Vânzarea de bunuri din patrimoniul debitoarei în perioada de observaţie

Prin încheierea nr. 1346/22 octombrie 2013, judecătorul sindic a deschis procedura generală de insolvenţă faţă de debitorul SC P.S.SRL şi l-a desemnat în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă A.I..

Prin hotărârea adunării creditorilor din data de 10 aprilie 2014, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 751.1/10.04.2014, s-au luat următoarele măsuri: s-a aprobat oferta de cumpărare a stocului de anvelope şi petice, respectiv 8.891 bucăţi anvelope şi 188.618 bucăţi petice, înaintată de SC D.T. SRL, conform adresei nr. 150/1.04.2014 şi a anexei privind preţul propus individual pentru fiecare categorie în parte, în următoarele condiţii: cumpărarea stocului de anvelope – 8.891 bucăţi, la preţul total de 3.527.191,22 lei, inclusiv TVA şi a stocului de petice – 188.618 bucăţi, la preţul total de 5.801.001,30 lei, inclusiv TVA, termenul de plată fiind de 60-90 de zile de la data emiterii facturii fiscale şi pentru care vor fi emise un număr de 10 instrumente de plată predate vânzătorului la data facturării, predarea-primirea cantităţii de anvelope şi petice făcându-se la data facturării.

Prin contestaţia adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă la data de 18 aprilie 2014 şi înregistrată sub nr. 10229/86/2013/a10, creditorul B. SA a solicitat desfiinţarea Hotărârii adunării creditorilor din data de 10 aprilie 2014.

În motivarea contestaţiei, a arătat, în primul rând că vânzarea de active în perioada de observaţie este inadmisibilă. Prin convocatorul publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 6778/7.04.2014, administratorul judiciar al debitorului a convocat adunarea creditorilor pentru data de 10 aprilie 2014, ora 1000, având ca ordine de zi : „Aprobarea ofertei de cumpărare a stocului de anvelope şi petice, respectiv 8.891 bucăţi anvelope şi 188.618 bucăţi petice, înaintată de SC D.T. SRL, conform adresei nr. 150/1.04.2014 şi a anexei privind preţul propus individual pentru fiecare categorie în parte. Oferta propune : cumpărarea stocului de anvelope, 8.891 bucăţi, la preţul total de 3.527.191,22 lei, inclusiv TVA şi a stocului de petice, 188.618 bucăţi, la preţul total de 5.801.001,30 lei, inclusiv TVA. Termenul de plată 60-90 zile de la data emiterii facturii fiscale şi pentru care vor fi emise un număr de 10 bilete la ordin predate vânzătorului la data facturării. Predarea – primirea cantităţii de anvelope şi petice se va face la data facturării.” Potrivit declaraţiei formulată conform art. 28 alin. 1 lit. h din Legea nr. 85/2006 debitorul şi-a manifestat intenţia de reorganizare iar potrivit rapoartelor de activitate ale administratorului judiciar stocul a cărui vânzare se solicită reprezintă baza de susţinere a planului de reorganizare pe care debitorul intenţionează să-l depună.

Creditorul a apreciat că vânzarea bunurilor în perioada de observaţie este o problemă de legalitate, a cărei rezolvare este de competenţa judecătorului sindic, şi nu o chestiune de oportunitate, care ar fi antrenat adunării creditorilor.

Este adevărat că Legea nr. 85/2006 nu interzice expres vânzarea bunurilor debitorului în perioada de observaţie. Cu toate acestea, dispoziţiile legii în ansamblul lor prevăd ca regulă vânzarea bunurilor după intrarea în faliment sau înainte de faliment, ca parte a executării planului de reorganizare, înainte de aceste momente vânzarea fiind doar o excepţie reglementată strict de art. 39 şi 49 din Legea nr. 85/2006.

Convocând adunarea creditorilor pentru a se pronunţa asupra vânzării stocului de anvelope, administratorul judiciar solicită creditorilor, deşi debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, să preia indirect administrarea societăţii şi să hotărască, peste limitele atribuţiilor lor în această fază a procedurii, vânzarea întregului stoc de marfă care permitea continuarea activităţii debitorului.

În al doilea rând, a arătat că lipseşte raportul de evaluare a bunurilor a căror vânzare se solicită. Din coroborarea dispoziţiilor art. 116 alin. 2 şi 3 cu cele ale art. 23 din Legea nr.85/2006, premergător oricărei vânzări de active ale debitorului este obligatorie efectuarea unei evaluări în vederea stabilirii valorii de piaţă ori, până la momentul adunării creditorilor nu a fost întocmit nici un raport de evaluare a bunurilor. Este prematură convocarea adunării creditorilor, în condiţiile în care lipseşte valoarea de piaţă a bunurilor.

În lipsa unui raport de evaluare, preţul oferit este neserios, având în vedere că pentru o cantitate mai mică, respectiv 8.851 bucăţi anvelope cumpărate de debitor în perioada august 2013-septembrie 2013 de la creditorul SC R.I.SRL, a achitat suma de 7.144.360 lei, inclusiv TVA iar la un interval de aproximativ 6 luni, debitorul intenţionează să vândă acest stoc de anvelope la un preţ cu 50 % mai redus, respectiv 3.527,191,22 lei, inclusiv TVA.

Prin întâmpinare, administratorul judiciar a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, precizând că prin cererea din data de 1 aprilie 2014, atât debitorul, prin administrator special, cât şi creditorul SC D.T. SRL, a solicitat convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării ofertei de cumpărare nr. 150/1.04.2014 privind întregul stoc de marfă şi petice la preţurile indicate, măsură propusă şi în planul de reorganizare, stocul fiind indicat în procesul verbal de inventariere şi predare primire în custodie nr. 37/10.01.2014. Contestatorul a apreciat că preţul este neserios şi indică un preţ de achiziţie de 7.144.360 lei aspect nereal întrucât stocul este format atât din cantitatea de anvelope cât şi din petice pentru anvelope, fiind achiziţionat la preţul de 8.080.517,76 lei, suma propusă de creditor pentru cumpărare fiind în cuantum de 9.328.192,52 lei, profitul fiind evident, neputându-se reţine fraudarea creditorilor.

Mai mult decât atât, debitorul are în obiectul de activitate, ca activităţi secundare, comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule iar din analiza documentelor contabile reiese că a avut încheiate diverse contract de vânzare cumpărare anvelope pe parcursul ultimilor 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

Prin sentinţa nr. 748 din 27 mai 2014 Tribunalul Suceava – secţia civilă a respins, ca nefondată, contestaţia împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 10 aprilie 2014 (cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 751.1/10.04.2014), formulată de creditorul B.Bucureşti, în calitate de creditor al debitorului SC P.S.SRL Suceviţa .

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, managementul procedurii aparţine practicianului în insolvenţă sub controlul de oportunitate al creditorilor, prin organele acestora, comitetul creditorilor şi adunarea creditorilor. Conform cererii introductive, debitorul şi-a manifestat intenţia de reorganizare, fiind propus şi un plan în acest sens, în care se indică faptul că una din sursele de finanţare o reprezintă vânzarea stocului de marfă. Prin urmare, stabilirea de către adunarea creditorilor a oportunităţii măsurii obţinerii sumelor pentru implementarea planului nu reprezintă a chestiune de legalitate ci de oportunitate. Faptul că ea se face anterior votării planului reprezintă o condiţie a eficienţei acestuia, prin urmare sunt îndeplinite dispoziţiile art. 39 şi 49 din Legea nr. 85/2006 privind activităţile curente, în limitele şi sub supravegherea practicianului în insolvenţă şi a creditorilor. Cât priveşte lipsa evaluării şi preţul derizoriu, susţinerile contestatorului sunt nefondate, preţul ofertei depuse depăşind valoarea de inventar, aşa cum arată practicianul în insolvenţă fiind obţinut şi un profit, astfel că realizarea unei evaluări nu poate conduce la un preţ mai mare.

De asemenea, la dosarul cauzei nu au fost depuse probe din care să rezulte că pentru acelaşi stoc existau oferte mai bune, atât sub aspectul preţului cât şi al volumului ridicat al mărfurilor, ori vânzarea la bucată conduce la pierderi şi nu la beneficii, atât pentru debitor cât şi, implicit, pentru creditori.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea B.Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .Prin sentinţa apelată, instanţa de fond se limitează la a califica măsura administratorului judiciar ca fiind o măsură managerială, care nu intră în sfera de control a judecătorul sindic. Susţine instanţa că atribuţiile judecătorului sindic se limitează la controlul jurisdicţional, de legalitate, astfel că măsura administratorului judiciar criticată prin contestaţia BRD nu intră în sfera de competenţă a judecătorului sindic. Apreciază greşită concluzia instanţei de fond, având în vedere că măsura administratorului judiciar de a convoca Adunarea încalcă dispoziţiile art.116 alin. 2 din Legea nr.85/2006, respectiv faptul că supune spre aprobare vânzarea de active fără ca acestea să fi fost evaluate în prealabil.

Cu privire la măsura propusă prin convocare, apelanta a susţinut în faţa primei instanţe faptul că vânzarea bunurilor în perioada de observaţie este o problemă de legalitate, a cărei rezolvare este de competenţa judecătorului sindic, iar nu o chestiune de oportunitate, care ar fi antrenat aprobarea Adunării Creditorilor.  Este adevărat că legea insolvenţei nu interzice expres vânzarea bunurilor debitorului în perioada de observaţie. Cu toate acestea, dispoziţiile legii în ansamblu lor prevăd, ca regulă, vânzarea bunurilor după intrarea în faliment, sau înainte de faliment, ca parte a executării planului de reorganizare. Înainte de aceste momente (faliment sau confirmare plan de reorganizare) vânzarea bunurilor este doar o excepţie, reglementată  strict de art.49 şi 39 din Legea insolvenţei .

Adunarea Creditorilor, aprobând vânzarea stocului de anvelope, deşi debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, preia indirect administrarea societăţii şi hotărăşte peste limitele atribuţiilor sale în această fază a procedurii, vânzarea întregului stoc de marfă care permitea continuarea activităţii debitoarei, fiind astfel grav periclitate şansele de reorganizare a societăţii.

Mai arată că, în cauză nu a fost întocmit până la momentul Adunării Creditorilor din 10.04.2014 nici un raport de evaluare a bunurilor. Potrivit ofertei supusă aprobării în cadrul Adunării din 10.04.2014 preţul propus de către potenţialul cumpărător este : pentru stocul de 8.891 bucăţi – preţul total de 3.527.191,22 lei, inclusiv TVA; - pentru stocul de 188.618 bucăţi – preţul total de 5.801.001,30 lei, inclusiv TVA. Mai mult, în lipsa unui raport de evaluare, apreciază că preţul oferit este neserios, având în vedere că pentru o cantitate mai mică, respectiv 8.851 bucăţi anvelope cumpărare de debitoare în perioada august 2013 – septembrie 2013 la preţul de 7.144.360 lei (inclusiv TVA) de la creditoarea (în procedură) SC R.I.SRL. Prin urmare, la un interval de aproximativ 6 luni, debitoarea intenţionează să vândă aceste stoc de anvelope la un preţ cu 50% redus.

Apreciază că în lipsa unui raport de evaluare a bunurilor, care să justifice eventuala scădere drastică de valoare (cca50%) în interval de 6 luni a stocului de anvelope, operaţiunea propusă este o încercare de fraudare a creditorilor de către debitoarea SC P.S.SRL (fostă SC D. E. SRL) în conivenţă cu administratorul judiciar şi potenţialul cumpărător SC D.T. SRL.

Prin întâmpinarea formulată SC D.T. SRL Marginea, a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca legală şi temeinică. În dovedire a arătat că , în conformitate cu actele depuse la dosar, debitoarea şi-a manifestat intenţia de reorganizare fiind propus şi un plan în acest sens în care se indică că una din sursele de finanţare o reprezintă vânzarea stocului de marfă. Stabilirea de către Adunarea Creditorilor a oportunităţii măsurii obţinerii sumelor pentru implementarea planului de reorganizare nu reprezintă o chestiune de legalitate ci o oportunitate. Mai mult, suma pe care ar obţine-o debitoarea este una îndestulătoare pentru creditori inclusiv pentru apelantă, profitul fiind evident, neputându-se reţine fraudarea creditorilor. În ceea ce priveşte lipsa evaluării şi preţul derizoriu, susţinerile apelantei sunt nefondate, preţul ofertei depuse depăşind valoarea de inventar, aşa cum a fost stabilită de către practicianul în insolvenţă.

Nici presupuse inadmisibilitate de vânzare pe timpul observaţiei nu este fondată, legea nu interzice această procedură şi în plus faptul de a vinde produse din stoc este una dintre măsurile propuse în planul de reorganizare . Cu rea credinţă, apelanta introduce acţiuni de contestare a oricăror măsuri dispuse de administratorul judiciar şi confirmate de Adunarea Creditorilor.

Prin întâmpinarea formulată intimatul M. M. D. a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca legală şi temeinică . Apelul formulat critică sentinţa instanţei de fond întrucât vânzarea de active în perioada de observaţie ar fi inadmisibilă, iar activele ar fi vândute fără ca acestea să fie evaluate în prealabil. Hotărârile adunării creditorilor pot fi atacate doar pe motiv de nelegalitate, acţiunea iniţială a creditoarei BRD a fost întemeiată doar pe motive de oportunitate, creditorul apreciind că operaţiunea comercială care a fost aprobată prin adunarea generală nu este în interesul creditorilor. Din motiv că nu erau invocate nici un fel de motive de nelegalitate  care să privească modul de desfăşurare a adunării creditorilor contestaţia a fost în mod corect respinsă ca nefondată.

Legea nu impune o evaluare a mărfurilor comercializate în perioada de observaţie, decizia privind oportunitatea efectuării unei operaţiuni comerciale fiind în aria de competenţă a adunării generale a creditorilor, urmărindu-se maximizarea încasărilor debitorului în vederea acoperirii creanţelor creditorilor cu creanţe acceptate.

Analizând calea de atac dedusă spre soluţionare, Curtea reţine următoarele:

În cauză, la momentul adoptării hotărârii contestate, debitoarea se afla în perioada de observaţie. Din economia dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 reiese că în această perioadă măsurile ce pot fi luate asupra patrimoniului debitoarei au un caracter restrictiv; este real că nu este instituită o dispoziţie expresă în acest sens, însă articolele 39 şi 49 din actul normativ menţionat reglementează limitativ situaţiile în care se poate proceda la înstrăinarea de bunuri din averea debitoarei. Analiza compatibilităţii unei măsuri de felul celei contestate în speţă cu amintitele dispoziţii legale vizează aspecte de legalitate şi nu de oportunitate, astfel cum în mod greşit a reţinut judecătorul sindic.

Analizând hotărârea contestată prin prisma celor menţionate mai sus, Curtea apreciază că măsura adoptată de către Adunarea creditorilor nu se încadrează în niciuna din ipotezele de lege anterior menţionate. Astfel, este evident faptul că vânzarea unei cantităţi de marfă cu importantă pondere valorică în averea debitoarei nu se poate încadra în sfera noţiunii de „activităţi curente”, nefiind produse dovezi de către reprezentanţii societăţii din care să rezulte că această operaţiune ar fi una uzuală în activitatea acesteia. În ipoteza în care se dorea obţinerea de resurse băneşti pentru derularea unui eventual plan de reorganizare, o atare vânzare ar fi putut fi aprobată doar ulterior adoptării unui astfel de plan, având a se analiza cu necesitate profitabilitatea ofertei pentru debitoare, atât în ceea ce priveşte maximizarea sumei primite, cât şi în ceea ce priveşte o modalitate de plată care să limiteze până la excludere posibilitatea apariţiei de dificultăţi cu privire la primirea sumelor de bani datorate cu titlu de preţ.

Prin urmare, având în vedere cele anterior menţionate, Curtea apreciază hotărârea contestată ca fiind nelegală, urmând ca apelul promovat să fie admis, cu consecinţa anulării hotărârii adunării creditorilor.

Domenii speta

Spete similare