Ordonanta presedentiala

Decizie 87/R/MF din 01.07.2010


Dosar nr. 1895/205/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 87/R/MF

Şedinţa publică de la 01 Iulie 2010

S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de pârâtul C.C.,

împotriva  sentineţi civile nr 798/04.05.2010 pronunţată de Judecătoria

Câmpulung,  intimat-reclamant fiind N.L., având ca obiect ordonanţă preşedinţială

– evacuare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: recurentul-pârât

personal si fiind asistat de avocat I. şi intimata-reclamantă prin avocat R. a ce

substituie pe avocat C.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se depune la dosar împuternicire avocatială din partea recurentului-pârât şi

delegatie de substituire a dnei avocat C. de către dna avocat R., chitanţă de plată a

taxei judiciare de timbru în valoare de 100 lei, cu timbru judiciar aplicat în valoare

de 1 leu.

Părtile, prin avocati, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de

solicitat sau excepţii de invocat si solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Tribunalul, faţă de această împrejurare, de actele şi lucrările dosarului,

constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul-pârât, prin avocat, solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei

spre rejudecare întrucât nu s-au lămurit raporturile juridice dintre părti. În cauză s-a

formulat o actiune pe cale de ordonanţă preşedinţială căreia i s-a acordat termen la

data de 20 aprilie, fără citarea părtilor. Se depune la acest termen de judecată o

precizare a actiunii în sensul că se solicită judecarea cauzei pe calea dreptului

comun. Se citează părtile şi, la următorul termen de judecată , se solicită proba cu

martori, interogatoriu şi acte care se si administrează . Acste probe trebuiau

administrate la următorul termen de judecată. Nu se precizează nici dacă este vorba

despre o actiune în revendicare sau o actiune în evacuare pentru a se timbra corect

deşi, în fapt, este vorba despre o actiune în revendicare. Motivele actiunii sunt

preluate de instanţă în sensul că apartamentul este cumpărat înainte de căsătorie.

Recurentul are însă un drept de creanţă. Acţiunea în evacuare este inadmisibilă.

Tribunalul solicită părtilor să precizeze valoarea apartamentului.

Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că acesta are o valoare de 60.000 lei,

se obligă să achite taxa judiciară de timbru sens în care să fie amânată pronunţarea.

Tribunalul, în raport de obiectul principal al cauzei şi de calificarea căii de

atac, apreciază că nu se impune achitarea diferentei taxei de timbru, instanta nefiind

învestită cu o actiune în revendicare.

Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, pentru

următoarele motive: s-a solicitat în cauză evacuarea pârâtului din imobil. Primul

termen de judecată din data de 20 aprilie a fost dat cu citarea părtilor dar procedura

de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâtul. Reclamanta şi-a modificat actiunea pe

calea dreptului comun. La data de 04 mai procedura de citare a cu pârâtul a fost

îndeplinită prin afişare. Nu se poate sustine că pârâtul nu a avut cunoştinţă de

proces având în vedere că acesta a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii şi a

declarat recurs la 3 zile de la data primirii hotărârii iar procedura de citare cu acesta

a fost îndeplinită şi în recurs prin afişare. Imobilul în cauză este bunul propriu al

reclamantei, are un drept de proprietate exclusiv pe care trebuie să şi-l exercite pe

deplin. Faptul că pârâtul locuieste acolo  este vorba doar despre un drept care nu

este prevăzut de lege. Dreptul de creanţă poate fi valorificat pe altă cale.

Tribunalul rămâne în pronunţare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 15.04.2010, pe rolul acestei

instanţe, sub nr. 1895/205/2010 (număr în format vechi 1895/2010), reclamanta

N.L. - a chemat în judecată pe pârâtul C.C. - pentru ca pe cale de ordonanţă

preşedinţială, fără trecerea vreunui termen şi fără citarea părţilor, să se dispună

evacuarea pârâtului imobilul situat în C.

În motivarea cererii, reclamanta arată că este proprietara exclusivă a

imobilului situat la adresa mai sus indicată, în baza actului de schimb intervenit între

aceasta şi sora sa, N. M - la data de 29.04.1996, act autentificat sub nr. 1116.

Mai arată reclamanta că, ulterior perfectării actului în formă autentică, s-a

căsătorit cu pârâtul, însă mariajul nu a rezistat, astfel că prin sentinţa civilă nr.

1808/26.05.1998 a fost desfăcută căsătoria părţilor.

Susţine reclamanta că, în prezent, pârâtul ocupă apartamentul ce face

obiectul cererii de faţă, fără a deţine titlu locativ, fiind tolerat pe perioada căsătoriei

de aceasta.

Cum în prezent, reclamanta se află în derularea unui contract de muncă în

Italia, unde a dobândit şi rezidenţă, şi cum nu îşi poate exercita drepturile ce decurg

din dreptul său de proprietate – ceea ce priveşte imobilul aflat în litigiu, aceasta

solicită admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

Reclamanta nu şi-a întemeiat în drept acţiunea.

La dosarul cauzei au fost depuse, în copie, cartea de identitate a reclamantei,

sentinţa civilă nr. 1808/1998, pronunţată de Judecătoria Câmpulung - în  dosarul

nr. 205/1998 şi actul de schimb – transcris în registrul de publicitate imobiliară -

sub nr. 1914/30.03.1996.

La data de 20.04.2010, reclamanta a formulat o cerere – prin care  a înţeles să

modifice cererea de chemare în judecată, dintr-o cerere de ordonanţă preşedinţială,

întemeiată pe disp. art. 581 C.p.civ., într-o acţiune de drept comun, prin care

solicită evacuarea pârâtului din apartamentul imobilul situat în C., proprietatea

personală a acesteia.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 132 al. 1 C.p.civ. 

În dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat administrarea probei cu

interogatoriu şi martori.

Instanţa a admis şi administrat probatoriul solicitat ca fiind util, pertinent şi

concludent soluţionării cauzei.

Pârâtul, legal citat, nu a fost prezent, nu a depus întâmpinare şi nu a solicitat

probe în apărare.

Citat cu menţiunea ,, personal la interogatoriu,, pârâtul nu s-a prezentat în

instanţă, motiv pentru care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art 225 c pr civ.,

în sensul achiesării tacite a pârâtului la susţinerile reclamantei din motivele acţiunii.

În cauză a fost audiat martorul S.V..

Prin  sentinţa civilă  nr 798/04.05.2010 pronunţată de Judecătoria

Câmpulung, a fost admisă acţiunea precizată, privind reclamanta N.L. şi pârâtul

C.C., s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul-apartament, proprietatea

reclamantei, situat în municipiul C. şi a fost obligat  pârâtul  să  plătească 

reclamantei suma  de  700 lei, cheltuieli de  judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Părţile sunt divorţate, potrivit sentinţei civile nr. 1808/1998, pronunţată de

Judecătoria Câmpulung - în  dosarul nr. 205/1998.

Potrivit actului de schimb,  transcris în registrul de publicitate imobiliară -

sub nr. 1914/30.03.1996, rezultă  că reclamanta este proprietara imobilului situat în

C., imobil dobândit înainte de căsătoria cu pârâtul, din al cărui spaţiu se solicită

evacuarea

În contextul probelor administrate s-a reţinut că reclamanta se află în

derularea unui contract de muncă în Italia, unde a dobândit şi rezidenţă, că aceasta

nu îşi poate exercita drepturile ce decurg din dreptul său de proprietate asupra

imobilului apartament de la care pârâtul deţine în continuare cheie şi pe care uneori

îl şi ocupă, refuzând chiar şi la cererea organelor de poliţie să înapoieze cheia.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul C.C. criticând-o pentru

nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

Instanţa de fond a încuviinţat şi administrat probele la acest termen de

judecată, astfel că recurentul, care a lipsit , nu a putut să-şi  formuleze apărări în

legătură cu investiţiile realitate de acesta în imobilul apartament ce constituie bun

propriu al intimatei reclamante.

Se mai arată că a convenit cu intimata reclamantă să părăsească apartamentul

după ce va primi de la aceasta despăgubiri pentru investiţiile realizate în imobil.

Se solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât i-a

fost încălcat dreptul la apărare.

Intimata reclamantă deşi legal citată nu a formulat întâmpinare potrivit

art.115 Cod pr.civilă.

Examinând  sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate şi care se

încadrează  în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, precum şi 

analizând  cauza sub  toate aspectele potrivit art.3041  Cod pr.civilă în raport de

actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

La data de 20.04.2010 intimata reclamantă şi-a modificat acţiunea din cererea

de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe disp.art.581 Cod pr.civilă în acţiunea în

evacuare de drept comun, fără a preciza temeiul de drept, ci doar disp.art.132 alin.1

Cod pr.civilă,  ce reglementează condiţiile în care se poate întregi sau modifica

acţiunea la prima zi de înfăţişare.

Cererea modificatoare a fost comunicată recurentului pârât aşa cum rezultă

din conţinutul citaţiei (f.15) pentru termenul din 04.05.2010, când la solicitarea

reclamantei s-a încuviinţat proba cu un martor şi proba cu interogatoriu pârâtului,

dispunându-se şi administrarea lor în aceeaşi şedinţă publică.

Prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost citat cu menţiunea prezentării la

interogatoriu  deşi această probă a fost încuviinţată la termenul când s-au încheiat

dezbaterile  şi s-a acordat cuvântul pe fond, astfel că nu se putea dispune o

asemenea măsură. De asemenea, pârâtul nu a fost citat cu această menţiune nici la

termenul anterior, potrivit art.1141  alin.5 Cod pr.civilă, astfel că în mod greşit prima

instanţă a făcut aplicarea art.225 Cod pr.civilă.

O componentă a dreptului la apărare o reprezintă şi dreptul de a propune şi

administra probe în apărare de către cel chemat în judecată.,

În cauză se constată că intimatul pârât nu a avut această posibilitate,  fiindu-

i încălcat dreptul la apărare  garantat de art.6 din CEDO  care consacră dreptul la

un proces echitabil, precum şi art.167 alin.3 şi art.21 alin.3 din Constituţie, cu

consecinţa admiterii recursului, potrivit art.312 Cod p.civilă, casarea sentinţei şi

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru respectarea

dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii în administrarea

probatoriului în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul  declarat de pârâtul C.C., împotriva  sentinţei civile nr

798/04.05.2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung,  intimat-reclamant fiind

N.L.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2010

Preşedinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,