Anulare

Sentinţă civilă 279/CA din 26.11.2009


Dosar nr. 1031/89/2009

SENTINŢA CIVILĂ NR. 279/CA

Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE  CORINA SUZANA ARTENE

Grefier MARIANA MINCIU

Pe rol, la ordine, fiind judecarea cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe contestatorul  T C R, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI  ŞULETEA, având ca obiect anularea hotărârii nr. 8/01.03.2009 şi hotărârea nr. 9/01.03.2009.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, s-a prezentat contestatorul T C R personal, lipsă fiind intimatul Consiliul Local al Comunei  Şuletea.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus  referatul cauzei de către grefier, care relevă  că  dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de  23 noiembrie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care  face parte integrantă din prezenta sentinţă,  când având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei,  astăzi 26 noiembrie 2009, dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cererii de faţă,

Cu nr. 1031/89 din 22-04-2009 s-a inregistrat contestatia formulata de contestatorul T C R in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al com. Suletea, impotriva urmatoarelor hotarari : hotararea nr. 8/01-03-2009 si hotararea nr. 9/01-03-2009, solicitand anularea acestora, repunerea partilor in situatia anterioara, obligarea intimatului la plata drepturilor banesti corespunzatoare de la data adoptarii hotararilor contestate si pana la finalizarea procesului. Contestatorul T C R  a solicitat si cheltuieli de judecata.

In motivarea contestatiei, contestatorul T C R arata ca a fost ales in functia de viceprimar al com. Suletea. La data de 01-03-2009 s-a propus eliberarea lui din functia de viceprimar pentru unele critici cu privire la activitatea desfasurata. Apreciaza cele doua hotarari ca fiind nelegale, deoarece sedintele nu au fost convocate potrivit dispozitiilor legale, iar Institutia Prefectului jud. Vaslui a dispus reanalizarea celor doua hotarari.

In drept, contestatorul T C R a invocat dispozitiile Legii nr. 554/2001.

In dovedirea contestatiei, contestatorul T C R a folosit proba cu inscrisuri.

Actiunea a fost timbrata cu taxa de timbru de 30 lei si timbru judiciar de 0,30 lei.

Intimatul Consiliul Local al com. Suletea a depus intampinare, solicitand respingerea contestatiei, intrucat hotararile au fost adoptate cu respectarea dispozitiilor legale.Convocarea consiliului local a fost legal facuta, iar hotararea de a fi schimbat din functie contestatorul T C R a fost luata ca urmare a comportamentului iresponsabil, a neindeplinirii atributiilor de serviciu sau indeplinirii acestora in mod defectuos. Motivele au fost expuse pe larg intr-o expunere in fata consiliului local. Hotararea de a fi schimbat viceprimarul s-a facut la propunerea motivata a unei treimi din consilieri sau  a primarului si votata de 2/3 din consiliu.

Intimatul Consiliul Local al com. Suletea a folosit proba cu inscrisuri.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin hotararea nr. 8/01-03-2009 emisa de intimatul Consiliul Local al com. Suletea s-a aprobat eliberarea din functia de viceprimar al com. Suletea a contestatorului T C R, avandu-se in vedere expunerea de motive a primarului in care se invoca incompetenta viceprimarului.

Ulterior, ca urmare a eliberarii din functie a contestatorului T C R se adopta hotararea nr. 9/01-03-2009, alegandu-se din randul consilierilor prezenti la sedinta numitul Necel Cristian, in calitate de viceprimar al com. Suletea.

Potrivit art. 18 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, mandatul de viceprimar poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcţie, în condiţiile Legii nr. 215/2001.

Conform art. 69 din Legea nr. 393/2004, pentru abateri grave şi repetate, săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, persoanelor în cauză li se pot aplica următoarele sancţiuni:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) diminuarea indemnizaţiei cu 5 - 10% pe timp de 1 - 3 luni;

d) eliberarea din funcţie.

În cazul sancţiunii eliberarii din functie, hotărârea se adoptă cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Din continutul hotararii nr. 8/01-03-2009 se retine ca aceasta a fost adoptata in prezenta a 7 consilieri locali, mai putin de 2/3 din numarul total al acestora  (11 potrivit Regulamentului de organizare si functionare al Consiliului Local al com. Suletea), astfel incat instanta apreciaza ca sedinta nu era legal constituita.

De asemenea, instanta retine ca, potrivit art. 69 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, aplicarea sancţiunii eliberarii din functie poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

In expunerea de motive privind eliberarea din functia de viceprimar se mentioneaza ca T C R nu isi indeplineste sarcinile de serviciu sau le indeplineste defectuos, acesta este incompetent si inconstient, insa aceste deficiente in activitate nu sunt sustinute si de alte probe. Ori, dispozitiile art. 69 alin. 4 din Legea nr. 393/2004 prevad ca eliberarea in functia de viceprimar este conditionata  de existenta unor probe care sa sustina eventuale incalcari savarsite.

Drept urmare, instanta apreciaza ca hotararea nr. 8/01-03-2009 este nelegala, urmand ca in temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sa anuleze in tot aceasta hotarare.

Ce efect al anularii hotararii nr. 8/01-03-2009, instanta apreciaza ca si hotararea nr. 9/01-03-2009 este lovita de nulitate, in primul rand pentru ca eliberarea din functia de viceprimar este nelegala, si al doilea rand pentru motive ce tin de adoptarea acesteia, respectiv convocarea la sedinta.

De altfel, Institutia Prefectului jud. Vaslui, procedand la verificarea legalitatii hotararilor a constatat ca acestea nu indeplinesc cerintele legale, dispunand reanalizarea hotararii nr. 8/01-03-2009 si a hotararii nr. 9/01-03-2009.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite contestatia formulata de contestatorul T C R in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al com. Suletea si va anula in tot hotararea nr. 8/01-03-2009 si hotararea nr. 9/01-03-2009 emise de Consiliul Local al com. Suletea.

Partile vor fi repuse in situatia anterioara emiterii hotararilor nr. 8/01-03-2009 si nr. 9/01-03-2009, iar intimatul Consiliul Local al com. Suletea va fi obligat sa plateasca contestatorului T C R drepturile banesti corespunzatoare functiei de viceprimar de la data de 1 martie 2009 si pana la ramanerea irevocabila a prezentei sentinte.

In temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c., instanta va obliga intimatul sa plateasca contestatorului cheltuieli de judecata de 604,30 lei (onorariu avocat, taxa de timbru si timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite contestatia formulata de contestatorul T C R in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al com. Suletea.

Anuleaza in tot hotararea nr. 8/01-03-2009 si hotararea nr. 9/01-03-2009 emise de Consiliul Local al com. Suletea.

Repune partile in situatia anterioara emiterii hotararilor nr. 8/01-03-2009 si nr. 9/01-03-2009.

Obliga intimatul Consiliul Local al com. Suletea sa plateasca contestatorului T C R drepturile banesti corespunzatoare functiei de viceprimar de la data de 1 martie 2009 si pana la ramanerea irevocabila a prezentei sentinte.

Obliga intimatul sa plateasca contestatorului cheltuieli de judecata de 604,30 lei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica  din 26-11-2009.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

Domenii speta