Calitatea de beneficiar al pensiei de serviciu militară parţială anticipată

Decizie 648 din 05.10.2017


ASIGURĂRI SOCIALE 

Calitatea de beneficiar al pensiei de serviciu militară parţială anticipată 

- art. 18 Legea nr. 223/2015

Una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pentru ca militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special să fie beneficiari ai unei pensii de serviciu anticipată parţială, este aceea ca la data formulării cererii de pensionare să se afle în activitate. Ca urmare, câtă vreme contestatorul a formulat cererea de pensionare în anul 2016, dar îşi încetase activitatea prin trecea sa în rezervă la data de 7.10.2011, nu îndeplinea una din condiţiile prevăzute de legiuitor pentru acordarea pensiei de serviciu, greşit instanţa de fond reţinând contrariul.

Decizia civilă nr. 648 din 5 octombrie 2017

Prin sentinţa civilă nr. 90/LM din 1.03.2017, Tribunalul ... a admis contestaţia formulată de contestatorul ... în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII SECTORIALĂ - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII a MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE şi în consecinţă :

A dispus anularea hotărârii nr. ... /....2016 emisă de COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII din cadrul MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.

A obligat CASA DE PENSII SECTORIALĂ - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII a MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE la emiterea unei decizii de pensie anticipată conform dispoziţiilor art.18 din Legea nr.223/2015 şi plata acestor drepturi către contestator începând cu data depunerii cererii de pensionare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Prin decizia nr. ... / ....2016 (fila 40) a fost respinsă cererea contestatorului de înscriere la pensie anticipată parţială în temeiul art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015 pe considerentul că, în interpretarea intimatei, pot beneficia de deschiderea drepturilor de pensie anticipată parţială doar militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, condiţie pe care, la data cererii, contestatorul nu o îndeplinea.

S-a reţinut totodată că, împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art.97 alin.1 din Legea nr.223/2015, contestatorul a formulat şi depus contestaţia nr. ... / ....2016 (fila 36) la Comisia Centrală de Contestaţii, care a soluţionat prin respingere, emiţând hotărârea nr. ... / ....2016 (fila 6), care face obiectul prezentului dosar.

Din probatoriul depus la dosarul cauzei, instanţa de fond a apreciat  că prin cererea nr. ... / 20.04.2016 (fila 48) contestatorul a solicitat intimatei deschiderea dreptului la pensie anticipată parţială în temeiul art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015, cerere care a fost respinsă prin decizia nr. ... / ....2016, soluţie menţinută ulterior şi de Comisia Centrală de Contestaţii prin hotărârea nr. ... / ....2016.

Din considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut de prima instanţă  că intimata a constatat că la data cererii, contestatorul avea încetate raporturile de muncă cu angajatorul, acestea încetând la data de ....2011 în temeiul art.69 alin.1 lit. j) din Legea nr.360/2002 ca urmare a reorganizării MAI, astfel că în interpretarea dată de intimată dispoziţiilor art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015, contestatorul nu îndeplinea condiţia de a se afla în activitate la data depunerii cererii de pensionare.

Potrivit dispoziţiilor art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015 „Art. 18. (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu, şi care se află în una dintre următoarele situaţii: a) - sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a  reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”.

Din analiza teleologică a acestui text de lege, instanţa de fond a constatat că legiuitorul a impus condiţia de vechime în serviciu pentru mai multe categorii de beneficiari a pensiei anticipată parţială, respectiv cei care „sunt trecuţi în rezervă” şi pentru cei care „ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”.

S-a reţinut că în speţă, contestatorul face parte din categoria a II-a, respectiv a persoanelor care au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi, raporturile sale de serviciu încetând la data de ....2011 în temeiul art. 69 alin. 1 lit. j) din Legea nr.360/2002 ca urmare a reorganizării MAI.

S-a apreciat de instanţa de fond că interpretarea intimatei a acestui text de lege este eronată, întrucât legiuitorul prin reglementarea art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015, nu a făcut referire doar la angajaţii cărora urmează să le înceteze pe viitor raporturile de serviciu, ci şi la cei cărora le-au încetat în trecut raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării activităţii unităţilor angajatoare, situaţie în care se regăseşte contestatorul. În consecinţă, s-a reţinut că  textul legal este aplicabil şi în cazul angajaţilor care anterior au fost trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a unor reorganizări.

De altfel, instanţa a apreciat că aparenta contradicţie cuprinsă în acest text de lege nu poate fi interpretată decât în sensul soluţiei date, în caz contrar s-ar ajunge în situaţia în care contestatorul să fie privat în mod nejustificat şi nelegal de dreptul său de a solicita şi de a beneficia de pensie anticipată parţială în baza acestui act normativ, întrucât condiţia de a fi „în activitate” invocată ca imperios şi strict necesară de intimată, nu va putea fi îndeplinită niciodată de contestator.

Această condiţie de a fi „în activitate” nu poate fi în mod logic cumulată cu condiţia „ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi” întrucât prin formularea reglementării este evidentă intenţia reală a legiuitorului care a fost aceea de a-i include şi pe angajaţii care anterior intrării în vigoare şi-au încetat raporturile de serviciu cu urmare a reorganizării unităţilor MAI în categoria beneficiarilor drepturilor de pensie anticipată parţială.

Din fişa de pensie şi din decizia de respingere a pensiei, prima instanţă a constatat că la data solicitării, contestatorul îndeplinea condiţia de vechime în serviciu de 20 de ani, 10 luni şi o zi, precum şi a celei de a doua condiţie prevăzută de art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015, respectiv cea de încetare a raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unităţii sale din MAI, raporturile sale de serviciu încetând la data de ....2011, aspecte care justifică acordarea pensiei anticipată parţială conform dispoziţiilor art.18 lit. a) din Legea nr.223/2015.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a apreciat  contestaţia ca întemeiată, sens în care a  admis-o şi în consecinţă a anulat hotărârea nr. ... / ....2016 emisă de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi a obligat Casa de Pensii Sectorială – Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei decizii de pensie anticipată parţială conform dispoziţiilor art.18 din Legea nr.223/2015 şi plata acestor drepturi de la data depunerii cererii de pensionare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel intimatul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând admiterea acestuia, respingerea acţiunii.

Prin motivele de apel s-a invocat  că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, urmare a reorganizării instituţiei din anul 2011, deci anterior datei de 01.01.2016 când a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, respectiv la data de ....2011, cererea de pensionare fiind întemeiată pe prevederile art.18 din acest act normativ.

Conform acestei prevederi, au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu  şi care se află în una din următoarele situaţii: a) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale. Din analiza acestui text reiese imperativ condiţia că au dreptul la pensie de serviciu anticipată  parţială doar subiecţii în activitate, din categoriile strict şi limitativ prevăzute de lege.

În speţă, cererea de pensionare s-a formulat de o persoană care nu avea calitatea de poliţist  de frontieră în activitate, respingerea acesteia fiind legală, fiind irelevante aserţiunile privind cauza încetării raporturilor de serviciu - reorganizarea. De altfel, cerinţele legiuitorului au vizat două condiţii cumulative, calitatea de poliţist în activitate iar reorganizarea să fie actuală.

S-a invocat în drept  art. 466, 470 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea, depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea apelului, cu 200 lei cheltuieli de judecată. Instanţa de fond a apreciat judicios  când a admis contestaţia, apreciind corect că îndeplineşte condiţiile admisibilităţii cererii, se încadrează în dispoziţiile legale fiind vorba de trecerea în rezervă datorită reorganizării unor unităţi şi reducerii funcţiilor din statele de organizare, conform art. 18 litera a) din Legea nr. 2213/2015, text ce trebuie interpretat conform principiului producerii efectelor juridice nu în sens contrar al limitării acestora.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, instanţa de apel a constatat următoarele:

Intimatul contestator a avut calitatea de agent şef poliţie, raporturile sale de serviciu i-au încetat la data de ....2011 prin trecerea sa în rezervă, urmare a reorganizării activităţii Ministerului Afacerilor Interne, în temeiul Legii nr. 360/2002, a art. 69 literele i) şi j).

La data de 30.03.2016 sub nr. ... s-a înregistrat la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră ..., din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cererea pentru acordarea pensiei anticipate parţiale, formulate de către intimatul contestator, fila 49 dosar de fond, cerere soluţionată prin respingerea acesteia prin decizia contestată ce face obiectul prezentului litigiu, motivat de faptul că la data formulării cererii avea încetate raporturile de muncă.

Potrivit art. 18 aliniat 1 din Legea nr. 223/24 iulie 2015, privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 556/ 27 iulie 2015, în vigoare din data de 01.01.2016, au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu, şi care se află în una dintre următoarele situaţii: - a) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale; - b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.

Procedând la interpretarea acestor dispoziţii legale, Curtea a apreciat că legiuitorul a avut în vedere ca şi condiţie de bază aceea ca solicitantul acordării unei astfel de pensii să fie în activitate la data la care formulează cererea de pensionare, condiţie care, potrivit celor expuse mai sus, intimatul contestator nu o îndeplinea, fiind trecut în rezervă la data de ....2011, mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, greşit instanţa de fond reţinând contrariul, criticile fiind astfel fondate. În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat a face aplicabile aceste prevederi legale şi celor cărora le-a încetat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, calitatea de militar din cele două prevăzute în art. 18 aliniat 1) literele a) şi b), ar fi prevăzut în mod expres sau nu ar fi înserat sintagma - în activitate - ori, neprocedând astfel, eronat instanţa de fond a dat o astfel de interpretare.

Într-adevăr, contestatorul nu poate fi beneficiar al prevederilor acestei legi speciale, dar poate fi beneficiarul unei pensii din cadrul sistemului public de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010. Este dreptul, competenţa legiuitorului de-a stabilii condiţiile şi criteriile ce se impun a fi îndeplinite de către o persoană pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie, baza, cuantumul pensiei în raport cu situaţia fiecărui solicitant.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - Cauzele Wieczorek/Poloniei, Aizpurua Oriz/Spaniei, a Curţii Constituţionale prin pronunţarea Deciziilor nr. 1612/2010, nr. 95/2012, a fost în sensul că legiuitorul are libertatea de apreciere în a reglementa măsurile care vizează domeniul pensiilor, în a determina oportunitatea şi intensitatea acestora.

Ca urmare a considerentelor expuse, Curtea în baza art. 480 aliniat 2 Cod procedură civilă, a admis ca fondat apelul, a schimbat în întregime sentinţa apelată şi a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată.

Nefiind solicitate de către apelant cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate, prevederile art. 451-453 Cod de procedură civilă, neimpunându-se astfel a fi analizate şi aplicate.