Drept procesual civil. Limitele judecăţii fixate prin decizia de casare. Putere de lucru judecat. Inaplicabilitatea deciziei date asupra recursului în interesul legii Art. 1201 Cod civil Art. 166 Cod de procedură civilă Art. 315 Cod de procedură civilă

SECŢIA  I - A CIVILĂ

DREPT PROCESUAL CIVIL. Limitele judecăţii fixate prin decizia de casare. Putere de lucru judecat. Inaplicabilitatea deciziei date asupra recursului în interesul legii

Art. 1201 Cod civil

Art. 166 Cod de procedură civilă

Art. 315 Cod de procedură civilă

Din perspectiva puterii de lucru judecat, câtă vreme potrivit deciziei de casare, singura problemă rămasă de rezolvat de către tribunal o reprezenta stabilirea valorii despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, motivele ce vizează excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe calea dreptului comun nu pot fi acceptate, de asemenea, problema privind legea aplicabilă şi procedura urmată, excede limitele judecăţii astfel cum acestea au fost fixate prin decizia de casare.

Dispoziţiile deciziei nr. 27/ 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii nu-şi găsesc incidenţa în speţă, deoarece la o dată anterioară celei la care instanţa supremă a pronunţat hotărârea menţionată, problema privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a fost tranşată irevocabil prin decizia de casare, situaţie în care nu mai poate face obiectul vreunei cercetări din partea instanţei, pentru că altminteri s-ar aduce înfrângere principiului puterii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil din perspectiva dispoziţiilor art. 166 Cod de procedură civilă şi art. 1201 Cod civil.

Dată fiind situaţia expusă, în lumina textelor de lege evocate, instanţa de trimitere nu mai avea a se preocupa de problema privind stabilirea părţii pârâte căreia îi incumba obligaţia de plată a despăgubirilor, singurul aspect care urma a face obiectul judecăţii după casarea cu trimitere fiind stabilirea valorii despăgubirilor, în aplicarea prevederilor art. 315 din Codul de procedură civilă.

Decizia civilă nr. 678/2014 – R din 22. 05. 2014 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a I-a civilă

Dosar nr. 354/ 111/ 2009

Prin decizia civilă nr.179/A din 14 mai  2013, Tribunalul B., rejudecând capătul de cerere privind despăgubirile din acţiunea formulată de A.S.A. şi T.A. – continuată de moştenitorii T.I., V.M., S.C.  în contradictoriu cu intimaţii MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANŢELOR, cu sediul în Bucureşti, CONSILIUL LOCAL B., PRIMARIA B., C.O., M.V. şi O.S..

A stabilit valoarea de circulaţie a imobilului situat  în B., str. x.xxxxxxx nr. xx, jud. B. – la data de 31.01.2009 – ca fiind de 80.000 euro conform raportului de expertiză efectuat de expertul N.T. la data de 15.04.2013.

A respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul B. a reţinut că prin Decizia civilă nr. 813/R/2008 pronunţată de Curtea de Apel O.,  a fost admis  ca fondat recursul civil declarat de recurenta  reclamantă  A.S.A., în nume propriu şi în calitate de mandatar al numiţilor  T.I. , V.M., S.C.  în calitate de moştenitori ai defunctului recurent  T. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANŢELOR, prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE B. ,  CONSILIUL LOCAL B. , PRIMARIA B., C.O., M.V. şi O.S., împotriva  deciziei civile nr. 79/A din 31 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul B. care a fost modificată, fiind schimbată în întregime sentinţa civilă nr. 330 din 15 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria B., în sensul că:

A fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A.S.A. şi T.A.  I. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local B. , Primăria Municipiului B. , C.O., M.V. şi O.S..

S-a constatat că Ministerul Economiei şi Finanţelor în numele Statului Român datorează reclamanţilor recurenţi despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului înscris în CF xxxx x.  cu nr. top xxx/x şi xxx/x ,  sumă purtătoare de dobânzi din momentul cuantificării.

A fost obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor la despăgubiri globale de 1000 euro/an pentru lipsirea de folosinţă a imobilului, cu începere de la 6 iunie 2002 şi până la 8 ianuarie  2007 iar  de la 9 ianuarie 2007 şi până la data cuantificării sumei datorate la despăgubiri echivalente cu dobânda legală pentru suma datorată.

Au fost respinse restul pretenţiilor faţă de ceilalţi pârâţi.

A fost casată parţial decizia cu trimitere la Tribunalul B. doar pentru efectuarea expertizei în vederea stabilirii valorii de circulaţie a imobilului .

În motivarea deciziei s-a arătat că reclamanţii au formulat cerere de restituire, în calitate de moştenitori legali ai defunctei T. (C.) S. a imobilului înscris în CF xxxx x. în temeiul Legii nr. 112/1995. Deşi, prin Hotărârea nr. 174 din 23 noiembrie 1998, cererea a fost admisă şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în CF xxxx x. nr. top xxx/x, xxx/x si xxx/x nici până în prezent reclamanţii nu au fost puşi în posesie şi nici nu li s-au acordat efectiv nici un fel de alte despăgubiri.

De abia la 8 ianuarie 2007, Primarul Municipiului B. a emis o nouă dispoziţie prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoare de piaţă corespunzătoare construcţiilor înscrise în CF  . cu nr. top / şi / , făcându-se menţiunea că se încredinţează executare acestei obligaţii, Comisia specială de aplicare a Legii nr. 10/2001 urmând a comunica Secretariatului comisiei centrale întreaga documentaţie.

Instanţa de recurs a constatat că până la data soluţionării recursului nu s-a făcut dovada că reclamanţilor li s-ar fi achitat vreo sumă cu titlu de despăgubiri.

S-a menţionat faptul că între data emiterii Dispoziţiei din 1998 şi 8 ianuarie 2007, imobilul a fost înstrăinat şi s-au purtat mai multe procese între cumpărătorii imobilelor, unitatea administrativ teritorială şi respectiv reclamanţii recurenţi.

În primul rând, instanţa de recurs a analizat condiţiile antrenării răspunderii civile, constatând că în prezenta cauză calitate procesuală pasivă are Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor care răspunde în mod obiectiv pentru procesul legislativ, pentru modul în care sunt aplicate normele adoptate de către puterea executivă şi pentru lentoarea cu care au fost soluţionate aspectele litigioase.

Acesta este motivul pentru care instanţa nu a analizat în mod concret culpa pârâţilor peroane fizice, respectiv al Consiliului şi Primăriei municipiului B. în generarea situaţiei analizate, mai ales că Statul Român nu a înţeles să formuleze o acţiune în regres.

Este indubitabil, că dreptul în sine al reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai proprietarului care a fost deposedat în mod abuziv de bunul său, nu este contestat. Pornind de la această premisă s-a conturat faptul că termenul de 11 ani în care reclamanţii nu au fost despăgubiţi pentru un drept necontestat, reprezintă o încălcare a art. 1 Protocol 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Concomitent, pârâtul răspunde pentru o lipsă de precizie şi previzibilitate a legii,în condiţiile în care normele aplicabile au fost modificate de mai multe ori, ca şi procedura de obţinere a despăgubirilor la care reclamanţii sunt îndreptăţiţi.

S-a mai reţinut că este de notorietate că Fondul Proprietatea, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este listat la bursă, că OUG nr. 81/2007 a determinat o modificare importantă în organizarea şi funcţionarea acestui fond, că la 6 februarie 2008 guvernul a modificat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 247/2005, toate aceste inconsecvenţe legislative determinând o întârziere nejustificată în executarea obligaţiilor faţă de reclamanţi dublate de procedurile judiciare.

Realitatea acestei situaţii a fost confirmată şi prin cauza VIAŞU c/a României.

Fiind determinată culpa, existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre aceste două elemente, răspunderea statului urmează a fi antrenată prin aplicarea directă a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către instanţa naţională.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa a apreciat că acesta este alcătuit în primul rând de valoarea de circulaţie a imobilului înscris în CF xxxx x., dar în măsura în care această valoare nu a fost stabilită, doar pentru administrarea acestei probe decizia a fost casată parţial cu trimitere la Tribunalul B., iar suma stabilită va fi purtătoare de dobânzi din momentul cuantificării şi până în momentul plăţii efective.

Dreptul reclamanţilor fiind stabilit în anul 1998 şi aplicând principiile prescripţiei extinctive, instanţa de recurs a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor şi la despăgubiri globale de 1000 euro /an pentru lipsa de folosinţă a imobilului cu începere de la 6 iunie 2002- 8 ianuarie 2007, iar cu începere de la 9 ianuarie 2007 (data emiterii dispoziţiei nr. 7 a Primarului Municipiului B.) şi până la data cuantificării sumei datorate despăgubiri echivalente cu dobânda legală aferentă sumei datorate.

Dat fiind considerentele deciziei de casare – conform căreia cauza a fost trimisă la Tribunalul B. în vederea efectuări expertizei având ca obiectiv stabilirea valorii de circulaţie a imobilului instanţa de apel a dispus efectuarea expertizei având acest obiectiv.

Conform concluziilor expertizei efectuată de expertul N.T. la data de 15.04.2013 valoarea de circulaţie a imobilului situat în B., str. xxxxxx xxxxxxx nr. xx, jud. B. la data de 13.01.2009 este de 80.000 euro – în această valoare nefiind cuprinse magazia de lemne, grupul sanitar, împrejmuirea şi poarta.

Având în vedere că nu s-au formulat obiecţiuni, instanţa a constatat în dispozitivul hotărârii care este valoarea de circulaţie a imobilului conform Deciziei Curţii de Apel O.

Cererea privind plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă pe de o parte – instanţa de apel fiind strict limitată la a se pronunţa conform considerentelor deciziei susmenţionate, iar pe de altă parte expertiza profită apelanţilor aceştia urmărind valorificarea ei în afara procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001 – procedură pe care dacă ar fi urmat-o nu ar fi trebuit să suporte costul acesteia.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare la instanţa competentă, iar pe fond, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi respingerea acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a formulat următoarele critici:

- instanţa de fond, în mod nelegal a pronunţat hotărârea cu încălcarea dreptului la apărare întrucât raportul de expertiză nu a fost comunicat cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, conform dispoziţiilor exprese ale art. 86 alin. 1, coroborate cu art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă, ca atare acesta s-a aflat în imposibilitatea luării la cunoştinţă a concluziilor raportului de expertiză, fiind lipsită de dreptul legal de a propune o probă – contraexpertiză;

- prin aceasta greşeala materiala a necomunicarii expertizei aflata la dosarul instanţei care este o proba deosebit de importanta, are drept consecinţă înlăturarea dreptului recurentei de a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obţine protecţia dreptului sau cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac, adică, instanţa avea obligaţia comunicării expertizei pentru a se da posibilitatea legala de a depune obiectiuni sau a solicita contraexpertiză, or, acest aspect reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, prin urmare una din parti nu poate fi sancţionată pentru greşeala materiala făcuta de instanţa de control judiciar in nesocotirea procedurii legale de administrare a probaţiunii, aceasta greşeala poate şi trebuie a fi remediata tocmai prin admiterea recursului de către Curtea de Apel O. si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul B.;

- instanţa nu a ţinut cont de recursul in interesul legii formulat de

Parchetul General de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis prin decizia 27 din 14.11.2011 din dosar 28/2011, iar conform acestei decizii obligatorii pentru instanţele judecătoreşti s-a stabilit ca: 1.în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă; 2.Acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această Convenţie, sunt inadmisibile.

- solicită Instanţei sa tina cont de aceste prevederi obligatorii pentru instanţele judecătoreşti, sa admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei si sa respingă cererea de chemare in judecata ca inadmisibila;

- invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE, in speţa, ca reprezentant al Statului Roman, art.25 din Decretul nr.31/1954, în contextul acestor prevederi cat si a prevederilor Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, a Ordonanţei de urgenta nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, publicata in Monitorul Oficial nr. 446 din 29 iunie 2007, a Hotărârii Guvernului nr. 128/2008 privind modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII;

- solicitările reclamanţilor sunt în sensul acordării despăgubirilor băneşti, nefiind mulţumiţi cu măsurile dispuse în temeiul legii 247/ 2005, legalitatea titlului cu care a fost preluat imobilul este conferita de Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995, anume la Cap. I art. 1 alin. (2) şi de asemenea, fata de situaţia proprietarilor la data preluării, dispoziţiile actelor normative in baza cărora imobilul a fost preluat de către stat au fost corect aplicate, ceea ce conferă legalitatea titlului statului, acesta producându-şi efectul translativ de proprietate şi asa cum reiese din jurisprudenţa CEDO in materie, s-a apreciat ca simpla solicitare de a obţine in bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual si nici o speranţa legitima, situaţie in care reclamanţii nu pot invoca in mod eficient garanţiile art.1 Protocolul I CEDO, prin urmare, imobilele care se încadrează in domeniul de aplicare al Legii 10/2001, nu mai pot fi restituite sau nu se mai pot acorda masuri reparatorii (după caz) decât in condiţiile prevăzute de acest act normativ, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia in care dispoziţiile Legii 10/2001 ar fi golite de conţinut, astfel încât sa nu-si producă efectele juridice, or numai aceasta este raţiunea pentru care a fost adoptata o atare lege speciala;

- dacă CEDO a condamnat Statul Român în anumite cauze, acest aspect nu poate fi luat în considerare ca şi o practică a instanţelor de judecată din România şi nicidecum nu poate fi asimilat legislaţiei în vigoare, fiind cunoscut faptul că doar după epuizarea căilor de atac prevăzute de legislaţia internă, partea care se consideră lezată de neaplicarea corectă a prevederilor Protocolului Convenţiei Europene se poate adresa CEDO;

- chiar dacă se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca temei juridic al acţiunii, încadrarea corectă a prezentei cereri se regăseşte in dispoziţiile Legii 10/2001 modificată prin Legea 247/2005;

- obiectul principal al investirii instanţei este acţiunea în despăgubiri, ca urmare a neacordării acestora prin dispoziţia primarului;

- raportat la obiectul cererii sunt incidente prevederile Legii nr.10/ 2001 modificata prin Legea 247/ 2005, lege care are in vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, astfel, urmare a celor menţionate mai sus, reclamanta avea posibilitatea de a urma calea administrativa prevăzuta de Legea 10/2001, sa atace Dispoziţia emisa de Primarul Municipiului B. in termen de 30 de zile de la comunicare şi cum nu a înţeles sa uzeze de acesta cale legala, considera ca promovarea unei acţiuni pe calea dreptului comun împotriva Statului prin Ministerul Finanţelor Publice este inadmisibila;

- prin acţiunea formulata s-a solicitat obligarea paraţilor intimaţi la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării drepturilor si libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţia României, referitoare la succesiunea in timp a regimului juridic al proprietăţii unor imobile aflate iniţial in proprietatea antecesorilor reclamanţilor, astfel, imobilele înscrise in CF xxxx X. Nr. Top xxx/x; xxx/x si xxx/x au fost in proprietatea antecesorilor reclamanţilor pana la data de 04.08.1958, când au trecut in proprietatea statului cu titlu de naţionalizare;

- prin contractul de închiriere cu nr. xxx/30.12.1993 imobilul înscris in CF xxxx X. - proprietatea Statului Roman a fost vândut chiriaşului SC C. T. S. SRL B. in baza Legii 112/1995 propunându-se acordarea de despăgubiri la valoarea de piaţa corespunzător clădirilor înscrise in CF xxxx X. in favoarea reclamanţilor,

- reclamanţii, prin acţiunea formulata isi exprima nemulţumirile fata de actele administrative si contractele civile încheiate cu privire la imobilul in discuţie, apreciind ca au fost prejudiciaţi prin intocmirea ilegala a acestor acte, invocând o serie de acte care au stat la baza incheierii lor, din probele administrate, atat instanţa de fond cat si instanţa de apel au constatat ca nemulţumirile invocate sunt nejustificate cata vreme actele la care s-a făcut referire au fost supuse cenzurii de către instanţa de judecata, stabilindu-se irevocabil ca actele încheiate sunt valabile, astfel, prin Decizia Civila nr. 144/R/2003 a Curţii de Apel s-a statuat irevocabil ca, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. xxx/01.04.1997 este legal încheiat, anulându-se in parte Hotărârea nr. 174/23.11.1998 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii 112/1995 numai cu privire la supraedificate situate pe imobilul cu nr. Top. xxx/x; xxx/x si xxx/x înscrise in CF xxxx X., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond intrând astfel sub autoritate de lucru judecat, astfel, arăta ca nu se poate retine culpa instituţiei, condiţie indispensabila pentru antrenarea răspunderii civile delictuale;

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii reclamanţi, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa atacată fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată, invocând că, raportul de expertiză nu se comunică părţilor din proces conform regulilor procedurale civile, ci acestea sunt obligate să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză din dosarul instanţei care poate fi consultat oricând în arhivă şi mai mult, instanţa nu are nicio obligaţie procedurală de a acorda părţilor un termen special pentru a formula obiecţiuni la expertiză, nici un text de lege neprezentând această îndatorire şi nu există nici un argument care să determine casarea deciziei nr.179/A/2013 pronunţată de Tribunalul B. de vreme ce acesta a respectat formele de procedură impuse de lege, iar hotărârea recurată este consecinţa unei minuţioase examinări a probei, mai exact a raportului de expertiză şi a unei judicioase aplicări a dispoziţiilor legale. Cu privire la celelalte motive de recurs invocă pe cale de excepţie autoritatea de lucru judecat.

Consiliul municipal B. şi Primăria municipiului B. prin întâmpinare a precizat referitor la solicitarea recurenţilor privind casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare motivată de încălcarea dreptului la apărare, lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa pe acest aspect, în funcţie de probele existente la dosar, iar în ceea ce priveşte motivele de recurs privitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentelor, arată că în opinia lor, calitatea procesuală activă a fost reţinută irevocabil de către Curtea de Apel O. 

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, instanţa de recurs, constată următoarele:

În primul rând, referitor la criticile vizând aplicabilitatea deciziei nr.27/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii, trebuie a se face precizarea că dispoziţiile acestei decizii nu-şi găsesc incidenţa în speţă, deoarece la o dată anterioară celei la care instanţa supremă a pronunţat hotărârea mai sus-menţionată, problema invocată de recurent privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a fost tranşată în mod irevocabil prin Decizia civilă nr.1813/R/2008 pronunţată la data de 10 decembrie 2008 de Curtea de Apel O.

Prin dispoziţiile acestei decizii s-a constatat că Ministerul Finanţelor în numele Statului Român datorează reclamanţilor recurenţi A.S.A. în nume propriu şi în calitate de mandatar al numiţilor T.I., V.M., S.C.-moştenitori ai defunctului recurent T.A.- despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului înscris în CF nr. xxxx X., cu nr. top. xxx/x şi xxx/x, sumă purtătoare de dobânzi din momentul cuantificării, acelaşi pârât fiind obligat şi la despăgubiri globale de 1.000 Euro/an pentru lipsa de folosinţă a imobilului cu începere de la 6 iunie 2002, restul pretenţiilor fiind respinse faţă de ceilalţi pârâţi. În considerentele deciziei s-a specificat că în cauză calitate procesuală pasivă are Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta răspunzând în mod obiectiv pentru procesul legislativ, pentru modul în care sunt aplicate normele adoptate de către puterea executivă şi pentru lentoarea cu care au fost soluţionate aspectele litigioase, instanţa precizând că faţă de motivul arătat nu a mai procedat la analizarea în mod concret a culpei pârâţilor persoane fizice respectiv a Consiliului Local şi Primăriei Municipiului B.

Rezultă cu puterea evidenţei că problema calităţii procesuale pasive a recurentului pârât a fost tranşată în mod irevocabil, situaţie în care nu mai poate face obiectul vreunei cercetări din partea instanţei de recurs, pentru că altminteri s-ar aduce înfrângere principiului puterii lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil, din perspectiva prevederilor art.166 din Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art.1201 din Codul civil. Or, principiul menţionat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.

Dată fiind situaţia expusă, în lumina textelor de lege evocate, instanţa de trimitere nu mai avea a se preocupa de problema privind stabilirea părţii pârâte căreia îi incumbă obligaţia de plată a despăgubirilor, singurul aspect care urma a face obiectul judecăţii după casarea cu trimitere fiind stabilirea valorii despăgubirilor, în aplicarea prevederilor art.315 din Codul de procedură civilă, dat fiind că prin Decizia civilă nr.1813/R/2008 a Curţii de Apel O. decizia tribunalului fusese casată parţial cu trimitere la aceeaşi instanţă „doar pentru efectuarea expertizei în vederea stabilirii valorii de circulaţie a imobilului”, probă care a şi fost administrată de instanţa de trimitere.

Astfel, prin raportul de expertiză întocmit de expertul N.T. s-a concluzionat că valoarea de circulaţie a imobilului situat în B., strada Vasile Lucaciu, nr.31, la data de 13.01.2009, este de 80.000 Euro, valoare avută în vedere de instanţa de apel la pronunţarea deciziei recurate.

Tot din perspectiva puterii de lucru judecat, câtă vreme potrivit Deciziei civile nr.1813/R/2008, singura problemă rămasă de rezolvat de către tribunal o reprezenta stabilirea valorii despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, criticile ce vizează excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe calea dreptului comun, nu pot fi acceptate, problema privind legea aplicabilă, procedura urmată, excedând limitelor judecăţii astfel cum acestea au fost fixate prin decizia de casare, pentru aceleaşi motive expuse pe larg mai sus, nemaiputând fi reanalizată nici culpa recurentului pârât, respectiv susţinerea acestuia că nu s-ar fi făcut dovada încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţia României.

Criticile axate pe problema omisiunii instanţei de apel de a comunica raportul de expertiză cu partea recurentă sunt întemeiate, într-adevăr, la termenul de judecată din 16 aprilie 2013 s-a dispus comunicarea raportului de expertiză cu părţile din proces mai puţin părţii recurente, însă omisiunea aflată în discuţie a fost suplinită în actuala etapă procesuală, lucrarea de specialitate fiind comunicată părţii alăturat citaţiilor comunicate la data de 14.11.2013, 18.11.2013, respectiv (filele 43-44 din dosarul de recurs), comunicare în raport de care a formulat obiecţiuni, în urma cărora expertul a procedat la întocmirea unei noi lucrări.

Completarea raportului de expertiză întocmit de expertul N.T., depus la Curtea de Apel O. la data de 2 aprilie 2014, cuprinde o nouă evaluare a imobilului prin aplicarea a două metode, respectiv Metoda costului de înlocuire net şi Metoda comparaţiilor de piaţă, având la bază ofertele de piaţă.

Expertul a precizat că, între ianuarie 2009 şi apogeul pieţei din 2008, căderea pieţei a fost de cel mult 10% şi nu de 40-50% cum este cea prezentă, raportată la anul 2008. Acesta a reamintit faptul că valoarea de circulaţie era la nivelul pieţei existente la data de 13.01.2009 şi nu trebuie influenţată de piaţa prezentă.

S-a opinat că abordarea prin costuri este adecvată în estimarea valorii de piaţă a construcţiilor noi sau relativ noi, deoarece în aceste cazuri costul şi valoarea de piaţă sunt, de obicei, apropiate.

Prin aplicarea metodei costurilor, valoarea costului total a fost stabilită la 332.400 lei sau 77.300 Euro, iar prin aplicarea metodei comparaţiilor de piaţă valoarea de circulaţie a clădirilor a fost determinată la 316.800 lei sau 73.700 Euro, rezultatele obţinute din cele două abordări fiind apropiate, diferenţa fiind de doar 5%. Expertul a concluzionat că valoarea de circulaţie a imobilului situat în B., strada V.L., nr. xx, judeţul B., raportat la data introducerii, 13.01.2009, şi ţinând cont de Standardele de Evaluare Internaţionale, conform Legii nr.10/2001 şi a normelor de aplicare a acestei legi, este de 73.700 Euro sau 316.000 lei, valoare în care nu sunt cuprinse magazia de lemne, grupul sanitar, împrejmuirea şi poarta.

Completarea lucrării de specialitate, mai sus-menţionată a fost efectuată urmare obiecţiunilor formulate de recurentul pârât depuse la dosar pentru termenul de judecată din 30 ianuarie 2014, în cadrul cărora acesta a arătat că nu-şi însuşeşte expertiza comunicată. Obiecţiunile au vizat, pe de o parte, faptul că expertul nu ar deţine autorizaţie emisă de către Ministerul Justiţiei care să îi confere autoritatea de a întocmi o expertiză prin care să se stabilească valoarea imobilului în cauză, aspect clarificat de instanţa de recurs prin încheierea de şedinţă din 30 ianuarie 2014, obiecţiunea fiind înlăturată având în vedere actul depus la dosarul instanţei de apel la fila 29- respectiv actul cuprinzând propunerile formulate Biroul Local de Expertize judiciare din cadrul Tribunalului B., din cuprinsul căruia rezultă că expertul are specialitatea de evaluare a proprietăţii imobiliare.

Pe de altă parte, în cadrul obiecţiunilor formulate, recurentul pârât a arătat că valoarea imobilului este incorectă şi supraevaluată, având în vedere că aceasta trebuia calculată raportat la data depunerii notificărilor potrivit Legii nr.10/2001, de asemenea, evaluarea trebuia efectuată conform prevederilor art.10 din Legea nr.10/2001, iar expertul nu a ţinut cont de standardele internaţionale, acesta stabilind valori mult prea mari raportat la tranzacţiilor care se efectuează în prezent.

Această din urmă obiecţiune a fost lămurită de expert prin completarea raportului de expertiză despre care s-a făcut vorbire mai sus, acesta stabilind valoarea de circulaţie ţinând cont de Standardele de Evaluare Internaţionale, valoare stabilită la 73.700 Euro sau 316.800 lei, astfel cum s-a relevat anterior, în determinarea căreia s-a procedat totodată la comparaţia vânzărilor, anexele 1 şi 2 cuprinzând tabelul comparaţiilor de piaţă pentru clădirea principală, pivniţă, respectiv clădirea nr.2, iar anexa 3 ofertele de piaţă.

Cât priveşte susţinerea recurentului în sensul că valoarea imobilului trebuie calculată raportat la data depunerii notificărilor potrivit Legii nr.10/2001, critica nu poate fi acceptată, având în vedere că, în speţă, astfel cum s-a reţinut în cadrul considerentelor Deciziei civile nr.1813/R/2008, reclamanţii din cauză au formulat cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr.112/1995, soluţionată în sensul admiterii ei încă prin Hotărârea nr.174 din 23.11.1998, reclamanţii nefiind însă puşi în posesie şi nici fiindu-le acordate despăgubiri, de abia la 8 ianuarie 2007 fiind emisă de către Primarul Municipiului B., o nouă dispoziţie. Or, câtă vreme prin hotărârea judecătorească mai sus-menţionată s-a constatat la data de 10.12.2008, în mod irevocabil, că recurentul pârât datorează reclamanţilor despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului, valoare ce urma a fi stabilită de instanţa de trimitere în urma administrării expertizei de specialitate, calcularea valorii de circulaţie prin raportare la luna ianuarie 2009, când instanţa a fost sesizată pentru cuantificarea sumei datorate, este judicioasă.

După depunerea completării raportului de expertiză, recurentul pârât a depus note de şedinţă în cadrul cărora a formulat critici la adresa lucrării, reiterând problema privind lipsa autorizaţiei emisă de către Ministerul Justiţiei, aspect clarificat, astfel cum s-a reliefat mai sus. Obiecţiunile au vizat, de asemenea, valoarea mult prea mare a pivniţei, evaluată la 16.097 Euro. În acest context, este de reţinut că această valoare a fost determinată într-adevăr de expert, prin metoda costurilor, (fila 74), însă în varianta finală reliefată în concluziile lucrării de specialitate, valoarea a fost stabilită prin utilizarea metodei comparaţiilor de piaţă, această cifrându-se pentru clădirea nr.1 şi respectiv pentru pivniţă la suma de 55.600 Euro în loc de 61.800 Euro, cât aceasta fusese determinată prin abordarea costurilor, la care se adaugă valoarea clădirii nr. 2 în cuantum de 18.100 Euro. Suma stabilită prin metoda comparaţiilor de piaţă, este cea corectă, aceasta este în consonanţă cu Standardele de evaluare internaţionale, concluzie ce reclamă modificarea hotărârii recurate sub aspectul cuantumului valorii de circulaţie a imobilului.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, a admis recursul, a modificat în parte decizia în sensul că valoarea de circulaţie a imobilului din litigiu este de 73.700 Euro, conform completării raportului de expertiză depus la data de 2 aprilie 2014 în loc de 80.000 Euro.

Toate celelalte dispoziţii ale deciziei au fost menţinute.

Domenii speta

Spete similare