabili singur mandatarul meu”, tribunalul constată că a lipsit total consimţământul reclamantei la emiterea procurii menţionate şi la încheierea contractului de vânzare – cumpărare subsecvent autentificat sub nr.599/18.04.2008, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Tribunalul mai constată din răspunsurile pârâtului R.J.G. la interogatoriu (f.46-47 dosar fond) precum şi din susţinerile sale din cuprinsul întâmpinării depuse în primă instanţă şi în recurs rezultă că procura judiciară atacată a fost încheiată şi în vederea asigurării unei garanţii suplimentare a restituirii împrumutului acordat şi pentru a avea posibilitatea recuperării sumei acordate într-un termen cât mai scurt, fără a fi obligat la parcurgerea unei proceduri judiciare şi execuţionale.

Ca atare tribunalul constată că scopul mediat concret şi subiectiv era ilicit urmărindu-se în realitate ca pârâtul să obţină garantarea rambursării împrumutului acordat reclamantei conform contractului autentificat sub nr.5/04.01.2000 în alte forme decât cele legale, ceea ce atrage nulitatea absolută conform art.966 Cod civil. Trebuie arătat că prin contractul de împrumut menţionat pârâtul R.J.G. obţinuse deja garantarea împrumutului într-o modalitate legală respectiv prin constituirea unei ipoteci în favoarea sa asupra imobilului reclamantei.

În privinţa reclamantei lipseşte cauza actului juridic, aceasta nedorind nici să-şi numească un mandatar pentru înstrăinarea locuinţei sale şi nici să îşi înstrăineze locuinţa ceea ce de asemenea atrage sancţiunea nulităţii absolute conform art.966 Cod civil.

Nu pot fi reţinute susţinerile pârâţilor B.J. şi B.I. că ar trebui respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.599/2008 avându-se în vedere prevederile art.25 din Legea nr.915/1938 şi buna lor credinţă în sensul art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996.

Trebuie observat că pârâţii au dobândit imobilul în litigiu prin contractul menţionat încheiat chiar cu reclamanta, pârâtul R.J.G. fiind doar mandatarul acesteia în acest contract. Petitul de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.599/2008 poate fi respins doar în situaţia în care s-ar constata că pârâţii Benko s-ar fi aflat la încheierea contractului într-o eroare comună şi invincibilă, pentru a se putea face aplicarea principiului error communis facit jus.

Pentru a se reţine eroarea comună şi invincibilă trebuie îndeplinite mai multe condiţii, şi anume:

- se aplică  numai cu privire la dobândirea unui bun imobil prin  act juridic cu titlu oneros,

- dobânditorul trebuie să fie de bună-credinţă;

- trebuie să existe o eroare comună privitoare la  calitatea înstrăinătorului aşa încât nu este suficient ca dobânditorul bunului să se înşele cu privire la calitatea cocontractantului, este necesară existenţa unei erori comune cu privire la calitatea lui aşa încât oricine să poată să se înşele, dobânditorul având obligaţia de a face proba acestei condiţii,

- eroarea comună trebuie să fie invincibilă, ceea ce înseamnă că era imposibil ca dobânditorul bunului să nu se fi înşelat în condiţiile situaţiei de fapt concrete.

În speţă pârâţii Benko puteau afla adevăratele împrejurări privind calitatea de mandatar a pârâtului R.J.G., emiterea procurii nr.6/2000 şi intenţia reală a reclamantei cu privire la locuinţa sa prin simpla vizitare a imobilului anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare, ceea ce era perfect posibil şi constituie comportamentul obişnuit al oricăror persoane ce doresc achiziţionarea unei locuinţe.

Ca atare, tribunalul constată că pârâţii Benko nu s-au aflat într-o eroare comună şi invincibilă.

Faţă de cele reţinute anterior tribunalul constată recursul fondat urmând ca în baza textelor legale invocate anterior, art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 şi art.304 ind.1 Cod procedură civilă să admită recursul, să modifice în tot sentinţa atacată cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei, constatării nulităţii procurii speciale autentificată sub nr. 6 din 04.01.2000 eliberată de BNP Felicia Doiniţa Albulescu, constatării nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 599 din 18.04.2008 de BNP Bălgărădean Eva Stela şi dispunerii radierii înscrierilor din CF nr. 30772 Tg. Mureş, nr. top 2501/42/XXXVIII poz.B2,3 efectuate asupra apartamentului nr. 38 din Tg. Mureş, str. Secuilor martiri nr. 12.

Văzând prevederile art.274, art.277 Cod procedură civilă, va obliga pârâţii la plata în solidar a sumei de 1615,30 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi  a sumei de 2788,75 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,  ÎN NUMELE LEGII  HOTĂRĂŞTE

Admite recursul formulat de recurenta V.R. (domiciliată în Tg. Mureş, str. Secuilor Martiri, nr. 10-12) împotriva sentinţei civile nr. 8369 din 16.11.2009 a Judecătoriei Tg. Mureş, pronunţată în dosarul nr. 4204/320/2008.

Modifică în tot sentinţa civilă atacată şi în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamanta V.R. în contradictoriu cu pârâţii R.J.G. (cu domiciliul în Tg. Mureş, str. Francz Liszt, nr. 11, jud. Mureş), B.J. şi B.I. (cu domiciliul în Tg. Mureş str. Dâmbu Pietros, nr. 2, jud. Mureş ).

Constată nulitatea procurii speciale autentificată sub nr. 6 din 04.01.2000 eliberată de BNP Felicia Doiniţa Albulescu.

Constată nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 599 din 18.04.2008 de BNP Bălgărădean Eva Stela.

Dispune radierea înscrierilor din CF nr. 30772 Tg. Mureş, nr. top 2501/42/XXXVIII poz.B2,3 efectuate asupra apartamentului nr. 38 din Tg. Mureş, str. Secuilor martiri nr. 12.

Obligă pârâţii la plata în solidar a sumei de 1615,30 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă.

Obligă intimaţii la plata în solidar a sumei de 2788,75 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2010. 

Domenii speta

Spete similare