Drepturile omului

Prin sentinţa civilă nr. 10882/04.12.2008 Judecătoria Bacău a admis acţiunea formulată de reclamantul Primarul municipiului Bacau împotriva pârâtei SC  „D.” SA,  a obligat pârâta să publice în cotidianul „ D.” dreptul la replică formulat de reclamant privitor la articolul „S. visează cai verzi pe pereţi”  publicat în cotidianul „D.” din 28.01.2008, sub sancţiunea obligării la plata unei amenzi civile în favoarea statului de 500 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii până la publicare.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4508,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 28 ianuarie  2008, în cotidianul „D.”, editat de S.C. D. S.A a apărut articolul „S. visează cai verzi pe pereţi/ Promisiuni fantasmagorice”, în care s-a afirmat că reclamantul „ şi-a închipuit că administraţia locală este egală cu împletirea ciorapilor, .. că a renunţat la proiecte finanţate de fosta administraţie ..că a distrus totul.. că cea mai mare gafă este Podul de la Şerbăneşti …că a ales un viceprimar total pe dinafară cu administraţia şi cu problemele comunităţii” S-a mai consemnat în articol „că doar un om care îşi face testamentul poate face astfel de promisiuni” (n.i despre străzi şi parcări).

În articol s-a acreditat ideea că primarul a făcut doar promisiuni absurde şi care nu pot fi duse la îndeplinire, folosind sugestiv termenul „fantasmagorice”.

Reclamantul a înaintat pârâtei un drept la replică, ataşat la dosar, filele 5,6, care însă nu a fost publicat, fapt care nu a fost negat de către pârâtă.

Potrivit art. 72 din Legea 3/1974 „persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţii făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate poate cere, în termen de 30 de zile, ca organul de presă în cauză să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică, rectificare ori declaraţie.

Răspunsul trebuie să fie obiectiv şi să urmărească restabilirea adevărului.

Nu se consideră a aduce lezare critica obiectivă, principială şi constructivă, exercitată prin presă, în realizarea funcţiilor sale social-politice.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau judecăţi de valoare, precum şi de atitudinea subiectivă a pârâtului în momentul comiterii faptei.

Existenţa faptelor poate fi dovedită, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de probaţiune, când vizează opinia subiectivă a unei persoane faţă de un fapt.

Comentariile din articolul publicat de pârâtă cu privire la promisiunile şi faptele primarului vizează opinia subiectivă a autorului articolului, fără indicarea unor informaţii care să facă credibile afirmaţiile acestuia.

Libertatea de exprimare stă chiar la baza noţiunii de „societate democratică”. Aceasta constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice

Art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apără discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia, asigurând o largă libertate de exprimare, punând accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă interes public. Acestui drept îi corespunde o obligaţie a ziariştilor de a răspândi informaţii şi idei , îndeplinindu-şi astfel rolul de „câine de pază al democraţiei”: Presa nu trebuie să depăşească însă anumite limite, ţinând mai ales de protecţia drepturilor şi reputaţiei altora, îi revine totuşi obligaţia de a comunica, cu respectarea responsabilităţilor şi îndatoririlor sale, informaţiile şi ideile asupra chestiunilor politice ca şi asupra altor teme de interes general.

Protecţia acordată de Curtea de la Strasbourg urmăreşte interesul general de corectă informare a opiniei publice.

Or, întrucât din articolul publicat de pârâtă transpare doar judecata de valoare a autorului articolului, care a imprimat o anumită percepţie a sensului cuvintelor, pentru corecta informare a publicului, pentru ca acesta să stabilească veridicitatea afirmaţiilor este util să se publice dreptul la replică al celui vizat de articol, obligaţie instituită şi în dreptul intern prin art. 72 din LG 3/1973.

În cazul refuzului organului de presă de a difuza dreptul la replică, aşa cum este în cauza pendinte, instanţa potrivit art. 75 „obligă organul de presă să publice sau să difuzeze răspunsul în termen de 15 zile, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti”.

Având în vedere poziţia pârâtului care nu a fost de acord cu publicarea dreptului la replică, şi natura obligaţiei, instanţa va face aplicarea art. 93 din Lg 3/1974 potrivit căruia „nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului cuvenit unei persoane fizice sau juridice, dispusă, potrivit art. 75, prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă, atrage obligarea organului de presă de către instanţă la plata unei amenzi, în folosul statului, de la 200 la 1000 lei, pentru fiecare zi de întîrziere.

Împotriva sentinţei a declarat apel  SC „D.”  SA  pentru următoarele considerente:

- instanţa s-a substituit în dreptul de apreciere al autorului şi depăşind cadrul creionat de materialul de presă a obligat la elogierea realizărilor primarului S. care nu are nimic de a face cu elementele punctuale avute în vedere de redactor.

- o instituţie nu poate pretinde recunoaşterea unor merite întrucât doar execută îndatoriri legale obligatorii, fiind subordonată interesului public.

- independenţa libertăţii de exprimare a fost subliniată de Curtea Europeană

- în acest sens trebuie avute în vedere cauza Dalban contra României ( în care a fost citată în motivare şi jurisprudenţă constând în Hotărârea din cauza Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, Hotărârea Lingens împotriva Austriei).

Analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

Libertatea de exprimare garantată de art. 10  CEDO  nu este un drept aboslut, paragraful 2 din acelaşi articol referindu-se la restricţii specifice care pot fi aduse libertăţii de exprimare şi care nu sunt contrare Convenţiei.

Fără a echivala cu o substituire a instanţei în dreptul de apreciere al autorului articolului şi cu obligarea acestuia la însuşirea altei opinii decât cea exprimată în articolul pus în discuţie, obligarea pârâtei la publicarea dreptului la replică reprezintă o ingerinţă în exerciţiul libertăţii de exprimare. Această ingerinţă nu este însă contrară art.10  CEDO  privind dreptul la libertatea de exprimare deoarece: este prevăzută de lege, sediul materiei fiind prevederile art. 72 din Legea nr. 3/1974; urmăreşte un scop legitim respectiv apărarea reputaţiei altora; este necesară  într-o comunitate democratică, măsura litigioasă fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, având în vedere că are drept finalitate asigurarea pluralităţii opiniilor şi corecta informare a opiniei publice.

În contextul discutării unui subiect de interes public, discursul jurnalistic din articolul „ S. visează cai verzi pe pereţi/ Promisiuni fantasmagorice” cuprinde, astfel cum se  precizează şi în declaraţia de apel, opinia autorului privitor la realizările primarului raportat la promisiunile acestuia.

Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele sentinţei apelate articolul acreditează ideea că primarul a făcut  promisiuni absurde şi care nu pot fi aduse la îndeplinire, folosindu-se sugestiv termenul „ fantasmagorice”. Aceasta este de natură a prejudicia imaginea instituţiei primarului şi atrage incidenţa art. 72 al. 1 din Legea nr. 3/1974 din dispoziţiile căruia rezultă că publicarea dreptului la replică  este condiţionată de existenţa unei lezări a persoanei fizice sau juridice.

Există proporţionalite între obligarea pârâtei la publicarea dreptului la replică şi scopul legitim urmărit atâta vreme cât măsura dispusă prin sentinţa apelată corespunde exigenţelor decurgând din interesul general de corectă informare a opiniei publice, asigurându-se condiţiile pentru ca publicul să poată cunoaşte şi punctul de vedere al persoanei vizată de articol.

Dreptul la replică solicitat de reclamant are legătură cu subiectul articolului  atâta vreme cât situaţiile concrete care nu se regăsesc în conţinutul articolului sunt prezentate pentru a argumenta punctul de vedere al reclamantului în privinţa subiectului asupra căruia şi-a exprimat opinia jurnalistul.

Jurisprudenţa CEDO invocată de apelantă nu este aplicabilă în cauză. Hotărârea pronunţată în cauza Dalban contra României a constatat încălcarea disproporţionată a dreptului la libertatea de exprimare  a unui ziarist însă măsura litigioasă în raport de care s-a apreciat existenţa proporţionalităţii ingerinţei cu scopul urmărit era diferită de cea din prezenta cauză constând în condamnarea penală pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie.

Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 296 C.p.c. va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C.p.c. va obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare