Contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor prin care s-a hotărât componenţa comitetului creditorilor, pentru nerespectarea art. 16 al.4 din Legea insolvenţei. Respingere

Sentinţă comercială 66 din 27.09.2011


Prin cererea înregistrată la data de 30.08.2011, creditoarea S.C. BM S.A. a formulat contestaţie împotriva procesului verbal al Adunării Creditorilor debitorului S.C. G S.R.L. din data de 17.08.2011.

Solicită instanţei să se constate că hotărârea adoptată în adunarea creditorilor privind desemnarea comitetului creditorilor este nelegală şi să dispună anularea acestei hotărâri.

În motivare, arată creditorul că au fost încălcate dispoziţiile art. 16 al.4 din Legea insolvenţei, cu privire la componenţa comitetului creditorilor. Potrivit acestor dispoziţii legale, creditorii vor desemna comitetul creditorilor dintre cei cu creanţe garantate, bugetare şi chirografare, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii, care se oferă voluntar.

Consideră creditorul că aceste criterii sunt imperative, în sensul că este obligatoriu ca toate categoriile de creditori să fie reprezentate în cadrul comitetului creditorilor. În speţă, toţi membrii comitetului creditorilor sunt creditori garantaţi. Nu există creditori bugetari, astfel încât această categorie nu putea fi reprezentată, dar există creditori chirografari, S.C. BM S.A. exprimându-şi disponibilitatea de a face parte din comitet, având 35,65% din totalul creanţelor, fiind primul creditor în ordinea mărimii creanţei. Apreciază contestatorul că desemnarea tuturor membrilor comitetului dintr-o singură categorie de creditori prejudiciază în mod evident interesele celorlalţi creditori din celelalte categorii.

La al.5 al aceluiaşi articol se prevede în mod expres faptul că judecătorul sindic va urmări respectarea criteriilor prevăzute la al.4 în ceea ce priveşte modul de desemnare a comitetului creditorilor.

În drept, se invocă art. 16 al.4 din Legea 85/2006.

Cererea a fost legal timbrată conform art. 6 lit c din Legea 146/1997.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Administratorul judiciar a formulat concluzii asupra solicitărilor contestatoarei, solicitând respingerea contestaţiei, arătând în esenţă că legiuitorul nu a reglementat nici o obligativitate din partea creditorilor de a-şi desemna un comitet format din creditori aparţinând unor categorii diferite, ci le-a conferit dreptul de a aprecia asupra componenţei comitetului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:

Prin sentinţa comercială nr. …./10.06.2011 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Iaşi, s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului S.C. G S.R.L..

Prima adunare a creditorilor a fost stabilită la data de 17.08.2011, adunare care a avut ca ordine de zi, printre altele, desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia, aspect care formează obiectul contestaţiei de faţă.

În fapt, în Adunerea creditorilor, s-a stabilit prin vot prezentat în şedinţă sau în punctele de vedere comunicate(prin corespondenţă) alegerea unui comitet al creditorilor în următoarea componenţă: X, preşedinte, C SA şi A S.A, membrii.

În ceea ce priveşte componenţa comitetului creditorilor, acesta este compus doar din creditori cu creanţe garantate, fiind votat în ceea ce priveşte şi numărul şi componenţa de creditori ale căror creanţe însumate reprezintă 54,94% din creanţe.

Contestatorul, creditor chirografar cu creanţă reprezentând peste 35% din totalul creanţelor, consideră că trebuia făcută aplicarea art. 16 al.4 din Legea insolvenţei, în sensul că era obligatoriu desemnarea în comitet şi a unui creditor chirografar, mai ales a sa, care s-a oferit a face parte din comitet şi avea şi cea mai mare creanţă dintre toţi creditorii din tabelul preliminar al creanţelor.

În drept, conform art. 16 al.4 din Legea insolvenţei, creditorii vor putea să îşi aleagă un comitet dintre creditorii cu creanţe garantate, bugetari şi chirografari dintre primii 20 în ordinea valorii, care se oferă voluntar.

Textul de lege permite creditorilor de a-şi alege componenţa comitetului care le va reprezenta interesele, oferind câteva criterii generale legale, anume: creditorii vor fi aleşi din categoriile menţionate, dintre primii 20 ca valoare, dintre cei care se oferă(criterii care au fost de altfel respectate).

Dacă ar fi intenţionat legiuitorul să stabilească ca în mod obligatoriu creditorii aleşi să reprezinte toate categoriile enumerate ar fi menţionat acest lucru, în sensul că ar fi precizat că, în cazul discutării comitetului creditorilor de adunarea creditorilor, acesta va fi alcătuit din creditori din aceste categorii, dintre primii 20 care se oferă, fără a prevedea posibilitatea alegerii lor.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 16 al.5, acest articol devine aplicabil în cazul în care nu s-a desemnat un comitet al creditorilor de adunarea creditorilor, menţinându-se comitetul desemnat anterior de judecătorul sindic. În acest caz, componenţa comitetului trebuie supervizată de judecătorul sindic, tot la solicitarea administratorului judiciar sau a celorlalţi membrii ai comitetului iniţial şi provizoriu desemnat, fiind posibil ca desemnarea iniţială să nu mai corespundă criteriilor de la al.4.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia formulată.