Recurs. Obligația producătorului de deșeuri de a dovedi îndeplinirea obligațiilor de valorificare a deșeurilor

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Obligația producătorului de deșeuri de a dovedi îndeplinirea obligațiilor de valorificare a deșeurilor

- art. 9 al. 1 lit. d) din OUG nr. 196/2005

- art. 21 și art. 23 din Legea nr. 211/2011

- art. 16 din HG nr. 621/2005

- Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu

Producătorul de deșeuri este ținut să suporte costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor. Acesta este responsabil pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalajele pe care o introduce pe piața națională, iar aceste responsabilități pot fi aduse la îndeplinire fie individual, fie prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Producătorul de deșeuri este ținut să facă dovada îndeplinirii obligațiilor sale de valorificare prin reciclare, prin depunerea de documente care să ateste efectiv că această reciclare s-a realizat. Nu este suficientă în acest sens dovada predării deșeurilor unui operator economic autorizat în vederea valorificării prin reciclare, ci producătorului de deșeuri incumbă și obligația de a solicita operatorului economic documente care să ateste efectiv îndeplinirea obligațiilor de valorificare prin reciclare, respectiv facturile emise de operatorii economici valorificatori pentru serviciul de valorificare prestat.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 84 din 4 februarie 2022

Prin Sentința nr. (...) din 06.08.2021, Tribunalul (...) a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. (R) S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu – Direcția Generală de Administrare Fiscală și Administrația Fondului pentru Mediu – Direcția Juridică – Serviciul Insolvență și Soluționare Plângeri Prealabile, având ca obiect anulare acte administrative-fiscale (Raportul de inspecție fiscala nr. (...)/14.03.2019, nr. înregistrare (...)1/14.03.2019; Decizia de impunere nr. (...)/14.03.2019, nr. înregistrare (...)2/14.03.2019; Decizia nr. (...)/06.06.2019, nr. înregistrare AFM(...)/DJ/06.06.2019).

A respins cererea reclamantei având ca obiect cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. (R) S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta a arătat că sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motivele pe care acesta se întemeiază fiind contradictorii. În acest sens, indică drept motive de casare art. 488 alin. l pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Susține recurenta faptul că a respectat legislația în domeniu, respectiv OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobată prin Legea nr. 105/2006 cu modificările și completările ulterioare, asigurându-se de valorificarea deșeurilor vândute, respectiv și-a îndeplinit obiectivele anuale de valorificare și incinerare astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare și prestări servicii încheiate cu societățile (S1) SRL și (S2) SRL, respectiv din certificatele de valorificare emise de aceste societăți, Anexele nr. 3 încheiate cu ocazia vânzării deșeurilor.

Încă din anul 2010 societatea deținea și deține și în prezent contracte de vânzare cumpărare în vederea valorificării deșeurilor, respectând întocmai legislația în domeniu, toate deșeurile fiind nu numai vândute, ci și valorificate.

Problema a intervenit în cursul anului 2014, mai exact în urma intrării în vigoare a art. 25 din Ordinul nr. 192 din 20.02,2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006.

Dintotdeauna contractele încheiate de societate privind deșeurile au avut ca obiect nu numai vânzarea-cumpărarea de deșeuri, ci și prestarea de servicii în sensul ca acești cumpărători aveau obligația de a valorifica deșeurile achiziționate.

Intimata de rând 1, cea care a efectuat controlul în cadrul societății și căreia i-a fost pusă la dispoziție o documentație financiar contabilă, a putut constatat că societatea, în anii controlați a vândut spre valorificare întreaga cantitate de deșeuri constând în ambalaje din hârtie-carton și plastic, inclusiv în privința obligațiilor asupra cărora nu îi incumba conform art. 9 alin. l lit. d) din OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

În ceea ce privește relațiile contractuale cu (S1) SRL și (S2) SRL, aceste societăți au și prestat servicii de valorificare pentru deșeurile de ambalaje din hârtie-carton și plastic.

Conform dispozițiilor legale anterioare datei de 20.02.2014, fiecare agent economic care înțelegea să beneficieze de consecințele îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare, încheia contracte de vânzare cumpărare prin care înstrăina deșeurile.

Așadar, societățile care își vindeau deșeurile, nu neapărat se asigurau că deșeurile care ieșeau din patrimoniul lor era valorificate, multe societăți vânzându-le spre colectare de către societăți colectoare, care după mai multe înstrăinări succesive le dădeau spre valorificare.

Or, societatea, s-a asigurat, în conformitate cu dispozițiile legale, că deșeurile care ies din societate vor fi valorificate, aspect ce nu poate fi tăgăduit, deoarece este confirmat de certificatele de valorificare și anexele nr. 3 întocmite cu ocazia fiecărui transport pe care este bifat „valorificare”.

Intimata de rând 1 și apoi cea de rând 2 prin decizia nr. (...)/06.06.2019 a refuzat să ia în considerare certificatele de valorificare/eliminare astfel încât au imputat societății niște sume colosale ce nu sunt datorare Administrației Fondului pentru Mediu.

 Scopul legiuitorului, atât în ceea ce privește vechile reglementări, cât și noile reglementări, a fost acela de a proteja mediul și de a-1 sancționa pe poluator. Însă, în cazul reclamantei, modul în care au fost aplicate dispozițiile legale sunt rezultatul unei interpretări abuzive și în neconcordanță cu scopul legiuitorului. Dacă până în data de 13.02.2014 s-a apreciat ca societatea și-a îndeplinit obiectivele anuale de valorificare, este absurd ca a doua zi, în urma intrării în vigoare a Ordinului nr. 192 din 20.02.2014 să se aprecieze că nu și le-a mai îndeplinit, în condițiile în care societatea a procedat la fel, atât în 19.02.2014, cât și în 20.02.2014.

Starea de fapt reală, constatată inclusiv de organele de inspecție fiscală este că toate deșeurile de ambalaje din hârtie-carton și plastic au fost valorificate, astfel încât Fondul pentru Mediu nu a fost în niciun fel păgubit.

Chiar dacă contractele încheiate cu societățile (S1) SRL și (S2) SRL erau denumite contracte de vânzare-cumpărare, scopul vânzării era valorificarea deșeurilor, adică se și prestau servicii de valorificare.

Modul în care societatea și-a îndeplinit obligațiile legale în mod cert a redus total impactul asupra mediului, deoarece, de bună credință a valorificat și acele deșeuri venite de pe piața internă de la alți furnizori, respectând mai mult decât necesar dispozițiile legale.

Apreciază recurenta că nu poate fi sancționată pentru că nu a valorificat deșeurile conform art. 9 alin. l lit. d) din OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, deoarece a procedat la valorificarea acestora, însă actele cu care este dovedită această stare de fapt nu sunt luate în considerare de către instituțiile pârâte.

Chiar dacă cu ocazia controlului s-a luat strict textul art. 25 din Ordinul nr. 192 din 20.02.2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006, acest text de lege nu poate fi interpretat separat de instituțiile care guvernează modul de funcționare al sistemului intern de drept, mai exact a principiului consensualismului.

Prima instanță și intimatele nu pot să interpreteze art. 25 din Ordinul nr. 192 din 20.02.2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 în mod izolat și să aprecieze că acele contracte de vânzare cumpărare încheiate cu societățile (S1) SRL și (S2) SRL sunt doar contracte de vânzare cumpărare, nu și de prestări servicii așa cum prevede legea pentru a se putea aprecia că societatea și-a îndeplinit obiectivele de valorificare în privința deșeurilor.

Reglementările legale din 20.02.2014 au fost aplicate cu încălcarea principiului consensualismului, instituțiile pârâte interpretând în mod izolat și în contra spiritului legii, art. 25 din Ordinul nr. 192 din 20.02.2014.

Modul în care s-au desfășurat controlul și aplicarea legislației, în mod cert sunt eronate, iar lipsa noilor documente financiar-contabile în privința dovezii de valorificare a deșeurilor nu trebuie să constea în stabilirea unor sume nedatorate, ci eventual în alte sancțiuni.

Legislația internă este împovărătoare sub aspectul actelor necesare cu ocazia valorificării, dar dispozițiile legale trebuie interpretate nu în mod literal, ci în spiritul pentru care au fost legiferate. În acest sens, societatea este de bună credință, procedând la valorificarea deșeurilor, inclusiv a celor pentru care nu avea obligații legale.

Mai mult, societatea nu a încălcat nici principiul instituit de Uniunea Europeană „poluatorul plătește”. Legislația europeană are prioritate în raport cu legislația internă.

Totodată, trebuie avute în vedere și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert (E), consultant financiar, care, în urma analizării întregului material probator concluzionează că deșeurile vândute au fost valorificate de societățile colectoare, iar societatea, prin modul în care a procedat în privința deșeurilor, nu a poluat și nici nu a adus niciun prejudiciu mediului înconjurător.

În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. l pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, art. 268 și 270 din Legea nr. 207/2015, OUG 196/2005, Legea nr. 249/2015, Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19.11.2008.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat, în principal, anularea recursului și, în subsidiar, respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În motivare, arată intimata că prin sentința recurată, instanța de fond a emis considerații proprii, temeinice și legale, care constituie o motivare a judecătorului. Mai mult, hotărârea instanței cuprinde elemente care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii pe care le presupune aplicarea acesteia la situații de fapt concrete.

Intimata a invocat excepția nulității cererii de recurs, astfel cum a fost formulată, având în vedere că recurenta nu recurge la o motivare în drept și în fapt a cererii sale de recurs, cu indicarea concretă a motivelor de nelegalitate conform rigorilor stabilite de art. 487, art. 488 și art. 489 din Codul de procedură civilă sub a cărui incidență intră prezenta cauză, neajuns sancționat de textele legale anterior menționate cu nulitatea recursului.

Astfel, prin cererea de recurs, recurenta nu numai că nu indică, conform cerințelor Codului de procedură civilă, motive concrete de nelegalitate sub a căror incidență ar intra sentința recurată dar, mai mult decât atât, se rezumă doar la a expune întocmai aceleași teze formulate și cu ocazia judecării fondului cauzei, teze care, după cum rezultă din cuprinsul sentinței recurate, au fost luate în considerare în amănunt cu ocazia analizei de legalitate la care a fost supusă pricina de către Instanța fondului, fiind dovedite și respinse ca netemeinice de către aceasta.

Pe fondul cauzei, intimata apreciază ca fiind total nefondate susținerile recurentei, legat de faptul că deși contractele încheiate de aceasta cu societățile (S1) SRL și (S2) S.R.L. nu prevăd expres că au ca obiect și valorificarea deșeurilor de ambalaje; faptul că acestea au fost valorificate rezultă din certificatele de valorificare emise în acest sens de societățile comerciale cu care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare. Astfel, atâta vreme cât contractele încheiate de reclamantă cu societățile (S1) SRL, (S2) SRL nu prevăd expres că vizează și o tranzacție de prestări servicii de valorificare a deșeurilor de ambalaje (în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare) și în condițiile în care nu sunt facturate asemenea servicii, ci contractele au ca obiect doar vânzarea-cumpărarea deșeurilor de ambalaje produse de reclamantă, aceste cantități de deșeuri nu pot fi luate în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare pentru care reclamanta este responsabilă.

Consideră intimata că instanța de fond a reținut în mod corect că nu poate achiesa la argumentele recurentei-reclamante și ale expertului desemnat în cauză întrucât a constatat că însăși din modalitatea în care a fost modificat Ordinul nr. 578/2006 prin Ordinul nr. 192/2014 rezultă intenția legiuitorului de a impune condiții suplimentare, mai stricte decât cele în vigoare până în acel moment, operatorilor economici ce introduc ambalaje pe piața națională, condiții ce vizează, în esență, un regim mai sever în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare ale operatorilor economici responsabili, prin impunerea condiției ca prestarea serviciului de valorificare să rezulte dintr-un contract încheiat în acest sens și prin impunerea emiterii facturilor pentru acest serviciu, facturi ce, fiind înregistrate în contabilitate, permit și o trasabilitate mai bună a cantităților de deșeuri de ambalaje, de la producătorul acestora și până la operatorul economic valorificator.

Învederează intimata că, în forma în vigoare după modificările aduse prin Ordinul nr. 2413/2016, în articolul 23 (art. 25, în forma anterioară acestor modificări) a fost inserată, la alin. (3), mențiunea expresă potrivit căreia: în lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menționate la alin. (1) lit. b) și a mențiunilor prevăzute la alin. (2), precum și în cazul nerespectării condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (1), cantitățile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obiectivelor anuale ale operatorilor economici prevăzuți la art. 19, de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje.

Așadar, ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse Ordinului 578/2006 prin Ordinul 2413/2016, s-a prevăzut în mod expres sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării obligației de a factura serviciile de valorificare/reciclare, precum și a obligației operatorului economic autorizat pentru colectare și valorificare deșeuri de ambalaje de a prevedea în contracte, pe documentele fiscale și pe cele însoțitoare ale transportului, dacă încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare, a datelor de identificare a operatorului economic responsabil pentru care se îndeplinesc obiectivele anuale etc.

Susținerile recurentei-reclamante nu sunt fondate, în prezenta cauză, chiar dacă s-ar accepta că tranzacțiile dintre reclamantă și societățile cărora aceasta le-a vândut deșeurile de ambalaje au vizat, în mod gratuit (întrucât nu rezultă că s-a perceput vreun preț pentru prestarea acestor servicii) și valorificarea acestor deșeuri sau predarea acestora către societăți specializate în reciclare, nu este îndeplinită condiția expres prevăzută de lege ca aceste servicii să fie și facturate, astfel încât să fie asigurată și trasabilitatea tuturor cantităților de deșeuri, potrivit prevederilor legale mai sus expuse (art. 25 alin. 2 din Ordinul nr. 578/2006, coroborat cu punctul 23 privind semnificația termenului de „trasabilitate”. Astfel, instanțele de judecată nu au căderea de a înlătura de la aplicare (în situațiile în care acestea sunt incidente situației de fapt deduse judecății) prevederi legale exprese, cum este aceea a art. 25 din Ordinul nr. 578/2006, astfel cum a fost modificat acesta prin Ordinul nr. 192/2014.

De altfel, scopul introducerii acestor obligații așa cum a înțeles și instanța, este acela ca operatorilor economici să li se atragă atenția asupra importanței obligației de a se asigura că deșeurile de ambalaje introduse pe piața națională sunt și valorificate sau incinerate în instalațiile cu recuperare de energie, importanță ce este conștientizată cu atât mai profund cu cât operatorul economic este obligat, prin lege, să plătească un preț pentru operațiunea de valorificare, nicidecum de creștere a birocrației, cum susține recurenta.

În acest mod s-a urmărit evitarea practicii operatorilor economici de a încheia doar tranzacții de vânzare-cumpărare pentru deșeurile de ambalaje, tranzacții prin care, atâta vreme cât prețul este plătit de către societățile care cumpără aceste deșeuri, iar operatorii economici doar predau deșeurile, fără a plăti vreun preț pentru a se asigura de valorificarea efectivă a acestora, în mod evident se transferă responsabilitatea plății operațiunii de valorificare asupra societăților comerciale cumpărătoare ale deșeurilor, consecință ce contravine însă principiului „poluatorul plătește”, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 211/2011. Astfel, prin modul de a proceda al recurentei, aceasta, în calitate de operator economic care introduce pe piața națională ambalaje, nu este și plătitor, ci plătitor devine societatea care a achiziționat, în schimbul unui preț deșeurile de ambalaje, societate care mai achită astfel și un preț pentru a prelua o obligație, aceea de a se asigura de valorificarea deșeurilor, ceea ce contravine scopului edictării principiului arătat, a efectuării plății de către însuși poluator.

În acest context, în mod corect, instanța de fond a observat faptul că devine și foarte puțin plauzibil ca societățile cărora reclamanta le-a înstrăinat deșeurile (obținând astfel venituri din faptul că a introdus pe piața națională ambalaje și neefectuând deci cheltuieli raportat la acest fapt), să fi procedat la valorificarea deșeurilor sau la predarea lor către societățile autorizate pentru reciclare, sens în care emiterea certificatelor de valorificare la care face trimitere reclamanta par să aibă scop pur declarativ, fără a dovedi în sine, că s-a procedat efectiv la valorificare.

Ca atare, dincolo de aceste argumente de ordin legal și teleologic, intimata arată că în mod corect instanța constată suplimentar că probele de la dosarul cauzei nu atestă, în sine, realizarea valorificării deșeurilor. În acest sens, se observă că, potrivit art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1061 din 10 septembrie 2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, transportul deșeurilor nepericuloase se efectuează pe baza formularului de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3.

Astfel, începând cu anul 2008, la transportul oricăror deșeuri nepericuloase era obligatorie completarea formularului denumit „Anexa 3”, despre care expertul susține că dovedește natura tranzacției dintre reclamantă și societățile cărora le-a înstrăinat deșeurile, însă existența acestui formular nu atestă, în opinia instanței, valorificarea deșeurilor de ambalaje, ci doar că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a completa în mod corespunzător documentul care trebuie să însoțească orice transport de deșeuri nepericuloase.

În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia, aceleași înscrisuri, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, au fost luate în considerare pentru dovedirea realizării obiectivelor anuale de valorificare ale reclamantei în anul 2013, nu însă și în anii 2014-2016, instanța în mod corect reține, pe de o parte, că modificarea prevederilor legale este cea care a impus diferența de tratament sub aspect probatoriu, prevederi legale ce nu pot fi înlăturate de la aplicare de instanța de judecată, iar pe de altă parte că înăsprirea regimului probator al îndeplinirii obligației de realizare a obiectivelor anuale de valorificare ale operatorilor economici responsabili își are justificarea prin prisma practicilor operatorilor economici de a realiza doar formal această obligație, dar și prin prisma principiului „poluatorul plătește”, consacrat la nivelul legislației interne și a Uniunii Europene.

Astfel, în scopul întăririi susținerilor, instanța face trimitere la prevederile art. 8 și 10 din Directiva 2008/98/CE din 19 noiembrie 2008.

În concluzie, astfel cum a reținut și instanța de fond, prin edictarea art. 25 din Ordinul nr. 578/2006, în forma modificată prin Ordinul 192/2014, au fost puse în aplicare prevederile de mai sus, luându-se măsurile legale pentru ca persoanele juridice care introduc pe piața națională ambalaje și care produc deșeuri să suporte costul financiar al valorificării ulterioare a acestora.

După prezentarea stării de fapt, referitor la susținerea recurentei că în relațiile contractuale cu (S1) S.R.L. și (S2) S.R.L., nu au fost încheiate simple contracte de vânzare cumpărare și că acestea au avut drept scop și valorificarea deșeurilor, fiind eliberate certificate de valorificare/eliminare a deșeurilor, intimata precizează faptul că S.C. (R) S.R.L. a optat în perioada 01.01.2013 - 31.12.2017 pentru îndeplinirea în mod individual a responsabilităților privind gestionarea deșeurilor de ambalaje, conform art. 16 alin. 2 lit. a) din HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, respectiv din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, astfel încât, conform art. 23 din Legea nr.211/2011 privind regimul deșeurilor, S.C. (R) S.R.L. este responsabil pentru realizarea acestor obiective de valorificare, pentru și în numele său până la finalizarea acestor operațiuni de către terții cu care a încheiat contracte pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje, pe baza documentelor financiar-contabile care atestă trasabilitatea acestora și prestarea serviciilor de valorificare pentru și în numele S.C. (R) S.R.L.

Precizează intimata că societățile cu care S.C. (R) S.R.L. a avut încheiate în perioada 21.02.2014 - 31.12.2017 contracte, au furnizat facturi de prestări servicii de valorificare a deșeurilor de ambalaje începând din anul 2016 (S.C. (S2) S.R.L.), respectiv din anul 2017 (S.C. (S1) S.R.L., S.C. (S3) S.R.L., S.C. (S4) S.R.L.) și numai pentru cantitățile de deșeuri de ambalaje cuprinse în Anexele 4 și 6 la Raportul de inspecție fiscală, care au fost luate în calcul de inspecția fiscală, având în vedere că au făcut obiectul unei tranzacții cumulative (de vânzare- cumpărare și de prestări servicii), conform prevederilor Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

În ceea ce privește calificarea juridică a “certificatelor de valoare”, respectiv care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească respectivele certificate pentru a putea fi considerate acte financiar-contabile, cu indicarea dispozițiilor legale incidente, înainte de 20.02.2014, cât și după 20.02.2014, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 192, intimata precizează că, potrivit prevederilor art. 4 alin. l din Legea nr.82/1991 și ale art. 1, 2, 3 și 4 alin. l din Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, certificatele de valorificare nu sunt documente financiar-contabile, acestea neregăsindu-se în niciuna dintre Anexele 1-4 ale Ordinului nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile.

Referitor la data de 20.02.2014, intimata precizează că aceasta nu are relevanță în raport cu Certificatele de valorificare, ci cu obligațiile operatorilor economici responsabili, raportat la prevederile art. 24 lit. e) din Ordinul nr. 578/2006, prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 25 din Ordinul nr.578/2006, alin. 2 al art. 22 din Ordinul nr. 578/2006, art. 23 din Ordinul nr, 578/2006, alin. 2 al art. 23 din Ordinul nr. 578/2006, alin. 3 al art. 23 din Ordinul nr. 578/2006, alin. 4 din art. 23 al Ordinului nr. 578/2006.

Astfel, constatările inspecției fiscale pot fi sintetizate astfel, pentru perioada 21.02.2014 - 31.12.2015 S.C. (R) S.R.L. nu deține și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, astfel încât se constată că pentru perioada 21.02.2014 - 31.12.2015 S.C. (R) S.R.L. nu a aplicat în niciun fel principiul “poluatorul plătește”, ci doar a realizat venituri din vânzarea deșeurilor de ambalaje către terți, iar pentru anul 2016 s-a constatat că S.C (R) S.R.L. a vândut către S.C. (...) S.R.L. o cantitate totală de 1.915 kg deșeuri de ambalaje din plastic, din care pentru o cantitate de 1.235 kg S.C. (S2) S.R.L. a prestat servicii de valorificare și a vândut către S.C. (S1) S.R.L. cantitatea de 52.000 kg de deșeuri de ambalaje din hârtie-carton vândută către S.C. (S1) S.R.L. pentru care nu deține și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare. În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Totodată, prin Regulamentul nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului este stabilită procedura privind transferurile de deșeuri.

Pe baza prevederilor HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje care definește trasabilitatea ca fiind “caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate” coroborate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu care stipulează că trasabilitatea se stabilește pe “baza documentelor justificative contabile și extracontabile”, pentru perioada 01.01.2013 - 20.02.2014 verificarea trasabilității deșeurilor de ambalaje pentru care este responsabil operatorul economic S.C. (R) S.R.L. a fost realizată de organele de control pe baza facturilor de vânzare-cumpărare, avizelor de însoțire a mărfii, formularelor de încărcare-descărcare, etc. și nu pe baza “certificatelor de valorificare”, adeverințelor, declarațiilor și adreselor emise de (...) S.R.L. și (S2) S.R.L.

Totodată, sumele de plată stabilite suplimentar prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. (...)/14.03.2019 se datorează faptului că în perioada 21.02.2014 - 31.12.2016 S.C. (R) S.R.L. nu a putut face dovada existenței tranzacției cumulative. în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, care stabilește că pentru a fi luată în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie este necesar ca fiecare cantitate de deșeuri de ambalaje să facă obiectul unei tranzacții cumulative, respectiv o tranzacție de vânzare-cumpărare deșeuri de ambalaje și o tranzacție de prestare de servicii de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie, după cum urmează:

a) Pentru perioada 21.02.2014 - 31.12.2015: S.C. (R) S.R.L. nu deține și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, astfel încât se constată că pentru perioada 21.02.2014 - 31.12.2015 S.C. (R) S.R.L. nu a aplicat în niciun fel principiul “poluatorul plătește”, ci doar a realizat venituri din vânzarea deșeurilor de ambalaje către terți.

b) Pentru anul 2016 s-a constatat că S.C. (R) S.R.L. a vândut către S.C. (...) S.R.L. o cantitate totală de 1.915 kg deșeuri de ambalaje din plastic, din care pentru o cantitate de 1.235 kg S.C. (S2) S.R.L. a prestat servicii de valorificare conform facturilor de prestări servicii prezentate organelor de control și a vândut către S.C. (S1) S.R.L. cantitatea de 52.000 kg de deșeuri de ambalaje din hârtie-carton pentru care nu deține și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu. 

În drept, intimata a invocat art. 490 din Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut următoarele:

Cu ocazia inspecției fiscale efectuate, s-a constatat că societatea nu a îndeplinit în perioada 2014 și 2016 obiectivele minime de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de materiale de ambalare, a deșeurilor.

S-a stabilit că activitatea desfășurată de reclamantă generează obligații de plată la bugetul Fondului pentru Mediu pentru contribuția prevăzută la art. 9 alin. (l) lit. b) și d) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006.

Totodată, în cadrul inspecției fiscale, inspectorii au constatat că reclamanta „datorează obligații fiscale principale la Fondul pentru Mediu, aferente diferențelor bazelor de calcul stabilite suplimentar în cadrul inspecției fiscale”, constând în contribuția datorată de operatorii economici în temeiul art. 9, alin. (l), lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005.

Concret, s-a constatat că în perioada 01.01.2013 - 31.12.2017, S.C. (R) S.R.L. a introdus pe piața națională, prin achiziții de bunuri ambalate de pe piața externă o cantitate totală de 207.316 kg de ambalaje, compusă din: 176.209 kg ambalaje din hârtie-carton, 20.367 kg ambalaje din plastic, din care zero kg ambalaje din PET și 10.740 kg ambalaje din lemn.

Referitor la colectarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje, organele de control au constatat că pentru îndeplinirea obiectivelor minime anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de materiale de ambalare, reclamanta a optat pentru îndeplinirea obiectivelor în mod individual.

Pentru anul 2014, în care S.C. (R) S.R.L. a introdus pe piața națională 29.334 kg de ambalaje din hârtie-carton și 3.406 kg ambalaje din plastic, constatându-se următoarele:

a)pentru perioada 01.01.2014 - 20.02.2014, reclamanta a prezentat, pe baza contractelor încheiate cu S.C. (S1) S.R.L. și S.C. (S2) S.R.L., documente de trasabilitate a deșeurilor de ambalaje până la un operator economic autorizat pentru valorificarea prin reciclare a acestora, în conformitate cu prevederile H.G. nr.621/2005, care atestă că a fost valorificată prin reciclare cantitatea de 8.000 kg deșeuri de ambalaje din hârtie-carton și 350 kg deșeuri de ambalaje din plastic;

b)pentru perioada 21.02.2014 - 31.12.2014 S.C. (R) S.R.L. nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare de către S.C. (S1) S.R.L. și S.C. (S2) S.R.L.

Astfel, s-a constatat, conform Anexei nr. 4 a Raportului de inspecție fiscală, că pentru anul 2014 S.C. (R) S.R.L. nu și-a îndeplinit integral obiectivele minime anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de material de ambalare prevăzute în Anexa 3 la O.U.G. nr.  195/2005.

Pentru anul 2015 în care a introdus pe piața națională 26.023 kg de ambalaje din hârtie-carton și 3.067 kg ambalaje din plastic, s-a constatat că S.C. (R) S.R.L. nu deține și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare pentru deșeurile de ambalaje vândute către S.C. (S1) S.R.L. și S.C. (S2) S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 25 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Prin urmare, s-a constatat, conform Anexei nr. 4 a Raportului de inspecție fiscală, că pentru anul 2015 S.C. (R) S.R.L. nu și-a îndeplinit obiectivele minime anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de material de ambalare prevăzute în Anexa 3 la O.U.G. nr.  nr. 196/2005.

Pentru anul 2016, în care S.C. (R) S.R.L. a introdus pe piața națională 39.980 kg de ambalaje din hârtie-carton și 4.596 kg, s-au constatat următoarele:

a) S.C. (R) S.R.L. a vândut către S.C. (...) S.R.L. o cantitate totală dc 1.915 kg deșeuri de ambalaje din plastic, din care pentru o cantitate de 1.235 kg S.C. (S2) S.R.L. a prestat servicii de valorificare conform facturilor de prestări servicii nr. (...)-223 seria HRR(...)/31.05.16, nr. (...)-315 scria HRR(...)/08.07.16, nr. (...)-380 seria HRR(...)/10.08.16, nr. (...)-460 seria HRR(...)/12.09.16, nr. (...)-543 seria HRR(...)/17.10.16, nr. (...)-672 seria HRR(...)/14.12.16 și nr. (...)-765 scria HRR(...)/31.12.16 (Anexa nr. 8 la prezentul Raport de inspecție fiscală);

b) pentru cantitatea de 52.000 kg de deșeuri de ambalaje din hârtie-carton vândută către S.C. (S1) S.R.L. s-a constatat că reclamanta nu deține și nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006.

Prin urmare, s-a constatat, conform Anexei nr. 4 la Raportul de inspecție fiscală, că pentru anul 2016 S.C. (R) S.R.L. nu și-a îndeplinit integral obiectivele minime anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și la tipul de material de ambalare hârtie-carton, prevăzute în Anexa 3 la O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, s-a emis Decizia de impunere nr. (...)/(...)2/20.03.2019, stabilindu-se obligații de plată suplimentare, aferente perioadei verificate, în sarcina recurentei reclamante, în cuantum total de 108.538,88 lei.

Recurenta reclamantă a formulat contestație prealabilă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. (...)/(...)1/14.03.2019 și a Deciziei de impunere nr. (...)/(...)2 /20.03.2019, în temeiul dispozițiilor art. 268-270 și urm. din Codul de procedură fiscală.

Contestația a fost soluționată prin Decizia privind soluționarea contestației nr. 27/(...)/DJ/06.06.2019, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Recurenta invocă în susținerea recursului motivele de casare prev. de art. 488 alin. 6 și 8 Cod procedură civilă.

În ce privește motivul de casare prev. de art. 488 al. 6 Cod procedură civilă, instanța a constatat că recurenta, deși susține contradictorialitatea considerentelor sentinței, nu detaliază care sunt acestea și în privința cărui aspect apare contradictorialitatea. În absența unor astfel de critici, instanța nu a putut analiza motivul de casare invocat.

Cât privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta susține că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor legale.

Analizând acest motiv de recurs, s-au constatat următoarele:

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 196/2005, privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru mediu se constituie din o contribuție de 2 lei/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piața națională ambalaje de desfacere și bunuri ambalate, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare.

Potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 211/2011, privind regimul deșeurilor, în conformitate cu principiul “poluatorul plătește”, costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor se suportă de către producătorul de deșeuri sau, după caz, de deținătorul actual ori anterior al deșeurilor.

Potrivit art. 23 din aceeași lege, producătorul sau deținătorul care transferă deșeuri către una dintre persoanele fizice ori juridice prevăzute la art. 22 alin. (1) în vederea efectuării unor operațiuni de tratare preliminară operațiunilor de valorificare sau de eliminare completă nu este scutit de responsabilitatea pentru realizarea operațiunilor de valorificare ori de eliminare completă.

Art. 16 din HG nr. 621/2005, privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje stabilește că:

(1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piața națională, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piață produse ambalate sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepția ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceștia le introduc pe piața națională;

b) operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele secundare și terțiare pe care le introduc pe piață;

c) operatorii economici care introduc pe piață ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deșeurile generate de respectivele ambalaje.

(2) Responsabilitățile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se pot realiza:

a) individual, pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piața națională;

b) prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorității publice centrale pentru protecția mediului.

(3) Administrația Fondului pentru Mediu face publică pe propriul site lista operatorilor economici prevăzuți la alin. (1).

(4) Operatorii economici prevăzuți la alin. (2) sunt obligați să îndeplinească cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, aplicate la deșeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilității acestora.

În conformitate cu prevederile pct. 22 Anexa 1 din Legea nr. 211/2011, trasabilitatea reprezintă caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate.

Prin Ordinul nr. 192 din 20 februarie 2014, a fost modificat Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

S-a introdus un nou articol în Capitolul V al Anexei nr. 1 la ordin, respectiv art. 25, care a instituit pentru prima dată care sunt condițiile necesare pentru ca deșeurile de ambalaje să fie luate în considerare pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare.

Potrivit acestui text de lege:

(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie este necesar ca:

a) deșeurile de ambalaje prevăzute la art. 24 să fie înregistrate în evidențele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare contabilă justă, evidența gestiunii deșeurilor de ambalaje făcându-se cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare;

b) cantitățile de deșeuri de ambalaje menționate la art. 24 lit. c) să facă obiectul unei tranzacții cumulative, respectiv:

- tranzacție de vânzare-cumpărare deșeuri de ambalaje de la operatorii economici prevăzuți la art. 24 către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie;

- tranzacție de prestare de servicii de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie către operatorii economici prevăzuți la art. 24. Facturarea serviciilor de valorificare deșeuri de ambalaje prestate se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentelor care dovedesc valorificarea respectivelor deșeuri de ambalaje pentru operatorii economici prevăzuți la art. 24; (…)

(2) Operația de valorificare care se recunoaște este cea desfășurată potrivit autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu deținute de către operatorul economic până la care se face dovada trasabilității prin înregistrări contabile.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate, rezultă că producătorul de deșeuri sau, după caz, deținătorul actual ori anterior al deșeurilor este ținut să suporte costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor. Acesta este responsabil pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalaje pe care o introduce pe piața națională, iar aceste responsabilități pot fi aduse la îndeplinire fie individual, pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piața națională, fie prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Producătorul de deșeuri este ținut să facă dovada îndeplinirii obligațiilor sale de valorificare prin reciclare, prin depunerea de documente care să ateste efectiv că această reciclare s-a realizat.

Nu este suficientă așadar predarea deșeurilor de către deținătorul lor unui operator economic autorizat în vederea valorificării prin reciclare, ci îi incumbă și obligația de a solicita operatorului economic documente care să ateste efectiv îndeplinirea obligațiilor de valorificare prin reciclare, documente pe care legiuitorul le-a indicat expres ca fiind facturile emise de operatorii economici valorificatori pentru serviciul de valorificare prestat.

În raport de mențiunea expresă a legiuitorului cu privire la facturi, ca singure documente justificative pentru valorificare, nici mențiunile din contract privind obligația cumpărătorului de valorificare a deșeurilor, nici alte documente, respectiv certificatul de valorificare și Anexa 3 la contractele încheiate cu societățile cumpărătoare a deșeurilor, nu sunt apte să facă dovada valorificării deșeurilor. Ele pot atesta cel mult că există obligația de valorificare în sarcina cumpărătorului și că deșeurile au fost predate, însă în absența facturilor care consemnează prestarea serviciului de valorificare, nu se poate reține că valorificarea deșeurilor a fost realizată.

Obligația prezentării documentelor care atestă valorificarea deșeurilor, adică a facturilor emise pentru serviciul prestat, este impusă de legiuitor în sarcina deținătorului de deșeuri.

Acesta pentru a fi exonerat de plata contribuției stabilită de art. 9 lit. d) din OUG nr. 196/2005, trebuie să dovedească valorificarea efectivă a deșeurilor prin reciclare. Dovada îndeplinirii obligațiilor se face prin prezentarea facturilor emise de societățile cărora le-au încredințat deșeurile spre valorificare.

În speța de față, astfel cum a reținut instanța de fond pe baza probelor administrate, nu s-a făcut o astfel de dovadă de către recurenta reclamantă.

Obligația asumată de cumpărător, de a valorifica deșeurile cumpărate, presupune prestarea în favoarea recurentei a serviciilor de valorificare din partea acestuia. Pentru aceste servicii, se impune cum este firesc în viața economică, pe de o parte emiterea facturilor de către prestator, care atestă prestarea serviciului, iar pe de altă parte plata acestora de către beneficiarul serviciului, recurenta reclamantă.

Or, în speță, astfel cum reține instanța de fond, nu s-a făcut nici dovada existenței facturilor și nici a plății serviciilor de valorificare.

În mod judicios a interpretat instanța de fond prevederile legale enunțate și a concluzionat că emiterea facturii de către operatorii economici valorificatori nu este o condiție de formă a operațiunii economice de prestare a serviciilor de valorificare deșeuri, ci una de fond, întrucât doar prin emiterea facturii pentru serviciile de valorificare prestate poate fi făcută dovada prestării acestora și implicit dovada că deținătorul de deșeuri și-a îndeplinit obligația legală de a valorifica deșeurile introduse pe piață.

Susținerea recurentei că legislația este împovărătoare sub aspectul actelor solicitate pentru dovada valorificării nu poate fi primită, instanțele fiind ținute să aplice legea în forma în care a fost edictată, neavând posibilitatea de a o modifica.

Cât privește modul de interpretare al dispozițiilor legale, s-a realizat de către instanța de fond atât în litera cât și în spiritul legii, scopul edictării normelor fiind acela de clarifica faptul că factura este actul ce poate face dovada prestării serviciilor de valorificare.

Absența dovezii plății serviciilor de valorificare, nu face decât să confirme că un astfel de serviciu nu a fost prestat.

Pentru toate aceste considerente, instanța constatând că este neîntemeiat motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. (R) S.R.L., împotriva Sentinței nr. (...) din 06.08.2021 pronunțată de Tribunalul (...).

(Decizie redactată de judecător Dorinela ROȘU și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)

Domenii speta

Spete similare