Plângere contravenţională

Prin decizia civila nr. 13 din 18.01.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 9214/55/2010, s-a respins recursul declarat de petenta împotriva Sentintei civile nr.8575 din 07.10.2010 pronuntata de Judecatoria Arad, în dosarul nr.9214/55/2010.

Astfel, s-a statuat ca judecatorul primei instante a facut o ampla evaluare a probatiunii administrate în cauza cu referire la transportul de zahar format din 3 autoutilitare din data de 21.05.2010, reprezentând achizitie intracomunitara de marfa, transport realizat de catre petenta si supus controlului în punctul de trecere a frontierei Nadlac, concluzionând în mod corect referitor la aceea ca CMR-urile de care s-a prevalat petenta contin mentiuni incomplete si contradictorii, de natura sa induca în eroare si în acelasi timp contrare dispozitiilor legale care reglementeaza contractul de transport international de marfuri pe sosele, în detaliu evidentiate în considerentele sentintei recurate, ca si la aceea ca nu a fost justificat într-un mod plauzibil faptul detinerii mai multor seturi de CMR-uri, facându-se referire în mod corect si la dispozitiile legale în materie, aplicabile spetei de fata, conform celor aratate în hotarârea pronuntata.

În acest context, corect a conchis judecatorul fondului ca prin fapta sa petenta a efectuat acte de comert de natura celor prevazute în Codul comercial sau în alte legi, fara îndeplinirea conditiilor stabilite prin lege si ca prin urmare sunt întrunite elementele constitutive ale contraventiei ce a fost retinuta în sarcina sa, fapta contraventionala reglementata la art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, temei de drept corect evidentiat si în procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat în fata judecatoriei.

Pe de alta parte, în mod întemeiat a retinut prima instanta incidenta dispozitiilor art. 6 teza a II a din aceeasi lege mai înainte mentionata privitor la masura confiscarii marfurilor, de vreme ce bunurile confiscate sunt lucrurile dobândite prin savârsirea faptei contraventionale, si ca numai indicarea eronata a art. 4 din lege, ca temei al confiscarii, nu este de natura sa atraga nulitatea procesului verbal de contraventie în conditiile în care masura complementara este întemeiata legal, iar art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, stabileste ca instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii, text legal care îndrituieste instanta de fond sa reîncadreze în drept contraventia sau dupa caz masurile adoptate atunci când acestea au suport legal.

Cât priveste sustinerea din recurs a petentei, referitoare la decizia în interesul legii nr. 1/2002, a Curtii Supreme de Justitie – Sectiile Unite, aceasta nu poate fi primita în sensul preconizat de catre petenta si care rezida din chiar calea de atac extraordinara exercitata în cauza, câta vreme dispozitiile obligatorii ale acestei decizii fac referire la modul în care trebuie interpretate si aplicate dispozitiile art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, statuându-se ca prezentarea ulterioara, în fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau însotite, în momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate, astfel încât este vadit ca acestea exced cadrului procesual al cauzei de fata în raport cu temeiurile de drept care au stat la baza constatarii si sanctionarii faptei contraventionale retinuta în sarcina petentei.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveste criticile din recurs privitor la neincidenta art. 4 din Legea nr. 12/1990, republicata, pentru aceea ca marfurile nu sunt ale contravenientului, nici acestea nu pot fi primite în sensul dorit de parte în conditiile în care pe de-o parte s-au facut asertiuni pertinente de catre judecatorul fondului privitor la temeiurile juridice ale confiscarii, iar pe de alta parte, incumba pretinsului proprietar al acestora sa revendice proprietatea asupra lor, or în cauza este lesne de observat ca nu s-a formulat plângere contraventionala de catre o alta persoana juridica pretins proprietara în contextul dat în care petenta din cauza de fata a sustinut ca nu este proprietara marfurilor confiscate.

Astfel fiind, în raport cu considerentele sentintei recurate si cu cele ale deciziei de fata, instanta si-a însusit apararile formulate de catre intimata privitor la motivele de recurs ale petentei, aparari cuprinse în întâmpinarea depusa la dosar în fata instantei de recurs, care au corespondent probator în dosarul primei instante.

Domenii speta

Spete similare