Vătămare corporală din culpă – art. 184 cod penal

Sentinţă penală 148 din 19.10.2011


Tip document  -  Sentinţă penală

Nr.  document – 148

Data elaborării: 19.10.2011

Titlul speţei: vătămare corporală din culpă – art. 184  cod penal

Domeniu asociat:  încetarea procesului penal. Situaţii

Conţinut:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nr. 1696/P/2009 şi înregistrat sub nr. 1543/334/2010 la această instanţă, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată inculpatul Ţ.I., pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, prev. de art. 85 alin. 1 teza 2 din OUG 195/2001 şi „Vătămare corporală din culpă” prev. de art. 184 alin. 2  şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.(…)

 În fapt, în data de 08.12.2009 inculpatul i-a cerut numitului B.I. să-i împrumute autoturismul marca BMW 316i, cu numere provizorii …, valabile până la data de 10.12.2009. Cu acest prilej, B.I. i-a comunicat inculpatului că Autorizaţia de circulaţie provizorie cu seria 03067083 şi numerele provizorii ale autoturismului mai sunt valabile doar până la data de 10.12.2009.

În seara zilei de 24.12.2009,  fiind Ajunul Crăciunului, inculpatul Ţ.I. a organizat la domiciliul său o petrecere iar în jurul orelor 22:30 în urma unui telefon primit de la un prieten al său care-l ruga să vină să îl aducă şi pe el la petrecere s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW 316i pe care-l împrumutase anterior, în partea din dreapta urcându-se în calitate de pasager partea vătămată, O.B.I. Inculpatul a condus autoturismul sus menţionat pe DJ 174 prin comuna Şaru Dornei până la locul numit Runc de unde l-au luat şi pe numitul N. A., care s-a urcat pe bancheta din spate a maşinii. La întoarcerea spre domiciliul său, în jurul orelor 23,10 din cauza consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile drumului care era acoperit cu polei inculpatul a pierdut controlul asupra volanului autoturismului, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit lateral stânga de un stâlp de beton pe care l-a rupt.

În urma impactului puternic dintre autoturism şi stâlpul de beton a rezultat rănirea gravă a pasagerului de pe locul din dreapta faţă a autoturismului, respectiv a părţii vătămate O.B.I. precum şi rănirea uşoară a pasagerului de pe bancheta din spate a maşinii, N.A.

În urma accidentului rutier partea vătămată O.B.I. a suferit o vătămate corporală ce a necesitat un nr. de 90-95 zile de îngrijiri medicale.

Conform Certificatului medical nr. 36/O din 24.02.2010 rezultă că partea vătămată prezintă ”fractură cominutivă de corp vertebral C5 ce a necesitat intervenţie chirurgicală, complicată cu o paraplegie flască şi dipareză brahială. Leziunile s-au putut produce printr-un mecanism de hiperflexie – extensie ca pasager într-un autoturism, în cadrul unui accident rutier. Necesită 90 – 95 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare…Leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie”

Situaţia de fapt astfel reţinută de către instanţă rezultă din analiza declaraţiilor inculpatului, coroborate cu declaraţiile martorilor P.I., P. D., N.A. şi B.I., în conformitate cu prevederile art. 69 Cod de procedură penală, cu declaraţiile martorilor precum şi cu aspectele consemnate în procesul-verbal de constatare a săvârşirii infracţiunii şi menţiunile cuprinse în buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie, buletinul de examinare clinică, Certificatului medical nr. 36/O din 24.02.2010, copia Autorizaţiei de circulaţie provizorie cu seria 03067083 eliberată pentru autoturismul marca BMW 316i aparţinând numitului B.I., din cuprinsul căreia rezultă că valabilitatea sa a încetat la data de 10.12.2009, planşele foto.

În consecinţă, instanţa, în conformitate cu prevederile art. 345 alineatul 2 Cod de procedură penală, constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului  prin actul de sesizare a instanţei există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către acesta. 

În drept, fapta inculpatului săvârşită la data de 24.12.2009, când inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 174, pe raza comunei Şaru Dornei autoturismul marca BMW 316i - neînmatriculat, cu nr. provizoriu SV 066703 expirat, faptă prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85 alineatul 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, fapta inculpatului Ţ.I. care, în data de 24.12.2009 a produs un accident rutier ce a avut drept consecinţă vătămarea corporală gravă a părţii vătămate O.B.I., care a necesitat pentru îngrijire un număr de 90 – 95 de zile îngrijiri medicale şi care nu i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”, prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

Întrucât la dosar există declaraţia părţii civile O.B. I. prin care arată că înţelege să se împace cu inculpatul Ţ.I. şi că nu are nici un fel de pretenţie materială sau de altă natură de la acesta, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. 5 Cod penal care prevede că „Pentru faptele prevăzute la alin. 2 şi 4, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”, instanţa va dispune încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. art. 85 alineatul 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost realizat de către  inculpatul Ţ.I. prin activitatea de conducere pe drumul public, a autoturismului marca BMW 316i - neînmatriculat, cu nr. provizoriu … expirat. Păstrând numerele provizorii pe maşină, inculpatul a creat aparenţa că maşina condusă de el ar fi înmatriculată provizoriu în circulaţie, aspect ce nu corespunde realităţii, inducând în eroare participanţii din trafic.

Urmarea imediată a activităţii cu relevanţă infracţională desfăşurată de către inculpat a constat în generarea unei stări de pericol pentru siguranţa celorlalţi participanţi la traficul rutier, între acţiunea inculpatului şi rezultatul socialmente periculos fiind stabilită o legătură de cauzalitate directă. 

Sub aspectul laturii subiective reţinem că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, ca formă a vinovăţiei, în conformitate cu prevederile art. 19 alineatul 1 punctul 1 litera b Cod penal. Astfel, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, cunoscând că nu avea voie să conducă autoturismul fără să fie înmatriculat, ba mai mult, a păstrat numerele provizorii pe maşină, creând aparenţa că maşina ar fi înmatriculată provizoriu şi a adoptat o atitudine indiferentă faţă de urmarea socialmente periculoasă, şi anume faţă de periclitarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, acceptând posibilitatea producerii acesteia.

Instanţa, analizând fişa de cazier a inculpatului, constată că inculpatul este infractor primar, neavând antecedente penale..

Totodată, instanţa va avea în vedere înscrisurile în circumstanţiere, respectiv Raportul de Anchetă socială efectuată la domiciliul inculpatului din care rezultă că inculpatul a avut un comportament bun în societate cât şi în familie.

Faţă de cele arătate mai sus, pentru infracţiunea săvârşită instanţa va aplica inculpatului pedeapsa cu închisoarea, la a cărei individualizare va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările în care a fost comisă, precum şi natura relaţiilor juridice vătămate, fapta aducând atingere relaţiilor sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Totodată, instanţa va avea în vedere circumstanţele personale ale inculpatului Ţ.I. care nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fişa de cazier, care a avut o atitudine sinceră atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, recunoscând şi regretând fapta săvârşită, care a adoptat o bună conduită anterior comiterii faptei, astfel cum rezultă din ancheta socială că inculpatul este caracterizat ca o persoană onestă, fără probleme în colectivitate.

Faţă de cele relevate mai sus, instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alineatul 1 literele a şi c Cod penal, cărora le va da eficienţă conform dispoziţiilor art. 76 alineatul 1 litera d  Cod penal.

În consecinţă, instanţa va aplica inculpatului o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” prev. de art.  85 alin. 1 teza a 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.

Având în vedere faptul că inculpatul se află la prima faptă cu caracter penal, faţă de conduita bună avută înainte de săvârşirea infracţiunii şi apreciind că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului, menţionate în art.52 Cod penal, pot fi atinse şi prin executarea pedepsei în stare de libertate, instanţa urmează a dispune, în temeiul prevederilor art. 81 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 (trei) luni închisoare şi va stabili un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 3(trei)) luni, cu respectarea dispoziţiilor art. 82 Cod penal.

Totodată, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 359 Cod de procedură penală, va pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, cu consecinţa executării în regim de detenţie a ambelor pedepse, care nu se vor contopi.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, potrivit dispoziţiilor art. 71 alineatul 2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare  a rămas definitivă, şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Cu toate acestea, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituţia României, instanţa este ţinută a interpreta legea internă în lumina tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Prin urmare, normele cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele din Protocoalele adiţionale, împreună cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, sunt direct aplicabile, având forţă constituţională şi supralegislativă.

În consecinţă, la examinarea conţinutului pedepsei accesorii trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii (Cererea nr. 74025-2001, Hotărârea din 06.10.2005), prin care Curtea a constat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii  ope legis  a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o  restrângere generală, automată şi nediferenţiată, a unui drept fundamental consacrat de Convenţie şi care are o importanţă crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea şi este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.

De aceea, cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi b Cod penal, instanţa urmează a interzice, în baza art. 71 alineatul 2 Cod penal, exercitarea acestora pe durata executării pedepsei, reţinând că natura faptei săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul legal menţionat respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanţa constată că împrejurările în care a fost săvârşită fapta nu relevă o nedemnitate de natură a conduce la concluzia interzicerii exerciţiului dreptului  prevăzut de textul legal menţionat, motiv pentru care nu va face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Totodată, instanţa observă faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze cu nesocotirea regulilor ce reglementează circulaţia pe drumurile publice. Instanţa apreciază că există o nedemnitate în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, motiv pentru care urmează a face aplicarea art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal.

Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 71 alineatul 2 instanţa va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alineatul 1 literele  a teza II şi b Cod penal şi dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conform art. 64 alineatul 1 litera c, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alineatul 5 Cod penal instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei. 

Instanţa a fost legal învestita cu soluţionarea acţiunii civile alăturat celei penale însă, având în vedere că instanţa a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”, în temeiul prevederilor art. 132 alin. 1 Cod penal care prevede că „Împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă” va constata stinsă acţiunea civilă formulată de părţile civile O.B.I., Spitalul Municipal Vatra Dornei, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N Oblu” Iaşi.

În conformitate cu prevederile art. 189 şi art. 191 alineatul 1 Cod procedură penală instanţa urmează a-l obliga pe inculpatul Ţ.I. la plata sumei totale de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.