Aplicarea art.5 Cod penal. Încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.

Decizie 42/A din 25.02.2014


CURTEA DE APEL ORADEA

Secţia penală şi pentru cauze cu  minori

Aplicarea art.5 Cod penal.

Încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.

În apelurile declarate de inculpaţi a fost desfiinţată hotărârea apelată şi dispoziţia de condamnare a inculpaţilor M.S.A. şi I.A.L. la pedeapsa închisorii de 3 ani cu aplicarea art.64 litera a teza II b Cod penal şi respectiv 2 ani cu aplicarea art.64 litera a teza II b Cod penal.

În baza art.5 din noul Cod penal s-a reţinut ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile art.244 alin.2 din noul Cod penal.

Întrucât partea vătămată s-a împăcat cu cei doi inculpaţi în baza art.396 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 litera g Cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal.

DECIZIA PENALĂ NR. 42/A/25 februarie 2014 Dosar nr.4135/296/P/2013

Prin sentinţa penală nr. 1478 din 29.10.2013 pronunţată de Judecătoria S.M., în baza art. 215 alineat 2 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului M.S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de: 3 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a doua şi  b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 86 indice 2 Cod penal respectiv 5 ani termen de încercare.

În baza art. 86 indice 3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul B.; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 Cod procedură penală i s-au învederat inculpatului prevederile art. 86 indice 4  Cod penal.

În baza art. 71 alineat 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 215 alineat 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 alineat 1 litera a Cod penal şi art. 76 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a doua şi  b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal, respectiv 4 ani  termen de încercare.

În baza art. 359 Cod procedură penală i s-au învederat inculpatei prevederile art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alineat 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 litera e  Cod penal s-a confiscat de la inculpaţi suma de 200 lei reprezentând prejudiciu creat părţii vătămate  C.A. cu care aceasta nu se constituie parte civilă în cauză. 

În baza art. 191 alineat 2 Cod procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 600 de lei fiecare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.M. emis la data de 03.04.2010 în dosar nr. 1449/P/2010 inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. au fost trimişi in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută si pedepsită de art. 215 alineat  2  din Cod penal.

În fapt s-a reţinut că la data de 14.04.2010 organele de poliţie din cadrul Poliţia Municipiului S.M. au fost sesizate de către partea vătămată C.A. cu privire la faptul că în data de 14.04.2010 numiţii M.S.A. şi I.A.L., atribuindu-şi calitatea falsă de inspectori OPC, au efectuat un control la magazinul aparţinând SC S.C. SRL după care au pretins şi primit suma de 200 de lei pentru sancţiona societatea relativ la neregulile constatate. (fila 5)

Din declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează cu cele ale părţii vătămate şi ale martorilor  şi a mijloacelor materiale de probă, a rezultat că:

În data de 14.04.2010, în jurul orei 1440, inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. s-au deplasat cu autoturismul la magazinul alimentar aparţinând SC S.C. SRL al cărei administrator este partea vătămată C.A.. Aici, inculpaţii au găsit-o pe martora C.M., angajată în calitate de lucrător comercial a societăţii, în faţa căreia s-au prezentat ca fiind inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi i-au solicitat să prezinte pentru control diferite produse alimentare. Cu ocazia aşa-zisului control inculpaţii au descoperit un produs alimentar al cărui termen de valabilitate este expirat, moment în care inculpata I.A.L. s-a deplasat la autoturismul cu care venise iar inculpatul M.S.A. i-a spus martorei că în astfel de situaţii se aplică sancţiunea contravenţională de 3000 de lei. În continuare, martora C.M. a procedat la contactarea telefonică a părţii vătămate C.A.  căreia i-a comunicat cele întâmplate, aceasta sosind la faţa locului la scurt timp. Partea vătămată, după ce a procedat la verificarea identităţii şi calităţii inculpatul M.S.A. a purtat o discuţie cu acesta  ocazie cu care inculpatul i-a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu întocmi procesul verbal de contravenţie pentru neregulile constatate.

În timpul în care între partea vătămată şi inculpatul M.S.A. avea loc discuţia menţionată anterior, în magazin a intrat martorul P.C.A., care a observat atât prezenţa inculpatului  în magazin cât şi faptul că în faţa magazinului era staţionat un autoturism în care se afla inculpatul I.A.L.. După ce inculpatul M.S.A. a părăsit magazinul alimentar, martorul P.C.A. a purtat o discuţie cu  partea vătămată ocazie cu care a aflat că persoana care tocmai ieşise din magazin s-a prezentat ca fiind inspector OPC şi a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu consemna neregulile constate cu ocazia controlului efectuat.  În continuare, martorul a procedat la verificarea telefonică a calităţii inculpatului, ocazie cu care a constatat că acesta nu este angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului S.M., comunicându-i cele constatate părţii vătămate, care, la rândul său, a sesizat organele de poliţie.

Fiind audiaţi inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. nu recunosc fapta reţinută în sarcina lor, declarând că în data de 14.04.2010 s-au aflat în municipiul B. unde au participat la o zi onomastică. (filele 32-33 şi 42-43)

Fiind audiată martora C.M., angajată în calitate de lucrător comercial la SC S.C. SRL, declară că în data de 14.04.2010, în jurul orei 1440, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la magazinul alimentar situat pe str. din municipiul S.M., la magazin au venit inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. care s-au prezentat ca fiind inspectori OPC şi că vor efectua un control motiv pentru care i-au solicitat să prezinte mai multe produse alimentare. Cu ocazia aşa-zisului control inculpaţii au descoperit un produs alimentar al cărui termen de valabilitate este expirat, moment în care inculpata I.A.L. s-a deplasat la autoturismul cu care venise iar inculpatul M.S.A. i-a spus martorei că în astfel de situaţii se aplică sancţiunea contravenţională de 3000 de lei. În continuare, a procedat la contactarea telefonică a părţii vătămate C.A. căreia i-a comunicat cele întâmplate, aceasta sosind la faţa locului la scurt timp. Până la sosirea părţii vătămate, inculpatul M.S.A. s-a deplasat la autoturismul care era staţionat în faţa magazinului şi în care aştepta inculpata I.A.L., de unde şi-a luat o ţigară după care a revenit şi a aşteptat-o pe partea vătămată, care sosind la faţa locului a procedat la verificarea identităţii şi calităţii inculpatul M.S.A., solicitându-i acestuia legitimaţia şi actul de identitate. După verificarea documentelor menţionate anterior partea vătămată a avut o discuţie cu inculpatul în urma căreia i-a solicitat să-i aducă din casa de marcat suma de 200 de lei, bani pe care partea vătămată i-a introdus într-o geantă pe care inculpatul o avea Asupra sa. (filele 9-10)

La data de 29.03.2011 martora C.M. a participat la recunoaşterea după planşa foto, ocazie cu care, în prezenţa martorului asistent M.S., i-a indicat pe inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. ca fiind persoanele care în data de 14.04.2010 au venit la magazinul alimentar şi s-au prezentat ca fiind inspectori OPC şi au efectuat un control. (filele 14-15, 18-25)

Fiind audiat, martorul P.C.A. declară că în data de 14.04.2010, în jurul orei 1500, s-a deplasat la magazinul alimentar situat pe str. din mun. S.M., ocazie cu care a observat atât prezenţa inculpatului  în magazin cât şi faptul că în faţa magazinului era staţionat un autoturism . în care se afla inculpata I.A.L.. După ce inculpatul M.S.A. a părăsit magazinul alimentar  a purtat o discuţie cu  partea vătămată C.A. ocazie cu care a aflat că persoana care tocmai ieşise din magazin s-a prezentat ca fiind inspector OPC şi a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu consemna neregulile constate cu ocazia controlului efectuat.  În continuare, a procedat la verificarea telefonică a calităţii inculpatului, ocazie cu care a constatat că acesta nu este angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului S.M., comunicându-i cele constatate părţii vătămate.

Fiind audiată, partea vătămată C.A., administrator al SC S.C. SRL, declară că în data de 14.04.2010 a fost contactată telefonic de către martora C.M. care i-a comunicat că la magazinul alimentar situat pe str. din municipiul S.M. au venit două persoane, un bărbat şi o femeie, care  s-au prezentat ca fiind inspectori OPC şi care cu ocazia controlului efectuat au constatat nereguli solicitându-i, totodată, să se deplaseze la faţa locului. Aici, l-a găsit pe inculpatul M.S.M. căruia i-a solicitat să prezinte legitimaţia de serviciu şi actul de identitate. În continuare, după ce a verificat documentele menţionate anterior, a purtat o discuţie cu inculpatul M.S.M. ocazie cu care acesta i-a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu întocmi procesul verbal de contravenţie pentru neregulile constatate, sumă de bani pe care i-a introdus-o într-o geantă pe care o avea asupra sa. Ulterior, după ce inculpatul a părăsit magazinul alimentar în cauză a aflat de la martorul P.C.A. că  inculpatul M.S.M. nu este angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului S.M.. (filele 6-7)

La data de 29.03.2011 partea vătămată C.A. a participat la recunoaşterea după planşa foto, ocazie cu care, în prezenţa martorului asistent M.S., l-a indicat pe inculpatul M.S.A. ca fiind persoana care în data de 14.04.2010 a venit la magazinul alimentar şi s-a prezentat ca fiind inspector OPC şi i-a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu consemna neregulile constate cu ocazia controlului efectuat. (filele 13, 26-29)

Prin adresa nr. 4630/08.04.2011 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor B. comunică faptul că  inculpatul M.S.A. nu este şi nu a fost angajat al acestei instituţii. (fila 52)

Prin adresa nr. 232/29.03.2011 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor–Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor S.M. comunică faptul că  inculpatul M.S.A. nu a fost angajat al acestei instituţii. (fila 54)

Din probatoriul administrat în cauză instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În data de 14.04.2010, în jurul orei 14,40, inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. s-au deplasat cu autoturismul  la magazinul alimentar aparţinând SC S.C. SRL al cărei administrator este partea vătămată C.A.. Aici, inculpaţii au găsit-o pe martora C.M., angajată în calitate de lucrător comercial a societăţii, în faţa căreia s-au prezentat ca fiind inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi i-au solicitat să prezinte pentru control diferite produse alimentare. Cu ocazia aşa-zisului control inculpaţii au descoperit un produs alimentar al cărui termen de valabilitate este expirat, moment în care inculpata I.A.L. s-a deplasat la autoturismul cu care venise iar inculpatul M.S.A. i-a spus martorei că în astfel de situaţii se aplică sancţiunea contravenţională de 3000 de lei. În continuare, martora C.M. a procedat la contactarea telefonică a părţii vătămate C.A.  căreia i-a comunicat cele întâmplate, aceasta sosind la faţa locului la scurt timp. Partea vătămată, după ce a procedat la verificarea identităţii şi calităţii inculpatul M.S.A. a purtat o discuţie cu acesta  ocazie cu care inculpatul i-a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu întocmi procesul verbal de contravenţie pentru neregulile constatate.

În timpul în care între partea vătămată şi inculpatul M.S.A. avea loc discuţia menţionată anterior, în magazin a intrat martorul P.C.A., care a observat atât prezenţa inculpatului  în magazin cât şi faptul că în faţa magazinului era staţionat un autoturism în care se afla inculpatul I.A.L.. După ce inculpatul M.S.A. a părăsit magazinul alimentar, martorul P.C.A. a purtat o discuţie cu  partea vătămată ocazie cu care a aflat că persoana care tocmai ieşise din magazin s-a prezentat ca fiind inspector OPC şi a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu consemna neregulile constate cu ocazia controlului efectuat.  În continuare, martorul a procedat la verificarea telefonică a calităţii inculpatului, ocazie cu care a constatat că acesta nu este angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului S.M., comunicându-i cele constatate părţii vătămate, care, la rândul său, a sesizat organele de poliţie.

Cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei  inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. nu au recunoscut fapta reţinută în sarcina lor, declarând că în data de 14.04.2010 s-au aflat în municipiul B. unde au participat la o zi onomastică.

Fiind audiată martora C.M., angajată în calitate de lucrător comercial la SC S.C. SRL, a declarat că în data de 14.04.2010, în jurul orei 1440, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la magazinul alimentar situat pe str. din municipiul S.M., la magazin au venit inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. care s-au prezentat ca fiind inspectori OPC şi că vor efectua un control motiv pentru care i-au solicitat să prezinte mai multe produse alimentare. Cu ocazia aşa-zisului control inculpaţii au descoperit un produs alimentar al cărui termen de valabilitate este expirat, moment în care inculpata I.A.L. s-a deplasat la autoturismul cu care venise iar inculpatul M.S.A. i-a spus martorei că în astfel de situaţii se aplică sancţiunea contravenţională de 3000 de lei. În continuare, a procedat la contactarea telefonică a părţii vătămate C.A. căreia i-a comunicat cele întâmplate, aceasta sosind la faţa locului la scurt timp. Până la sosirea părţii vătămate, inculpatul M.S.A. s-a deplasat la autoturismul . care era staţionat în faţa magazinului şi în care aştepta inculpata I.A.L., de unde şi-a luat o ţigară după care a revenit şi a aşteptat-o pe partea vătămată, care sosind la faţa locului a procedat la verificarea identităţii şi calităţii inculpatul M.S.A., solicitându-i acestuia legitimaţia şi actul de identitate. După verificarea documentelor menţionate anterior partea vătămată a avut o discuţie cu inculpatul în urma căreia i-a solicitat să-i aducă din casa de marcat suma de 200 de lei, bani pe care partea vătămată i-a introdus într-o geantă pe care inculpatul o avea supra sa.

De asemenea cu ocazia audierii martorei M.Ş. aceasta a arătat că la data de 14.10.2010 se afla în incinta magazinului alimentar de pe str. din municipiul S.M. la magazin au venit inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. care s-au prezentat ca fiind inspectori OPC prezentând o legitimaţie în acest sens, după care la scurt timp inculpata a părăsit magazinul.

La data de 29.03.2011 martora C.M. a participat la recunoaşterea după planşa foto, ocazie cu care, i-a indicat pe inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. ca fiind persoanele care în data de 14.04.2010 au venit la magazinul alimentar şi s-au prezentat ca fiind inspectori OPC şi au efectuat un control, de asemenea şi martora M.Ş. în şedinţa publică din 15.10.2013 prezentă la dezbateri a recunoscută pe inculpata ca fiind una din cele două persoane prezenta la data de 14.04.2010 în incinta magazinului alimentar de str. din mun. S.M. care s-au prezentat a fi inspectori OPC.

Fiind audiat, martorul P.C.A. a declarat că în data de 14.04.2010, în jurul orei 15.00, s-a deplasat la magazinul alimentar situat pe str. din municipiul S.M., ocazie cu care a observat atât prezenţa inculpatului în magazin cât şi faptul că în faţa magazinului era staţionat un autoturism în care se afla inculpata I.A.L.. După ce inculpatul M.S.A. a părăsit magazinul alimentar  a purtat o discuţie cu  partea vătămată C.A. ocazie cu care a aflat că persoana care tocmai ieşise din magazin s-a prezentat ca fiind inspector OPC şi a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu consemna neregulile constate cu ocazia controlului efectuat.  În continuare, a procedat la verificarea telefonică a calităţii inculpatului, ocazie cu care a constatat că acesta nu este angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului S.M., comunicându-i cele constatate părţii vătămate.

Fiind audiată, partea vătămată C.A., administrator al SC S.C. SRL, a declarat că în data de 14.04.2010 a fost contactată telefonic de către martora C.M. care i-a comunicat că la magazinul alimentar situat pe str. din mun. S.M. au venit două persoane, un bărbat şi o femeie, care  s-au prezentat ca fiind inspectori OPC şi care cu ocazia controlului efectuat au constatat nereguli solicitându-i, totodată, să se deplaseze la faţa locului. Aici, l-a găsit pe inculpatul M.S.M. căruia i-a solicitat să prezinte legitimaţia de serviciu şi actul de identitate. În continuare, după ce a verificat documentele menţionate anterior, a purtat o discuţie cu inculpatul M.S.M.  ocazie cu care acesta i-a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu întocmi procesul verbal de contravenţie pentru neregulile constatate, sumă de bani pe care i-a introdus-o într-o geantă pe care o avea asupra sa. Ulterior, după ce inculpatul a părăsit magazinul alimentar în cauză a aflat de la martorul P.C.A. că inculpatul M.S.M. nu este angajat al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului S.M..

 La data de 29.03.2011 partea vătămată C.A. a participat la recunoaşterea după planşa foto, ocazie cu care, l-a indicat pe inculpatul M.S.A. ca fiind persoana care în data de 14.04.2010 a venit la magazinul alimentar şi s-a prezentat ca fiind inspector OPC şi i-a solicitat suma de 200 de lei pentru a nu consemna neregulile constate cu ocazia controlului efectuat.

Prin adresa nr. 4630/08.04.2011 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor B. a comunicat faptul că inculpatul M.S.A. nu este şi nu a fost angajat al acestei instituţii.

Prin adresa nr. 232/29.03.2011 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor S.M. a comunicat faptul că inculpatul M.S.A. nu a fost angajat al acestei instituţii.

Din declaraţiile martorilor M.M.I., P.C., A.M.V., A.A.F., a reieşit că inculpaţii la data de 14.04.3010 s-ar fi aflat în B. la o zi onomastică, ceea ce în opinia instanţei nu este exclus ca cei doi inculpaţi să fi ajuns în B. în acea noapte având în vedere faptul că unii martori afirmă că i-au văzut pe cei doi la orele 02,00, iar alţii pe la orele  21, sau 18,30, dacă s-ar analiza ora săvârşirii faptei la S.M. ora 14,40 aceştia în 10-12 ore puteau ajunge la B., ceea ce însă nu dovedeşte în nici un mod că cei doi inculpaţi nu puteau săvârşi fapta de care sunt învinuiţi.

S-a apreciat faptul că ba mai mult inculpaţii considerându-se nevinovaţi totuşi au achitat suma de 200 de lei părţii vătămate C.A., care de fapt nu face altceva decât să susţină vinovăţia acestora.

Situaţia de fapt astfel reţinută se confirmă cu materialul de urmărire penală constând în: plângere penală, declaraţia părţii vătămate C.A., declaraţia martorei C.M., procese verbale de prezentare pentru recunoaştere după fotografie, planşe fotografice privind recunoaşterea după fotografie, declaraţia martorului asistent M.S., declaraţia inculpatului M.S.A., declaraţiile olografe ale inculpatul M.S.A., fişă cazier judiciar a inculpatul M.S.A., declaraţia învinuitei I.A.L., declaraţia olografă a inculpatul I.A.L., fişă cazier judiciar a inculpatul I.A.L. , adresa ANPC – CPC B., adresa ANPC – CPC S.M., declaraţia martorului P.C.A., proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal  de prezentare a materialului de urmărire penală, precum şi cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti constând în cazier judiciar, declaraţii inculpaţi, declaraţiile martorilor M.M.I., P.C., A.M.V., A.A.F., P.C.A., C.M., M.Ş. declaraţia părţii vătămate C.A..

Deşi aşa cum s-a arătat inculpaţii nu recunosc săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor coroborând probele administrate a rezultat că aceştia se fac vinovaţi de comiterea faptei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, elementul material al laturii obiective este reprezentat de acţiunea de inducere în eroare a părţii vătămate, prin prezentarea lor ca având calitatea de inspectori din partea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor prezentând  documente care atestau fictiv această calitate efectuând un control ocazie cu care au constat că un produs alimentar avea termenul de valabilitate expirat, în scopul obţinerii unui folos material injust, respectiv cei 200 de lei. Urmarea imediată a acţiunii de inducere în eroare a constat în pricinuirea unei pagube în patrimoniul părţii vătămate. Legătura de cauzalitate dintre fapta de inducere în eroare a persoanei vătămate şi paguba pricinuită există şi s-a demonstrat prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, prevăzută de art. 19 alineat 1 punctul 1 litera a Cod penal, aceştia prevăzând rezultatul acţiunii lor şi urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Intenţia inculpaţilor este calificată prin scop, aceştia acţionând în scopul obţinerii de bani în mod injust.

Faţă de  cele reţinute instanţa de fond a constatat vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată prin actul de sesizare al instanţei, astfel:

Fapta inculpaţilor M.S.A. şi I.A.L., care în data de 14.04.2010, au indus în eroare pe reprezentantul legal al SC S.C. SRL, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv atribuirea calităţii de inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, calitate în care au efectuat un control ocazie cu care au constat că un produs alimentar avea termenul de valabilitate expirat, solicitându-i suma de 200 de lei pentru a nu evidenţia neregulile constatate,  manopere dolosive săvârşite în aşa fel încât, fără această eroare partea vătămată nu ar fi plătit suma de bani solicitată, urmărind prin aceasta obţinerea pentru sine a unor foloase materiale injuste şi pricinuind părţii vătămate un prejudiciu de 200 de lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de  înşelăciune - prevăzută si pedepsită de art. 215 alineat 2 din Codul penal.

Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute  de art. 345 alineat 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor M.S.A. şi I.A.L.

La stabilirea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa de fond, conform art. 72 Cod penal, a avut în vedere gradul ridicat de pericolul social al faptei săvârşite,ce decurge atât din modul de săvârşire a acesteia,cât şi de  consecinţele produse-prejudiciu, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, în privinţa inculpatului M.S.A., verificând fişa de cazier judiciar, instanţa de fond a reţinut că are antecedente penale, însă deşi s-a prezentat la chemările organelor judiciare, nu a recunoscut săvârşirea faptei, încercând să acrediteze ideea că el nu a fost în municipiul S.M. la data săvârşirii faptei.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond i-a aplicat inculpatului M.S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de  înşelăciune, pedeapsa de: 3 ani  închisoare.

Având în vedere dispoziţiile art. 71 Cod penal, instanţa de fond a considerat că în raport cu gravitatea faptei comise, interzicerea dreptului de a fi ales şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei de către inculpat respectă principiul proporţionalităţii, astfel că va aplica inculpatului pedeapsa accesorie conform dispozitivului.

În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că săvârşind infracţiunea pentru care a fost judecat în prezentul dosar, inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale, ocrotite de legea penală, motiv pentru care se poate conchide că acesta  nu este în măsură să ocupe o funcţie publică.

Apreciind că  reeducarea inculpatului şi atingerea scopului preventiv al pedepsei sunt  posibile fără executarea efectivă a pedepsei închisorii, instanţa de fond a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea mai mică de 4 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, iar instanţa de fond a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi infracţiuni.

În conformitate cu art. 86 indice 2  Cod penal instanţa de fond a stabilit termenul de încercare, adăugând la cuantumul pedepsei aplicate, intervalul de timp de 5 ani.

În baza art. 86 indice 3 Cod penal pe durata termenului de încercare  instanţa de fond a dispus inculpatului respectarea următoarelor  măsuri de supraveghere: să se prezinte la termenele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul B.; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.  Făcând aplicarea disp. art. 359 Cod procedură penală instanta a invederat inculpatului dispoziţiile art. 83 indice 4 c. pen., respectiv prevederile art. 83 Cod penal, împrejurarea că dacă în cursul termenului de incercare săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa de fond va revoca suspendarea conditionată şi va dispune executarea  în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 alineat 2 Cod penal în sensul că dacă nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, instanţa de fond va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce o priveşte pe inculpata I.A.L., instanţa de fond  a reţinut că nu are antecedente penale şi faţă de buna conduită a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii, inculpata neavând antecedente penale, fiind integrată in societate, fiind angajată  în muncă instanţa de fond a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 litera a Cod penal.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond i-a aplicat inculpatei I.A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, pedeapsa de: 2 ani  închisoare.

Având în vedere dispoziţiile art. 71 Cod penal, instanţa de fond a considerat că în raport cu gravitatea faptei comise, interzicerea dreptului de a fi ales şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei de către inculpată respectă principiul proporţionalităţii, astfel că va aplica acesteia pedeapsa accesorie conform dispozitivului. În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că săvârşind infracţiunea pentru care a fost judecată  în prezentul dosar, inculpata nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale, ocrotite de legea penală,  motiv pentru care se poate conchide că acesta nu este în măsură să ocupe o funcţie publică.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 81 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsă închisorii mai mare de 6 luni; s-a apreciat de instanţă că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Considerând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 81 Cod penal, iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către inculpată a pedepsei aplicate instanţa de fond, în baza art. 81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal

Partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpaţilor cu suma de 200 de lei, motiv pentru care având în vedere prevederile art. 118 litera e Cod penal instanţa de fond a confiscat de la inculpaţi această sumă.

Potrivit art. 191 alineat 2 Cod procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 600 lei fiecare.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate au formulat recurs inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. solicitând admiterea acestora şi încetarea procesului penal pornit împotriva lor întrucât s-au împăcat cu partea vătămată.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală la 1 februarie 2014 Curtea a recalificat calea de atac formulată de cei doi inculpaţi ca fiind apel, raportat la dispoziţiile articolului 9 din Legea 255/2013.

Examinând apelurile formulate de inculpaţii M.S.A. şi I.A.L., Curtea va reţine că prin sentinţa apelată aceştia au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de articolul 215 alineatul 2 din Codul penal.

Conform dispoziţiilor articolului 244 alineatul 3 din noul Cod penal, care încriminează infracţiunea de înşelăciune, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

În şedinţa publică din data de 25 februarie 2014, partea vătămată C.A. prezentă în instanţă, a arătat că s-a împăcat cu cei doi inculpaţi apelanţi, motiv pentru care Curtea, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală a admis apelurile declarate de inculpaţii M.S.A. şi I.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 1478/29.10.2013 pronunţată de Judecătoria S.M. pe care o a desfiinţat-o în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 359 din Codul de procedură penală anterior, art. 861 din Codul penal, art. 862 din Codul penal, art. 863 din Codul penal, art. 81 din Codul penal, art. 82 din Codul penal, art. 71 alin. 5 din Codul penal,  art. 74 lit. a din Codul penal şi art. 76 lit. c din Codul penal precum şi dispoziţia de condamnare a inculpaţilor M.S.A. şi I.A.L. la pedeapsa închisorii de 3 ani cu aplicarea art. 64 lit. a teza II, b din Codul penal şi respectiv 2 ani cu aplicarea art. 64 lit. a teza II, b din Codul penal, în baza art. 5 din noul Cod penal a reţinut ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile art. 244 alin. 2 din noul Cod penal, în baza art. 396 alin. 1, 6 din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor. .

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Din fondurile Ministerului Justiţiei se va vira în favoarea Baroului Bihor suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor din oficiu, avocaţi G.N. şi P.D. conform delegaţiilor.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.