Acordare compensaţii băneşti conform Legii nr.290/2003. Termen rezonabil de soluţionare a cererii.

Acordare compensaţii băneşti conform Legii nr.290/2003.Termen rezonabil de soluţionare a cererii

Nu subzistă punctul de vedere al paratei in sensul ca Statul  Roman beneficiază de un termen  rezonabil pentru achitarea  compensaţiilor  băneşti ţinând cont de circumstanţele date, în speţă hotărârea Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin care s-a stabilit plata de compensaţii băneşti  fiind emisă încă din data de 07.06.2007

Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi la data de 13.04.2012 şi înregistrată sub nr.3577/101/2012 reclamantul C.C a chemat în judecată pârâta A.N.R.P  pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 140557 lei reprezentând compensaţii băneşti aşa cum s-a stabilit prin hotărârea nr.3/07.06.2007 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi şi actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii a arătat că prin hotărârea nr.3/07.06.2007 emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi, în baza prevederilor Legii nr.290/2003 şi a HG nr.1120/2006 s-a aprobat acordarea compensaţiilor băneşti în cuantum de 140557 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile pe care la avea în proprietate în comuna Cairaclia, judeţul Ismail, Basarabia.

Conform art.8 alin.2 din Legea nr. 290/2003, prin adresa nr.2155/07.04.2009 pârâta i-a confirmat faptul că i s-a aprobat cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, plata nefiind efectuată nici până în prezent.

Potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 „despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene…; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti.”

De asemenea, potrivit art.18 alin.5 din HG nr.1120/2006 „compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr.290/2003, … se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel: c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor băneşti depăşeşte 100001 lei”.

Statul şi instituţiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanţe împotriva lor.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 şi HG nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit art.18 alin.5 din HG nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a mun. Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003 se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anula cu această destinaţie în bugetul de stat.

Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea Bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr.290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.

Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanţa europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situaţie. A mai susţinut că în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabili în momentul de faţă în sarcina ANRP o obligaţie imposibil de realizat şi care este în natură să afecteze principiul egalităţii de tratament recunoscut atât pe plan intern cât şi pe plan european.Din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa CEDO.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de obligare la actualizarea sumei de 140557 lei reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr.3/2007 emisă de Comisia Judeţeană Mehedinţi de aplicare a Legii nr.290/2003, în raport cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective, a precizat că potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 „despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a mun. Bucureşti, după caz, …; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti.”

Acest text de lege se coroborează cu prevederile art.18 alin.5 din HG nr.1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003: „compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, … se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50000 lei, b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50001 lei şi 100000 lei, c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor băneşti depăşeşte 100001 lei”.

Prin sentinţa civilă nr.2668 din 08 iunie 2012 Tribunalul Mehedinţi- Secţia a II-a civilă , de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul C.C în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Autorităţilor şi a obligat pârâta la plata sumei de 140557 lei reprezentând compensaţii băneşti în temeiul legii nr.290/2003, actualizată cu rata inflaţiei începând cu data de 07.06.2008 pentru prima tranşă, respectiv cu data de 07.06.2009 pentru cea de-a doua tranşă, până la data plăţii efective.

La pronunţarea acestei sentinţe Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin hotărârea  nr.3/07.06.2007  emisă de Comisia Judeţeana  pentru aplicarea Legii nr.290/2003  din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi  s-a aprobat  plata de compensaţii în sumă de 140.557  lei reclamantului C.C ,conform unui raport de expertiza –evaluare ,pentru  suprafaţa de 16,38 ha teren agricol ,bunuri deţinute de autorii C.V şi C.O ce au fost abandonate si sechestrate in localitatea Cairaclia – judeţul Ismail ,ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de  Pace semnat la Paris in anul 1947 .

Reclamantul  a solicitat efectuarea plăţii conform hotărârii nr.3/07.06.2007  emisă de Comisia Judeţeana  pentru aplicarea Legii nr.290/2003  din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi  prin cererile expediate la data de 15.04.2009 , respectiv 04.05.2010 .

Pârâta nu a efectuat plata compensaţiilor băneşti  susţinând că nu au fost aprobate anual sume suficiente în bugetul de stat cu această destinaţie.

Potrivit art.18 alin.5 din HG nr.1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003: „compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, … se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50000 lei, b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50001 lei şi 100000 lei, c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor băneşti depăşeşte 100001 lei”.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezulta ,fără îndoiala, posibilitatea plăţii eşalonate a compensaţiilor însă condiţionat de limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat .

Nu subzista punctul de vedere al paratei in sensul ca Statul  Roman beneficiază de un termen  rezonabil pentru achitarea  compensaţiilor  băneşti ţinând cont de circumstanţele date .

Este adevărat ca CEDO a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situaţie insa acest principiu trebuie aplicat in funcţie de situaţia particulara .

Astfel, in speţa, hotărârea  nr.3/2007 a fost  emisă de Comisia Judeţeana  pentru aplicarea Legii nr.290/2003  din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi  la data de 07.06.2007 ,reclamantul a solicitat plata compensaţiilor băneşti prin cererile expediate la data de 15.04.2009 , respectiv 04.05.2010 fără ca in prezent sa existe vreo plata in baza hotărârii susmenţionate iar prezenta cerere de chemare in judecata a fost promovata in anul 2012 ,deci după aproximativ 5 ani de la data emiterii hotărârii .

Ca atare,nu se poate susţine ca Statul  Roman nu a  beneficiat  de un termen  rezonabil pentru achitarea  compensaţiilor  băneşti .

În privinţa actualizării sumei s-a constatat că însăşi pârâta a susţinut  ca in raport de data emiterii hotărârii nr. 3/2007 ,respectiv 07.06.2007 ,termenul de plata al primei transe a fost scadent in data de 07.06.2008 iar plata celei de-a II- a transe a fost scadenta la data de 07.06.2009 ,actualizarea ar trebui realizata după cele doua date scadente ,punct de vedere cu care reclamantul a fost de acord  .(vezi concluzii scrise reclamant ).

Soluţia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost menţinută prin decizia nr.10131 din 08.11.2012  a Curţii de Apel Craiova prin care s-a dispus respingerea recursului  formulat de pârâta ANRP.

Curtea a reţinut că suma stabilită prin hotărâre este irevocabilă, iar până în prezent pârâta nu a achitat prima tranşă din această sumă, deşi avea obligaţia de a o achita potrivit art. 1073 Cod civil, astfel că apărarea recurentei este în contradicţie cu principiul executării cu bună-credinţă de către stat a obligaţiilor ce-i revin faţă de proprii cetăţeni.

Obligaţia de plată a recurentei pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul îşi invocă propria culpă, ceea ce nu este legal.

Cum cuantumul despăgubirilor la care intimatul reclamant avea dreptul a fost stabilit prin hotărârea menţionată şi cum până la data formulării acţiunii nu s-a achitat intimatului reclamant nici o tranşă, în mod corect şi legal prima instanţă a obligat recurenta pârâtă să plătească intimaţilor reclamanţi suma de 140.557 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei începând cu data de 07.06.2008 pentru prima tranşă, respectiv cu data de 07.06.2009 pentru cea de-a doua tranşă, până la data plăţii efective.

Susţinerile recurentei referitoare la reducerea fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor, nu au fost considerate întemeiate de către instanţa de control judiciar.

Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 „Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. 1”.

În acelaşi sens, art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 invocat de recurenta pârâtă, prevede: „Compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei; b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei şi 100.000 lei; c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei”. Potrivit alin.6 „Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior”.

Din enunţarea dispoziţiilor legale prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de recurentă nu poate fi reţinută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcţie de disponibilităţile băneşti” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziţii legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti privind acordarea despăgubirilor.

Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispoziţiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptăţiţi se plătesc în termenul de 1 an, respectiv 2 ani, în funcţie de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispoziţiile legale şi putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane, însă numai în cadrul acestor termene.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei, în sensul că prioritate în aplicarea dispoziţiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat şi numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege, s-ar ajunge la situaţia că obligaţia de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plăţii despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptăţite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die. Astfel, chiar dreptul reclamantului la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003, ar fi lipsit de substanţă.

În concluzie, recursul a fost apreciat ca nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312  alin. 1 C.proc.civ. a fost respins, în cauză neevidenţiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare