Plangere contraventionala

Decizie 9 din 08.01.2009


Dosar nr.788/253/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILĂ NR.9

Şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2009

Asupra recursului civil de faţă;

Prin plângerea contravenţională înregistrată la Judecătoria Măcin  sub nr. 788/253/2008 din  08.09.2008, petentul  (...) a solicitat în contradictoriu cu agentul constatator  I.P.J. Tulcea - Poliţia Măcin, anularea  procesului-verbal de contravenţie seria (...).

Prin sentinţa civilă nr.607 din 9 octombrie 2008 Judecătoria Măcin a respins plângerea contravenţională formulată de petent.

Pentru a se pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal seria (...), petentului (...) i s-a aplicat o amendă contravenţională în sumă de 450 lei pentru săvârşirea  contravenţiei prevăzute de art.121.al.l. din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.

În temeiul art.111 al.3. din O.U.G. 195/2002, petentului i s-a  reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

În fapt, s-a  reţinut că în data de 01.09.2008, orele 17:48, petentul a fost depistat conducând autoturismul marca  Dacia Logan cu nr. de înmatriculare (...), pe DE  22 E, în sat Garvăn, jud.Tulcea, cu viteza de 104 km/h.

Împotriva procesului-verbal, petentul (...) a formulat prezenta plângere contravenţională în care a solicitat anularea procesului-verbal ce i-a fost încheiat, pe motiv că nu i s-a dovedit realitatea situaţiei de fapt, respectiv,  împrejurarea că a circulat în localitate cu o viteză peste limita  legală admisă.

Prezent în instanţă petentul nu a solicitat alte probe în susţinerea plângerii sale, în afară de înscrisurile depuse la dosar de agentul constatator.

La solicitarea din oficiu a instanţei, exercitată în virtutea rolului său activ în vederea unei juste soluţionări a  cauzei, agentul constatator a depus la dosar planşa foto realizată ca urmare a  înregistrării aparatului radar, dovada verificării în termenul  de valabilitate al aparatului radar utilizat precum şi atestatul agentului de poliţie care a încheiat procesul-verbal, doveditor faptului că acesta era autorizat a utiliza aparatura radar.

Din planşa foto depusă la dosar, a rezultat cu claritate autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare şi viteza de deplasare care concordă întru-totul cu  situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal.

Faţă de  dovada cu planşa foto şi coroborat cu faptul că în conformitate cu prevederile art.4.2. din Norma de Metrologie legală NML 021-05, măsurătorile şi înregistrările efectuate  de operatori calificaţi (cum este situaţia în speţa de faţă, dovadă fiind atestatul agentului de poliţie depus la fila 17) constituie probe pentru aplicarea  legislaţiei rutiere şi nefiind în nici una din situaţiile de excepţie de la art.4.4. din aceeaşi Normă, instanţa a constatat că procesul-verbal este legal şi temeinic încheiat, petentul făcându-se vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a formulat recurs intimatul (...), criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor invocate prin plângerea formulată, cât şi din oficiu, se reţine că recursul este neîntemeiat.

Astfel, din probele administrate în cauză se reţine că, recurentul petent a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat contravenţional şi anume că în data de 1.09.2008 orele 17,48 a fost depistat conducând autoturismul Dacia Logan cu nr.de înmatriculare (...) pe DE 22 E, în sat Garvăn jud.Tulcea, cu viteza de 104 km/h.

Recurentul petent nu a administrat nici o probă în susţinerea plângerii sale, iar agentul constatator a depus la dosarul cauzei planşa foto realizată ca urmare a înregistrării aparatului radar, dovada verificării în termenul de valabilitate a aparatului radar utilizat, precum şi atestatul agentului de poliţie care a încheiat procesul verbal doveditor faptului că acesta era autorizat de a utiliza aparatul radar.

Din planşa foto depusă la dosar, rezultă cu claritate autoturismul condus de recurentul petent, nr. de înmatriculare şi viteza de deplasare care concordă cu situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal.

Prin urmare, toate acestea constituie probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere, ele fiind întocmite conform prevederilor din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05, procesul verbal de contravenţie fiind legal şi temeinic încheiat, iar recurentul petent făcându-se vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa.

Sub aspectul legalităţii sale, procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.17 din OG nr.2/2001.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

2