Anulare act

(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 491/R/23.04.2011)

Prin cererea adresată Judecătoriei Orşova şi înregistrată sub nr.491/274/2012 la data de 12 aprilie 2012, reclamantul D.I. a chemat în judecată pârâţii D.M., D.C. şi T.L. solicitând: să se constate existenţa dreptului său de preemţiune la vânzarea terenului extravilan, categoria de folosinţă pădure, înscris în CF nr.51330 ce face obiectul contractelor nr.408/29.02.2012, respectiv 688/03.04.2012; să se dispună  anularea contractului de  vânzare cumpărare autentificat la BNP D.O. sub nr.668/03.04.2012, fiind încheiat prin frauda la lege şi abuz de drept; să constate că actul  înregistrat sub nr.668/03.04.2012 este unul simulat, prin el urmărindu-se ascunderea  adevăratelor raporturi dintre părţi, raporturi ce reprezintă  voinţa reală, aşa cum rezultă din contraînscrisul act de vânzare cumpărare nr.408/29.02.2012 anulat în mod eronat; să se dispună radierea înscrierii intabulare, drept de proprietate, cu titlu de drept contractat de vânzare cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară aşa cum rezultă din extrasul CF nr.2925/10.04.2012; să se dispună obligarea pârâţilor de a notifica prima vânzare în temeiul art.1732 alin.4 C.civil; să se constate că în cauză poate opera  substituirea sa în drepturile terţului cumpărător în situaţia exercitării dreptului de preemţiune doar potrivit primul contract încheiat, care a produs deja efecte juridice.

În motivarea cererii a arătat că este vecinul suprafeţei de 1033 mp ce a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâţi.

Mai arată că potrivit art. 1746 Cod civil este  titularul dreptului de preemţiune care nu a fost respectat de părţile contractante. Arată că terenul proprietate privată face parte din fondul forestier astfel încât acesta trebuia să se vândă cu respectarea dreptului de preemţiune al cărui titular este.

Precizează că la 29.02.2012 s-a încheiat primul contract de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect vânzarea a 1033 mp cu preţul de 1000 ron, contract care a fost ulterior anulat de către BNP D.O., respectiv reziliat potrivit înscrierii CF privitoare la proprietate, încheindu-se un alt contract sub nr.688/03.04.2012 neoperat în CF, având acelaşi obiect, însă sub alt preţ. Cel de-al doilea contract consideră că este simulat, ascunzându-se voinţa reală a părţilor, fiind modificat în scopul determinării sale de a nu-şi exercita dreptul de preemţiune.

A mai arătat că, prin promovarea acestei acţiuni urmăreşte realizarea exercitării dreptului de preemţiune, solicitând instanţei constatarea dreptului de preemţiune şi pronunţarea unei hotărâri care să oblige părţile la îndeplinirea obligaţiei de notificare pentru a putea fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea preemţiunii, respectiv pentru a putea opera pe viitor substituirea prevăzută de art.1733 C.civ.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.1730-1746 C.civ.

Prin serviciul registratură, la data de 16.05.2012 reclamantul a depus precizări şi un set de înscrisuri (filele 13-51).

Cererea a fost timbrată cu 358 lei taxă judiciară de timbru, precum şi timbru judiciar de 5 lei timbru judiciar. 

La data de 17.05.2012, în şedinţă publică reclamantul a precizat în scris că solicită exercitarea dreptului de preempţiune şi desfiinţarea retroactivă a contractului nr. 401/29.02.2012, constatarea simulaţiei şi anularea contractului nr. 668/03.04.2012, obligarea pârâţilor la notificarea vânzării în baza art. 1732, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare zi de întârziere( f.49). 

Prin serviciul registratură, la data de 30.05.2012 reclamantul a depus precizări şi înscrisuri (filele 58-68).

Legal citat, pârâtul T.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi a invocat excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

La termenul din 07.06.2012 instanţa a disjuns capătul de cerere având ca obiect ordonanţă preşedinţială şi a pus în vedere reclamantului să timbreze acţiunea cu 2477 lei taxă de timbru şi 0,90 lei timbru judiciar..

Prin serviciul registratură, la data de 27.06.2012 reclamantul a depus precizări şi înscrisuri (filele 84-93), iar la data de 28.06.2012 a depus  cerere de scutire a taxei de timbru, iar în subsidiar eşalonarea plăţii sau cel puţin amânarea plăţii.

Prin serviciul registratură, la data de 05.07.2012 pârâtul T.L. a depus cerere prin care a solicitat  respingerea cererii de scutire de la plata taxei de timbru formulată de reclamant.

În dovedire a depus extrase net (filele 101-107).

Prin serviciul registratură, la data de 13.07.2012 pârâtul T.L. a depus înscrisuri (filele 110-114).

Prin încheierea  din 30.07.2012 instanţa a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamant.

La data de 06.08.2012, precum şi la 07.09.2012 reclamantul a depus prin serviciul registratură  precizări, un set de înscrisuri (filele 117-122) şi taxa de timbru în cuantum de 2.477 lei şi timbru judiciar de 1,15 lei.

La termenul din 13.09.2012 reclamantul a depus un memoriu şi două înscrisuri, iar instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială şi  efectuarea unei adrese către BNP D.O., pentru pârâtul T.L. proba cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantului, iar din oficiu a dispus întocmirea unei adrese către BNP D.O. şi BCPI  Orşova.

La data de 14.09.2012 reclamantul a depus precizări şi înscrisuri (filele 144-149), iar la data de 04.10.2012 precizări şi înscrisuri (filele 153-174).

Prin serviciul registratură BCPI Orşova a depus la dosar la data de 28.09.2012 răspuns la relaţiile solicitate (filele 178-203).

La data de 09.10.2012 BNP D.O. a depus  cerere de intervenţie în interesul pârâţilor şi răspuns la relaţiile solicitate de instanţă (filele 205-258). Prin cererea de intervenţie a invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

La termenul din 11.10.2012 instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de  BNP D.O. şi au fost audiaţi martorii încuviinţaţi de instanţă.

Prin serviciul registratură la data de 22.10.2012 reclamantul a depus întâmpinare la cererea de intervenţie şi un set de înscrisuri (filele 284-289).

La data de 23.10.2012  pârâtul T.L. a depus cerere de recuzare, cerere respinsă prin încheierea din Camera de Consiliu din 24.10.2012.

Prin serviciul registratură la data de 24.10.2012 intervenientul BNP D.O. a depus precizări la cererea de intervenţie şi înscrisuri (filele 304-309).

La termenul din 25.10.2012 pârâtul T.L. a depus la dosar interogatoriu pentru reclamant, iar reclamantul a depus cerere de recuzare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30.10.2012 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de reclamant.

Prin serviciul registratură, la data de 07.11.2012 reclamantul a depus la dosar precizări şi înscrisuri (filele 3-22 vol.II), iar la data de 16.11.2012 din nou precizări.

La termenul din 08.11.2012 instanţa a luat interogatoriu reclamantului (fila 310 dosar),  a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de intervenient şi a dispus reaudierea martorului T.N.

Prin serviciul registratură, la data de 28.11.2012 reclamantul a depus un memoriu şi un set de înscrisuri (filele 35-50 vol.II).

La termenul din 29.11.2012 a fost reaudiat martorul T.N. (fila 51 vol.II) şi instanţa a încuviinţat pentru pârâtul D.C. proba  cu interogatoriul reclamantului.

Prin serviciul registratură, la data de 07.12.2012, pârâtul D.C. a depus un set de înscrisuri (filele 54-67 vol.II), iar reclamantul a depus înscrisuri şi un memoriu (filele 68-75 vol.II).

În considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, prin sentinţa civilă nr.962/27.12.2012 Judecătoria Orşova, a respins acţiunea reclamantului şi a admis cererea de intervenţie, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 241/23.04.2008 pronunţată de Judecătoria Orşova, în dosarul nr. 660/274/2007 (f.19-22), privind pe reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâţii D.M.şi D.C., având ca obiect ieşire din indiviziune, a fost admisă acţiunea, s-a constatat că terenul situat în extravilanul mun. Orşova, în punctul „Din izlaz-fâneţe cu un sălaş”(pct. Dealul Poştei), DN 57, km 5+104, înscris în CF 591-Jupalnicul Vechi, rămas de pe urma defunctului D.C. are suprafaţa de 17.354 mp. S-a dispus ieşirea din indiviziune asupra acestui teren fiind atribuită reclamantului D.I. suprafaţa de 13.144 mp, iar pârâţilor D.M.şi D.C., suprafaţa de 4210 mp.

Prin actul de dezmembrare nr. 400/29.02.2012 (f. 226), încheiat la BNP D.O. de către pârâţii D.M.şi D.C., s-a procedat la dezmembrarea terenului extravilan în suprafaţă de 4215 mp, cu nr. cadastral 363, întabulat în cartea funciară fila nr. 51315 a localităţii Orşova, punctul „Dealul Poştei”, jud. Mehedinţi, în două loturi, respectiv lotul nr. 1 - cu nr. cadastral 51329, constând în teren extravilan în suprafaţă de 3182 mp şi lotul nr. 2 - cu nr. cadastral 51330, constând în teren extravilan, în suprafaţă de 1.033 mp.

La data de 29.02.2012, s-a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr. 401/2012, la BNP D.O. (f.32 vol I), prin care D.M.şi D.C., în calitate de vânzători au înstrăinat cumpărătorului T.L. imobilul teren extravilan în suprafaţă de 1033 mp situat în mun. Orşova, punctul „Dealul Poştei”, jud. Mehedinţi, lot nr. 2, cu nr. cadastral 51330, teren ce provine din dezmembrarea terenului în suprafaţă totală de 4215 mp înscris în CF fila nr. 51315 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 328/N) a mun. Orşova, cu preţul de 1000 lei.

Prin tranzacţia încheiată sub nr. 588/23.03.2012 la BNP D.O. (f.229), de către D.M.şi D.C., în calitate de vânzători şi de T.L. în calitate de cumpărător s-a luat act de declaraţia părţilor privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 401/29.02.2012

La data de 03.04.2012 numiţii D.M.şi D.C., în calitate de vânzători au vândut cumpărătorului T.L. imobilul teren extravilan, vegetaţie forestieră,  în suprafaţă de 1033 mp situat în mun. Orşova, punctul „ Din Izlaz fâneţe-Dealul Poştei”, jud. Mehedinţi, înscris în CF fila nr. 51330 a mun. Orşova teren ce nu face parte din fondul forestier, aşa cum rezultă din adresa nr. 370/03.04.2012 emisă de Direcţia Silvică Mehedinţi-Ocolul Silvic Orşova, cu preţul de 60.000 lei, încheindu-se în acest sens contractul de vânzare autentificat sub nr.668/03.04.2012 la BNP D.O..

Cu privire la petitul prin care se solicită anularea retroactivă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 401/20.02.2012 (f.230 vol I), instanţa a constatat că prin acordul părţilor, în faţa notarului public, a fost anulată la data de 23.03.2012 această convenţie, încheindu-se în acest sens tranzacţia nr. 588 (f.229 vol I).

Potrivit art. 1246 alin. 1 cod Civil „orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.

Conform alin. 3 din acelaşi articol „dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constată sau declarată prin acordul părţilor”

Văzând dispoziţiile legale amintite, ţinând cont şi de principiul libertăţii contractuale, constând că părţile de comun acord au anulat contractul de vânzare cumpărare nr. 401/2012, încheind ulterior un nou contract de vânzare cumpărare nr. 668/2012, instanţa nu poate decât să ia act de voinţa părţilor, urmând a respinge acest petit ca nefondat.

Instanţa a constatat că reclamantul a invocat în apărare simulaţia, susţinând că, actul înregistrat sub nr. 668/03.04.2012 este unul simulat, prin el urmărindu-se ascunderea adevăratelor raporturi dintre pârâţi, raporturi ce reprezintă voinţa reală, aşa cum rezultă din contraînscrisul act de vânzare-cumpărare nr. 408/29.02.2012, anulat în mod eronat.

Principiul relativităţii efectelor contractului exprimă ideea că aceste efecte, respectiv drepturile şi obligaţiile născute din contract, aparţin sau, după caz incumbă, numai părţilor contractante.

Principul mai sus enunţat nu contrazice ideea opozabilităţii faţă de terţi a contractului, în sensul că deşi terţii nu pot fi obligaţi şi ca regulă nu pot dobândi drepturi din contractele încheiate de alte persoane, nu mai puţin ei trebuie să respecte situaţiile juridice create prin contract, în sensul că nu pot face abstracţie de existenţa contractului şi a raporturilor juridice generate de acest act juridic.

Simulaţia reprezintă o excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului, în sensul că în anumite împrejurări şi condiţii, o terţă persoană este îndreptăţită să ignore situaţiile juridice ce au fost create prin contracte.

Caracteristic pentru simulaţie este faptul că presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte unul public, aparent-contract simulat prin care se creează o aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret - contraînscris care corespunde voinţei reale a părţilor.

Pentru a ne afla în faţa unei simulaţii este necesar ca actul secret - contraînscrisul să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.

Instanţa a constatat că pârâţii au încheiat la BNP D.O. în data de 29.02.2012, contractul de vânzare autentificat sub nr. 401/2012,  având ca obiect suprafaţa de teren de 1033 mp, convenţie ce a fost anulată prin voinţa părţilor consfinţită în tranzacţia nr. 588/23.03.2012.

Este adevărat că aceleaşi părţi au încheiat la 03.04.2012 contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.668/03.04.2012, la BNP D.O., având ca obiect aceeaşi suprafaţă de teren, respectiv 1033 mp, însă faţă de faptul că primul contract a fost anulat prin voinţa părţilor,  însă faţă de faptul că acest ultim act juridic reprezintă voinţa reală părţilor, nu se poate reţine existenţa unui contraînscris şi a unui contract simulat, motiv pentru care instanţa a apreciat că se află în faţa unei simulaţii.

Reclamantul a solicitat anularea contractului nr. 668/03.04.2012  pe motiv că nu a fost respectat dreptul său de preemţiune, potrivit calităţii sale de proprietar vecin, invocând ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. din Legea 46/2008 în vigoare de la 20.04.2012 şi ale  art. 1730-1746 din Codul Civil.

Faţă de faptul  că pârâţii au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 668/03.04.2012, la 03.04.2012, instanţa a apreciat că în speţă  nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din  Legea 46/2008, în vigoare de la 20.04.2012, întrucât acestea nu au fost în vigoare la data încheierii contractului, iar legea civilă nu retroactivează decât în cazurile expres prevăzute de legea nouă, fiind aplicabilă legea specială în vigoare la momentul încheierii contractului, respectiv Legea 46/2008 în vigoare de la 20.07.2010. Potrivit principiului neretroactivităţii legii civile noi, o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei -„tempus regit actum”.

Conform art. 45 alin. 5 din Legea 46/2008, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 688/2012,  statul are drept de preempţiune la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preţ şi în condiţii egale.

Văzând dispoziţiile art. 5 alin.1 din Legea de punere în aplicare a legii nr. 287/009 privind Codul Civil potrivit căruia „dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”, constatând că, contractul de vânzare cumpărare contestat ce face obiectul cauzei au fost încheiate după data de când codul civil a intrat în vigoare, instanţa apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1730 şi următoarele privind dreptul de preemţiune.

Potrivit art. 1730 alin. 1 şi 2 din Codul Civil în vigoare începând cu 01.10.2012, „În condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preemţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun. Dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel.”

Conform art. 1746 C.civil „Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine a dreptului de preempţiune al coproprietarilor sau vecinilor”.

Codul civil conţine norme generale privind dreptul de preemţiune. Normele generale se aplică în toate cazurile  în care o dispoziţie legală nu prevede altfel.

Normele speciale îşi găsesc aplicarea  în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, norma specială derogă de la cea generală, este de strictă interpretare şi se aplică ori de câte ori ne aflăm în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, aplicându-se cu prioritate faţă de cea generală chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât cea generală. Norma specială nu poate fi aplicată prin analogie la situaţii care nu se încadrează în prevederile sale, aceste situaţii urmând a fi guvernate de normele generale.

Pentru aspectele pe care nu le reglementează norma specială, aceasta se completează cu norma generală în materie.

Având în vedere faptul că legea specială în materie este Legea 46/2008 în vigoare de la 20.07.2010, iar legea generală este Codul Civil, observând că legea specială conferă doar statului un drept de preemţiune la vânzarea terenurilor din fondul forestier, iar legea cadru conferă acest drept şi coproprietarilor sau vecinilor, faţă de cele expuse mai sus se apreciază că normele speciale se completează cu cele generale care prevăd aspecte noi neprevăzute în legea specială, ambele fiind în vigoare la momentul perfectării actului juridic.

Instanţa a constatat că reclamantul este proprietarul vecin al terenului aflat în proprietatea pârâţilor D.M.şi D.C., teren ce a fost vândut pârâtului T.L., dreptul acestuia fiind întabulat în cartea funciară cu nr. 306/ nr. cadastral 362 a mun. Orşova ( f.38 vol. II).

Conform art. 1 alin. 1 din Legea 46/2008 (în vigoare începând  cu 22.07.2010) „totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional. Potrivit alin. 2 lit. a fondul forestier naţional include  pădurile.

Potrivit  art. 2 alin. 1 şi 2 lit. a sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, şi sunt incluse în fondul forestier naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul pădure include pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum şi cele incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii.

Analizând  înscrisurile depuse în probaţiune de părţi la dosarul cauzei, instanţa a constatat că suprafaţa de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare contestat avea categoria de folosinţă pădure, însă aceasta nu făcea parte din fondul forestier naţional, aşa cum prevăd dispoziţiile legale în materie.

Din adresa nr. 346/02.04.2012 emisă de Direcţia Silvică Mehedinţi (f.42 vol. I) a reieşit că suprafaţa de 0,10 ha înscrisă în CF nr. 51315, nr. cadastral/nr. top 51330, înscrisă în registrul agricol tip 1 vol 1 fila 041 constituie teren agricol, situat în afara fondului forestier de stat, iar Ocolul Silvic Orşova a procedat la marcarea unor arbori situaţi pe suprafaţa sus menţionată-produse de igienă, conform cererii de marcare aprobată de Primăria Orşova, cu nr. 2300/05.03.2012 ( f. 43, 44).

Potrivit adresei nr. 370 din 03.04.2012, emisă de Ocolul Silvic Orşova ( f. 92), suprafaţa de teren înscris în CF nr. 51315, nr. cadastral/nr. top 51330 nu este cuprins în amenajamentele silvice în vigoare şi nu face parte din fondul forestier naţional administrat de această unitate de ocol.

Având în vedere că dreptul de preemţiune conferit şi proprietarilor vecini, are ca obiect numai terenurile forestiere ce fac obiectul contractelor de vânzare, constatând că suprafaţa de teren în litigiu nu face parte din fondul forestier, potrivit dispoziţiilor legale în materie, mai sus menţionate,  instanţa a apreciat că în cauza pendinte nu are aplicabilitate a acestui drept şi a respins cererea ca nefondată.

Nefiind vorba de un teren forestier, instanţa a înlăturat apărarea reclamantului care invocă nulitatea absolută a contractului şi prin perspectiva nerespectării la încheierea contractului a dreptului statului prevăzut de Codul silvic.

Ca urmare a respingerii acestui petit instanţa a apreciat că cererea privind obligarea pârâţilor de a notifica vânzarea în baza art. 1732 Cod civil, sub sancţiunea de daune cominatorii este nefondată şi a fost respinsă.

Faţă de considerentele expuse mai sus instanţa nu a putut reţine frauda la lege şi abuzul de drept din partea pârâţilor, la încheierea contractul nr. 688/2012, aşa cum a susţinut reclamantul, părţile exercitându-şi drepturile civile potrivit scopului său economic şi social în concordanţă cu normele juridice în vigoare.

Întrucât a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant, apreciind utilă apărarea terţului-intervenient accesoriu în sprijinul pârâţilor, cererea de intervenţie accesorie formulată de BNP D.O. a fost admisă.

Apreciind că părţile au respectat dispoziţiile legale la încheierea actelor juridice,  instanţa a respins şi petitul privind radierea înscrierii dreptului de proprietate al cumpărătorului din cartea funciară, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 908 Cod civil pentru a se solicita rectificarea(radierea) unei intabulări.

Instanţa a constatat că, cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei apărătorul reclamantului a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului nr.668/2012  şi pe motiv că preţul vânzării este fictiv şi derizoriu, invocând dispoziţiile art. 1665 Cod civil.

Faţă de faptul că acest motiv de nulitate a contractului a fost invocat după închiderea dezbaterilor, instanţa nu a avut în vederea la pronunţarea hotârârii acest aspect ce nu a fost pus în contradictoriu, în discuţia părţilor nefiind administrate probe în acest sens, dar şi pentru faptul că,  întrucât eventuala sancţiune aplicabilă actului juridic ar fi nulitatea relativă, instanţa nu are obligaţia ca din oficiu să constatate nulitatea  actului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând  admiterea recursului, casarea sentinţei , iar după rejudecare admiterea acţiunii pentru cele două capete de cerere şi în subsidiar în măsura în care  se va aprecia că nu sunt aplicabile  reglementările privind dreptul de preemţiune al recurentului, solicită să se ia act de nulitatea absolută a contractului nr. 668/03.04.2012 pentru nesocotirea dreptului de preemţiune a statului, ori pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1665 Cod civil privind preţul fictiv al vânzării.

Arată că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente;

1. Fiind respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active prin două încheierii ale instanţei  nu se justifică soluţia primei instanţe prin care se reţine că nu ar avea un drept de preemţiune şi că terenul, cu categorie de folosinţă pădure înscrisă în  documentaţia cadastrală de dezmembrare şi în cartea  funciară nu este teren  forestier. Apreciază că are calitate procesuală activă, tocmai în temeiul argumentului că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.1746 c. civil privind vânzarea terenurilor forestiere. Atâta timp cât terenul în suprafaţă de 1033 m.p. este dezmembrat din terenul înscris în CF 51315 Orşova având categoria de folosinţă pădure şi după dezmembrare categoria de folosinţă rămâne aceeaşi, terenul fiind fără tăgadă forestier.

Deci cu certitudine este greşit argumentul primei instanţe de la pagina 5 a sentinţei, penultimele două aliniate  în care se defineşte potrivit codului silvic noţiune de pădure, iar în alinatul 1 şi 2 ale paginii 6 se concluzionează că terenul în cauză este teren agricol conform adresei nr. 346/02.04.2012 emisă Direcţiei Silvice Mehedinţi.

Spre a clarifica şi limpezi diferenţa dintre  noţiune de pădure şi ce  de vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional anexează un comentariu al procurorului E.B.

2. Susţine că este irefutabil că terenul forestier în suprafaţă de 1033 m.p. ce face obiectul litigiului şi cu privire la care s-a nesocotit dreptul de preemţiune se include în fondul forestier întrucât are categoria de folosinţă pădure potrivit documentaţiei cadastrale şi extrasului CF nr.51330 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.1746 c.civil pentru aplicarea căruia s-a emis OUG 79/2011 – intrată în vigoare la 01.10.2011 - fiind completat Codul Silvic prin introducerea art.123^1 pct.18 prin care s-a stabilit că  “În vederea aplicării prevederilor art.1746 cod civil, numai vecinii care sunt proprietari de fond forestier beneficiază de dreptul de preemţiune”.

Deci, este cert că acest articol intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 şi prin care s-a modificat Codul Silvic, se aplică speţei atât în cazul încheierii actului de vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 cât şi a celui ulterior nr.668/03.04.2012. Deşi ulterior a fost armonizată şi reglementarea din Codul Silvic şi anume dispoziţiile art.45 din legea 46/2008 aşa cum au fost modificate prin Legea 60/2012 intrată în vigoare la 20.04.2012, la 17 zile după încheierea actului de vânzare cumpărare nr.668/03.04.2012, art.123^1 din OUG 79/2011 are o reglementare specială similară cu art.45 din acelaşi Cod silvic, motiv pentru care, fără temei, instanţa de fond a făcut consideraţii legate de retroactivarea legii civile. Raţionamentul Judecătoriei Orşova este greşit în sensul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art.1746 c.civil întrucât art.45 din Legea 48/2008 – lege specială – nu era încă modificat prin Legea 60/2012, or, era în vigoare o altă reglementare specială şi anume OUG 79/2011 care completa Legea 46/2008.

De altfel, în tranzacţia nr.588/23.03.2012 prin care se declara nulitatea absolută a primului contract de vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 pentru lipsa certificatului de atestare fiscală privind terenul pârâţii vânzători şi pârâtul-cumpărător împreună cu intervenientul au convenit ca vânzarea terenului să se facă cu aplicarea dispoziţiilor art.1746 c.civil, putându-se interpreta că aceştia recunosc că este teren forestier.

Susţinerile din cererea de intervenţie accesorie iniţială sunt vădit nefondate, în concret, afirmaţiile că terenul în litigiu n-ar fi in fondul forestier natural şi naţional, proprietate privată a persoanelor fizice.

Ulterior, în precizările la cererea de intervenţie, se recunoaşte ca terenul litigios face parte din fondul forestier, în accepţiunea art.l si 2 din Codul Silvic, vorbindu-se de aplicarea dispoziţiilor art.45 din Codul Silvic, aşa cum a fost modificat de Legea nr.60/2012.

Or, nu se face vreo dovadă că pârâţii-vânzători ai terenului l-au înştiinţat, într-un fel sau altul, în calitate de proprietar-vecin, de intenţia lor de vânzare a terenului, pentru a-şi exercita dreptul de preemţiune.

Mai mult, la interogatoriul administrat în prima instanţă, la termenul de judecată din 13.12.2012, pârâtul-vânzător D.C. recunoaşte că nu 1-a notificat pe reclamant despre vânzarea terenului forestier, anterior încheierii celor 2 contracte de vânzare-cumpărare, nr.401/2012 si nr.668/2012. Chiar a susţinut pârâtul la interogatoriu că a refuzat să vândă terenul reclamantului, deoarece sunt în relaţii de duşmănie.

Prin urmare, pârâtul D.C. a învederat instanţei că, din propria lui voinţă, a nesocotit dreptul de preemţiune al reclamantului şi că, în mod deliberat, refuză să-i înstrăineze terenul forestier reclamantului, nerespectând legea în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de preemţiune.

Probă mai indubitabilă ca aceasta nici nu putea fi administrată, odată ce, în faţa instanţei, unul dintre pârâţi, în calitate de coproprietar-vânzător al terenului, precizează că încalcă legea din propria lui voinţă şi intenţionat.

Urmarea este nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.668/03.04.2012, pentru cauza ilicită şi imorală, în sensul că sunt eludate dispoziţiile art. 1.746 C. civ. şi ale art. 123 A1 din OUG nr.79/2011, care completează dispoziţiile Codului Silvic, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de preemţiune.

În concluzie, cererea de intervenţie accesorie a notarului, pe care intimaţii-pârâţi îşi fundamentează apărarea, iar instanţa de fond motivarea, nu putea fi admisă, întrucât ipoteza intervenientului-notar este totalmente greşită, atâta timp cât nu ia în seamă existenţa art. 123A1 al OUG nr.79/20011, care, în realitatea juridică, completează dispoziţiile din Codul Silvic.

3. În acelaşi timp, mai există o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.668/03.04.2012, în afara nesocotirii dreptului meu de preemţiune, respectiv nerespectarea dreptului de preemţiune al statului,  în temeiul dispoziţiilor art.45 alin.(6) si alin.(8) din Legea nr.46/2008. privind Codul Silvic, înainte de modificare prin dispoziţiile Legii nr.60/2012.

Cum este o nulitate absoluta şi expres prevăzută de lege, poate fi invocată de oricine şi chiar de instanţa din oficiu. Este invocată în răspunsul la cererea de intervenţie accesorie, dar nu atât de explicit.

Prima instanţa, în sentinţa criticată, înlătură acest argument, cu toate că face consideraţii despre aplicarea art.l alin. 1 si art.2 alin. 1 si 2 lit.a) din Legea nr.46/2008 (Codul Silvic), privind noţiunea de pădure, adică de teren forestier.

Solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere acest motiv şi să ia act de nulitatea contractului nr.668/03.04.2012, pentru nerespectarea dreptului de preemţiune al statului, în cazul în care consideră că, în reglementarea privind Codul Silvic, înainte de modificare prin Legea nr.60/2012, nu are menţiuni despre existenţa dreptului său de preemţiune.

Precizează că a invocat acest motiv la fond, dar Judecătoria Orşova 1-a respins, apreciind că terenul în discuţie nu ar fi teren forestier, ceea ce este, în mod evident, total eronat.

A arătat anterior că terenul, având categoria de folosinţa pădure, în documentele cadastrale şi cele de carte funciară, este doar teren forestier şi nu de altă natură.

4. În sprijinul acestor susţineri este şi adresa Ministerului Justiţiei nr. 79 312/2012 din 17.09.2012 în care se reiterează faptul aplicării, în cazul acestei vânzări,a dispoziţiilor art.1746 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art.l231 din OUG nr.79/2011 si ale art.45 din Codul silvic, menţionându-se expres că acestea sunt dispoziţiile legii speciale, ce înlătură aplicarea dispoziţiilor art.l730- 1740 C. civ.

În speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art.l730 alin.2 C. civ., acestea reprezentând dispoziţiile dreptului comun, referitoare la alte bunuri imobile, nu la terenurile forestiere (păduri) şi care sunt înlăturate de la aplicare de dispoziţiile art.l746 C.civ.; dispoziţiile Codului Silvic (Legea nr.46/2008), completate prin art.l231 din OUG nr.79/2011 si coroborate cu dispoziţiile art. 1746 C.civ., fără putinţă de tăgadă, se refera la vânzarea terenurilor forestiere (categoria de folosinţa pădure, întocmai cum se menţionează în documentaţia cadastrala şi înscrisul de carte funciară, folosite la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare) şi la respectarea dreptului de preemţiune în cazul coproprietarilor, vecinilor sau statului.

În concluzie, este admisibilă acţiunea în anulare pentru nerespectarea dreptului de preemţiune a oricărei categorii de preemtori, respectiv coproprietari, proprietari vecini sau stat în acest sens, chiar înainte de modificarea Legii nr.46/2008, privind Codul Silvic, prin Legea nr.60/2012, aveam in cuprinsul art.45 din Codul Silvic, la alin.8, prevederea ca nerespectarea dreptului de preemţiune al statului atrage nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare încheiat.

Prin analogie de raţionament juridic şi interpretare sistemică, aceasta prevedere, în condiţiile art.1746 C. civ., se aplică inclusiv în cazul coproprietarilor sau proprietarilor vecini, al căror drept de preemţiune n-a fost respectat.

În modificarea făcută prin Legea nr.60/2012, la art.45 alin. 10, se prevede expres că nerespectarea de către vânzător a obligaţiei de a-i înştiinţa pe toţi preemtorii, atrage nulitatea contractului încheiat, dispoziţie aplicabilă şi speţei de faţă, prin asimilare şi raportare la dispoziţiile art.l231 din OUG nr.79/2011, care erau în vigoare la data încheierii actului contestat.

5. De asemenea, este cert că s-a nesocotit şi la încheierea celui de al doilea contract,nr.668/03.04.2012, dreptul său de preemţiune, întrucât în cuprinsul acestui

contract nu există vreo menţiune despre îndeplinirea formalităţilor prealabile vânzării, legate de exercitarea sau neexercitarea vreunui drept de preemţiune.

În situaţia în care s-ar fi întocmit vreo formalitate legată de exercitarea vreunui drept de preemţiune, aceasta ar fi fost consemnată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare; acest fapt este dovedit de menţiunea din tranzacţia nr.588/23 martie 2012, în cuprinsul căreia pârâţii şi intervenientul-notar vorbesc de aplicarea dispoziţiilor art.1746 C. civ., referitor la vânzarea terenului în litigiu, asumându-şi respectarea obligaţiilor legate de drepturile tuturor preemtorilor.

6. În ceea ce priveşte anularea, în baza tranzacţiei nr.588/23 martie 2012, a primului contract de vânzare-cumpărare, nr.401/29.02.2012, în temeiul dispoziţiilor art. 1246 alin.3 din noul Cod Civil, apreciem că aceasta este admisibilă; nulitatea absolută în cauză (nulitate de drept, conform textului legii) operează datorită faptului că lipsea certificatul de atestare fiscală privind terenul forestier înstrăinat, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură fiscală.

Modificându-se Codul civil prin dispoziţiile art. 1246, consideră recurentul că această nulitate a contractului poate fi constatată şi declarată prin acordul părţilor, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul dat; anterior modificării Codului civil nu era posibilă, nulitatea căzând strict şi exclusiv în competenta instanţei, însă, după modificare, pare posibilă.

Dar neregula,  în speţa de faţă, priveşte diferenţa de preţ a terenului forestier înstrăinat, stipulată în cele 2 contracte şi anume diferenţa de la 1 000 lei la 60 000 lei; este sigur ca preţul, în cel de al doilea contract, nr.668/2012, este simulat, atâta timp cât, prin expertiza administrată în dosarul nr.660/274/2007, având ca obiect ieşirea din indiviziune, preţul este de cel mult 2 euro/mp. Aceasta expertiză este însuşită de pârâţii D.M.şi D.C., nefiind criticată şi este depusă la dosarul acestei cauze, împreuna cu sentinţa nr.241/23.04.2008, pronunţată de Judecătoria Orşova în dosarul nr.660/274/2007.

Dacă tot terenul pârâţilor D.M.şi D.C., în suprafaţa de 4210 mp, ocupat cu pădure, valora, în anul 2008, circa 15 703 lei, cum să valoreze un sfert din acesta, respectiv 1033 mp, în anul 2012, când s-a prăbuşit piaţa imobiliara, 60 000 lei, adică de patru ori mai mult decât întregul teren de 4210 mp.

Drept urmare, acest preţ de 60 000 lei, care nu este sincer şi serios, a fost stabilit împreună de părţi cu notarul, tocmai în scopul de a fi eludate dispoziţiile legale privind exercitarea dreptului de preemţiune; adică, s-a stabilit un preţ fictiv şi exagerat, supraevaluându-se bunul, în vederea împiedicării exercitării dreptului de preemţiune al reclamantului.

Astfel, prin raportare  la dispoziţiile art. 1.665 C. civ. (preţul fictiv şi preţul derizoriu) şi dispoziţiile art.6 din O.G. nr. 12/1998 având în vedere disproporţia vădita a preţului, faţă de valoarea reală a terenului forestier în suprafaţă de 1033 mp. respectiv de la 60 000 lei la 3 946 lei (15 703 lei : 4 = 3946 lei), mai avem  un alt motiv de nulitate al contractului nr.668/03.04.2012.

În ceea ce priveşte acest din urmă argument, învederează că Judecătoria Orşova consemnează, în sentinţa nr.962/27.12.2012, în mod vădit eronat, faptul că l-a invocat după închiderea dezbaterilor, motiv pentru care nu 1-a mai avut în vedere la pronunţarea hotărârii, deoarece nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor şi nu s-ar fi administrat probe în acest sens ; totodată, conchide greşit că eventuala sancţiune pentru acest preţul fictiv, în suma de 60 000 lei, ar fi nulitatea relativă şi că n-ar avea obligaţia să constate nulitatea, din oficiu.

Din acest motiv, menţionează că în cazul contractelor de vânzare-cumpărare. sancţiunea pentru preţ fictiv al vânzării, respectiv care nu este sincer şi serios, este nulitatea absolută şi nu cea relativă. Fiind vorba de o nulitate absolută, inclusiv din oficiu ar fi trebuit să-1 ia în considerare instanţa de fond.

Acest preţ a fost pus în discuţia părţilor, mai întâi prin precizările depuse la termenul din 05.11.2012, scrise olograf, în care arată, la pag. 4, penultimele alineate, că preţul de 60 000 lei este fictiv şi simulat, în concret, exorbitant, fiind de 60 de ori mai mare decât cel iniţial, de 1000 lei şi de 120 de ori mai mare decât baremurile Camerei Notarilor; apoi, l-a pus în discuţia părţilor, la interogatoriul luat intimatului-pârât D.C., la termenul de judecată din 13.12.2012, la întrebările 2 şi 4 ale acestui interogatoriu, în care a întrebat care este preţul real încasat pe terenul forestier în discuţie şi cum îşi explică diferenţa dintre preţul încasat, în cazul primului contract, nr.401/29.02.2012, de 1 000 lei, iar în cazul celui de al doilea, nr. 668/03.04.2012, de 60 000 lei.

De asemenea, în concluziile orale puse, la acest termen din 13 decembrie 2012, a susţinut inclusiv acest motiv de nulitate absolută, privind nerespectarea dispoziţiilor art 1.665 C. Civil; ulterior, în concluziile scrise, depuse datorită amânării pronunţării până la data de 20 decembrie 2012, indicând expres şi în scris că sunt nesocotite dispoziţiile art. 1.665 C. civ. (preţul fictiv şi derizoriu), precizând că este vorba de o nulitate absolută a contractului nr.668/2012.

Toate probele, privind fictivitatea preţului de 60 000 lei, încuviinţate de instanţă spre administrare, respectiv sentinţa nr.241/23.04.2008, pronunţată de Judecătoria Orşova in dosarul nr.660/274/2007, având ca obiect ieşirea din indiviziune şi expertiza judiciară din acest dosar, în care evaluarea terenului este de cel mult 2 euro/mp, se află la dosarul cauzei încă de la termenul din 08.11.2012, adică înainte cu cel puţin 30 de zile, raportat la termenul din 13 decembrie 2012, când s-a amânat pronunţarea.

Faţă de aceste motive, solicită admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii contestate şi rejudecarea cauzei, admiterea în parte a acţiunii introductive, urmând a constatata, pe de o parte, existenţa dreptului său de preemţiune, iar pe de altă parte nulitatea contractului nr.668/03.04.2012, pentru nesocotirea acestui drept de preemţiune şi preţ fictiv, stabilit tocmai în scopul eludării reglementărilor referitoare la dreptul de preemţiune.

în drept şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3041 C pr.civilă .

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din preambulul cererii de recurs recurentul solicită admiterea recursului casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii pentru cele două capete de cerere şi anume constatarea existenţei dreptului său de preempţiune în cazul vânzării terenului forestier având categoria de folosinţă pădure în suprafaţă de 1033 m.p., înscris în CF nr.51330 şi care a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 şi nr. 668/03.04.2012 iar  în subsidiar în măsura în care  se va aprecia că nu sunt aplicabile  reglementările privind dreptul de preemţiune al recurentului, solicită să se ia act de nulitatea absolută a contractului nr. 668/03.04.2012 pentru nesocotirea dreptului de preemţiune a statului, ori pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1665 Cod civil privind preţul fictiv al vânzări.

Tribunalul reţine că prin sentinţa civilă nr. 241/23.04.2008 pronunţată de Judecătoria Orşova, în dosarul nr. 660/274/2007 a fost partajată suprafaţa de 17.354 mp situat în extravilanul mun. Orşova, în punctul „Din izlaz-fâneţe cu un sălaş”(pct. Dealul Poştei), DN 57, km 5+104, înscris în CF 591-Jupalnicul Vechi, rămas de pe urma defunctului D.C., reclamantului D.I. revenindu-i suprafaţa de 13.144 mp, iar pârâţilor D.M.şi D.C., suprafaţa de 4210 mp.

Prin actul de dezmembrare nr. 400/29.02.2012 (f. 226), încheiat la BNP D.O. de către pârâţii D.M.şi D.C., s-a procedat la dezmembrarea terenului extravilan în suprafaţă de 4215 mp, cu nr. cadastral 363, intabulat în cartea funciară fila nr. 51315 a localităţii Orşova, punctul „Dealul Poştei”, jud. Mehedinţi, în două loturi, respectiv lotul nr. 1 - cu nr. cadastral 51329, constând în teren extravilan în suprafaţă de 3182 mp şi lotul nr. 2 - cu nr. cadastral 51330, constând în teren extravilan, în suprafaţă de 1.033 mp.

Această in urmă suprafaţă a fost înstrăinată către pârâtul  T.L., iniţial prin contractul vânzare cumpărare nr.401/29.02.2012 la un preţ de 1000 lei iar ulterior, urmare tranzacţiei încheiate sub nr. 588/23.03.2012 prin care s-a constatat nulitatea absolută a primului contract,  prin contractul de vânzare cumpărare nr. 668/03.04.2012 cu un preţ de 60.000 lei.

Faţă de această stare de fapt şi având în vedere succesiunea actelor încheiate de părţi se impun următoarele precizări cu privire la incidenţa dispoziţiilor legale invocate de către recurentul reclamant.

Prin art.1730 şi urm.din Legea nr.287 din 17 iulie 2009, republicată, privind Codul civil, intrată în vigoare la data de 01.10.2011 a fost stabilit un drept de preempţiune şi procedura ce trebuie respectară în cazul înstrăinării unui  bun mobil/imobil cu precizarea că prin art.1746 s-a stabilit că terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempţiune al coproprietarilor sau vecinilor.

În acelaşi timp este de menţionat că legiuitorul  prin art.1730 alin.2 a stabilit că dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel.

Plecând de la aceste menţiuni se poate concluziona nu numai asupra caracterului general al normei cuprinse în Legea nr.287/2009 dar şi asupra faptului că acest drept de preempţiune deşi recunoscut în cadrul legii generale poate să fie înlăturat prin legea specială care, în speţă fiind vorba de un teren arătat de către reclamant ca fiind forestier, este Legea nr.48/2006.

Aşadar ca o consecinţă a derogării legii speciale de la norma instituită printr-o lege generală se impune a identifica nu numai norma specială dar şi forma acesteia la momentul încheierii actului cunoscut fiind faptul că pentru respectarea siguranţei circuitului civil şi în consecinţă a raporturilor juridice încheiate sub imperiul unei anumite legi şi în conformitate cu principul neretroactivităţii legii civile, legea nouă nu se aplică situaţiilor împlinite sau săvârşite sub legea veche.

Analizând Legea 48/2006,privind codul silvic se observă că până în data de 20.04.2012 prin art.45 este recunoscut doar statului un drept de preempţiune iar acest drept se poate manifesta, potrivit alin.5, doar în cazul în care se cumpărară păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia.

Este adevărat prin OUG nr.79/2011 legiuitorul reglementat anumite măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil însă este de menţionat că pct.18 art.1231 a fost introdus prin Legea nr.60/10.04.2012,privind privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011, publicată la data de 17.04.2012 şi care a intrat în vigoare la data de 20.04.2012.

În aceste condiţii cum prin Lege nr.60 intrată în vigoare la data de 20.04.2012 a fost modificat şi art.45 din Legea nr.46/2008 în sensul că prin alin.5 le-a fost recunoscut coproprietarilor şi veciniilor proprietari de fond forestier, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, un drept de preempţiune, în ordinea prevăzută la art. 1.746 din Codul civil, tribunalul, constatând că data încheierii contractul de vânzare cumpărare nr.668, respectiv 03.04.2012, este anterioară adoptării legii, în respectarea principiilor mai sus enunţate, nu poate primi solicitarea recurentului de ai fi recunoscut un drept de preempţiune.

Neexistând un drept de preempţiune susţinerile recurentului privind fraudarea legii nu pot fi primite şi prin urmare nici cererea sa de anulare a contractului de vânzare cumpărare nr.668/03.04.2012 pentru nerespectarea acestui drept.

În ceea ce priveşte cererea de a se lua act de nulitatea absolută a aceluiaşi contract pentru nerespectarea dreptului de preempţiune al statului.

Prin art.45 alin.5 din Legea nr.46/2008, privind codul silvic în forma din momentul încheierii contractului,03.04.2012, tribunalul reţine că statul are drept de preempţiune la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preţ şi în condiţii egale.

Faţă de acestea deşi din nenumăratele înscrisuri depuse de reclamant(sentinţa de partaj nr. 241/23.04.2008, răspunsuri la diferitele cereri) se desprinde ideea că suprafaţa în discuţie are categoria de folosinţă pădure,cu toate acestea pentru a funcţiona dreptul de preempţiune al statului nu este suficient acest aspect ci este necesar să fie întrunite cerinţa impusă de art.45 alin.5 din Legea nr.46 în vigoare la data de 03.04.2012, ca această suprafaţă să constituie enclavă în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia.

Faţă de acestea observând planul de amplasament şi delimitare a suprafeţei de 4215 mp înscrisă în CF 51315(f.37, vol.II) din care a fost dezmembrat nr. cadastral 51330, constând în teren extravilan, în suprafaţă de 1.033 mp, plan depus de către reclamant se constată că suprafaţa în discuţie, faţă de vecinătăţile menţionate, statul nefiind vecin pe nici una din laturi, nu poate fi apreciată ca fiind enclavă în fondul forestier proprietate publică a statului sau limitrofă acestuia.

Prin urmare cum nu se constată împlinirea cerinţelor impuse de legiuitor nu poate fi primit nici motivul de recurs privind constatarea dreptului de preempţiune al statului şi nici nu se impune analizarea noţiunii de pădure, fond forestier sau amenajament silvic.

Asupra fictivităţii/caracterului derizoriu al  preţului,

Prin art.1665 alin.1 din Legea nr.287/2009, privind Codul civil, legiuitorul a stabilit că vânzarea este anulabilă atunci când preţul este stabilit fără intenţia de a fi plătit iar prin alin.2) că, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare.

Faţă de exprimarea legiuitorului şi în dezacord cu recurentul reclamant, tribunalul apreciază că în cazul în care se pune în discuţie caracterul fictiv sau derizoriu al preţului sancţiunea care intervine este nulitatea relativă şi nu cea absolută cu toate consecinţele ce decurg din această calificare inclusiv acea că numai părţile şi avânzi lor cauză pot invoca aceste motive de nulitate.

Că este vorba de o nulitate relativă, faţă de exprimarea legiuitorului, se deduce inclusiv din dispoziţiile art.1247, 1248, 1250 şi 1251 C.civ., în cuprinsul cărora legiuitorul foloseşte exprimarea „contract lovit de nulitate absolută” şi „contract anulabil”.

De altfel chiar dacă s-ar accepta ideea recurentului că este o nulitate absolută acesta nu a dovedit interesul său personal,folosul practic pe care l-ar obţine, dacă s-ar constata nulitatea absolută a contractului.

Faţă de acestea cum în cauză sunt puse în discuţie prin motivul nr.6 de recurs doar cauze de nulitate relativă, tribunalul apreciază că recurentul, în lipsa calităţii sale de parte în contract nu le putea invoca şi prin urmare nici acest motiv de recurs nu poate fi admis.

Pentru toate aceste motive apreciind că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar recursul este nefondat în baza art.312 alin.1 şi 2 C.pr.civ., va fi respins.

Domenii speta

Spete similare