Contestaţie formulată împotriva unei hotărâri emise în procedura administrativă de contestare a deciziilor de pensie. Obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al susţinerilor reclamantului.

Instanţa sesizată cu contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei centrale de contestaţii trebuie să procedeze la un examen efectiv al acesteia pentru ca însăşi reglementarea procedurii administrative obligatorii să răspundă exigenţelor de constituţionalitate şi a celor impuse de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale; această cerinţă nu este îndeplinită atunci când instanţa îşi însuşeşte concluziile Comisiei centrale de contestaţii fără nici o explicaţie cu privire la motivul pentru care a procedat astfel şi fără nici o motivare care să permită măcar concluzia că şi-a însuşit considerentele enunţate de Comisia centrală de contestaţii în hotărârea sa.

Art.149, art. 151 alin.2 din Legea nr. 263/2010

Cauza CEDO Le Compte, Van Leuven ?i De Meyere contra Belgiei

Cauza Fischer contra Austriei

Prin cererea înregistrată  cu nr. 14418/118/2012 pe rolul Tribunalul Constanţa, reclamanta [...] a contestat Hotărârea nr. …/25.10.2012 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând anularea acestora şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare, care să aibă în vedere întreaga perioadă de cotizare rezultată.

In motivarea acţiunii, reclamanta arată că a contestat decizia de pensionare nr. …/10.11.2011 la Comisia Centrală de Contestaţii, nemulţumită de cuantumul pensiei încasată în calitate de urmaş. Apreciază reclamanta că hotărârea atacată este nelegală pentru că înlătură de la calculul pensiei adeverinţa nr. …/08.08.2011 care cuprinde perioadele 24.02.1978 – 14.06.1979, 16.12.1980 – 13.07.2011, precum si sporurile obţinute de defunct.

In dovedirea acţiunii, reclamanta a folosit proba cu înscrisuri.

Acţiunea este scutită de la plata taxei de timbru.

Pârâta CJP Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată motivat de faptul că drepturile de pensie i-au fost calculate în mod corect, iar cu privire la nevalorificarea adeverinţei nr…./17.08.2011 eliberată de S.C. [...] punctul de vedere al pârâtei a fost în sensul că la determinarea punctajelor anuale anterioare datei de 01.04.2001 se valorificau înscrisurile din carnetul de muncă şi din adeverinţele eliberate conform legii, iar la determinarea punctajelor anuale anterioare datei de 01.04.2001, se valorifică câştigurile brute sau, după caz, veniturile lunare brute asigurate, care au constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, conform înscrisurilor din declaraţiile nominale depuse de angajator.

Pârâta a depus înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.4689 din data de 20 decembrie 2013, pronunţată în dosarul civil nr.14418/118/2012, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată  acţiunea formulată de reclamanta [...].

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta este beneficiară a unei pensii de urmaş după defunctul ei soţ, contestând hotărârea comisiei de contestaţii, nemulţumită fiind atât de cuantumul pensiei, cât şi de modalitatea prin care i-a fost soluţionată de către comisie contestaţia.

Analizând decizia de pensionare nr. …/10.11.2011 emisă de pârâta CJP Constanţa, instanţa a reţinut că reclamantei i-au fost stabilite drepturile de pensie începând cu data de 12.08.2011 în procent de 50% din punctajul mediu anual realizat de susţinător.

Din Hotărârea nr…./25.10.2012 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice urmare a contestării deciziei de pensionare nr.457053/10.11.2011, instanţa a reţinut că la stabilirea drepturilor de pensie au fost valorificate adeverinţele nr. …/08.08.2011 şi …/08.08.2011, eliberate de SC. [...] SA.

Referitor la adeverinţa nr. …/17.08.2011 eliberată de angajator şi nevalorificată de pârâtă, instanţa a constatat că din cuprinsul ei reiese că susţinătorul - defunctul soţ a fost salariat în perioada 24.02.1978 - 12.07.2011, iar în perioada 01.01.2011-12.07.2011 a avut un salariu de încadrare de 2200 lei, motivaţia comisiei fiind susţinută şi de dispoziţiile Legii nr. 263/2010, respectiv art.165 şi 166.

Insă, se constată că in motivarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii nr. 2939/25-10-2012, [...] a indicat ca motiv de nelegalitate a acestei hotărâri nevalorificarea adeverinţei nr. …/08.08.2011.

Ori, din cuprinsul hotărârii nr. …/25-10-2012 rezultă că sporurile si perioadele de cotizare indicate in adeverinţa nr. …/08.08.2011 au fost luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie de urmaş.

Este adevărat că în hotărârea nr. …/25-10-2012 se arată că adeverinţa nr. …/17-08-2011 nu a fost valorificată, însă pe calea contestaţiei împotriva acestei hotărâri, reclamanta nu indicat ca motiv de nelegalitate acest aspect ?i nici nu a solicitat analizarea acestei adeverinţe si luarea in considerare a perioadelor indicate in cuprinsul acesteia.

Potrivit art. 129 alin. 6 Cpc, in toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecăţii, ceea ce presupune că reclamantul stabileşte cadrul procesual si limitele investirii instanţei. Instanţa este obligată să analizeze cauza în raport de criticile formulate.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul. în motivarea recursului său, acesta  a arătat următoarele: sentinţa este nelegală întrucât a fost înlăturată de la calculul pensiei adeverinţa nr. …/08.08.2011 care cuprinde perioadele 24.02.1978 – 14.06.1979 şi 16.12.1980 – 13.07.2011 precum şi sporurile obţinute; la calculul pensiei nu s-a dat eficienţă tuturor documentelor depuse şi nu s-au avut în vedere toate sporurile; Tribunalul, constatând că adeverinţa nr. …/17.08.2011 nu a fost valorificată de către pârâtă a respins totuşi acţiunea deşi în cuprinsul acţiunii a arătat că pe lângă cele două adeverinţe apreciază că nu s-au valorificat toate documentele depuse şi nici sporurile obţinute, reieşind foarte clar că a învestit instanţa de fond cu o acţiune în care trebuia analizat dacă toate documentele depuse au fost valorificate la emiterea deciziei de pensionare; ca urmare, Tribunalul ar fi trebuit să analizeze şi dacă adeverinţa nr…./17.08.2011 a fost valorificată.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

 Recurenta a formulat contestaţie administrativă împotriva deciziei de pensie, această contestaţie fiind soluţionată prin hotărârea nr…./25.10.2012 emisă de Comisia centrală de contestaţii din cadrul Casei naţionale de pensii publice.

Împotriva acestei hotărâri recurenta a formulat contestaţia ce face obiectul prezentei cauze, în acord cu prevederile art.151 al.2 din Legea nr. 263/2010.

În aceste condiţii, Tribunalul a fost chemat să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii emise de Comisia centrală de contestaţii.

Trebuie avut în vedere că prin art.149 din Legea nr. 263/2010 s-a instituit o procedură administrativă prealabilă obligatorie pentru contestarea deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale, acestea putând fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

La rândul lor, hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare în conformitate cu art.151 din Legea nr. 263/2010.

În această privinţă, Curtea Constituţională a stabilit din decizia nr…./2012 că nu se poate reţine neconstituţionalitatea acestei reglementări, ci doar a unei anumite interpretări.

Astfel, Curtea a arătat că o astfel de procedură administrativă prealabilă nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar daca are caracter obligatoriu, atât timp cat, ulterior parcurgerii sale, persoana interesata se poate adresa instanţei de judecata întrucât prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenta unei astfel de proceduri administrative prealabile si nici obligativitatea acesteia atât timp cat nu are un caracter jurisdicţional.

De altfel, in acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională ?i prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, in care a statuat că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cat timp decizia organului administrativ poate fi atacata in fata unei instanţe judecătoreşti".

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată in Cauza Le Compte, Van Leuven si De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată in Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, ca imperative de suple?e ?i eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului ?i a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun insă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un "tribunal" in sensul Convenţiei.

Rezultă aşadar că instanţa sesizată cu contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei centrale de contestaţii trebuie să procedeze la un examen efectiv al acesteia pentru ca însăşi reglementarea procedurii administrative să răspundă exigenţelor de constituţionalitate şi a celor impuse de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Or, în cauză, se constată că Tribunalul nu a procedat la un examen efectiv al contestaţiei formulate de reclamantă.

Astfel, pe de o parte, Tribunalul a reţinut în considerentele sentinţei recurate, în privinţa adeverinţei nr. …/08.08.2011 că „din cuprinsul hotărârii nr. …/25.10.2012 rezultă că sporurile şi perioadele de cotizare indicate în adeverinţă […] au fost luate în considerare […]”.

Tribunalul nu explică în nici un mod cum a ajuns la această concluzie şi nici pentru ce motiv şi-a însuşit această concluzie a Comisiei centrale de contestaţii.

Mi mult, în hotărârea contestată se enunţă aceeaşi concluzie fără nici o motivare astfel încât nu se poate reţine nici măcar împrejurarea că Tribunalul şi-ar fi însuşit considerentele enunţate de Comisia centrală de contestaţii în hotărârea sa.

Pe de altă parte, deşi reţine în considerente că în privinţa adeverinţei nr…./17.08.2011 Comisia centrală de contestaţii a arătat că nu este valorificată, Tribunalul nu a analizat acţiunea sub acest aspect reţinând că nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Într-adevăr, formularea generică folosită de reclamantă care se referă la toate documentele depuse şi toate veniturile atestate nu poate fi avută în vedere în stabilirea obiectului cauzei, contestatoarea fiind obligată să exprime în concret criticile sale cu privire la decizia de pensie şi hotărârea Comisiei centrale de contestaţii, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază acţiunea, stabilind astfel obiectul acţiunii în conformitate cu art.112 pct.3 şi 4 Cod.pr.civ. şi limitele învestirii instanţei.

Pe de altă parte, însă, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art.151 alin.2 din Legea nr. 263/2010 are anumite particularităţi rezultate din împrejurarea că urmăreşte anularea unui act emis urmare a unei contestaţii administrative.

Ca urmare, în stabilirea limitelor învestirii instanţa trebuie să aibă în vedere şi motivele contestaţiei administrative în urma căreia s-a emis de către Comisia centrală de contestaţii hotărârea a cărei anulare se cere în cauză.

În consecinţă, faţă de exprimarea generică folosită de reclamantă, în condiţiile particulare ale cauzei în care în hotărârea Comisiei centrale de contestaţii se face referire şi la adeverinţa nr…./17.08.2011, instanţa ar fi trebuit să verifice dacă valorificarea acestei adeverinţe a făcut obiectul contestaţiei administrative şi, în caz afirmativ, dacă prin cererea de chemare în judecată, folosindu-se o formulare generică, se reiterează în totalitate motivele contestaţiei administrative sau se restrânge obiectul contestaţiei numai cu privire la valorificarea adeverinţei nr…./08.08.2011.

Tribunalul nu a procedat însă în acest mod, ci a reţinut, fără a realiza o analiză din această perspectivă a limitelor învestirii, că reclamanta nu a contestat refuzul pârâtei de a valorifica adeverinţa nr…./17.08.2011.

Pe de altă parte, potrivit art.129(6) Cod.proc.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, ceea ce presupune însă şi obligaţia de a soluţiona toate cererile deduse judecăţii iar aceasta implică stabilirea corectă a obiectului acţiunii. În acest scop, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia contradictorie a părţilor toate cererile formulate şi să le califice prin prisma normelor juridice aplicabile, verificând însă şi admisibilitatea lor şi respectarea termenelor  prescrise de lege pentru formularea acestora.

Obligaţia instanţelor de judecată de a soluţiona cererile deduse judecăţii, trebuie interpretată în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie.

Astfel, trebuie avute în vedere principiile desprinse din Hotărârea în cauza Rotaru contra României, dar şi cele desprinse din hotărârile pronunţate în cauzele Buzescu contra României şi Albina contra României, în sensul că soluţionarea unei cereri adresate instanţei, presupune nu doar pronunţarea unei soluţii, ci şi analiza efectivă, reală, a susţinerilor, a argumentelor părţilor şi a mijloacelor de apărare, în măsura în care sunt pertinente, chiar dacă aceasta nu impune în mod necesar analiza distinctă şi detaliată a tuturor argumentelor subsumate aceluiaşi motiv.

Se constată astfel că prima instanţă nu a analizat şi nu a soluţionat fondul cauzei.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul at.312 alin.61 Cod.pr.civ. se va admite recursul şi se va casa sentinţa recurată urmând a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă spre soluţionarea fondului acesteia.

Domenii speta

Spete similare