Fond litigiu de muncă. Reconstituire vechime în muncă la fostele CAP-uri.

Sentinţă civilă 1357F din 19.03.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.11.2012, sub nr. 4563/98/2012 reclamanta NE a chemat în judecată  pe pârâtele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IALOMIŢA şi PRIMĂRIA JILAVELE pentru ca prin hotărârea  judecătorească ce se va pronunţa în cauză  instanţa să constate că să se constate că reclamanta, în perioada 1976-1986, a lucrat la fosta Cooperativă Agricolă de Producţie Jilavele, ca muncitor necalificat în sectorul zootehnic.

În motivarea cererii sale reclamanta arată că, în perioada 1976-1986, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul CAP 8 Martie din Jilavele, ca muncitor necalificat în zootehnie. Susţine că această perioadă nu a fost reflectată în carnetul de muncă şi nici în adeverinţele existente în arhiva CAP Jilavele, arhivă preluată de Primăria Jilavele, însă în evidenţele acesteia nu sunt reflectate decât perioada 1987-1990, ca fiind perioada în care a lucrat în sectorul zootehnic.

Întrucât potrivit arhivei fostei C.A.P. Jilavele, depozitată după desfiinţarea acesteia la Primăria Comunei ilavele, se găsesc evidenţe decât pentru a987-1990, reclamanta a apelat la calea chemării în judecată şi a reconstituirii vechimii în muncă pe baza depoziţiilor de martori.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile  art.111 Cod procedură civilă.

 În dovedire solicită probele cu înscrisuri şi martori.

Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997.

Pârâtele  CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IALOMIŢA şi PRIMĂRIA JILAVELE, deşi legal citate, nu au depus întâmpinări.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele :

Potrivit adeverinţei nr. 77 din 07.02.2013, rezultă că Primăria Comunei Jilavele, depozitara arhivei fostei C.A.P. Jilavele, nu a putut confirma existenţa raporturilor de muncă dintre reclamantă şi fosta Cooperativă de Producţie Jilavele decât pentru anul 1970, an în care însă aceasta din numărul de 120 de norme stabilite nu a realizat decât 25.

În cauză, la cererea reclamantei, au fost audiate în calitate de martori  ST şi NV, care au relatat instanţei că au fost colege de muncă cu reclamanta în perioada 1970-1986 la fosta Cooperativă de Producţie Jilavele, lucrând împreună cu aceasta la grădina legumicolă, în câmp la cultura mare, dar şi în sectorul zootehnic.

Potrivit art. 27 din legea 18/1991, în prima variantă de redactare a stabilit că la desfiinţarea cooperativei agricole de producţie, o comisie de lichidare numită prin decizia prefectului, la propunerea primăriei, în termen de 9 luni de la desfiinţarea cooperativei, va proceda la realizarea activului şi la plata pasivului acesteia, în condiţiile legii.

Aceeaşi comisie, potrivit pct. 47 şi 48 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 131/1991, abrogată între timp, avea obligaţia să întocmească o situaţie privind evidenţa muncii efectuată de cooperatorii activi şi veniturile obţinute de aceştia, pe care urma s-o înainteze, sub semnătură, organelor judeţene ale casei de pensii şi asigurări sociale a ţărănimii.

De asemenea, raportările şi actele cooperativelor desfiinţate, se predau prin proces verbal primăriilor.

Pe de altă parte, potrivit adresei nr. 59585 din 10 decembrie 2012, din relaţiile trimise de pârâta C.J.P. Ialomiţa rezultă că nu se află în posesia situaţiei nominale cu timpul util la pensie al membrilor cooperatori care au lucrat în fosta C.A.P. Jilavele, aceasta din urmă nu a predat Casei Judeţene de Pensii situaţia menţionată, nici în momentul desfiinţării şi nici ulterior.

Potrivit art. 32 din Legea 80/1982, abrogată între timp prin Legea 19/2000, constituie timp util la pensie, pentru membrii cooperatori, perioada în care aceştia au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producţie sau au achitat contribuţia în muncă prevăzută de Legea nr. 5/ 1977.

Timpul util se stabileşte în ani prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producţie, la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă.

Art. 163 din Legea 85/2010 preia modalitatea de calcul în raport de timpul util pentru stabilirea punctajului anual ai foştilor membrii cooperatori ieşiţi la pensie.

Aşadar, din probele administrate în cauză, instanţa nu poate ajunge la concluzia că perioada invocată de reclamantă constituie vechime în muncă, în raport de care să se stabilească drepturile de pensioare ale acesteia , în lipsa unor  înscrisuri, depoziţiile de martori neputând constitui o bază probatorie suficientă pentru dovedirea volumului de norme potrivit dispoziţiilor legale mai sus arătate (în acest sens este şi Curtea de Apel Bucureşti – Decizia Civilă nr. 2919 din 18.04.2012 în dosarul  nr. 5672/98/2010).

Aşa fiind, pentru aceste considerente urmează a respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta N.E. împotriva pârâtei C.J.P. Ialomiţa.