Potrivit dispoziţiilor art.344 alin.2 Cod pr.penală, inculpatul poate formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Nu poate invoca motive privind temeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prin încheierea nr.2 din 17 martie 2014, Tribunalul Gorj, a respins contestaţia formulată de către inculpatul P. C. N. cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1017/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1017/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe inculpatul P. C. N. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P. C. N.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul P. C. N., potrivit art.347 alin.1 Cod pr.penală, în motivare arătând că în mod greşit judecătorul de fond a respins contestaţia formulată, în condiţiile în care cererea sa , a fost întemeiată, privind comunicarea în format electronic a transcriptului conţinutului informatic, deoarece transcrierile aflate la dosarul cauzei sunt incomplete.
Totodată, martorul N. N. nu a fost audiată amplu, astfel încât să lămurească împrejurările comiterii infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Se impunea excluderea declaraţiilor martorilor G. D. şi R. F., întrucât nu au nicio legătură cu împrejurările comiterii faptei.
Prin încheierea nr.74 din 2 aprilie 2014 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova,s-a respins ca nefondată contestaţia,fiind obligat contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivare s-au arătat următoarele:
În cererea adresată judecătorului de fond de cameră preliminară, inculpatul a arătat că transcrierile înregistrărilor discuţiilor purtate în mediu ambiental din datele de 25 octombrie 2013, 8 noiembrie 2013, 27 noiembrie 2013, 19 decembrie 2013 sunt incomplete, existând fraze scoase din context, din care nu reies discuţiile pe care el le-a purtat cu denunţătorul cu privire la achitarea onorariului acestuia, în dosarul de faliment.
A mai arătat că martorul Nica Nicoliţa nu a fost audiat în mod amplu, în condiţiile în care era un martor esenţial.
A solicitat audierea martorilor C. A., B. L., T. M. şi excluderea declaraţiilor martorilor G.D. şi R. F., întrucât nu au legătură cu cauza.
Din motivele arătate în contestaţie, rezultă că inculpatul contestă temeinicia probelor administrate în faza de urmărire penală.
Ori, potrivit dispoziţiilor art.344 alin.2 Cod pr.penală, inculpatul poate formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Prin urmare, inculpatul trebuie să invoce motive privind neregularităţile actului de sesizare, motive care conduc la excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale, motive care atrag sancţionarea potrivit art.280-282 Cod pr.penală a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii.
În speţă, nu există neregularităţi ale actului de sesizare şi niciun motiv care să conducă la excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale sau care să atragă sancţionarea potrivit art.280-282 Cod pr.penală, a actelor de urmărire penală.
Aşa cum s-a arătat mai sus, motivele invocate de inculpat privesc temeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale, temeinicie care urmează să fie verificată în cursul judecăţii.
Tribunalul Gorj
Reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetaţie forestieră. Administrarea de probe în conformitate cu disp. art. 6 din legea nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Judecătoria Sectorul 2 București
pretenţii comerciale - Chiar dacă în materia operaţiunilor comerciale domină principiul libertăţii de formă, obligaţiile născându-se prin simpla voinţă a părţilor, discutarea condiţiilor în care urmează a se derula raporturile contractuale nu semnif...
Tribunalul Neamț
Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului în infracţiunea de omor deosebit de grav. Victimă minoră. Examinarea materialului probator administrat în cauză.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Obligația producătorului de deșeuri de a dovedi îndeplinirea obligațiilor de valorificare a deșeurilor
Tribunalul Bacău
Sarcina probei