Drept civil. Act de renunţare la succesiune. Nulitate. Nesolicitarea desfiinţării certificatului de moştenitor emis în baza actului lovit de nulitate. Efecte faţă de terţi.

SECŢIA  I - A CIVILĂ

Act de renunţare la succesiune. Nulitate. Nesolicitarea desfiinţării certificatului de moştenitor emis în baza actului lovit de nulitate. Efecte faţă de terţi.

Art. 34 alin. 1 pct. 1 şi art. 36 din Decretul-Lege nr. 115/ 1938

Art. 36 din Legea nr. 7/ 1996

Declaraţia de renunţare la succesiunea după defuncta mamă s-a constatat că este lovită de nulitate, însă nu s-a solicitat a fi desfiinţat certificatul de moştenitor emis în baza declaraţiei respective şi nici să se constate calitatea de moştenitor şi cota ce-i revenea recurentului în calitate de afin, pe cale de consecinţă criticile în sensul că prin vânzarea imobilului i-ar fi fost afectată cota ce i se cuvenea nu pot fi analizate.

În măsura în care ar fi fost formulate astfel de capete de cerere, se putea analiza pretenţia recurentului din perspectiva dispoziţiilor art. 34 alin. 1 pct. 1, art. 36 din Decretul-Lege nr. 115/ 1938, respectiv art. 36 din Legea nr. 7/ 1996privind posibilitatea rectificării înscrisurilor din cartea funciară în măsura în care actul în baza căruia s-au efectuat în scrierile nu a fost valabil.

Decizia civilă nr. 771/2014 – R din 26. 06. 2014 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a I-a civilă

Dosar nr. 11344/ 271/ 2011

Prin sentinţa civilă 1482 pronunţată  la data de 5 februarie 2013 de Judecătoria Oradea, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea declaraţiei de renunţare la succesiune invocată de paratul M. R..

A fost admisă in parte acţiunea formulată şi precizată ulterior de  reclamantul S. L.I. asistat de curator U. M.A. in contradictoriu cu pârâţii M. L.-L. şi  M. R.

S-a constatat nulitatea declaraţiei autentice nr. 1706/ 9.12.1999 înregistrată la registrul General de Renunţări sub nr. 287/12.1999.

Au fost respinse  celelalte cereri ca neîntemeiate.

În motivarea hotărârii instanţa a arătat că reclamantul este renunţător la moştenire după mama sa – defuncta S. M. – imobilul cu nr. top. 853/2 în cotă de ½ părţi – înscris în CF 18622 Oradea fiind întabulat ulterior cu titlu de moştenire în favoarea soţului S. A.. Acesta din urmă l-a împuternicit pe pârâtul M. L.L. să vândă acest imobil la data de 21.01.2011 încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 119 între S. A. prin mandatar şi pârâtul M. R..

Conform declaraţiei autentice din 21.01.2011 tatăl reclamantului declară că a primit suma de 100.000 lei de la  mandatarul său – ca urmare a vânzării apartamentului în litigiu.

Ulterior, la data de 07.04.2011 S. A. a decedat.

În ceea ce priveşte precizarea de acţiune instanţa a reţinut că reclamantul nu a avut discernământ la momentul semnării declaraţiei de renunţare la moştenire după mama sa – aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de Serviciul de Medicină Legală Bihor – constatându-se că se impune anularea declaraţiei autentice dată de reclamant – prin care acesta a renunţat la moştenire după mama sa.

În ceea ce priveşte anularea procurii speciale şi a contractului  de vânzare-cumpărare încheiate subsecvent instanţa a reţinut că nu se impune anularea acestora, deoarece, pentru a se putea invoca nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare ar fi fost necesar ca ambele părţi contractante să fi fost de rea credinţă la încheierea actului – ceea ce nu este cazul în speţă, nefiind dovedită nici  noua condiţie a  mandatarului şi nici a  vreunuia dintre părţi.

În lipsa unei probe doveditoare a relei credinţe a cumpărătorului sau a mandatarului – s-a apreciat că prezumţia relativă juris tantum nu a fost răsturnată de către reclamant, şi prin urmare, este aplicabilă excepţia de la principiul resolute jure dantis rezolvitur jus accipientis, şi anume error communis facit jus.

Referitor la cererea reclamantului privind plata onorariului avocaţial în cuantum de 2000 lei – în condiţiile admiterii doar în parte a acţiunii raportat la faptul că pârâţii nu se află în culpă procesuală -  potrivit art. 274 Cod de procedură civilă – instanţa a apreciat că nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul apelant S. L.I. prin curator U. M.A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii în întregime a acţiunii formulate de el şi, în consecinţă, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 119/21.01.2011 de BNP T. L., să se dispună radierea din CF 18622 a înscrierilor făcute în baza contractului de vânzare-cumpărare menţionat.

Prin decizia civilă nr. 281/A/2013 din data de 17 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul  Bihor, în dosar nr. 11344/271/2011, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul S. L.I. prin curator U. M.A. în contradictoriu cu intimaţii M. L.-L.,  M. R., împotriva sentinţei civile nr. 1482 din 5 februarie 2013 pronunţată de  Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 119 din 21.01.2011 numitul M. L.L. – pârâtul intimat din prezenta cauză – în calitate de mandatar al numitului S. A. a vândut numitului M. R. – pârât intimat de rândul 2 – apartamentul 3/a din casa colectivă situat în municipiul O., str. R. C., nr. xx, jud. B. compusă din două camere şi dependinţe în suprafaţă de 102 mp. şi cota de  131/1083 mp.teren aferent, imobil înscris în CF ind 156274 – C1 – V1 O.

În contract s-a menţionat faptul că preţul vânzării în sumă de 146.300 lei a fost primit în întregime de mandatarul vânzătorului – de la cumpărător înaintat de autentificarea actului.

Prin declaraţia autentică 124/21 ianuarie 2011 – proprietarul vânzător, defunctul S. A. – recunoaşte contractul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat.

La dosar s-a depus şi o copie a procurii speciale prin care defunctul S. A. l-a împuternicit pe numitul M. L.L. să facă orice acte de conservare, administrare şi dispoziţie cu privire la imobilul descris mai sus, deci inclusiv să-l vândă.

În referat se arată că în urma raportului de expertiză nr. 238000/15.12.2011 – întocmit de Serviciul Criminalistic al IPJ Bihor şi a actelor puse la dispoziţia organelor de poliţie de către S. L.I. – acte semnate de S. A. s-a constatat faptul că semnatarul de la rubrica „semnătură” de pe procura specială din data de 19.01.2011 şi semnătura de la rubrica „declarant” din declaraţia din data de 21.01.2011 aparţin numitului S. A..

Ca urmare prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 29 mai 2012 – Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul M. L.L., sub aspectul celor reclamate.

Faţă de cele de mai sus, instanţa a reţinut faptul că nu s-a dovedit faptul că n-ar fi existat consimţământul vânzătorului proprietar la data încheierii contractului, în sensul că nu l-a mandatat pe pârâtul M. L.L. să vândă imobilul care a constituit proprietatea sa şi care face obiectul prezentului litigiu.

Chiar dacă cele susţinute de reclamant s-ar fi confirmat este de arătat faptul că pârâtul cumpărător M. R. se bucură de prezumţia de bună credinţă – la data încheierii actului având convingerea că, contractează cu adevăratul proprietar prin mandatar. Menţinerea contractului de vânzare-cumpărare s-ar justifica aşadar şi în această ipoteză, pe principiul ocrotiri bunei credinţe prev. de art. 1898 şi 1899 cod civil – dar şi pentru faptul că nu s-a dovedit lipsa consimţământului vânzătorului la încheierea actului.

În ceea ce priveşte strict motivele de apel formulate, instanţa a constatat că pârâtul a fost legal citat, neavând obligaţia de a se prezenta în instanţă fiind vorba de un proces civil, iar prev. art. 225 Cod de procedură civilă la care probabil apelantul face referire, în sensul că lipsa acestuia ar putea fi socotită ca o mărturisire deplină – nu sunt aplicabile deoarece nu există probe în sensul celor susţinute de reclamant privind faptul că procura ar fi contrafăcută, iar din cercetările penale efectuate în legătură cu vânzarea rezultă contrariul.

Declaraţiile date de cei doi pârâţi în faţa organelor de urmărire penală nu relevă o stare de fapt sau de  drept diferită faţă de cea care rezultă din înscrisurile întocmite de parte – ca urmare nici acest motiv de apel nu poate fi primit.

În ceea ce priveşte locul încheierii contractului – din cuprinsul acestuia rezultă că s-a redactat şi autentificat la BNP T. L.S., apelantul neindicând în motivarea apelului – în ce constă nulitatea acestei clauze.

Nici restul susţinerilor din apel nu pot fi luat în considerare în sensul modificării hotărârii – neavând nici o relevanţă data la care părţile contractante s-au cunoscut ori discuţiile purtate cu terţe persoane.

Apreciind că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică şi având în vedere probele aflate la dosar, în baza  art. 296 Cod de procedură civilă s-a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, urmare a admiterii cererii de ajutor public  judiciar din data de 05.06.2014, a declarat recurs apelantul S. L.I., prin curator U. M.A., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea deciziei, cu cheltuieli de judecată, casarea deciziei, admiterea acţiunii, a se constata nulitatea procurii speciale autentificate sub nr. 55/ 19. 01. 2011 de BNP M. A.L., nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare  autentificatul sub nr.  119/ 21. 01. 2011 de BNP  T. L., radierea din CF nr. 156272 – C1 –I1 Oradea a înscrisurilor  făcute în baza acestuia.

Prin motivele de recurs s-a invocat că soluţia nu are nicio legătură cu faptele, probele administrate sau analizate  subiectiv. A solicitat încuviinţarea  unei expertize grafologice pentru a dovedi că semnătura de pe procură nu este a lui, dar, proba a nu a fost încuviinţată. S-a reluat motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte anularea procurii speciale şi a contractului de vânzare cumpărare încheiat subsecvent, instanţa a reţinut că nu se impune  anularea acestora deoarece pentru a se putea invoca  nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare ar fi fost necesar ca ambele părţi contractante  să fi fost de rea credinţă la încheierea actului, ceea ce nu este cazul în speţă, nefiind  dovedită nici noua condiţie a mandatarului şi nici a vreuneia dintre părţi. În lipsa  unei probe doveditoare a relei credinţe a cumpărătorului sau a mandatarului, s-a apreciat  că prezumţia relativă juris tantum nu a fost răsturnată de reclamant.

Instanţa nu a admis  proba prin care  se urmărea a se dovedi că tatăl său, S. A., nu a semnat procura privind  înstrăinarea imobilului, sau  cumpărătorul beneficiar pe un preţ neserios de 100.000 lei ROL al unui apartament de peste 100 mp în centrul  oraşului Oradea şi care se contrazice în declaraţii cu privire la locul încheierii contractului, cu privire la persoana  ce a încasat banii.

Dacă mandatarul M. L.L. a fost împuternicit  printr-un act valabil semnat de proprietarul apartamentului, de ce a mai fost nevoie  acestea la perfectarea actului numit  de vânzare cumpărare.

A făcut  instanţa de apel referire la soluţia dată de organul de urmărire penală în sensul că semnătura de pe procura din 21.01.2011 aparţine lui S. A., ori, organul de urmărire penală nu a avut  alte acte la dispoziţie cu semnătura acestuia, decât cele contestate. Nu s-a analizat  unde s-a încheiat contractul, la  un birou de mediator nu la  cel notarial, se face uz de exces al bunei credinţe a cumpărătorului fără analiza  probelor şi încuviinţarea celor solicitate.

El este afectat de buna credinţă a cumpărătorului şi în ceea ce priveşte  cota de moştenire cuvenită după mamă.

Intimatul pârât M. R., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea în totalitate a hotărârii atacate, arătând că, imobilul în litigiu a fost cumpărat în urma încheierii  unor acte în formă autentică care au forţă probantă până la înscrierea în fals, ori acest lucru nu s-a probat, pârâtul este cumpărător de bună credinţă, nu s-a dovedit reaua sa credinţă mai ales că documentele care au stat la baza cumpărării imobilului sunt şi în prezent valabile. Se impune respingerea recursului ca nefondat, motivaţia  cea mai puternică pentru care se impune acest lucru rezultând din obligativitatea  instanţei de judecată a respecta principiul cel mai de preţ al dreptului român şi internaţional în materie  civilă, şi anume acela că proprietatea este garantată de lege, este imprescriptibilă, inalienabilă şi insesizabilă.

Intimatul pârât M. L.-L., deşi legal citat, nu s-a prezentat şi nici nu şi-a comunicat poziţia în cauză.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Imobilul în litigiu, situat în localitatea O., str. R. C., nr. xx, ap. x a fost  dobândit de S. A. şi M., părinţii recurentului, prin cumpărare în baza Legii nr. 4/1975, potrivit  titlului de proprietate nr. 145/ 01. 03. 1975 – fila  37 dosar fond – pentru un preţ de 55.000 lei, dreptul de proprietate al acestora fiind întabulat în baza încheierii nr. 2753/ 06.03.1975 în CF  nr. 1658 Oradea, nr. top. 853/2, 854/2 – fila  34 dosar fond.

Din cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 97/09.12.1999 eliberat de notar public B. F.E. – fila  38 dosar  fond – se reţine că S. M., mama recurentului – a decedat la data de  07.09.1999, în masa succesorală fiind inclusă cota de ½ părţi din imobilul susmenţionat, restul de ½ fiind proprietatea soţului supravieţuitor, S. A.. S-a constatat că are calitate de moştenitor acceptant doar S. A. – soţul acesteia -, recurentul fiind renunţător potrivit declaraţiei autentificate sub nr. 1706/ 09.12.1999 înregistrată în Registrul General de Renunţări nr. 287/ 09.12.1999. Dreptul de proprietate cu titlu de succesiune s-a întabulat în favoarea lui S. A. asupra cotei de 1/2 din imobil, prin încheierea de întabulare nr. 21255/ 15.12.1999 – fila 35 dosar fond.

Această declaraţie de renunţare la succesiunea după defuncta mamă, dată de recurent – nr. 1706/ 09.12.1999 – s-a constatat de către instanţa de fond că este lovită de nulitate întrucât recurentul reclamant la momentul semnării acesteia, potrivit raportului de expertiză medico legală psihiatrică întocmit de Serviciul de medicină legală Bihor, nu avea discernământ. Această dispoziţie nu a fost contestată de către părţile în litigiu, fiind menţinută de instanţa de apel  astfel că, nu se impun alte precizări în acest sens.

La data de 19.01.2011 – filele 15 – 16 dosar fond, prin procura specială autentificată sub nr. 55 de notar public M. A.L., tatăl recurentului, S. A., l-a împuternicit pe intimatul M. L.L. să facă orice act de conservare, administrare şi dispoziţie, închiriere, ieşire din indiviziune, semnare orice acte de vânzare cumpărare referitor la imobilul susmenţionat, astfel că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 119/ 21.01.2011 de notar public T. L. S. imobilul în litigiu a fost înstrăinat intimatului M. R. în schimbul unui preţ de 146.300 lei. Acest contract a fost recunoscut de S. A. prin declaraţia autentificată sub nr. 124/21.01.2011 de notar public T. L. S. – fila 10 dosar fond -, recunoscând că a primit suma de 100.000 lei şi că nu mai are altă pretenţie de la mandatar.

Imobilul s-a transcris în CF nr. 156274 – C1 – U1 Oradea, urmare a conversiei de pe hârtie a colii de carte funciară iniţială nr. 18622 Oradea, CF colectivă nr. 1658.

Se reţine din copia certificatului de deces seria DZ nr. 045471 eliberat la data de 08.04.2011 – fila 14 dosar fond – că S. A., tatăl recurentului, a decedat la data de 07.04.2011, loc. Oradea, iar imobilul s-a întabulat urmare a vânzării susmenţionate în favoarea intimatului cumpărător la foaia B nr. 3 – fila 7 dosar fond.

Referitor la semnătura procurii speciale autentificate sub nr. 55/ 19.01.2011 de notar public M. A.L., a declaraţiei autentificate sub nr. 124/ 21.01.2011 de notar public T. L. S., câtă vreme în dosarul penal nr. 3422/P/2011 a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, potrivit referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale – fila 9 dosar apel – s-a efectuat raportul de expertiză nr. 238000/ 15.12.2011 a Serviciului Criminalistic al IPJ Bihor conform căruia s-a constatat că aceasta aparţine defunctei S. A., ce a avut la bază chiar actele puse la dispoziţie de recurent, nu se mai impunea o completare a probaţiunii în acest sens. De altfel, din dosarul de apel nu se poate reţine că recurentul prin curator ar fi solicitat o probă suplimentară, criticile în acest sens nefiind fondate.

Cât priveşte preţul cu care s-a vândut imobilul – 146.300 lei – în luna ianuarie 2011, acesta nu a putut fi apreciat de Curte ca fiind unul neserios, iar faptul că actul de înstrăinare nu s-a încheiat la biroul notarului public, nu este de natură a determina nulitatea acestuia, neexistând o dispoziţie legală care să fi fost încălcată de notarul ce a autentificat înscrisul. Defunctul, conform celor susmenţionate, prin declaraţia autentificată a conformat actul de înstrăinare şi primirea preţului, arătând expres că nu mai are pretenţii faţă de mandatar, motivul pentru care acesta l-a desemnat nu a fost stabilit şi de altfel prin această procedură nu s-a încălcat vreo dispoziţie legală care să atragă nulitatea actelor întocmite, criticile în acest sens nefiind fondate.

Deşi s-a constatat nulitatea declaraţiei de renunţare la moştenirea după defuncta S. M. – mama recurentului – câtă vreme certificatul de moştenitor emis în baza acesteia nu s-a solicitat a fi anulat, nici să se constate calitatea de moştenitor şi cota ce-i revenea recurentului în calitate de fiu, criticile în sensul că prin vânzare i-a fost afectată cota ce i se cuvenea, nu pot fi analizate.

S-a mai reţinut şi faptul că în măsura în care ar fi existat astfel de capete de cerere, admisibile de altfel, se putea analiza pretenţia recurentului din perspectiva dispoziţiilor art. 34 alin. 1 pct. 1, art. 36 din DL nr. 115/1938, respectiv art. 36 din Legea nr. 7/1996, astfel cum era în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, privind posibilitatea rectificării înscrierilor din cartea funciară în măsura în care actul în baza căruia s-au efectuat înscrierile nu a fost valabil. Rectificarea putea produce efecte şi împotriva intimatului cumpărător de bună credinţă, câtă vreme acţiunea se promovase în interiorul termenului de 3 ani de la data încheierii actului, pentru cota de proprietate ce s-ar fi stabilit că îi revine recurentului, ori, în lipsa acestor demersuri, criticile aduse nu au putut fi analizate.

Faţă de toate considerentele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, instanţa de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respinge ca nefondat recursul şi a menţine în întregime decizia recurată, ca fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare