Dreptul muncii; jurisdicţia muncii

Repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea nu doar a valorii nominale a salariilor pe care le-ar fi încasat reclamanta dacă s-ar fi aflat în activitate, ci şi actualizarea cu inflaţia a acestor sume respectiv acordarea dobânzii legale.

Decizia civilă nr. 566/01.10.2014  a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâta UM  solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună:

1) obligarea pârâtei la indexarea lunară cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale achitate pe perioada 26.11.2001 – 22.04.2013;

2) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale achitate pe perioada 26.11.2001 – 22.04.2013;

3) obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a lucrat în cadrul pârâtei până la data de 26.11.2001 când a fost suspendată din funcţie ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, încetarea acestei suspendări operând la data de 22.04.2013, ca urmare a soluţiei de achitare în procesul penal.

Pentru perioada în care a fost suspendată pârâta i-a achitat drepturile salariale pe care le-ar fi încasat dacă ar fi fost în activitate, însă repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea acestor sume într-un cuantum actualizat cu inflaţia, precum şi acordarea dobânzii legale.

În cauză a formulat întâmpinare M.A.N., invocând calitatea de reprezentant al pârâtei UM, prin aceasta solicitându-se respingerea ca neîntemeiată a cererii.

În cuprinsul acesteia s-a arătat că suspendarea din funcţie s-a dispus ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată a reclamantei pentru săvârşirea unor fapte în legătură cu serviciul, suspendarea nefiind contestată de către reclamantă.

În urma epuizării procesului penal reclamanta a fost achitată, astfel încât s-a dispus reluarea activităţii acesteia pe funcţia avută anterior suspendării.

Este neîntemeiată solicitarea de acordare a sumelor actualizate cu inflaţia şi a dobânzii legale în condiţiile în care prevederile art. 52 alin. 2) din Codul muncii nu prevăd acest drept, neputând fi aplicabile prevederile art. 166 alin. 4) din acelaşi act normativ şi neputându-se reţine vreo formă de culpă a pârâtei în ceea ce priveşte suspendarea raporturilor de muncă.

Prin sentinţa civilă … Tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta B.G. in contradictoriu cu părâtul M.A.N.

A obligat pe pârâtul M.A.N. să plătească reclamantei următoarele drepturi băneşti:

a) suma de bani reprezentând actualizarea în raport cu inflaţia a drepturilor salariale lunare de care ar fi beneficiat reclamanta dacă nu ar fi fost suspendată pe perioada 26.11.2001-22.04.2013, actualizarea urmând a se face în raport de fiecare sumă brută lunară cuvenită cu titlu de salariu pe perioada respectivă, de la data la care ar fi trebuit plătită şi până la 31.10.2013;

b) suma de bani reprezentând dobânda legală calculată la suma ce ar fi trebuit să fie plătită reclamantei cu titlu de salariu net, dacă nu ar fi fost suspendată pe perioada 26.11.2001-22.04.2013, dobânda urmând a se stabili în raport de fiecare sumă lunară ce ar fost încasată de reclamantă cu titlu de salariu net, de la data la care ar fi trebuit plătită şi până la 31.10.2013 şi suma de 500 de lei cheltuieli de judecată

Analizând cererea de chemare în judecată Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta se află în raporturi contractuale de muncă cu pârâtul din anul 1992, activitatea în cadrul UM  desfăşurându-se cu începere din 15.07.2001, aspecte de fapt ce rezultă din copia carnetului de muncă.

Prin Ordinul de zi pe unitate nr. … s-a dispus suspendarea din funcţie a reclamantei cu începere din 26.11.2001, întrucât printr-o rezoluţie a unui parchet militar s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantei. S-au avut în vedere  prevederile art. 63 din OG nr. 13/1993 şi art. 16 din Legea nr. 1/1970.

În urma epuizării procesului penal, aceasta a fost achitată prin hotărâre ce a devenit definitivă la data de 27.03.2013.

Prin decizia nr. xxx emisă de comandantul UM  s-a dispus reluarea activităţii de către reclamantă, cu începere din 29.04.2013 în baza art. 52 alin. 2) din Legea nr. 53/2003.

În dreptul românesc există principiul reparării integrale a prejudiciului, indiferent de izvorul răspunderii – delictuale, contractuale sau cvasidelictuale. Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune  acordarea atât a prejudiciului efectiv, cât şi a beneficiului nerealizat.

Dobânda legală are natura juridică a beneficiului neacordat, aceasta fiind reglementată de lege ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

Actualizarea cu inflaţia nu poate fi considerată o instituţie echivalentă ca natură juridică cu dobânda legală ori permisă de legiuitor ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

Actualizarea cu inflaţia presupune aducerea la aceeaşi valoare economică (putere de cumpărare) a unei sume de bani, în condiţiile în care în piaţă se manifestă, fie un fenomen inflaţionist ce are ca efect deprecierea monedei de referinţă, fie un fenomen de deflaţie ce are ca efect aprecierea monedei de referinţă.

Actualizarea cu inflaţia depinde exclusiv de fenomene ce ţin de puterea de cumpărare a monedei de referinţă la intervale de timp diferite. În funcţia de evoluţia acestor fenomene economice, aceeaşi cantitate de produse şi servicii va putea fi cumpărată/plătită la două momente diferite în timp, fie cu aceeaşi sumă de bani (în condiţii de stabilitate economică), fie cu o sumă de bani mai mică (în caz de deflaţie), fie cu o sumă de bani mai mare (în caz de inflaţie).

Aşadar, actualizarea cu inflaţia nu presupune în mod necesar o sumă de bani mai mare şi în nici un caz nu are ca efect producerea unui avantaj economic pentru vreuna dintre părţi, în condiţiile în care rolul său este acela de a determina cantitatea de monedă ce are aceeaşi putere economică cu o altă cantitate de monedă la un moment anterior.

În raport de considerentele expuse, Tribunalul reţine că mecanismul de actualizare cu inflaţia a unei sume de bani nu poate fi considerat decât ca o operaţiune ce are drept rezultat determinarea prejudiciului efectiv, iar nu a beneficiului nerealizat.

În consecinţă, pentru repararea integrală a prejudiciului este posibilă acordarea atât a actualizării cu inflaţia, cât şi a dobânzii legale.

Potrivit art. 52 alin. 1) şi 2) din Codul muncii:

(1) Contractul individual de muncã poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în urmãtoarele situaţii:

 b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penalã împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecatã pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinutã, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti;

 (2) În cazurile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacã se constatã nevinovãţia celui în cauzã, salariatul îşi reia activitatea anterioarã şi i se plãteşte, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, o despãgubire egalã cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

După cum rezultă din conţinutul textului art. 52 alin. 2) din Codul muncii, aplicabil raporturilor dintre părţi la momentul reluării activităţii de către reclamantă, în cazul în care s-a constatat nevinovăţia salariatului ce a fost suspendat din funcţie în contextul demarării împotriva sa a unor investigaţii penale, acesta are dreptul la o despăgubire.

Dreptul la acordarea despăgubirii nu este condiţionat de existenţa sau inexistenţa vreunei  culpe a angajatorului în decizia de suspendare a raporturilor de muncă, fiind vorba despre o răspundere obiectivă, stabilită prin lege.

Interpretat teleologic (după scopul urmărit de legiuitor), textul art. 52 alin. 2) din Codul muncii nu reglementează altceva decât o reparare a prejudiciului suferit de către angajat ca urmare a suspendării raporturilor sale de muncă, căci „despăgubirea” la care face referire articolul în discuţie nu constituie altceva decât forma/modalitatea de reparare a prejudiciului.

După cum rezultă din examinarea cu atenţie a textului în discuţie, legiuitorul nu s-a limitat în a fixa cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului la „salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului”, ci a şi stipulat în mod expres izvorul juridic al acestei despăgubiri, şi anume, „în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale”.

Această prevedere nu poate avea alt rol decât acela de a exprima voinţa legiuitorului în sensul aplicării acestor norme şi principii ale răspunderii civile contractuale în cazul în care intervine evenimentul descris, orice altă interpretare conducând la concluzia că norma respectivă nu produce nici un efect.

Prin urmare, alături de prevederile art. 52 alin. 2) din Codul muncii, sunt aplicabile raporturilor dintre părţi şi prevederile art. 1082 şi 1088 din Codul civil de la 1864 (pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011), respectiv prevederile art. 1531 şi 1535 din Noul Cod civil (după data de 01.10.2011), urmând astfel a se repara integral prejudiciul suportat de reclamantă, adică atât cel efectiv, cât şi beneficiul nerealizat.

Repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea nu doar a valorii nominale a salariilor pe care le-ar fi încasat reclamanta dacă s-ar fi aflat în activitate, ci şi actualizarea cu inflaţia a acestor sume respectiv, acordarea dobânzii legale.

Salariatul are drept la despăgubiri, „drepturile salariale” la care face referire textul constituind criteriul de determinare/cuantificare a prejudiciului, iar nu drepturi cuvenite pentru munca prestată. Din această perspectivă, în mod cu totul evident, sunt inaplicabile prevederile art. 166 alin. 4) din Codul muncii. Acest text nu face altceva decât să descrie o ipoteză de aplicare a principiilor generale privitoare la repararea prejudiciilor în materie contractuală, principii reglementate de Codul civil (atât cel anterior, cât şi cel în vigoare în prezent).

Aşadar, chiar dacă în cuprinsul prezentei hotărâri instanţa face referire la „drepturi salariale” ori „salariu”, aceste sintagme sunt folosite cu sensul de criterii de determinare a sumelor solicitate prin prezenta acţiune, adică despăgubiri.

Specificitatea cazului de faţă implică şi o analiză a modului de determinare a sumelor de bani acordate prin prezenta hotărâre.

Astfel, dacă reclamanta ar fi continuat activitatea atunci ar fi încasat lunar anumite sume de bani cu titlu de salariu. În aceste condiţii, actualizarea sau dobânda nu pot fi calculate altfel decât prin raportare la fiecare sumă nominală ce corespunde salariului ce s-ar fi încasat lunar, de la data la care trebuia plătit şi până la data de 31.10.2013, data plăţii despăgubirii egale cu valoarea nominală a salariilor.

Actualizarea se va raporta la fiecare salariu brut lunar al reclamantei, luându-se ca moment de referinţă data la care s-ar fi plătit, iar ca moment final data de 31.10.2013.

Ulterior se vor cumula toate aceste sume rezultând valoarea totală a sumei nominale ce reprezintă „actualizarea cu inflaţia”.

În raport de prevederile art. 55 alin. 2) lit. j1 şi k din Codul fiscal, precum şi de natura juridică a actualizării (aceasta fiind componentă a prejudiciului efectiv), Tribunalul reţine că din suma totală ce va fi determinată urmează a se reţine impozitul şi celelalte contribuţii legale ce se aplică veniturilor salariale ori asimilate acestora.

În privinţa dobânzii legale, având natura sa juridică de beneficiu nerealizat, nu poate fi acordată decât prin raportare la cuantumul net al sumei, deoarece doar de acest cuantum s-ar fi putut folosi în mod efectiv reclamanta dacă s-ar fi aflat în activitate şi s-ar fi achitat la timp fiecare drept salarial lunar.

Un argument suplimentar în acest sens rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. 2) lit. j1 din Codul fiscal, textul prevăzând că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi sumelor „reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie”.

Aşadar, legiuitorul nu a stipulat că regulile de impunere s-ar aplica şi cu privire la dobânda legală ce s-ar acorda pentru sume de bani reprezentând salarii, pentru a se putea trage concluzia că dobânda ar putea fi stabilită prin raportare la cuantumul brut al dreptului salarial ce se cuvenea creditorului.

Tribunalul reţine că dobânda legală nu poate fi acordată decât prin raportare la cuantumul net al salariului lunar ce s-ar fi plătit reclamantei dacă s-ar fi aflat în activitate.

În temeiul art. 451-453 C.proc.civ. a fost obligat pârâtul şi la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depusă la dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi, în urma rejudecării fondului, respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele motive:

Instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Legea 53/2003. Legiuitorul a condiţionat acordarea despăgubirilor de existenţa unui prejudiciu produs ca urmare a unei fapte ilicite a debitorului, care constă în neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării. În dreptul civil, răspunderea are la bază vina celui care săvârşeşte o faptă prejudiciabilă.

Art. 52 alin. 2 din Legea 53/2003 prevăd că salariatului i se plăteşte o despăgubire în temeiul normelor răspunderii contractuale. Art. 1088 din Codul civil, art. 1531 şi 1535 din noul Cod civil consacră dreptul la daune interese pentru neexecutare sau daune interese moratorii pentru executarea cu întârziere, dar care să-i fie imputabilă.

În temeiul art. 16 din Legea nr.  1/1970, reclamanta a fost suspendată din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea de fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Nu se poate reţine nicio culpă a angajatorului cu privire la instituirea măsurii suspendării raporturilor de muncă.

Art. 52 din codul muncii prevede obligativitatea de a i se plăti salariatului o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării, nu indexarea lunară cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă.

În cauză  a operat o suspendare a raporturilor de muncă ce are drept efect suspendarea plăţii drepturilor de natură salarială.

Fapta ilicită în materie contractuală constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale. În lipsa unei culpe, nu poate fi atrasă răspunderea contractuală. Angajatorul nu poate fi considerată debitor al unei sume de bani, în sensul art. 1488 din noul cod civil, deoarece, în lipsa prestării muncii pe durata suspendării, nu poate exista obligaţia corelativă a plăţii drepturilor salariale.

Instanţa a avut în vedere că dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată, în nici un caz de la data de 26.11.2001.

A fost încălcat principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 şi 22 al. 6 noul cod de procedură civilă, instanţa a dispus în sensul obligării la plata unor sume de bani cu titlu de actualizare pentru perioada 22.04.2013-31.10.2013, ce nu a fost cerută de reclamantă, pronunţându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.

În drept, a invocat art. 480 al. 2 noul cod de procedură civilă.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Apelul este nefondat.

Intimata reclamantă a fost suspendată din funcţie în baza art. 16 din Legea nr. 1/1970 a organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat.

Acest articol prevede că în cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, conducerea unităţii îl va suspenda din funcţie. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu.

Art. 17 din aceeaşi lege reglementează situaţia în care salariatul este nevinovat. În cazul constatării nevinovăţiei salariatului suspendat din funcţie potrivit art. 16, acesta are dreptul la o despăgubire egala cu partea de salariu de care a fost lipsit. 

În urma abrogării Legii 1/1970, aceeaşi situaţie este reglementată prin art. 52 din Legea 53/2003, Codul muncii, angajatorul fiind obligat să plătească o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Aşa cum în mod corect a calificat instanţa de fond, această formă de răspundere patrimonială a angajatorului faţă de angajat este impusă prin lege, antrenarea ei fiind condiţionată doar de constatarea inexistenţei culpei salariatului în procesul penal, neavând nicio relevanţă caracterul licit sau ilicit al faptei angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă sau eventuala culpă a acestuia.

Prin urmare, motivele de apel care se referă la inexistenţa faptei ilicite şi a culpei apelantului nu sunt întemeiate.

Cu privire la întinderea reparaţiei salariatului, în mod firesc, aceasta trebuie să fie integrală. Textul articolului 52 al. 2 este extrem de cuprinzător, incluzând atât salariul, cât şi celelalte drepturi de care a fost lipsit. Pe toată durata suspendării, reclamanta a fost lipsită de contravaloarea salariului, pe care ar fi încasat-o lunar, ceea ce presupune că trebuie să primească valoarea actuală a acestor sume, prin indexare cu rata inflaţiei, dar şi de beneficiul pe care ar fi putut să îl realizeze. Acestea sunt şi pot fi incluse în sfera celorlalte drepturi de care salariata a fost lipsită, interpretarea instanţei de fond fiind corectă, rezonabilă.

Referitor la data de la care se cuvine dobânda legală, art. 166 al. 4 din Codul muncii este derogator de la regulile de drept comun, stabilind că în ceea ce priveşte plata salariului, angajatorul este de drept în întârziere. Din aceleaşi considerente, la momentul plăţii despăgubirii prevăzute de art. 52 al. 2 din Codul muncii pentru repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a suspendării plăţii drepturilor salariale, dobânda trebuie calculată de la data scadenţei fiecărei sume. Nici acest motiv de apel nu este întemeiat.

Ultimul motiv de apel se referă la încălcarea principiului disponibilităţii şi la acordarea a mai mult decât ceea ce s-a cerut. Din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la indexarea lunară cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale pentru drepturile salariale achitate pe perioada 26.11.2011-22.04.2013. În cererea de chemare în judecată nu se indică nici momentul de la care trebuie să înceapă şi nici momentul până la care trebuie acordate aceste drepturi. Pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală, clară şi care să poată fi pusă în executare, în aplicarea art. 22 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, instanţa avea obligaţia de a stabili, chiar şi din oficiu, pe ce perioadă se întinde obligaţia pârâtului. Respectând logica juridică, dar şi practica judiciară în materia actualizării şi a dobânzii, invocată chiar de reclamant, instanţa a stabilit că drepturile se cuvin de la data scadenţei şi până la data plăţii, care în cauză este 31.10.2013, conform înscrisului întocmit de pârât şi depus la instanţa de fond, respectiv adresa ...

Instanţa a respectat limitele învestirii, obligând la actualizare şi la plata dobânzii pentru drepturile de care reclamanta ar fi beneficiat în perioada cât a fost suspendată, 26.11.2011-22.04.2013, actualizarea şi dobânda urmând a se calcula de la data scadenţei şi până la data plăţii, 31.10.2013.

Prin urmare, instanţa nu a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ci a pronunţat o soluţie clară, pentru a nu exista nelămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea dispozitivului.

În mod evident, apărătorul intimatei s-a aflat în eroare atunci când în şedinţă publică a arătat că este posibil să se fi acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, nefiind în discuţie pe ce perioadă se cuveneau drepturile salariale, ci pe ce perioadă se cuvin actualizările şi dobânzile. Această eroare a fost ulterior corectată prin concluziile scrise depuse.

Sentinţa fiind legală şi temeinică, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare