Contestaţie împotriva hotărârii adunării generale a creditorilor.

Sentinţă comercială 18/S din 25.11.2010


Prin contestaţia formulată de creditorul SC I s-a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SA Iaşi din data de 10.09.2010 ca fiind nelegală.

În motivarea cererii se arată că deşi creditoarea a fost convocată la Adunarea Generală a Creditorilor pentru data de 10.09.2010, orele 11, la sediul Tribunalului Sindic Iaşi şi a fost reprezentată legal de d-l N în calitate de administrator al firmei şi unic asociat, nu a fost lăsat să voteze pentru societatea creditoare întrucât nu a prezentat împuternicire. A considerat că nu se impune să aibă această împuternicire, dar cu toate acestea, în două ore de la terminarea şedinţei a prezentat relaţii de la ORC din care rezultă calitatea sa în cadrul societăţii.

Solicită prin urmare anularea procesului-verbal al şedinţei adunării creditorilor pentru a avea posibilitatea exprimării votului în numele creditoarei.

Prin contestaţia formulată de creditorul SC N SRL la data de 15.09.2010  s-a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SA Iaşi din data de 10.09.2010 ca fiind nelegală, urmând a se organiza o nouă adunare a creditorilor în vederea desemnării administratorului judiciar definitiv, a comitetului creditorilor, a preşedintelui acestuia, cu stabilirea remuneraţiei administratorului judiciar.

În motivarea cererii se arată că în cadrul şedinţei adunării creditorilor s-au luat hotărâri fără a se consemna rezultatul votului exprimat şi al dezbaterilor ce au avut loc. Astfel nu s-au trecut în ceea ce priveşte desemnarea comitetului creditorilor cine a luat deciziile referitoare la alegerea membrilor acestuia.

În ceea ce priveşte desemnarea  administratorului judiciar consideră că în mod greşit s-au trecut nişte procente pentru fiecare din cei doi administratori judiciare desemnaţi provizoriu.

Nu în ultimul rând afirmă că reprezentantului legal al  SC I SRL nu i s-a permis să voteze, fiind astfel eliminat pentru faptul neprezentării împuternicirii.

În drept invocă disp. art.14, alin. 7 din legea 85/2006.

Prin contestaţia formulată de creditorul S la data de 15.09.2010  s-a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SA Iaşi din data de 10.09.2010 ca fiind nelegală.

În motivarea cererii se arată că administratorul judiciar C SPRL, prin  practicianul în insolvenţă R – asociat şi reprezentat legal al acestuia – este incompatibil în ceea ce priveşte administrarea procedurii şi trebuia să se abţină întrucât este în acelaşi timp şi asociat unic la o societate comercială care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de franciză acordat de creditoarea VOLKSBANK ROMÂNIA.

Cu privire la desemnarea administratorului judiciar apreciază că acest lucru s-a făcut în mod nelegal întrucât nu s-au consemnat în mod distinct creditorii votanţi pentru fiecare dintre administratorii judiciari, trecându-se doar procentaje calculate greşit.

Solicită totodată numirea în calitate de administrator judiciar a L IPURL.

Prin contestaţia formulată de creditorul SC A SRL la data de 15.09.2010  s-a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SA Iaşi din data de 10.09.2010 ca fiind nelegală, urmând a se organiza o nouă adunare a creditorilor în vederea desemnării administratorului judiciar definitiv, a comitetului creditorilor, a preşedintelui acestuia, cu stabilirea remuneraţiei administratorului judiciar.

În motivarea cererii se arată că în cadrul şedinţei adunării creditorilor s-au luat hotărâri fără a se consemna rezultatul votului exprimat şi al dezbaterilor ce au avut loc. Astfel nu s-au trecut în ceea ce priveşte desemnarea comitetului creditorilor cine a luat deciziile referitoare la alegerea membrilor acestuia.

În ceea ce priveşte desemnarea  administratorului judiciar consideră că în mod greşit s-au trecut nişte procente pentru fiecare din cei doi administratori judiciare desemnaţi provizoriu.

Nu în ultimul rând afirmă că reprezentantului legal al  SC I SRL nu i s-a permis să voteze, fiind astfel eliminat pentru faptul neprezentării împuternicirii.

Totodată apreciază că există nereguli şi în ceea ce priveşte remuneraţia administratorului judiciar, hotărârea majorităţii creditorilor fiind diferită de cea a BRD, în condiţiile în care administratorii judiciari au agreat propunerea acestui din urmă creditor.

Nu în ultimul rând a formulat contestaţie creditorul BRD SA la data de 21.09.2010 prin care s-a solicitat să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SA Iaşi din data de 10.09.2010 ca fiind nelegală.

În motivarea cererii se arată că disp. art. 13 şi 40, alin. 1 şi 4, lit. b din legea 85/2006 au fost încălcate de către administratorul judiciar prin aceea că Adunarea Creditorilor a fost prezidată, iar p-v a fost semnat de către o persoană care nu avea calitatea de practician în insolvenţă.

Pe de altă parte din conţinutul p-v al adunării nu rezultă modalitatea de exprimarea votului creditorilor, care sunt creditorii votanţi şi cum s-a ajuns la procentele consemnate.

Prin precizările depuse în scris de către administratorul judiciar L IPURL se arată de către reprezentanţii acesteia că obiecţiunile formulate de creditori împotriva modalităţii de întocmire a p-v al Adunării Creditorilor sunt însuşite şi sunt de acord cu anularea sa şi cu organizarea unei noi convocări.

Acordând cuvântul cu privire la contestaţiile formulate de creditorii sus-arătaţi împotriva hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SRL din 10.09.2010 instanţa reţine următoarele:

Debitoarea SC G SRL Iaşi a intrat în procedura insolvenţei prin sent. com. .. din 25.03.2010 pronunţată de Tribunalul Sindic Iaşi, fiind desemnaţi administratori judiciari C SPRL respectiv L IPURL.

Pentru data de 10.09.2010 a fost convocată şi a avut loc Adunarea Creditorilor debitoarei pe ordinea de zi fiind desemnarea  comitetului creditorilor, al preşedintelui acestuia, definitivarea desemnării administratorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei.

Creditorul contestator SC I SRL susţine că nu a lipsit de la Adunarea Creditorilor, dar nu a fost lăsat să voteze, ceilalţi creditori contestatari, mai puţin BDS confirmând această susţinere.

În general toate contestaţiile formulate susţin faptul că p-v de şedinţă a fost incomplet întocmit, fără a se consemna în manieră transparentă creditorii votanţi, modul de vot şi dezbaterile purtate.

În conformitate cu disp. art. 14, alin. 7 şi 8 din lege „hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor.

(8) Cererea prev?zut? la alin. (7) va fi depus? la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adun?rii creditorilor şi va fi soluţionat? în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, dup? caz, a lichidatorului şi a creditorilor. În cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, va fi citat şi preşedinteleacestuia.

Ori reprezentanţii creditoarei BRD SA  au înregistrat la Tribunalul Sindic Iaşi contestaţia la data de 21.09.2010, în condiţiile în care termenul stipulat de art. 14, alin. 9 era de 5 zile de la data Adunării Creditorilor – 10.09.2010.

Astfel contestaţia va fi declarată tardivă urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte celelalte contestaţii formulate, având în vedere că din conţinutul acestora rezultă că aspectele invederate instanţei converg, referindu-se la modalitatea de întocmire a p-v al Adunării Creditorilor şi văzând că administratorul judiciar  L IPURL a confirmat cele precizate, instanţa va considera că nu s-a consemnat în mod transparent modalitatea de vot a creditorilor, ce dezbateri au avut loc în şedinţa din 10.09.2010 şi nici modul de calcul al cvorumului în ceea ce priveşte desemnarea în mod definitiv a administratorului judiciar.

Motivat de aceste aspecte instanţa va considera că din punct de vedere al nelegalităţii întocmirii p-v de şedinţă şi a Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC G SRL Iaşi din 10.09.2010 contestaţiile formulate sunt întemeiate, urmând să le admită şi să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale, cu reconvocarea unei noi şedinţe.

În ceea ce priveşte solicitarea creditorului S din contestaţia formulată, în sensul de a se desemna pentru administrarea procedurii debitoarei un anumit practician în insolvenţă, instanţa o consideră neîntemeiată, urmând să o respingă motivat de faptul că acest aspect se soluţionează în cadrul şedinţei Adunării Creditorilor, nefiind un atribut al instanţei de judecată decât în prima fază procesuală a deschiderii procedurii, când desemnarea se face cu titlu provizoriu.