Hotărâre comercială

Sentinţă comercială 402 din 08.03.2011


Hotărâre comercială - sentinţa comercială  nr.402

Dată speţă - 8 martie 2011

Domeniu asociat - Faliment

Autor: Ştefuc Liliana

 

Prin cererea  formulată în procedura falimentului s-au formulat contestaţii împotriva deciziei ANAF publicată în BPI sub nr.8747/10.11.2010 prin care creditoarea ANAF a publicat decizia prin care anunţă că susţine numirea în calitate de administrator judiciar a GENERAL GRUP EXPERT SRL.

În motivarea contestaţiilor s-a arătat că ANAF are o creanţă contestată de către debitoare, fiind o creanţă sub condiţie până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei împotriva creanţei acestei creditoare, astfel că ANAF nu este un creditor îndreptăţit să participe la procedură şi faţă de motivele contestaţiei împotriva creanţei ANAF nu se poate aprecia în acest moment dacă aceasta deţine peste 50% sau mai puţin de 50% din totalul creanţelor înscrise în tabelul preliminar al creanţelor.

Instanţa a constatat că împotriva tabelului preliminar al creanţelor depus la dosarul cauzei la data de 06.08.2010 (fila 80 dosar) s-au formulat contestaţii, iar una dintre ele priveşte creanţa creditoarei ANAF (fila 86 dosar) şi că până în prezent aceasta nu a fost soluţionată.

Potrivit dispoziţiilor art.64 alin.5 din Legea nr.85/2006 titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv creanţele a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitului principal, vor fi îndreptăţiţi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.

Astfel, în contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar debitoarea a contestat suma cu care creditoarea ANAF a fost înscrisă în tabel, invocându-se faptul că sumele solicitate u sunt certe, că s-a efectuat un calcul eronat al acestora şi că sumele obţinute din vânzarea la licitaţie publică pe calea executării silite u au fost operate.

Or, faţă de aceste motive ale contestaţiei la tabelul preliminar, nu se poate aprecia în acest moment dacă acest creditor deţine peste 50% sau mai puţin de 50% din totalul creanţelor înscrise în tabelul preliminar al creanţelor şi neputându-se aprecia ponderea creanţei sale, aceasta nu poate lua nicio decizie cu privire la procedura insolvenţei. 

Întrucât creanţa ANAF este o creanţă sub condiţie şi acest creditor este îndreptăţit să participe la distribuie numai după îndeplinirea acesteia, judecătorul-sindic a constat că decizia ANAF publicată în BPI nr.8747/10.11.2010 este nelegală.