Aplicarea greşită a art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă de către instanţa de apel. Soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului. Casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Potrivit art. 297 Cod procedură civilă, în apel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond este o soluţie de excepţie care este condiţionată de solicitarea sa expresă formulată de către cel puţin una din părţile din proces.

Decizia civilă nr. 102 din 03.03.2014 a Curţii de Apel Galaţi

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Focşani sub nr. 15297/231/2011, reclamanta SC  M.L. SRL a chemat în judecată pârâtul B.N., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 lei, reprezentând pretenţii rezultate în urma neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de pârât la data de 29.09.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1929 din 19.12.2012 a Judecătoriei Focşani acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 26.09.2006, între pârât şi reclamantă s-a încheiat contractul de comodat, autentificat sub nr.  …/26.09.2006 la BNP T.R.

Obiectul contractului l-a constituit folosinţa a două camere situate spre stradă (est) din imobilul situat în Municipiul F., str. L., nr. … compus, din 3 camere şi anexe. Contractul s-a încheiat fără chirie, cu scopul de a fi folosit în îndeplinirea obiectului de activitate al reclamantei, respectiv comerţ cu amănuntul  în magazine nespecializate, vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, cod 5211.

Potrivit art. 3 din Contract,  societatea comodatară avea obligaţia să îngrijească şi să conserve spaţiul, să suporte cheltuielile privind întreţinerea, apa, electricitatea, să folosească spaţiul conform destinaţiei stipulate în act, să predea spaţiul în bună stare cu excepţia uzurii normale la dat expirării termenului contractului, să răspundă dacă spaţiul se deteriorează din vina sa şi să suporte cheltuielile cu reparaţia sau cu recondiţionarea, să nu subînchirieze spaţiul fără consimţământul proprietarilor. Obligaţiile comodantului au fost stabilite în sensul ca acesta să pună la dispoziţia comodatarei spaţiul ce face obiectul contractului, să-l predea pe bază de proces-verbal de predare primire, să răspundă de repararea daunelor cauzate de viciile ascunse ale spaţiului. Termenul contractului a fost stabilit pe o perioadă de 3 ani, începând cu 26.09.2006 şi până la  26.09.2009, prelungirea făcându-se cu acordul ambelor părţi.

Din probele administrate în cauză cu acte şi martori, instanţa a reţinut că reclamanta a efectuat amenajări în vederea desfăşurării activităţii înscrise în obiectul de activitate al societăţii, însă, aceste amenajări nu s-au limitat numai la spaţiul închiriat, ci au fost extinse şi în celelalte camere ale imobilului care nu au făcut obiectul contractului.

Martorii au arătat  că s-au efectuat reparaţii la instalaţiile de energie electrică, apă şi canalizare, s-au tencuit pereţii şi s-a înlocuit acoperişul, s-a amenajat bucătăria, magazia şi o baie în interior. De asemenea, au arătat că au fost turnate şape de ciment în interior şi exterior şi s-a realizat o împrejmuire.

Depoziţiile martorilor au fost reţinute doar parţial întrucât, din raportul de expertiză întocmit în cauză,  a rezultat că gardul a fost redecorat, valoarea lucrării fiind  zero, iar cu privire la şapele de ciment exterioare s-a reţinut numai  2,10 m.c., şapă din beton turnată pe loc cu  rosturi din plăci de gresie, iar treptele din beton au fost placate cu gresie. Din cuprinsul raportului de expertiză, instanţa a mai reţinut că  în interiorul imobilului s-a amenajat şi un bar care a fost echipat cu spălător şi instalaţie sanitară, apă şi canalizare, dotare care a determinat  refacerea  băii de serviciu şi a WC-ului de serviciu pentru clienţi în încăperile existente, baie şi cămară. De asemenea, reclamanta a amenajat magazia în Camera 4 şi un vestiar în bucătăria existentă numerotată cu 6.

Examinând schiţa imobilului, instanţa a constatat că  amenajarea imobilului s-a făcut  depăşind obiectul contractului care a fost încheiat numai pentru camerele 1, 2 şi 3  şi, de asemenea, a fost modificat scopul specificat în contractul de închiriere, în sensul că, deşi în contractul de închiriere  nr. …/2006 s-a stabilit desfăşurarea unor activităţi  de  comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, reclamanta a amenajat imobilul  şi pentru desfăşurarea unor activităţi de bar, obiect de activitate nespecificat în contract.

La data întocmirii raportului de expertiză, îmbunătăţirile efectuate la imobil  nu mai existau, situaţie dovedită şi de  planşele fotografice depuse la dosarul cauzei care prezintă un imobil deteriorat fără stolerie, cu tavanele sparte şi pereţii murdari.

Având în vedere că,  potrivit contractului încheiat între părţi, exploatarea imobilului de către comodant se limita numai la cheltuielile curente legate de întreţinere, iar societatea reclamantă se obliga ca la expirarea  contractului de comodat,  să predea spaţiul  în bună stare,  cu excepţia uzurii normale, şi să suporte cheltuielile cu reparaţii sau recondiţionare în cazul deteriorării lui, instanţa a respins pretenţiile reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate de îmbunătăţirea imobilului, ca neîntemeiate. 

Reclamanta a solicitat  şi obligarea pârâtului  la suportarea  contravalorii profitului nerealizat, în perioada  de valabilitate a contractului de comodat, având în vedere că,  din  culpa pârâtului, nu a putut desfăşura activitatea.

Cu privire la acest capăt de cerere, instanţa a reţinut că  relaţiile dintre părţi au fost amiabile, iar pârâtul nu a împiedicat reclamanta să desfăşoare activitatea, acesta având domiciliul în Germania, conform corespondenţei depuse la dosarul cauzei.

Pe parcursul derulării contractului de comodat, relaţiile dintre părţi au devenit tensionate, pârâtul punând în vedere reclamantei  să refacă  imobilul şi să-l predea în starea iniţială.

De asemenea, instanţa a reţinut că reclamanta nu a avut activitate în perioada în care contractul de comodat a fost în derulare, astfel încât cererea sa privind obligarea pârâtului la plata profitului nerealizat în perioada 2006 - 2009 prin comparaţie cu o firmă cu acelaşi obiect de activitate, dar care a avut profit  a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

Aşa cum rezultă din raportul întocmit  de C.I.I. B.N., starea de insolvenţă a societăţii a fost generată de lipsa de activitate, conform documentelor existente la DGFP Vrancea. Ca urmare, lipsa de activitate a reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a profitului, nu poate fi imputată pârâtului  cu atât mai mult  cu cât contractul  încheiat între părţi a fost cu titlu gratuit.

Împotriva sentinţei civile nr. 1929 din 19.12.2012 a Judecătoriei Focşani a declarat apel reclamanta criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, apelanta a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea apelată nu este motivată în drept, fiind imposibil de exercitat controlul judiciar de către Tribunalul Vrancea. Astfel, a arătat că hotărârea apelată nu conţine argumentele care au justificat adoptarea soluţiei, ci doar prezentarea situaţiei de fapt, criticile pârâtului pe care instanţa de judecată şi le-a însuşit fără nici un temei, fără ca judecătorul să-şi motiveze în drept hotărârea. Acest aspect echivalează, în opinia apelantei, cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitatea de a-şi exercita controlul judiciar.

În al doilea rând s-a invocat faptul că situaţia de fapt a fost reţinută în mod greşit de instanţa de fond. În acest sens, apelanta reclamantă a arătat că, deşi pârâtul recunoaşte toate lucrările în mod punctual evidenţiate în observaţiile la raportul de expertiză efectuat de expert S.V. din data de 05.12.2012, în mod inexplicabil, instanţa consideră că amenajările nu s-ar fi limitat doar la spaţiul prevăzut în contract, amenajând în plus şi magazia în camera 4 şi vestiar.

Reclamanta consideră că instanţa avea posibilitatea de admitere a acţiunii câtă vreme a reţinut ca fiind realizate aceste îmbunătăţiri, existând, totodată, acordul pârâtului cu privire la lucrările executate în baza contractului, dar şi cu privire la cele ce au exces acestui contract

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la suportarea profitului nerealizat, apelanta reclamantă a apreciat că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că societatea nu ar fi avut cum să obţină profit, îmbrăţişând apărările pârâtului potrivit cărora recurenta avea, poate, un management deficitar. A susţinut că există raport de cauzalitate între fapta culpabilă a intimatului şi lipsa de activitate a apelantului, că instanţa a înlăturat nemotivat această susţinere, limitându-se, doar la susţinerea că lipsa de activitate a reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a profitului nu poate fi imputată pârâtului.

Un alt motiv de apel a fost acela că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1270 şi 1531 Cod civil.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului, motivat de faptul că nu au fost respectate disp. art. 720 ind.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 109 alin.2 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, intimatul a apreciat că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

Prin decizia civilă nr. 1 din 04.06.2013 a Tribunalului Vrancea, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost anulată sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că judecătorul fondului nu a avut în vedere toate circumstanţele cauzei, că hotărârea nu este motivată corespunzător, fiind, astfel, încălcate dispoziţiile art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă.

În consecinţă, a apreciat că, în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 297 Cod procedură civilă astfel că, Tribunalul a anulat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond cu îndrumarea de a se pune în discuţia părţilor administrarea de probe din care să rezulte intenţia reală a părţilor în legătură cu spaţiul închiriat, îmbunătăţirile aduse, acordul sau lipsa acordului cu privire la aceste îmbunătăţiri, în raport şi de probele existente la dosar.

De asemenea, s-a recomandat analizarea în concret a condiţiilor răspunderii civile contractuale cu privire la ambele capete de cerere.

Împotriva deciziei civile nr. 1 din 04.06.2013 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs pârâtul criticând-o pe motive de nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 304 punctele 7 şi 9 Cod procedură civilă.

În esenţă, recurentul a susţinut că apelul reclamantei nu a vizat necesitatea administrării de noi probe ci insuficienta motivare a hotărârii instanţei de fond, astfel că soluţia de anulare a acestei hotărâri cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriilor apare ca fiind în neconcordanţă cu solicitările apelantei reclamante, încălcând limitele învestirii aşa cum rezultă acestea din cererea de apel.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă şi menţinerii hotărârii instanţei de fond.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului apreciind că soluţia instanţei de apel este legală.

Prin decizia civilă nr. 102 din 03.03.2014, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, Tribunalul Vrancea, pentru judecarea apelului pe fond.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele: 

Potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul evocând fondul.

Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite  cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel.

 Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că, soluţia anulării hotărârii instanţei de fond, după admiterea apelului, intervine numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv dacă instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Textul legal citat instituie, totodată, şi regula potrivit căreia, instanţa de apel, după anularea sentinţei, va judeca procesul, evocând fondul.

Prin excepţie de la această regulă, art. 297 Cod procedură civilă stabileşte că, în oricare dintre cele două situaţii, instanţa de apel va putea, totuşi, trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, o singură dată, însă numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Aşadar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond este o soluţie de excepţie care este condiţionată de solicitarea sa expresă formulată de către cel puţin una din părţile din proces.

În speţă, Curtea a constatat că soluţia instanţei de apel, de anulare a sentinţei atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, mai sus citat, întrucât, pe de o parte, nu există niciuna dintre cele două situaţii la care face referire textul legal invocat, respectiv nesoluţionarea pe fond a procesului ori judecarea acestuia în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar, pe de altă parte, niciuna dintre părţile din proces, apelant sau intimat, nu a solicitat trimiterea spre rejudecare, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Mai mult, Curtea a constatat că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii sale, încălcând, astfel, şi dispoziţiile art. 295 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui articol, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publică putând fi invocate din oficiu.

Prin urmare, instanţa de apel realizează o nouă judecată asupra fondului, în limitele cererii de apel, aşadar cu respectarea efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia, astfel cum au fost ele concepute de legiuitor prin dispoziţiile art. 294-295 Cod procedură civilă.

Or, în speţă, Curtea a constatat că, prin apelul declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Focşani, reclamanta a invocat doar nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate, în raport de dispoziţiile art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă, reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea care rezultă din probele administrate în cauză şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1270 şi 1531 Cod civil, motive faţă de care, în raport de dispoziţiile care reglementează judecata în apel, efectul devolutiv al apelului şi limitele învestirii instanţei, Tribunalul ar fi trebuit să rejudece cauza pe fond.

Cu toate acestea, instanţa de apel, motivându-şi soluţia de anulare a sentinţei atacate şi trimitere a cauzei spre rejudecare, se raportează la aspecte care nu au fost invocate prin cererea de apel, respectiv la insuficienţa probelor administrate în cauză şi la necesitatea suplimentării probatoriilor, deşi, aşa cum s-a arătat şi mai sus, reclamanta nu a formulat astfel de critici şi nici nu a solicitat probe noi în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii.

În consecinţă, Curtea a constatat că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii sale, aşa cum au fost acestea stabilite prin cererea de apel, şi a pronunţat o soluţie nelegală de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru motive care, dincolo de faptul că nu au fost invocate de reclamantă, nici nu au fost puse, măcar, în discuţia părţilor, din oficiu.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârât şi a casat decizia atacată, trimiţând cauza la Tribunalul Vrancea în vederea soluţionării pe fond a apelului, instanţa urmând a răspunde punctual criticilor formulate de reclamantă cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, raportat la probele care au fost administrate în cauză, complinind motivarea, dacă va aprecia că acest lucru este necesar, şi administrând probatoriile pe care le consideră utile cauzei, în măsura în care acestea au fost legal solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 292 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare