Litigiu muncă – contestaţie decizie de concediere

Sentinţă civilă 148 din 04.02.2010


Dosar nr. 1957/89/2009

litigiu munca – contestatie decizie de concediere

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA  Nr. 148

Sedinta publica de la 04 Februarie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE

Judecator LAURA-MONICA BALAN

Asistent judiciar SIMONA MIHAELA TABACARU

Asistent judiciar DANIEL GEORGE RUSU

Grefier GHEORGHE RADU

- - - - - -

Pe rol fiind pronuntarea asupra cauzei civile privind pe contestatorul P F domiciliat în, , în contradictoriu cu intimata SC „Alex Tours” SRL Pascani, cu sediul în, având ca obiect litigiu de munca – contestatie împotriva deciziei de desfacere a contractului de munca nr. 175 din 20 martie 2009.

La apelul nominal, facut în sedinta publica la pronuntare, au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a verificat si citit actele si lucrarile dosarului, constatându-se ca Prisecaru Florin a depus la dosar concluzii scrise si aparatorul intimatei a comunicat prin fax chitanta nr. 46/27.01.2010 în valoare de 1400 lei, dupa care:

Se constata ca, dezbaterile în cauza au avut loc în sedinta publica din data de 28 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta hotarâre, când, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, în baza art. 146 si art. 260 alin. 1 Cod procedura civila,  s-a amânat pronuntarea pentru astazi, 04 februarie 2010, când s-au retinut urmatoarele:

INSTANTA DE JUDECATA

Asupra cauzei civile de fata;

Prin actiunea înregistrata sub nr. 1957/89 din data de 22.06.2009, contestatorul P F a solicitat instantei anularea deciziei nr. 175 de desfacere a contractului individual de munca emisa de intimata  S.C. Alex Tours S.R.L. pe data de 20.03.2009, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale restante începând cu data de 01.09.2008 pâna la data pronuntarii hotarârii, contravaloarea indemnizatiei concediului de odihna neefectuat pentru perioada cuprinsa între data angajarii  si pâna în prezent respectiv  pentru anii 2007, 2008 si 2009.

De asemenea, contestatorul a solicitat si plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Motivându-si în fapt contestatia, P F precizeaza ca a fost angajatul intimatei, la punctul de lucru Bârlad, începând cu data de 09.08.2007 pe functia de agent turism.

În urma solicitarii unei adeverinte de salariat, contestatorul arata ca societatea intimata i-a comunicat pe data de 02.06.2009 refuzul eliberarii unei astfel de adeverinte, transmitându-i atasat si decizia nr. 175/20.03.2009 de desfacere a contractului individual de munca pentru abateri disciplinare.

Sustine contestatorul ca aceasta decizie nu i-a fost comunicata în scris cu confirmare de primire, fiind privat astfel de a o contesta în termenul legal de 30 de zile de la data emiterii.

De asemenea, P F mentioneaza ca nu i-au fost achitate drepturile salariale începând cu 01.09.2008, neacordându-i concediul de odihna cuvenit si nici indemnizatia aferenta acestuia pentru perioada scursa de la data angajarii si pâna în prezent.

În sustinerea contestatiei, P F a depus la dosarul cauzei copii de pe cererea eliberarii adeverintei, raspunsul S.C. Alex Tours S.R.L. la aceasta cerere, decizia de desfacere a contractului individual de munca, raspunsul primit de la Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi si de la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale – Inspectia Muncii.

Prin întâmpinarea formulata, societatea intimata a solicitat respingerea contestatiei si obligarea contestatorului la  plata cheltuielilor de judecata.

Astfel, S.C. Alex Tours S.R.L.  arata ca P F a fost angajat pe postul de agent turism la punctul de lucru Bârlad conform contractului individual de munca înregistrat la Inspectoratul teritorial de munca cu nr. 27242 din 09.08.2007.

Intimata precizeaza ca în timpul desfasurarii activitatii, între cele doua parti au aparut divergente si dificultati de comunicare privind nerespectarea atributiilor de serviciu pe care contestatorul le avea conform fisei postului.

Pe data de 16.03.2009, intimata sustine ca l-a convocat pe contestator pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile printr-o scrisoare recomandata ,careia acesta nu i-a dat curs, nejustificând lipsa sa cu acte, motiv pentru care s-a întocmit referatul nr. 170/20.03.2009.

La baza deciziei de desfacere a contractului individual de munca, S.C. Alex Tours S.R.L. precizeaza ca stau gravele prejudicii materiale si de imagine cauzate de contestator prin nedepunerea sumelor încasate si întocmirea documentelor contabile legale.

Intimata arata ca a formulat plângere penala împotriva contestatorului întrucât pâna la închiderea punctului de lucru din Bârlad acesta si-a însusit sume de bani din casierie, aspect recunoscut si de acesta în timpul cercetarilor penale.

În ce priveste exceptia nulitatii deciziei pe motiv ca aceasta nu i-a fost comunicata, intimata a solicitat respingerea acestui capat de cerere, motivat de faptul ca necomunicarea deciziei  în termenul legal nu  atrage nulitatea deciziei de sanctionare.

Societatea precizeaza ca drepturile salariale restante solicitate de contestator începând cu data de 01.09.2008 i-au fost achitate integral pâna în martie 2009 asa cum reiese din fluturasi si din statele de plata.

Cu privire la al treilea capat de cerere solicitat de contestator, si anume plata indemnizatiei de concediu de odihna aferenta anilor 2007 - 2009, intimata sustine ca este de acord cu achitarea acesteia.

În aparare a depus copii de pe decizia nr. 175/20.03.2009 de desfacere a contractului individual de munca, referatul nr. 170/20.03.2009, convocarea contestatorului de pe data de 09.03.2009, o serie de adrese si rezolutia de neîncepere a urmaririi penale.

Intimata a mai solicitat ca proba si interogatoriul contestatorului.

Din materialul probator existent la dosarul cauzei, instanta constata urmatoarea situatie de fapt si de drept:

P F a fost angajat la punctul de lucru din Bârlad apartinând S.C. Alex Tours S.R.L. în postul de agent turism conform contractului individual de munca înregistrat la I.T.M. cu nr. 27242/09.08.2007.

Pe data de 20.03.2009 prin decizia nr. 175 societatea intimata a dispus desfacerea contractului individual de munca al contestatorului conform art. 61 lit. a, art. 267 si 268 Codul muncii, motivat de faptul ca acesta a adus grave prejudicii materiale si de imagine prin acte de indisciplina încalcând prevederile din fisa postului.

Contestatorul a luat la cunostinta de aceasta sanctiune disciplinara pe data de 02.06.2009, fiind astfel privat de dreptul de a o contesta în termenul legal de 30 de zile de la data emiterii.

Desi a fost convocat în vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, P F a refuzat sa se prezinte la sediul societatii pentru a da nota explicativa.

În acest sens, societatea a întocmit referatul nr. 170/20.03.2009.

Atât în acest referat (fila 24) cât si în decizia de desfacere a contractului individual de munca nu se indica despre ce prejudicii materiale si de imagine se face vinovat contestatorul, astfel încât instanta sa poata verifica veridicitatea aspectelor consemnate.

Dat fiind caracterul formal al deciziei de sanctionare ce rezulta din caracterul imperativ al dispozitiilor art. 268 Codul muncii, lipsa mentiunilor obligatorii pe care decizia trebuie sa le cuprinda nu poate fi complinita prin alte masuri sau probe administrate în acest sens.

Prin urmare, decizia de concediere trebuie motivata în fapt, adica ce anume determina concedierea si în drept, adica precizat temeiul legal al sau.

Sub aspectul cerintei prevazute  la litera a din art. 268 alin. 2 Codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, instanta constata ca decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda descrierea cât mai detaliata a faptei ce constituie abatere disciplinara.

În acest sens sunt si dispozitiile art. 266 Codul muncii în care se prevede ca angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare savârsite, avându-se în vedere urmatoarele: împrejurarile în care a fost savârsita fapta, gradul de vinovatie al salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala în serviciu al salariatului, eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Prin urmare gravitatea abaterii disciplinare se apreciaza în raport de elementele mai sus mentionate, care decurg numai din descrierea detaliata, în amanunt si, în acelasi timp, în concret, a faptei ce constituie abatere disciplinara. Numai în raport de gravitatea acestei abateri angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila salariatului în cauza.

În ce priveste forma si continutul deciziei de concediere, art. 74 Codul muncii stabileste ca aceasta se comunica în scris salariatului si trebuie sa contina în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea.

Dispozitiile art. 76 Codul muncii prevad ca acele concedieri dispuse cu nerespectarea procedurii prevazute de lege sunt lovite de nulitate absoluta.

Instanta constata ca din punct de vedere formal, decizia de concediere nr. 175/20.03.2009 nu îmbraca forma prevazuta în mod imperativ de dispozitiile Codului muncii si în consecinta va dispune anularea acesteia.

În ce priveste cererea  contestatorului privind plata drepturile salariale restante începând cu data de 01.09.2008, Tribunalul constata ca aceasta este întemeiata, intimata nefacând dovada conform art.163 Codul muncii a achitarii acestora. De asemenea si din adresa Inspectoratului Teritorial de Munca comunicata contestatorului, rezulta ca în perioada septembrie 2008 - 23.03.2009, P F nu a încasat drepturile salariale solicitate.

Cu privire la capatul de cerere solicitat de contestator privind acordarea contravalorii indemnizatiei de concediu de odihna aferenta anilor 2007 - 2009, instanta constata urmatoarele:

Din aceeasi adresa comunicata lui P F de catre I.T.M., angajatorul, în speta S.C. Alex Tours S.R.L. nu a putut face dovada achitarii concediului de odihna aferent perioadei lucrate de contestator. Prin întâmpinarea formulata, intimata este de acord cu plata indemnizatiei concediilor de odihna neefectuate de P F, achiesând la pretentiile acestuia.

Pentru perioada 09.08.2007 - 31.12.2008, instanta apreciaza ca P F este îndreptatit la plata unei despagubiri egale cu indemnizatia de concediu aferente perioadei lucrate .Daca salariatului nu i se acorda concediul de odihna pâna la sfârsitul anului urmator încalcându-se în acest fel obligatia ce revine angajatorului – chiar în lipsa de text legal expres, s-a conchis ca cel în cauza este îndreptatit sa primeasca o despagubire egala cu indemnizatia de concediu ce i s-ar fi acordat daca - la sfârsitul anului urmator – i s-ar fi acordat concediul pe anul anterior.

În ce priveste cererea contestatorului privind acordarea contravalorii concediului de odihna pentru anul 2009, instanta o va respinge motivat de faptul în speta fiind anulata decizia de concediere, pâna la sfârsitul anului 2010, P F are posibilitatea sa-l efectueze conform art. 141 alin. 3 Codul muncii .

Capatul de cerere solicitat de contestator privind acordarea cheltuielilor de judecata va fi respins, întrucât acesta nu a facut dovada lor.

Conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, instanta va respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Fata de cele expuse, instanta va admite în parte contestatia formulata de Prisecaru Florin, va dispune anularea deciziei nr. 175/20.03.2009 de desfacere a contractului individual de munca, va obliga intimata sa-i achita contestatorului drepturile salariale restante începând cu data de 01.09.2008 pâna la data pronuntarii hotarârii si la plata unei despagubiri egale cu indemnizatia concediului de odihna neefectuat pentru perioada 09.08.2007 - 31.12.2008.

Tribunalul va respinge cererile contestatorului privind acordarea contravalorii concediului de odihna neefectuat pentru anul 2009 si cea privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Conform prevederilor art. 274 Cod procedura civila, instanta va respinge cheltuielile de judecata solicitate de intimata.

Prezenta cauza este scutita de plata taxei judiciare de timbru si de timbrul judiciar, conform art. 285 Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite în parte actiunea formulata de contestatorul P F domiciliat în, în contradictoriu cu intimata SC „Alex Tours” SRL, cu sediul  si, în consecinta:

Anuleaza Decizia nr. 175 de desfacere a contractului individual de munca emisa pe data de 20 martie 2009 de societatea intimata.

Obliga intimata sa-i achite contestatorului drepturile salariale restante, începând cu data de 01 septembrie 2008 pâna la data pronuntarii hotarârii.

Obliga intimata sa-i achite contestatorului o despagubire egala cu indemnizatia de concediu aferenta perioadei 09 august 2007 – 31 decembrie 2008.

Respinge cererea contestatorului privind acordarea contravalorii concediului de odihna neefectuat pentru anul 2009.

Respinge cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Definitiva si executorie.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 04 februarie 2010.