Drept penal special. Infracţiunea de trafic de influenţă (art. 257 Cod penal de la 1969, art. 291 Cod penal). Delimitare de infracţiunea de înşelăciune.

Faptele inculpatului, în calitate de comisar şef DGIPI de a pretinde de la părţile vătămate C.D.I. , C.L.M. şi M.I.M. diferite sume de bani, lăsând să se creadă că în virtutea funcţiei deţinute are influenţă asupra persoanelor abilitate să decidă angajarea în structurile DGIPI sau după caz, în transferul la alte structuri de poliţie, promisiuni care nu au fost îndeplinite ulterior, se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă şi nu celei de înşelăciune aşa cum eronat s-a concluzionat prin actul de sesizare.

Soluţionând acţunea penală pentru fapte de competenţa instanţei superioare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută, aşa cum stabilesc disp.art. 281 alin. 1 Cod procedură penală care prevăd că determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Prin sentinţa penală nr. 196 din 26 noiembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1326/313/2013, în baza art. 215 al. 1,2 C.p a fost condamnat inculpatul A.C.G. , fiul lui D. şi E., născut la data de ...  în  oraşul  Strehaia, judeţul  Mehedinţi, CNP - ,  de cetăţenie română,  studii  superioare, stagiul militar satisfăcut, comisar şef poliţie  în  cadrul Inspectoratului  General  pentru Imigrări Bucureşti, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Dr.Tr.Severin, str.  ..  nr..,  bl.., sc..,  et..,  ap.., judeţul Mehedinţi, la 4 ani închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate M.M.S.

În baza art. 288 al. 1 C.p. a mai fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate M.M.S. .

În baza art. 291 C.p. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate M.M.S. .

În baza art. 215 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 41-42 C.p. a fost condamnat inculpatul A.C.G.  la 5 ani închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate C.D.I. .

În baza art. 288 al. 1 C.p. cu aplic. art. 41-42 C.p.a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate C.D.I. .

În baza art. 291 C.p. cu aplic. art. 41-42 C.p. a mai fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate C.D.I. .

În baza art. 215 al. 1,2 C.p. a mai fost condamnat inculpatul A.C.G.  la 5 ani închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate FCV.

În baza art. 215 al. 1,2 C.p. a mai fost condamnat inculpatul A.C.G.  la 4 ani închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate CLM.

În baza art. 290 C.p. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate CLM.

În baza art. 33-34 C.p. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C.p. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.p.

În baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 12.04.2013 la zi şi menţine starea de arest preventiv.

În baza art. 11 pc. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.p.p. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p. în dauna părţii vătămate FCV.

A fost respinsă cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice în instigare la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p. în dauna părţii vătămate FCV.

În baza art. 11 pc. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.p. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 al. 1 C.p. în dauna părţii vătămate P. D.

În baza art. 11 pc. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.p. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 215 al. 1,2 şi art. 290 C.p. în dauna părţilor vătămate G. J.I. şi M.I.M.

În baza art. 118 lit. e C.p. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.C.G.  a sumelor de 24.800 lei şi 1200 lei.

În baza art. 346 C.p.p rap. la art. 14 al. 3 lit. a C.p.p. s-a dispus anularea actelor false: certificatul de atestare fiscală nr. 2389/24.07.2012 emitent ANAF Bucureşti, adresa nr.157383/24.07.2012 emitent MAI-IGPR Bucureşti, contractul individual de muncă nr. 526034/14.05.2012 încheiat între C.D.I.  şi DGIPI, adeverinţa de venit nr. 5486/03.08.2012 emitent DGIPI Bucureşti, adevrinţa nr. 598644/24.07.2012 emitent DGIPI, adevrinţa nr. 534126/29.05.2012 emitent DGIPI, legitimaţia seria MPF nr. 43916 pe numele C.D.I. , raportul din 03.04.2013 întocmit de CLM, aprobat de IGPR.

Au fost desfiinţate contractele nr. 26/1313/14.05.2010 şi 198/18.05.2010 încheiate între FCV şi Banca Transilvania suc. Dr. TR. Severin.

În baza art. 14 lit.b C.p.p.rap. la art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul A.C.G.  la 72.748,52 lei către partea civilă Banca Transilvania suc. Dr. TR. Severin.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă de Parchetul Strehaia.

A fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă P. D.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă C.D.I. .

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă FCV pentru daune morale.

În baza art. 191 C.p.p a fost obligat inculpatul A.C.G.  la 7000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 1577/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul ACG pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.215 alin. 1,2 C.pen., art.288 C.pen. şi art.291 C.pen. cu aplic, art.33 lit.a C.pen. ; infracţiunilor prev. şi ped. de art.215 alin. 1,2 C.pen., art.288 C.pen. şi art.291 C.pen., cu aplic, art.41-42 C.pen. şi art.33 lit.a C.pen. ; 2 infracţiuni prev. şi ped. de art.215 alin. 1,2 C.pen., art.288 C.pen., art.291 C.pen. cu aplic, art.33 lit.a C.pen.; o infracţiune prev. şi ped. de art.215 alin.l C.pen.; 2 infracţiuni prev. şi ped. de art.20 C.pen. rap. la art.215 alin. 1,2 C.pen., art.290 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit.a C.pen..

În fapt, s-a reţinut că:

Inculpatul A.C.G.  a deţinut până la data de 01.11.2012 funcţia de comisar de poliţie, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă-aparat central, fără a avea calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare. Din data de 01.11.2012 funcţionează în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

1. Din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate M.M.S.  din cursul urmăririi penale şi al judecăţii, a rezultat  că  în luna iulie 2012 l-a contactat telefonic  pe inculpatul A.C.G. , cu care se cunoştea anterior, şi s-au întâlnit  în Bucureşti la o cafea. În data de 24.07.2012 s-au întâlnit din nou în Bucureşti, în zona hotelului Intercontinental, partea vătămată i-a spus că are un dosar penal pentru evaziune fiscală şi că trebuie să plătească o parte din prejudiciu, având asupra lui suma de 24.800 lei.Inculpatul s-a oferit să-l ajute. S-au deplasat fiecare cu autoturismul său până într-o parcare, unde partea vătămată i-a predat inculpatului suma de 24.800 lei. În circa o oră inculpatul s-a întors şi i-a înmânat  un certificat de atestare fiscală - emitent A.N.A.F. Bucureşti înregistrat cu nr.2389/24.07.2012, care adeverea faptul că partea vătămată nu are datorii  fiscale. Inculpatul nu i-a înmânat şi chitanţa de plată a sumei de 24.800 lei către ANAF.

Partea vătămată i-a mai spus  că ar vrea să iese din  ţară, inculpatul oferindu-se să verifice dacă este dat în  consemn la frontieră. S-au deplasat în zona Palatului Parlamentului, unde partea vătămată a aşteptat în parcare, iar după circa  o oră şi jumătate  inculpatul a revenit şi i-a inmânat adresă cu nr.157383/24.07.2012 emitent M.A.I. - I.G.P.R. Bucureşti, semnată – chestor principal de poliţie T.P. din care rezultă că prin ordonanţa nr, 49/23.07.2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a dispus scoaterea din consemnul impus la nivelul Poliţiei Române a numitului Mihai Mircea-Stelică.

În data de 28.07.2012,fiind oprit de organele de poliţie  în Strehaia, în maşina părţii vătămate s-au găsit cele două înscrisuri înmânate de inculpat.

Din adresa nr. 1090693/01.08.2012 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rezultă că numărul de înregistrare al certificatului de atestare fiscală nu este al Direcţiei de Comunicare Relaţii Publice şi Mass-Media, semnată şef-serviciu ec.V.Ş., semnătura nu corespunde niciunui angajat al acestei Direcţii, iar la data întocmirii certificatului respectiv, Vlad Şerbu, al cărui nume este  menţionat în adresă, se află în concediu din data de 23.07.2012.

Expertiza grafică efectuată în cursul urmăririi penale relevă faptul că scrisul de mână de la rubrica „nr.¬_____din____ ", din adresa nr. 2389/24.07.2012 a ANAF a fost executat de către inculpatul A.C.G.

Inculpatul a negat total starea de fapt, susţinând că  nu a înmânat părţii vătămate cele două înscrisuri, nu a primit  suma de bani, iar  partea vătămată a formulat  plângere pentru a se răzbuna  întrucât  inculpatul  a  oferit relaţii ofiţerilor de poliţie B.N., I.I., P.A., despre  locaţia părţii vătămate, despre care ştia că este dat în urmărire, informaţii în urma cărora a fost prins.

Este adevărat că în raportul  întocmit de comisar B.N. la data de 28.07.2012 se menţionează  că în  perioada 26-28.07.2012 A.C.G.  l-a  contactat telefonic  informând  că doreşte  să ajute la prinderea  lui M.M. În acelaşi raport, ofiţerii de poliţie au reţinut că informaţiile transmise de inculpat nu erau reale. Astfel, inculpatul a  susţinut  că partea vătămată se află în Bucureşti, că foloseşte  autoturismul  cu nr. de înmatriculare B.488-MAN. În  realitate, din declaraţiile părţii vătămate a rezultat că acesta folosea autoturismul cu număr de înmatriculare  MH.10.WSS, cu care a şi fost surprins de organele  de poliţie. Inculpatul a mai comunicat că în data de 28.07.2012 M.M. urmează să se deplaseze  în Strehaia. În data  de 28.07.2012, ora 10.30,  inculpatul  i-a sunat  pe poliţişti spunând  că M.M. se pregăteşte  să plece  din Bucureşti, el îl va însoţi, urmând să revină cu un telefon  după ieşirea din Bucureşti, să le anunţe traseul pe care se va deplasa. La ora 12.00, inculpatul i-a sunat din nou  afirmând ,, am aflat că M.M. a fost prins în Strehaia,, Este evident că informaţiile furnizate de inculpat au fost false, întrucât partea vătămată nu ar fi avut timpul necesar să se deplaseze din Bucureşti în Strehaia în aproximativ o oră. Inculpatul a urmărit  să-şi creeze un alibi, întrucât mai devreme sau mai târziu, partea vătămată avea să-şi dea seama că a fost  înşelat, iar suma de 24.800 lei nu a fost achitată la ANAF.

Inculpatul nu a putut explica existenţa scrisului său pe adresa nr. 2389/24.07.2012 , găsită în posesia părţii vătămate.

Un alt motiv invocat de inculpat pentru inexistenţa faptei l-a reprezentat împrejurarea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 24.800 lei. Apărarea a fost neîntemeiată. De fapt, în declaraţia din data de 19.10.2012 partea vătămată a precizta că se constituie parte civilă cu suma de 24.800 lei. Ulterior a revenit, ceea ce nu înseamnă că a renunţat la pretenţiile împotriva inculpatului, având posibilitatea să formuleze separat acţiune civilă.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului B.S., administrată în cursul judecăţii, nu  a fost reţinută de către instanţă. În tot cursul  urmăririi penale şi chiar în  prima parte a declaraţiei date în instanţă, partea vătămată M.M. nu a relevat  prezenţa vreunei persoane în autoturismul  cu care  s-a deplasat în Bucureşti. Dimpotrivă, a susţinut că  de fiecare dată a rămas în maşină, întrucât  nu a găsit loc  de parcare. Ori, nu şi-ar fi pus această problemă, dacă  altcineva conducea autoturismul. De asemenea nu se justifică de ce partea vătămată  şi inculpatul  ar fi discutat în particular problema părţii vătămate, dar acesta ar fi  înmânat  suma de 24.800 lei  inculpatului de faţă cu martorul.

Din probele prezentate mai sus, s-a reţinut că inculpatul l-a indus în eroare pe partea vătămată M.M.S., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (respectiv i-a creat convingerea falsă că i-a plătit datoria fiscală şi este scos din consemn la frontieră), obţinând un folos material injust (suma de 24.800 lei),  pricinuind o pagubă părţii vătămate(prin diminuarea patrimoniului cu aceeaşi sumă). Fapta s-a săvârşit prin mijloace frauduloase, respectiv prin falsificarea unor înscrisuri oficiale (certificat de atestare fiscală nr.2389/24.07.2012, adresă cu nr.157383/24.07.2012 emitent M.A.I. - I.G.P.R. Bucureşti) prin contrafacerea scrierii, de natură să producă consecinţe juridice, înscrisuri pe care inculpatul le-a şi folosit, înmânându-le părţii vătămate în vederea producerii unei consecinţe juridice.

 În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art.215 alin. 1,2 C.pen., art.288 al.l C.pen., art.291 C.pen., cu aplic, art.33 lit.a C.pen.

2. În cursul lunii martie 2012, inculpatul A.C.G.  1-a cunoscut pe numitul C.D.I. , prin intermediul martorului R.G. Cei doi s-au întâlnit la locuinţa martorului discutând despre posibilitatea angajării părţii vătămate în cadrul Serviciului de Informaţii Externe. Inculpatul i-a propus să îi faciliteze angajarea, dar în cadrul D.G.I.P.I. în funcţie de ofiţer operativ.

Deşi inculpatul nu a recunoscut că pentru acest serviciu i-a pretins părţii vătămate sume de bani, convorbirile înregistrate de partea vătămată dovedesc contrariul. Astfel, din discuţia purtată între partea vătămată şi R.G. , redată la filele 34-41 vol II din dosarul de urmărire penală, a rezultat că se punea problema ca partea vătămată să predea inculpatului în DR. TR. Severin, pentru început, suma de 10.000.000 lei vechi. Partea vătămată nu îi cunoştea funcţia inculpatului şi nici numele, decât prenumele”Cristi” şi îşi manifesta îngrijorarea de a nu pierde suma de 10.000.000 lei,( al cărei echivalent, 250 euro, trebuia să îi fie expediată de mamă din Italia) fără ca inculpatul să-i rezolve angajarea. Era de acord să plătească suma de 250 euro, urmând ca diferenţa de 4500 euro să o achite după semnarea contractului la SIE. R.G.  îl asigură că inculpatul este persoană de încredere şi în situaţia în care nu se va rezolva, chiar el îi va restitui suma.

Potrivit înregistrării de la fila 41-42, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul pentru a-i înmâna o parte din actele necesare dosarului de angajare şi conform declaraţiei părţii vătămate, întâlnirea a avut loc în Strehaia, la sfârşitul lunii aprilie 2012, ocazie cu care inculpatul i-a spus să pregătească suma de 1000 lei, sumă pe care a cheltuit-o pe sticle de Wiskey şi ţigări pentru şefii de la Bucureşti, în vederea angajării părţii vătămate. Tot atunci i-a dat numărul personal de telefon. La data de 02.05.2012 partea vătămată expediază prin sistemul de transfer OMV suma de 1000 lei inculpatului.

În data de 13.05.2012 partea vătămată a susţinut că inculpatul l-a chemat la Bucureşti, l-a aşteptat la metrou în zona Ştefan cel Mare, l-a cazat la hotelul MAI pe str. Paul Greceanu, unde i-a adus să completeze nişte formulare privind accesul la informaţii clasificate. În dimineaţa următoare s-a întâlnit cu inculpatul într-un KFC din apropierea sediului DGIPI, unde i-a prezentat un formular de contract individual de muncă, pe care i-a cerut să-şi completeze datele personale. Tot acolo a venit un bărbat mai solid, cu înălţime 1,70-1,75 m, vârsta aproximativ 40-45 de ani, cu barbă şi mustaţă, părul brunet grizonat, cu care a susţinut interviul. Partea vătămată s-a întâlnit apoi cu inculpatul la metrou la Universitate, acesta felicitându-l că a trecut interviul şi urmează să primească contractul de muncă. După acest pas, inculpatul i-a perceput suma de 2000 de euro. Împrejurarea a fost confirmată de discuţia purtată între C. şi R.G. , redată la filele 41-49 vol II, în care C. îi spune acestuia despre întâlnirea de la Bucureşti, interviu, completarea contractului de muncă, pe care urmează să-l primească. R.G.  cunoştea de la A. faptul că partea vătămată trebuie să plătească suma de 2000 euro, bani pe care partea vătămată i-a primit prin Western Union de la mamă din Italia. Suma totală pretinsă ar fi fost de 5000 euro.

Din înregistrarea de la fila 49 a rezultat că inculpatul i-a înmânat părţii vătămate o copie a contractului de muncă, în care îi atrage atenţia asupra ştampilei MAI-DIPI. Stabilesc să se întâlnească la Bucureşti, ca partea vătămată să-şi ridice legitimaţia, să semneze angajament de confidenţialitate, declaraţii de avere, etc.

Ulterior, partea vătămată a susţinut că a mers în Bucureşti, a fost cazat de inculpat tot la hotelul MAI, unde i-a înmânat suma de 8000 lei, fapt ce l-a nemulţumit pe inculpat, întrucât se înţeleseseră pentru 2000 euro. La plecare, inculpatul a venit în gară, înainte de plecarea trenului şi i-a înmânat contractul de muncă în original, fără ca partea vătămată să observe că este neştampilat. La solicitarea părţii vătămate, după o săptămână inculpatul i-a adus contractul înregistrat sub nr. 526034/14.05.2012, ştampilat şi semnat.

Prin raportul de expertiză  nr.520114/27.05.2013 întocmit în dosarul de urmărire penală s-a stabilit că scrisul de mână de la rubricile „încheiat şi înregistrat sub nr._____din____", „angajator____” cu sediul în_______" , înregistrată la Registrul Comerţului/autorităţile publice din_______", „sub nr.______", „cod fiscal____", „reprezentată legal prin______", „salariul de bază lunar este de_______" - de pe fila nr. 1 şi rubrica „angajator________" de pe fila nr. 2 ale contractului individual de muncă a fost executat de către inculpatul Avrămescu Cristian-Gabriel, iar impresiunea ştampilei de la rubrica „angajator” de la fila 2 a fost realizată cu ajutorul unei ştampile cu substanţă de culoare albastră de diferite nuanţe.

Pentru a-l menţine în continuare în eroare asupra calităţii de angajat DGIPI, inculpatul ACG i-a trasat sarcini de serviciu părţii vătămate specifice muncii de informaţii, ofiţer operativ.

În înregistrările prezentate de partea vătămată s-au constatat discuţii între părţi privind funcţia pe care a fost angajat, atribuţiile, salariul.

În data de 16.06.2012 partea vătămată primeşte primul „salariu” în contul de la BRD, 1425 lei. Observând că expeditorul este inculpatul şi nu angajatorul, partea vătămată l-a contactat pe inculpat, care a motivat că, fiind prima lună de activitate, nu a fost trecut pe statul de plată, iar salariul i l-a ridicat el din casierie. Ulterior, la solicitarea inculpatului, partea vătămată a susţinut că i-a mai înmânat acestuia, în locuinţa sa, suma de 1000 euro.

La data de 04.07.2012 partea vătămată a mai expediat inculpatului prin serviciul OMV suma de 4100 lei.

După data de 16.07.2012, inculpatul l-a chemat pe partea vătămată în Bucureşti să-şi ridice salariul din casierie, întrucât spunea că sistemul informatic al MAI a  suferit un atac cibernetic. Ca de fiecare dată, inculpatul a evitat ca partea vătămată să ajungă la sediul DGIPI, înmânându-i el suma de 560 lei, reprezentând normă de hrană, iar după câteva zile diferenţa de 2500 lei. Tot în acea împrejurare i-a mai înmânat părţii vătămate două  adeverinţe, cu conţinut fictiv,  din care rezulta  că partea vătămată este angajată la D.G.I.P.I.

La insistenţele părţii vătămate, inculpatul i-a predat şi legitimaţia de serviciu seria MFP nr. 43916, care, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză nr. 520115/15.05.2013, este contrafăcută. Cu adresa nr.49057/14.03.2013 Inspectoratul General al Poliţiei Române a comunicat inexistenţa documentului de legitimare.

Din înregistrarea de la fila 51 vol II, a rezultat că inculpatul se întâlneşte cu R.G.  şi  C.D.I.  în zona hanului Strehaia.

La data de 26.08.2012 A. a expediat prin OMV Transfer suma de 3500 lei reprezentând „salariul „ pe luna iulie 2012.

În august 2012 partea vătămată i-a spus inculpatului că doreşte să obţină un credit pentru a-şi cumpăra o maşină, având nevoie de o adeverinţă de salariat. Inculpatul îl îndrumă spre Garanti Bank suc. Severin, unde, din înregistrări, rezultă că acesta o cunoştea pe funcţionara P.G. Inculpatul s-a ocupat de procurarea adeverinţei de salariat nr. 5486/03.08.2012 ( Prin adresa DGIPI de la fila 5 vol IV nr. de înregistrare nu aparţine acestei instituţii). Cererea de credit a fost respinsă, întrucât verificându-se la angajatorul DGIPI s-a constatat că partea vătămată C. I. nu era angajat. Dovadă au fost convorbirile între partea vătămată şi inculpat, filele 65-69 vol II, în care inculpatul încearcă să-l convingă de faptul că din eroare funcţionarul de la bancă a sunat la parcul auto. Promite să discute cu G. ( P.) şi să rezolve.

Dându-şi seama că a fost înşelat, partea vătămată a luat legătura cu inculpatul şi i-a reproşat unde s-au dus banii lui, să-i considere imprumut şi să-i restituie, aşa cum a rezultat din înregistrarea de la filele 78 şi urm. O perioadă, inculpatul nu îi mai răspunde la telefon, fapt ce îl determină pe partea vătămată să meargă la locuinţa din Severin a inculpatului şi să discute cu soţia acestuia (filele 71-76). La un moment dat soţia inculpatului îi propune să îi dea banii, pe care urma să îi împrumute de la fratele ei, pentru ca partea vătămată să uite cele întâmplate.

Ulterior, inculpatul a depus în contul de la BRD al părţii vătămate la intervale scurte de timp sume de bani: 200 lei la data de 20.09.2012, 350 lei la data de 01.10.2012, 250 lei la data de 02.10.2012, 500 lei la data de 12.10.2012, 200 lei la data de 16.10.2012, 450 lei la data de 18.10.2012,  100 lei la data de 23.10.2012, 200 lei la data de 28.10.2012, 200 lei la data de 21.12.2012.  Inculpatul a încercat astfel să restituie o parte din suma primită de la partea vătămată pentru facilitarea angajării şi a-l descuraja pe acesta să formuleze plângere penală. De asemenea i-a promis angajarea pe un post la Poliţia Strehaia, aşa cum a rezultat din înregistrările telefonice( fila 141 vol IV).

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că l-a folosit pe C. D. ca şi informator, nu i-a înmânat niciun document care să-i creeze impresia că este angajat. Inculpatul are susţineri contradictorii în declaraţiile date în cursul procesului. Astfel, în declaraţia din 12.04.2013( fila 31 vol VIII) a susţinut că o dată, de două ori pe lună îi plătea părţii vătămate prin card bancar, personal în numerar sau prin OMV Transfer sume cuprinse între 500-1000 lei. Nu a primit sume de bani de la C., nici în interes personal, nici în interesul muncii. Ulterior, pus în faţa probelor directe, înscrisuri privind transferul sumelor de bani, în declaraţia de la fila 45, inculpatul a arătat că suma de 1000 lei primită prin OMV Transfer provenea de fapt de la socrul inculpatului. Nu s-a explicat de ce a fost depusă de partea vătămată. Despre sumele de 4100 lei, respectiv 1275 lei, a susţinut că de asemenea proveneau de la alte persoane, dar nu le poate preciza. Tot în această declaraţie inculpatul a afirmat că i-a restituit lui C. 3500 lei din sumele pe care i le-a dat, deşi anterior declarase că fie nu a primit sume de bani de la partea vătămată, fie îi erau trimise de alte persoane prin intermediul acestuia, caz în care nu ar fi trebuit restituite. Cu privire la convorbirile telefonice nu le-a contestat şi nu a putut dovedi netemeinicia lor. În declaraţia dată în faţa instanţei, contrar celor susţinute anterior, inculpatul a arătat că se împrumuta reciproc cu partea vătămată.

Apărarea inculpatului a fost  contrazisă cu înscrisurile şi înregistrările audio depuse la dosar de către partea vătămată. În cursul judecăţii, inculpatul a susţinut că aceste înregistrări sunt nelegale, obţinute fără încuviinţarea prealabilă a instanţei. Susţinerea este neîntemeiată, întrucât, conform art. 916 alin.2 C.pr.pen., înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

Din succesiunea faptelor a rezultat fără dubiu că inculpatul a reuşit, la intervale diferite de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii, să îl determine pe C. D.I.  să îi dea diverse sume de bani, prezentându-i documente false cu privire la angajarea în cadrul DGIPI – MAI. Inculpatul l-a menţinut în eroare, plătindu-i sume de bani, cu titlul de salariu, i-a înmânat legitimaţie de serviciu, adeverinţă pentru medic şi adeverinţă de venit pentru obţinerea unui credit bancar.

Fapta s-a săvârşit prin mijloace frauduloase, respectiv prin falsificarea unor înscrisuri oficiale (contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 526034/14.05.2012, adeverinţa de salariat nr. 5486/03.08.2012, legitimaţie de serviciu) prin contrafacerea scrierii, de natură să producă consecinţe juridice, înscrisuri pe care inculpatul le-a şi folosit, înmânându-le părţii vătămate în vederea producerii unor consecinţe juridice.

În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art.215 alin. 1,2 C.pen., art.288 al.l C.pen., art.291 C.pen., cu aplic. art.41-.42 C.pen. şi art.33 lit.a C.pen.

La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama de limitele speciale prev. de Codul penal pentru fiecare infracţiune, de împrejurările faptelor (acte repetate de inducere şi menţinere în eroare), dar şi de persoana inculpatului. Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor privind concursul real de infracţiuni.

În ce priveşte latura civilă, din ansamblul probelor administrate a rezultat că inculpatul ar fi pretins de la partea vătămată suma totală de 5000 de euro. Partea vătămată susţine că a plătit echivalentul a 4300 de euro, fără a–şi dovedi decât în parte pretenţiile. Astfel, cu înscrisuri dovedeşte plata prin serviciul Westaco Express OMV a sumelor de 1000 lei, 4100 lei, 1275 lei. Cuantumul sumelor înmânate inculpatului este incert. Partea vătămată susţine că ar mai fi vorba de 8000 lei şi 1000 euro. Partea vătămată a recuperat de la inculpat, cu titlu de „ salarii” si alte depuneri în cont după luna septembrie 2012,  suma de 10.435 lei, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată cererea în despăgubiri a părţii civile C.D.I. .

În baza art. 14 al. 3 lit. a C.p.p., a dispus anularea actelor false: contractul individual de muncă nr. 526034/14.05.2012 încheiat între C.D.I.  şi DGIPI, adeverinţa de venit nr. 5486/03.08.2012 emitent DGIPI Bucureşti, adeverinţa nr. 598644/24.07.2012 emitent DGIPI, adeverinţa nr. 534126/29.05.2012 emitent DGIPI, legitimaţia seria MPF nr. 43916 pe numele C.D.I. ,

3. La data de 04.02.2013, partea vătămată FCV a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că inculpatul ACG a indus-o în eroare cu privire la contractarea unui credit bancar.

Ca şi în celelalte cazuri, inculpatul a negat săvârşirea faptei. Astfel, în prima declaraţie dată în cauză, la data de 12.04.2013, fila 31 vol VIII, inculpatul a arătat că a fost coleg de serviciu cu F.I.C. la poliţia de frontieră din anul 2000 şi este moşul de botez al copilului acestuia şi al lui FCV. O singură dată a mers cu F.I. la Banca Transilvania pentru ca acesta să obţină un credit. Nu s-a justificat de ce l-ar fi însoţit dacă nu a fost coplătitor, girant, nu a beneficiat de vreo sumă de bani şi nici nu a intervenit la funcţionarii bancari cu care se cunoştea, astfel cum a declarat inculpatul. Ştie că soţii F. au cumpărat un teren şi au contractat două credite, unul în lei şi unul în valută.

În declaraţia dată în cursul judecăţii, inculpatul a revenit şi recunoscut că încă din anul 2005 a contractat credite pe numele soţilor F., ale căror rate le achita fie personal, fie le dădea acestora suma de bani necesară, ei depunând-o la bancă. Astfel, inculpatul a beneficiat de un credit la Bancpost, în prezent achitat, unul la BCR, achitat parţial. În anul 2007, în aceleaşi condiţii a beneficiat de un credit la Banca Transilvania suc. Dr. TR. Severin.

În anul 2010, partea vătămată a susţinut că inculpatul le-a spus că doreşte să facă o refinanţare la creditul de la Banca Transilvania, motiv pentru care a mers împreună cu F.I. la suc. Dr. TR. Severin. Banca a cerut o garanţie imobiliară, iar soţii F. nu au fost de acord să pună ipotecă pe casă. Atunci inculpatul le-a spus că va cumpăra pe numele lor un teren, pe care îl vor aduce garanţie. Cu acea ocazie, inculpatul i-a cerut lui F.I. să semneze o împuternicire în alb. După circa o săptămână, au fost trimişi de către inculpat la BNP Ilinca Marta unde au semnat actul de vânzare-cumpărare nr. 855/24.03.2010. Ulterior, F.I. a mers cu inculpatul la bancă să finalizeze formalităţile. În după-amiaza aceleiaşi zile, inculpatul a sunat-o pe F.V. să vină la bancă să ridice banii. S-a discutat in biroul directoarei PG, cunoştinţă apropiată a inculpatului. La casierie, părţii vătămate i s-a solicitat un comision de 1200 lei. După intervenţia telefonică a numitei PG, părţii vătămate i s-a eliberat suma de 20.000 lei, pe care a predat-o inculpatului în prezenţa numitei PG. După câteva săptămâni inculpatul a venit la locuinţa soţilor F.  şi le-a spus că trebuie să plătească două rate la Transilvania, una de 450 lei, alta de 500 lei lunar, inmânându-le două cartonaşe cu numărul de cont, depuse în copie la fila 171 dosar fond. În luna mai 2011 F. C. a fost chemată la bancă să semneze nişte acte, care se înnoiesc din 2 în doi ani. F.I. a fost chemat la bancă pe motiv că la un control s-au găsit nişte documente nesemnate. Până în toamna 2011 inculpatul le-a predat lunar sumele de 800 lei, respectiv 450 lei pentru achitarea creditelor. În septembrie 2012 au primit somaţii de la bancă, aflând cu această ocazie că există două credite pe numele FCV de 20.500 lei şi 38.000 lei încheiate în luna mai 2010, pentru care s-a folosit adeverinţa de venit nr. 473/21/11.05.2010 emisă de IJPF Mehedinţi. Partea vătămată a dedus că inculpatul a contractat aceste credite, folosindu-se de actul său de identitate, de relaţiile pe care le avea la bancă, întrucât ea nu a fost angajată niciodată la poliţia de frontieră.

Inculpatul a prezentat o altă variantă, respectiv că dorea să cumpere un teren în Hinova dar nu mai putea contracta credit ipotecar, întrucât mai avea unul. Contrar susţinerilor din prima declaraţie şi din concluziile pe fond, inculpatul recunoaşte că s-a înţeles cu soţii Filip să cumpere terenul pe numele lor şi să ia creditul de 16.000-18.000 de euro.  A precizat că nu ştie care din soţii Filip a ridicat banii. A negat că a primit de la F. C. suma de 20.000 lei şi că a întocmit adeverinţa de venit pe numele ei.

Instanţa a apreciat că varianta reală este cea prezentată de partea vătămată şi soţul acesteia, F.I. Constantin, din următoarele considerente:

Din adresa nr. 3866/02.09.2013 a Băncii Transilvania către F.I. Constantin( fila 77 dosar fond) a rezultat că acesta avea un credit de nevoi personale în valoare de 9660 lei, conform contractului nr. 43/06.02.2007, care înregistra restanţe, un credit pe cont curent, în valoare de 19.500 lei, conform contractului nr. 26/70/06.02.2007, de asemenea restant, precum şi creditul de nevoi personale cu garanţie imobiliară, în valoare de 18.000 euro, acordat prin contractul nr. 121/09.04.2010, care înregistra o restantă de 17.711 euro. Din adresa nr. 3779/22.08.2013 a Băncii Transilvania către FCV( fila 77 dosar fond) rezultă că aceasta este codebitor/garant ipotecar la creditul de nevoi personale cu garanţie imobiliară, acordat lui F.I. Constantin, prin contractul nr. 121/09.04.2010.

Existenţa creditelor de nevoi personale din 2007 şi a contractului nr. 121 încheiat la data de 09.04.2010, a susţinut ipoteza părţii vătămate, în sensul că inculpatul i-a indus în eroare că doreşte să facă o refinanţare.

Din extrasul de cont emis de Banca Transilvania  suc. Dr. Tr. Severin aflat la fila 168-170 dosar fond s-a observat că la data de 23.04.2010 se acordă lui F.I. Constantin un credit în valoare de 18.000 lei, nr. de cont fiind RO84 BTRL 0260 411H E296 88XX. După o stornare a tranzacţiei, suma de 17.900 lei este ridicată de A.C.G. . Se constată că afirmaţia inculpatului, în sensul că nu ştie care din soţii Filip a ridicat banii, este mincinoasă. Ridicarea sumei de către inculpat nu era posibilă fără o împuternicire dată de titularul contului, F.I. Constantin. Se confirmă astfel declaraţia martorului Filip Ion, conform căreia a semnat o împuternicire în alb.

Din chitanţele de plată aflate la filele 82-92 a rezultat că inculpatul a achitat personal suma de 115 euro din 15.06.2010 până în 22.06.2011 în contul RO84 BTRL 0260 411H E296 88XX , titular F.I. Constantin, motiv pentru care soţii Filip nu au avut cunoştinţă de existenţa acestui credit.

Inculpatul nu a justificat de ce le înmâna lunar suma de 800 lei, aceasta reprezentând  suma necesară plăţii celor două rate la contractele nr.26/1313/14.05.2010 şi  198/18.05.2010 încheiate pe numele FCV, respectiv 209 lei+556 lei lunar. Partea vătămată mergea la bancă cu cartonaşele înmânate de inculpat şi făcea plata fără să cunoască în contul căror credite de făcea depunerea. Casierul, aşa cum a susţinut chiar martora Pruiu Gina, funcţionar bancar, nu putea să dea detalii cu privire la tipul creditului sau ce reprezintă valoarea din contul respectiv, calculatorul afişându-i doar rata şi dobânda pa luna respectivă, eventual restanţele.

Pe de altă parte, observând dosarul de credit nr. 26/1313/14.05.2010, s-a constatat că creditul de 20.500 lei a fost acordat doar pe baza copiei cărţii de identitate a părţii vătămate şi a referatului întocmit de consilierul bancar. La dosar nu există adeverinţa de venit a clientului, minuta de aprobare a creditului. referatul cuprinde menţiuni nereale, privind profesia clientului( economist/contabil la IJPF Mehedinţi), vechimea la locul de muncă, număr copii în întreţinere. Dosarul nu cuprinde nici scadenţarul ratelor semnat de către client. Aşa cum a declarat martora Pruiu Gina, dosarul a fost întocmit într-o altă agenţie a băncii Transilvania, dar trebuia aprobat de sucursală. În baza actelor din acest dosar, creditul nu putea fi aprobat. Cu toate acestea, la data de 18.05.2010 ora 11,52 partea vătămată ridică din casieria Suc. Dr. TR. Severin suma de 20.000 lei, deşi normal suma trebuia ridicată de la agenţia unde s-a depus cererea de credit. Nu poate fi reţinută afirmaţia martorei Pruiu Gina, în sensul că se mai apela la această variantă când agenţia nu deţinea cash suma necesară, întrucât 20.000 lei nu este o sumă foarte mare.

Din contractul de credit nr. 198/18.05.2010, a rezultat că creditul de 38.000 lei a fost acordat în baza adeverinţei de venit nr. 473/21/11.05.2010 emisă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră  Mehedinţi pe numele părţii vătămate FCV. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că adeverinţa are conţinut fictiv, deoarece susnumita nu a fost niciodată angajată a acestei unităţi, aşa cum rezultă din adresa Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara nr. CR 2008344/04.03.2013. De altfel, adeverinţa respectivă are aplicate în copie xerox ştampila şi semnăturile reprezentanţilor angajatorului, nu are completată rubrica venituri, nefiind de natură să ducă la admiterea cererii de credit. Expertiza grafică efectuată în cauză a concluzionat că adeverinţa nu cuprinde semne grafice efectuate de inculpat. În dosarul de credit, cererea de credit, acordul de consultare a bazei de date a Centralei riscurilor bancare, de prelucrare a datelor, declaraţia privind existenţa altor credite sunt semnate în alb de partea vătămată. Referatul de asemenea cuprinde date nereale privind locul de muncă, vechimea, starea civilă, fiind semnat de directorul adjunct retail Pruiu Gina, directorul operaţiuni Popescu Mihaela şi consilierul Rus Camelia Adriana. Tot aceste trei persoane au semnat minuta prin care se aprobă acordarea creditului, fără îndeplinirea condiţiilor bancare. În aceeaşi dată, 18.05.2010, ora 15,32, partea vătămată a ridicat din casieria sucursalei Dr. TR. Severin suma de 38.000 lei.

Observând contractul de credit nr. 198/18.05.2010, se constată că clientul datora anticipat suma de 950 lei, comision de acordare şi 190 lei, comision de risc, în total suma de 1140 lei, fără a exista la dosar dovada plăţii acestor sume. Partea vătămată a invocat faptul că la ridicarea sumei de 20.000 lei i s-a solicitat iniţial un comision de 1200 lei, iar după intervenţia telefonică a funcţionarei Pruiu Gina, s-a renunţat la comision. Instanţa reţine că ar fi fost vorba de suma de 1140 lei, comision datorat conform contractului nr. 198/18.05.2010.

 Toate acestea au confirmat susţinerile părţii vătămate că nu a avut cunoştinţă de cele două credite, ea considerând că suma de 20.000 lei reprezintă refinanţare la creditul din 2007, pe numele soţului, la care era garant ipotecar.

Expertiza grafică efectuată în cauză a confirmat că semnăturile clientului din cele două contracte de credit şi contractul de garanţie reală mobiliară au fost executate de FCV. Acest lucru a fost posibil în luna mai 2011 când F. C. declară că a fost chemată la bancă să semneze nişte acte, care se înnoiesc din 2 în 2 ani.

Inculpatul a indus în eroare partea vătămată cu ajutorul funcţionarei bancare Pruiu Gina, cu care se află în relaţii foarte apropiate. Martora a fost cercetată în dos. penal nr. 9337/101/2012 pentru infracţiuni de înşelăciune, în calitate de funcţionar bancar, prin acordarea de credite în baza unor documente false, în complicitate cu alte persoane. Deşi martora a negat relaţia de prietenie cu inculpatul, din actele dosarului a rezultat că după ce aceasta s-a mutat cu serviciul la Garanti Bank, inculpatul şi-a deschis cont la această bancă, l-a trimis şi pe Cojocaru Dorin să ia credit de la Garanti, i-a promis ajutorul pentru repunerea în funcţie după ce a fost suspendată.

Motivul pentru care inculpatul a procedat astfel a fost că avea datorii la bănci. Pe lângă cele contractate pe numele părţii vătămate, din înscrisurile ridicate de la locuinţa inculpatului, chitanţe de plată rate, rezultă că în data de 04.03.2010 a contractat un credit de 57.600 euro pe numele său, de asemenea mai avea un credit pe numele soţiei, la care achitau şi 20.000 lei lunar, în condiţiile în care venitul mediu al inculpatului, conform adeverinţei de venit, era de 4000 lei.  În plus, din convorbirea telefonică cu o doamnă-probabil Filip Claudia( fila 53 vol VIII) a rezultat că inculpatul este ingrijorat de faptul că a împrumutat bani de la cămătari. De asemenea, inculpatul şi-a ridicat o casă de vacanţă în Hinova, fiind acţionat în judecată de constructor pentru plata sumei de 63.948 lei, reprezentând jumătate din cost.

O altă dovadă a fost aceea că, după ce a fost sunat de către partea vătămată, care i-a reproşat contractarea celor două credite pe numele său, începând cu data de 20.06.2012 până în data de 07.03.2013, inculpatul a depus în contul de alocaţie al fiicei părţii vătămate de la BRD, sume cuprinse între 20 lei şi 500 lei, chiar de mai multe ori pe lună. Inculpatul a susţinut că reprezentau cadou pentru copil şi ajutor pentru părinţi, întrucât aveau o situaţie materială grea, F.I. fiind disponibilizat de la locul de muncă. Apărarea nu a fost reţinută, dat fiind că inculpatul avea la momentul respectiv o mulţime de datorii, fiind somat la rândul său pentru neplata datoriilor la BRD şi Transilvania. Aceste sume au fost expediate pentru plata parţială a ratelor restante la creditele contractate pe numele părţii vătămate, pentru a o determina să nu formuleze plângerea.

 În drept, fapta inculpatului de a induce şi menţine în eroare partea vătămată FCV prin folosirea unor mijloace frauduloase (mijlocul fraudulos nu trebuie să constituie neapărat prin el însuşi o infracţiune), cu scopul de a obţine pentru sine un folos material injust - credit bancar şi căreia i-a pricinuit o pagubă prin suportarea creditului bancar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art.215 alin. 1,2 C.pen.

Pentru fapta săvârşită, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii, individualizată, conform criteriilor prev. de art. 72 C.p.

Întrucât din probe nu a rezultat că inculpatul ar fi autorul falsificării adeverinţei de venit nr. 473/21/11.05.2010 emisă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră  Mehedinţi şi nici că ar fi folosit-o ştiind că este falsă, instanţa a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pc. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.p.p. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p. în dauna părţii vătămate F.C.

Instanţa a respins cererea reprezentantului parchetului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, întrucât nu s-a identificat autorul falsului şi implicit nu se poate reţine intenţia directă a inculpatului de a determina o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. 

În ce priveşte latura civilă, partea vătămată F. C. s-a constituit parte civilă cu sumele de bani restante, conform contractelor de credit şi daune morale.

Potrivit art. 14 al. 3 C.p.p., repararea pagubei prin plata unei despăgubiri băneşti are caracter subsidiar reparării în natură, respectiv dacă repararea în natură nu este cu putinţă. Repararea în natură se realizează prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare.

În speţă, este posibilă repararea pagubei în natură prin desfiinţarea înscrisului. Astfel, a rezultat din probe că partea vătămată nu a consimţit la încheierea contractelor de credit, pe care le-a semnat din eroare.

Conform art. 953 Cod civil de la 1864, în vigoare la data încheierii contractelor, consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare. Potrivit art. 954, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.  în conformitate cu art. 961, convenţia făcută prin eroare dă loc numai acţiunii de nulitate.

Fiind îndeplinite condiţiile legale invocate mai sus, instanţa a desfiinţat contractele nr. 26/1313/14.05.2010 şi 198/18.05.2010 încheiate între FCV şi Banca Transilvania suc. Dr. TR. Severin.

Eventualul prejudiciu moral cauzat de inculpat este incert atât în ce priveşte existenţa, cât şi posibilitatea de evaluare, motiv pentru care cererea părţii civile F. C. pentru acordare daune morale a fost respinsă.

Ca urmare prejudiciul, constând în ratele, dobânzile şi sumele restante celor două credite, ar rămâne în patrimoniul părţii vătămate  Banca Transilvania suc. Dr. TR. Severin, care s-a constituit parte civilă în cauză pentru despăgubiri. În baza art. 14 lit.b C.p.p.rap. la art. 998 Cod civil, instanţa a obligat inculpatul A.C.G.  la 72.748,52 lei către partea civilă Banca Transilvania suc. Dr. TR. Severin.

4. Din exploatarea autorizaţiei de interceptări nr.3 din 19.03.2013, emisă de Judecătoria Strehaia, a rezultat că în perioada 02.04. -05.04.20913, inculpatul A.C.G. , de la postul telefonic cu numărul .., a purtat discuţii cu mama sa, A.E. (cunoscută V.) la postul telefonic .., în legătură cu mutarea în interesul serviciului a unui agent de poliţie de la Postul de poliţie Balta la Poliţia municipiului Dr.Tr.Severin.

A fost identificat agentul de poliţie CLM. Din declaraţiile acestuia, a rezultat că este agent de politie in cadrul postului B., jud. Mehedinti. In anul 2009, si-a achizitionat locuinta in Drobeta Turnu Severin si a formulat mai multe cereri de transfer, fara succes. Mama inculpatului îi cunoaşte pe părinţii agentului de poliţie de câţiva ani, iar aceştia i-au solicitat sprijinul pentru transferul fiului lor de la Postul de poliţie B.  la Poliţia municipiului Dr.Tr.Severin.

Din inregistrarile convorbirilor telefonice purtate intre inculpat si mama sa, in data de 02.04.2013 ora 18, aceasta i-a expus problema partii vatamate, iar inculpatul a afirmat ca il poate ajuta.

În data de 05.04.2013, ora 10.39 inculpatul a transmis pe faxul Primăriei Balta raportul de transfer cu menţiunea aprobat, având aplicată ştampila IGPR, nume chestor şef de poliţie Tobă Petre şi semnat indescifrabil. Conform declaraţiei părţii vătămate, Avrămescu l-a sunat şi i-a  spus  să nu depună raportul la IPJ  Mehedinţi După câteva  minute, la ora 11.03,  o sună pe mamă să-i comunice  expedierea  raportului.

La ora 14.15, A.V. îl sună pe inculpat să îi  confirme  că au venit oamenii de la ţară şi pleacă direct la Severin.

Conform declaraţiei martorului C.V., s-a deplasat la banca Garanti din Severin pentru a depune suma  de 250 euro, în  contul  inculpatului. Susţinerea  martorului, în sensul că suma i-ar fi fost înmânată de părinţii inculpatului a fost contrazisă de desfăşurarea evenimentelor descrise mai sus, aşa cum au rezultat din  convorbirile telefonice. La fel de nesinceră este şi  menţiunea privind  deplasarea întâmplătoare în satul P.şi întâlnirea  cu AV din data de 05.04.2013, convorbirile telefonice dovedind deplasarea şi scopul premeditat al acesteia.

Întrucât  inculpatul  nu avea  cont în euro, martorul a luat  legătura cu A. V. Ca urmare, la ora 15.21, A. V.  l-a sunat pe inculpat, care  o sfătuieşte să-i  transmită să  schimbe banii în lei. C. V. depune în contul  inculpatului de la Garanty Bank suma de 1200 lei.

La ora 15.42, inculpatul i-a confirmat mamei realizarea  tranzacţiei, iar aceasta  a afirmat ,, omul îl sucii cum vru ca să lase aici.Veniră oamenii aici să lase.”

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei. În prima  declaraţie dată în cursul urmăririi penale a susţinut că este prima dată când  îi aude numele lui  CL . Ulterior, afirmă că e posibil să fi discutat la telefon în martie –aprilie 2013. Iniţial  a susţinut că nu îi cunoaşte părinţii şi nu a discutat niciodată cu ei , după care a revenit şi arătat că a fost sunat  de tatăl lui Cotolan  care urma  să îi trimită suma de 1200 lei, necesară pentru  achitarea ratei de leasing la contractul  tatălui său. Despre raportul  de transfer, nu are cunoştinţă, nu l-a văzut.

 S-a observat în toate cazurile că inculpatul  începe prin a nega total fapta ce îi este  imputată, apoi pe măsură ce este pus în faţa  unor probe, îşi construieşte altă apărare.

Din probele prezentate mai sus, s-a reţinut că inculpatul l-a indus în eroare pe partea vătămată CLM, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (respectiv i-a creat convingerea falsă că i s-a aprobat transferul de la Postul de poliţie B. la Poliţia Mun. Dr. TR. SEverin), obţinând un folos material injust (suma de 1200 lei),  pricinuind o pagubă părţii vătămate(prin diminuarea patrimoniului cu aceeaşi sumă). Fapta s-a săvârşit prin mijloace frauduloase, respectiv prin falsificarea unui înscris sub semnătură privată(raport de transfer) prin contrafacerea subscrierii, înscris pe care inculpatul l-a încredinţat părţii vătămate în vederea producerii unei consecinţe juridice.

 În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art.215 alin. 1,2 C.pen., art.290 C.pen., cu aplic, art.33 lit.a C.pen.

5. În ce priveşte fapta de înşelăciune săvârşită în dauna părţii vătămate P.D. instanţa a reţinut următoarele:

In luna iunie 2012 partea vătămată a fost contactat de către inculpat, fost coleg de şcoală, care i-a cerut cu titlu de împrumut suma de 3.000 roni, motivând că îi este necesară pentru acoperirea unor cheltuieli generate de închirierea unei locuinţe din Bucureşti. Părţile nu au întocmit un înscris constatator. Nu există probe certe privind scadenţa împrumutului: partea vătămată susţine că termenul de restituire a fost după 7 zile, în timp ce inculpatul a arătat că nu au stabilit un termen, urmând ca partea vătămată să-i solicite suma când va avea nevoie.

Cert este că în lunile septembrie-octombrie 2012 partea vătămată i-a solicitat în mod repetat inculpatului restituirea sumei împrumutate, aşa cum reiese din apelurile şi mesajele  telefonice redate la filele 4-6 vol 6, confirmate la percheziţia informatică efectuată de Institutul pentru Tehnologii Avansate Bucureşti, conform procesului verbal de la filele 10-12. Inculpatul a invocat diferite motive (plecat din ţară, şedinţe, spitalizare, probleme de serviciu) pentru a amâna întâlnirea cu partea vătămată.

La data de 07.04.2013 părţile s-au întâlnit, partea vătămată somându-l pe inculpat că va depune un memoriu împotriva sa la DGIPI unde ştia că este angajat. Partea vătămată a susţinut că au stabilit să se vadă pe data de 17.04.2013 ca inculpatul să-i restituie suma de 3000 lei. Susţinerile părţii vătămate au fost contrazise de biletul pe care inculpatul i l-a înmânat şi pe care a scris data de 17.05.2013 orele 12-14 (raportul de expertiză criminalistică nr.520114/27.04.2013 a concluzionat că grupurile cifrice „17.05.2013" şi „1200-1400" au fost executate de către inculpatul A.C.G. ). Tototdată i-a înmânat un card bancar Bancpost nr.4797390000323778 şi i-a dictat  codul PIN pe care partea vătămată l-a notat pe acelaşi bilet. Inculpatul i-a adus la cunoştinţă că în acel moment nu sunt bani în cont, dar după data de 15.04.2013, va fi alimentat din salariu. Chiar partea vătămată recunoaşte că a primit cardul ca şi garanţie, dar nu intenţiona să-l folosească.

La data de 13.04.2013 inculpatul a fost arestat, fiind în imposibilitate fortuită de a se întâlni cu partea vătămată conform înţelegerii şi a-i restitui suma.

Instanţa a reţinut că nu este vorba de nicio acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate, ci de neexecutarea obligaţiei contractuale izvorâte din contractul de împrumut, litigiul fiind de natură civilă.

6. Din exploatarea parţială a rezultatelor percheziţiilor informatice, în două din cele cinci sisteme de calcul, au fost identificate înscrisuri (rapoarte de mutare) în format electronic ce aveau ca titulari pe GJI şi MIM . Au fost identificate şi audiate cele două persoane, rezultând următoarele :

În luna martie 2013, MIM, ofiţer în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mehedinţi, cunoscându-1 pe inculpatul A.C.G.  ca ofiţer cu funcţie de conducere în cadrul SIPI Mehedinţi, ulterior avansat la DIPPI Bucureşti, 1-a contactat şi l-a consultat cu privire la intenţia de a se muta în cadrul altei structuri de poliţie.

Inculpatul ACG i-a propus să se transfere în cadrul SIPI Mehedinţi.

Concomitent cu aceste discuţii, inculpatul i-a solicitat împrumut suma de 200 de euro pentru a plăti chiria în avans. Partea vătămată i-a spus că încearcă să facă rost de bani, fără a reuşi.

Discuţiile în legătură cu transferul au continuat, sens în care s-au întâlnit în loc. Tâmna, i-a dictat raportul de mutare, pe care ulterior partea vătămată l-a redactat la calculator şi i l-a expediat pe mail inculpatului, pe adresa menţionată de acesta. La solicitarea inculpatului, partea vătămată a modificat câteva cuvinte(denumirea unităţii din „Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă"  în „Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă", s-a şters rubrica data, calitatea şi numele solicitantului). Inculpatul urma să prezinte raportul directorului său spre aprobare. Acţiunea nu s-a finalizat întrucât inculpatul a fost arestat.

Pentru existenţa infracţiunii de tentativă la înselăciune, inculpatul trebuie să exercite acte materiale ce intră în continutul infracţiunii de înşelăciune, respectiv să prezinte părţii vătămate ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, doar că nu se produce rezultatul, paguba în dauna persoanei vătămate. În speţă, nici partea vătămată nu pretinde că inculpatul i-ar fi promis aprobarea mutării şi nici că a pretins pentru aceasta o sumă de bani. Nu se poate reţine că suma de 200 de euro, pe care inculpatul a solicitat-o cu titlu de împrumut, inculpatul ar fi urmărit să o dobândească prin fapta de înşelăciune, atât timp cât, deşi partea vătămată nu i-a predat-o, a continuat să-i dea relaţii pentru întocmirea raportului.

De asemenea, pentru existenţa infracţiunii de tentativă la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul trebuie să exercite acte materiale ce intră în continutul infracţiunii de fals, respectiv să falsifice un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dar acţiunea de folosire în vederea producerii de consecinţe juridice să fie întreruptă. În speţă, inculpatul nu a întocmit personal cele două rapoarte, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, că ar fi fost create în calculatorul inculpatului. Partea vătămată a întocmit rapoartele şi le-a trimis pe mail inculpatului, dovadă fiind şi imaginile cu proprietăţile documentelor aflate la fila 41 vol 6, din care se constată că data şi ora creării documentului este identică cu cea a accesării. Inculpatul nu a modificat niciuna din datele raportului.

Deşi s-a dovedit vinovăţia inculpatului în cazul CL , nu s-a reţiut prin analogie că inculpatul urmărea, prin acelaşi mod de operare, să înşele pe partea vătămată M. I.M.

La începutul anului 2012, numitul G.J.I., subofiţer în cadrul I.S.U. „Drobeta" Mehedinţi, 1-a cunoscut prin intermediul lui Bumbea Ion (soţul actual al mamei sale), pe inculpatul A.C.G. B. I. a avut iniţiativa de a-i propune inculpatului să-l ajute pe partea vătămată în realizarea unui transfer la SCCO  în cadrul IPJ Mehedinţi. S-au întâlnit la locuinţa inculpatului din DR. TR. Severin, acesta prezentându-i un raport, ce conţinea numele şi calitatea persoanelor abilitate să aprobe mutarea. Aşa cum s-a observat din înscrisul intitulat „ Raport” aflat la fila 39 vol VI, raportul nu a fost semnat de către partea vătămată. În luna martie 2013, inculpatul ACG l-a vizitat pe GJI în timp ce se afla la un curs de perfecţionare în carieră, în localitatea Ciolpani, lângă municipiul Bucureşti, ocazie cu care inculpatul i-a comunicat că nu trebuie să facă alte demersuri, ci trebuie doar să aştepte dispoziţia de mutare.

Nici în acest caz nu au existat probe că inculpatul a falsificat înscrisul sub semnătură privată şi că ar fi urmărit obţinerea unui folos injust prin acţiunea desfăşurată.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat părţilor civile şi a cheltuielilor judiciare, instanţa a menţinut sechestrul asigurător dispus de Parchetul Strehaia asupra bunurilor imobile deţinute de inculpat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia şi inculpatul A.C.G. , criticând-o pentru nelegalitate şi ntemeinicie.

În motivarea apelului, Parchetul a susţinut că hotărârea a fost pronunţată de judecătorie, instanţă necompetentă material, întrucât în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la pct. 2, 4 şi 6 din rechizitoriu, din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 Cod penal,  cărei judecare este dată de lege în competenţa de primă instanţă a Tribunalului.

A susţinut de a semena că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii adoptând o soluţie de achitare pentru infracţiunile prev. de art. 288 alin. 1 şi art. 291 CPA în dauna părţii vătămate FCV.

Totodată a susţinut că în cauză s-au aplicat pedepse greşit individualizate, impunându-se adăugarea unui spor de concurs de până la 5 ani, iar în raport de gravitatea faptelor se impunea şi aplicarea pedespei complementare restrictive de drepturi.

La rândul său, inculpatul a criticiat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de înşelăciune în forma continuată prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 CPA cu aplic. art. 41 alin. 2 CPA, susţinând că probatoriul administrat nu demonstrează fără dubiu vinovăţia inculpatului, starea de fapt descrisă de părţile vătămate prezentând ambiguităţi care nasc îndoiala asupra sincerităţii celor relatate, astfel că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt greşită, întrucât inculpatul nu este autorul faptelor reţinute în sarcina sa.

În subsidiar, a arătat că în mod greşit nu s-au  reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74, art. 76 Cod penal, chiar dacă acesta nu a recunoscut acuzaţiile aduse, la aplicarea pedepselor trebuia avută în vedere conduita bună anterioară a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunilor, care a deţinut funcţia de comisar şef în cadrul DGIPI Bucureşti, iar în prezent este comisar sef de poliţie în cadrul Inspectoratului General Bucureşti, funcţii de cemonstrează o carieră deosebită cu rezultate notabile în serviciul interesului public.

Apelurile declarate de Parchet şi inculpatul A.C.G.  sunt fondate.

Potrivit art. 421 pct. 2  lit. b  Cod procedură penală, hotărârile penale sunt supuse desfiinţării cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, atunci când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

În cauză inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, reţinându-se în sarcina sa, printre altele, mai multe infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 Cod penal, din care două în forma tentată, descrise la pct. 1-6 din rechizitoriu.

Astfel, la pct. 2 din rechizitoriu, descriindu-se faptele comise de inculpat în dauna părţii vătămate C.D.I. , s-a reţinut că în cursul lunii martie 2012 , inculpatul i-a propus acestuia ca în schimbul unor sume de bani să-i faciliteze angajarea în cadrul DGIPI  în funcţia de ofiţer operativ, victima fiind indusă în eroare dat fiind gradul profesional deţinut de inculpat – comisar şef în cadrul aparatului central.

De asemenea, la pct. 4 din rechizitoriu, s-a reţinut că inculpatul a pretins şi primit  suma de 1200 lei (echivalentul a 250 Euro) de la partea vătămată C.L.M. pentru a-l ajuta în legătură cu transferul în interesul serviciului de la Postul de Poliţie Balta la Poliţia Mun. Drobeta Turnu Severin. Similar, s-a reţinut la ultimul punct din rechizitoriu, că în luna martie 2013, inculpatul A.C.G. , sesizând interesul părţii vătămate M.I.M. în legătură cu mutarea  de la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mehedinţi la  o altă structură e poliţie (SIPI Mehedinţi), l-a îndrumat cum să întocmească raportul de mutare, iar sub pretextul aprobării raportului, a pretins de la acesta suma de 200 euro.

Faptele inculpatului, în calitate de comisar şef DGIPI de a pretinde de la părţile vătămate C.D.I. , C.L.M. şi M.I.M. diferite sume de bani, lăsând să se creadă că în virtutea funcţiei deţinute are influenţă asupra persoanelor abilitate să decidă angajarea în structurile DGIPI sau după caz, în transferul la alte structuri de poliţie, promisiuni care nu au fost îndeplinite ulterior, se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă şi nu celei de înşelăciune aşa cum eronat s-a concluzionat prin actul de sesizare.

Potrivit art. 257 alin. 1 CPA (art. 291 alin. 1 NCP)  constituie infracţiunea de trafic de influenţă fapta de a primi, pretinde bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În consecinţă, există infracţiunea de trafic de influenţă ori de câte ori făptuitorul are o influenţă reală asupra unui funcţionar sau când lasă să se creadă că are o astfel de influenţă, deşi influenţa nu există în realitate, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că a intervenit sau nu pe lângă respectivul funcţionar, în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, sau că nu a fost indicată în concret persoana asupra căreia va fi exercitată influenţa, câtă vreme a fost precizat neechivoc actul a cărui indeplinire sau neîndeplinire o vizează.

Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate asupra unui funcţionar, sau pretinderea sau primirea de bani urmată de neexercitarea ulterioară a influenţei pentru îndeplinirea actului, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, realizează elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, aceasta având un alt obiect juridic (relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu) faţă de infracţiunea de înşelăciune (relaţiile sociale referitoare la patrimoniu), această infracţiune existând independent de producerea unei pagube materiale, aşa cum este în cazul infracţiunii de înşelăciune (art. 215 CPA sau art. 244 NCP).

În concluzie, se constată că faptelor mai sus descrise le-a fost dată prin rechizitoriu o greşită încadrare juridică, fapt ce a avut drept consecinţă sesizarea unei instanţe necompetente material, competenţa judecării în primă instanţă a infracţiunii de trafic de influenţă, independent de încadrarea acesteia în disp. art. 257 CPA sau  art. 291 NCP, aparţinând Tribunalului şi nu Judecătoriei, aşa cum prevăd disp. art. 36 alin. 1 lit.a Cod procedură penală.

De asemenea, soluţionând acţunea penală pentru fapte de competenţa instanţei superioare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută, aşa cum stabilesc disp.art. 281 alin. 1 Cod procedură penală care prevăd că determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În raport de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. b teza II-a Cod procedură penală, apelurile declarate în cauză de Parchet şi de inculpat vor fi admise, cu consecinţa desfinţării în totalitate a sentinţei penale atacate şi a a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa competentă material, respectiv Tribunalul Mehedinţi.

În rejudecare instanţa de fond stabilită ca fiind competentă material va proceda la analizarea incidenţei legii penale mai favorabile inculpatului prin prisma limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile concurente ce fac obiectul judecăţii şi a celorlalte instituţii de drept penal incidente (infracţiunea continuată, concursul de infracţiuni) şi va proceda la încadrarea juridică a faptelor de trafic de influenţă descrise la pct. 2,4 şi 6 din rechizitoriu potrivit dispoziţiilor art. 257 CPA sau după caz, art.291 NCP  şi va soluţiona cauza sub toate aspectele ţinând cont şi de restul criticilor formulate în apel, a căror analiză este de prisos la acest moment procesual.

Domenii speta

Spete similare