Nulitate clauza

Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2013 sub nr. 106/1285/2013/a25, pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul  B.I., prin avocat „R.V.” a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 3780 din 3.12.2013 emisă de administratorul judiciar desemnat să administreze procedura de insolvenţă faţă de debitoarea SC „ F.C.U.C.” SA, solicitând să se constate nelegalitate şi netemeinicia acesteia.

A solicitat să se constate caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei în cuantum de 15000 Euro pe care o deţine împotriva SC „F.C.U.C.” SA şi obligarea debitoarei la plata acestei sume în termen de 30 zile de la data pronunţării hotărârii executorii de către instanţă.

În subsidiarul acestui capăt de cerere solicită ca pârâta să fie obligată să-l înscrie în programul de plăţi cu creanţa în cuantum de 15000 Euro.

În fapt a arătat că în calitate de fotbalist pe postul de portar şi debitoare a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat la L.P.F. sub nr. 1121 din 14.07.2010, contract încheiat pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 6.07.2010 şi până la 30.06.2013,  prin Actul Adiţional din 18.02.2013, fiind modificat art. 3.6 în sensul că: „Perioada 1.07.2012 – 5.02.2013 nu suferă modificări de ordin financiar. Pentru perioada 6.02.2013 – 30.06.2013, jucătorul va primi suma de 10.000 Euro net, achitabil în 5 tranşe lunare a câte 2000 Euro net/lună. Plata se va efectua în data de 20 ale lunii în curs pentru luna anterioară.

Art. 2. Remuneraţia pct. 3.7 va avea următorul conţinut:

„Jucătorul va primi un bonus de 15000 Euro brut, la finalul anului competiţional 2012 – 2013 în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare din Liga I şi jucătorul va evalua în minim 50% din jocurile oficiale rămase din retur”.

 A precizat faptul că, obiectivul stabilit prin art. 3.7 a fost îndeplinit, echipa finalizând campionatul în sezonul 2012 – 2013 pe poziţia a 8-a potrivit clasamentului final, iar la data de 26.05.2013 Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a omologat rezultatele şi clasamentul final al Campionatului Naţional Liga I, dată la care obligaţia de plată a bonusului de 15.000 Euro a devenit exigibilă.

Întrucât această obligaţie curentă a debitoarei nu a fost onorată, contestatorul s-a adresat administratorului judiciar printr-o notificare oficială, iniţial în data de 6.10.2013, solicitare reiterată în data de 28.11.2013, administratorul judiciar transmiţându-i de această dată un răspuns negativ.

Apreciază că refuzul neîntemeiat al administratorului judiciar de a achita o datorie certă, lichidă şi exigibilă, arată contestatorul, constituie o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 cu modificările ulterioare privind reorganizarea, de natură a conduce la aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 107 alin.1 lit. C din lege. Decizia privind participarea la jocuri, rată contestatorul, este o decizie care aparţine exclusiv clubului şi este luată prin intermediul antrenorului, la momentul formării echipei de joc, el neavând posibilitatea de a decide pentru a fi nominalizat ca titular în jocurile oficiale ale echipei, singura sa obligaţie, pe care şi-a îndeplinit-o fiind aceea de a fi necondiţionat la dispoziţia clubului pentru a fi utilizat în jocuri, dacă  acesta considera că este oportun. Prin urmare solicită a se avea în vedere că debitoarea îi datorează bonusul de 15000 Euro brut şi că în cazul său clauza de jocuri prevăzută de art. 3.7 teza II din contract nu poate produce efecte juridice întrucât este pur potestativă din partea clubului, aceasta fiind considerată nescrisă.

În subsidiar, în situaţia în care se va considera clauza prevăzută de art. 3.7 teza II din contract drept o clauză valabilă, contestatorul a precizat faptul că, această condiţie de participare ca „minimum 50% din jocurile oficiale rămase din retur” este îndeplinită în procent de 100%, el fiind în lotul echipei în toate cele 8 meciuri oficiale programate în restul returului Campionatului de fotbal Liga I, ediţia 2012 – 2013, cu excepţia celor în care s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a evolua datorită suspendării pentru cartonaş roşu respectiv datorită accidentării în timpul desfăşurării activităţii sale în interesul clubului.

Având în vedere că debitoarea şi-a realizat obiectivul în sensul că echipa s-a salvat de la retrogradare în anul competiţional 2012 – 2013, creanţa în cuantum de 15000 Euro a devenit exigibilă odată cu îndeplinirea condiţiei de care depindea acordarea bonusului,  respectiv odată cu decizia de omologare a rezultatelor şi clasamentului final al Competiţiei Naţionale Liga I, luată în şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 26.05.2013.

Administratorul judiciar A & A C.I. pentru debitoarea SC „F.C.U.C.” SA - prin avocat Anastasescu Marieta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată de B.I., precizând faptul că, deşi contestatorul în cuprinsul cererii se referă la existenţa unui contract de muncă încheiat cu societatea, în realitate între părţi s-a perfectat o convenţie civilă de prestări servicii sportive, convenţie care nu poate fi asimilată din punct de vedere al efectelor sale în raporturile contractuale dintre prestator şi club ca un contract individual de muncă.

A menţionat de asemenea că, legislaţia sportivă (Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului) care constituie legea specială în materie, reglementează ca temei al raporturilor contractuale dintre jucător/antrenor şi club, atât contractul individual de muncă, cât şi convenţia civilă de prestări servicii sportive, astfel dacă legiuitorul ar fi avut în vedere că cele două modalităţi sunt similare, enumerarea lor ar fi fost de prisos. Mai mult, Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal dat în executarea legii, prevede în mod expres că, o convenţie civilă nu are drept efect dobândirea calităţii de salariat. Prin urmare susţine intimata valabilitatea, interpretarea şi soluţionarea diferendelor legate de Convenţia civilă de prestări servicii sportive încheiată între jucător şi club, înregistrată conform regulamentelor sportive la Liga Profesionistă de fotbal, trebuie analizate prin luarea în considerare a normelor sportive şi a celor cuprinse în legislaţia civilă şi nu cele ale Codului Muncii.

Cu privire la clauza contractuală cuprinsă la art. 2 din actul adiţional nr. 2891/18.02.2013 la Convenţia civilă de prestări servicii sportive nr. 5951 din 24.06.2010 s-a arătat că obligaţia debitoarei privind plata bonusului a fost afectată de o dublă condiţie suspensivă respectiv ca echipa să se salveze de la retrogradarea  din Liga I la finalul anului competiţional 2012 – 2013 şi jucătorul să evolueze ( să joace efectiv) în minim 50% din meciurile rămase de disputat de la data semnării actului adiţional şi până la terminarea returului.

Pe de altă parte, a subliniat intimata faptul că necesar era îndeplinirea celui de-al doilea eveniment viitor şi nesigur de care părţile au legat naşterea obligaţiei de plată, or, chiar contestatorul a recunoscut faptul că nu a evoluat în numărul de jocuri oficiale stipulate, din numărul total de 15 meciuri rămase de la data semnării actului adiţional şi până la data încheierii returului campionatului, acesta evoluând în 7 meciuri oficiale.

La data semnării actului adiţional, susţine practicianul în insolvenţă, B.I., în calitate de jucător profesionist, era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la riscurile acestei activităţi, inclusiv a celui nedorit de nimeni privind apariţia vreunui accident de joc; cu toate acestea, părţile nu au înţeles să prevadă vreo excepţie expresă în acest sens.

De asemenea, acumularea unui cartonaş roşu şi suspendarea pentru o etapă, nu poate fi nicicum în interesul echipei, decât în situaţii cu totul excepţionale, când antrenorul principal  prin referat scris înaintat conducerii clubului stabileşte acest lucru, ceea ce nu e cazul în speţă. Aceiaşi concluzie, arată practicianul în insolvenţă, se desprinde şi în cazul accidentărilor care de asemenea nu profită nici uneia dintre părţile semnatare a unei convenţii civile de prestări servicii; experienţa jucătorilor şi stimularea lor financiară, pot aduce un plus în privinţa abordării de ei a unei atitudini mai precaute, lipsite de violenţă gratuită, capabile să elimine atât riscul unor  accidentări nedorite cât şi pe cel  al unor eliminări din joc.

Cu privire la solicitarea subsidiară privind deschiderea procedurii de faliment faţă de debitoare a arătat  faptul că din rapoartele depuse la dosar rezultă  că nu este îndeplinită nici una din cerinţele arătate de textul art. 107 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare.

Prin sentinţa nr. 216 din 13 martie 2014, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a  civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată contestaţia formulată, reţinând – în esenţă – faptul că,  între contestatorul B.I. în calitate de jucător de fotbal profesionist (non – amator) şi Clubul / Angajatorul SC „F.C.U.C.” SA a fost încheiată convenţia civilă de prestări servicii sportive nr. 5951/24.06.2010, părţile convenind ca această convenţie să fie valabilă pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 6.07.2010 până la 30.06.2013.

Prin Actul adiţional nr. 1(18.02.2013, convenţia civilă de prestări servicii a modificat art. 3.7. Remuneraţia urmând a avea următorul conţinut: „Jucătorul va primi un bonus de 15.000 Euro brut, la finalul anului competiţional 2012 – 2013 în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare din Liga I şi jucătorul va evolua în minim 50% din jocurile oficiale rămase din retur”.

Din cuprinsul acestei clauze contractuale rezultă că obligaţia debitoarei privind plata bonusului este afectată de o dublă condiţie suspensivă şi anume:

a)echipa să se salveze de la retrogradare din Liga I la finalul anului

competiţional 2012 – 2013;

b)jucătorul să evolueze în minim 50% din jocurile oficiale rămase din

retur.

În privinţa condiţiei suspensive înserată la art. 3.7 teza I din Actul adiţional nr. 1 din 18.02.2013 aceasta este pe deplin îndeplinită, echipa SC „ F.C.U.C.” SA finalizând campionatul în sezonul 2012 – 2013 pe poziţia a 8-a.

În privinţa celui de-al doilea eveniment viitor şi nesigur de care părţile au legat naşterea obligaţiei de plată a bonusului de 15000 Euro brut, judecătorul sindic a constatat că petentul – contestator a recunoscut faptul că nu a evoluat în numărul de jocuri oficiale  stipulate, din numărul total de 15 meciuri rămase de disputat de la data semnării actului adiţional şi până la încheierea returului campionatului din sezonul competiţional 2012 – 2013 contestatorul, evoluând doar în 7 meciuri oficiale.

Tribunalul a reţinut şi faptul că s-a solicitat constatarea nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în teza a II – a art.3.7 din convenţie modificată prin actul adiţional în urma declarării caracterului ei pur potestativ justificat de faptul că titularizarea jucătorului B.I. în jocurile oficiale a depins în mod exclusiv de voinţa debitoarei.

Art. 1014 Cod Civil obligă debitorul să respecte dreptul creditorului: dacă el împiedică realizarea condiţiei, i se angajează răspunderea iar ca sancţiune condiţia se consideră îndeplinită, or, în cauză, nu s-a probat că ar fi existat un act de împiedicare din partea clubului ca jucătorul să evolueze în minim 50% din meciurile rămase de disputat de la data semnării actului adiţional şi până la terminarea returului, iar contestatorul nu a putut evolua în numărul de meciuri convenite, datorită suspendării pentru cartonaş roşu în etapa 25 respectiv accidentării suferite în etapa 27.

Riscul ca jucătorul să se accidenteze sau să fie suspendat a fost asumat de contestator în momentul semnării actului adiţional câtă vreme nu s-a convenit nici o excepţie în acest sens.

Întrucât contestatorul nu a reuşit să întrunească şi a doua condiţie asumată la semnarea actului adiţional, acesta nu a câştigat dreptul la  bonusul financiar de 15000 Euro brut pe care îl pretinde, contestaţia sa vizând nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei nr.  3780/3.12.2013, constatarea caracterului cert, lichid şi exigibil al acestei creanţe ca şi obligarea debitoarei la plata acestei sume urmând a fi respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, care, în drept, se încadrează în prevederile art. 3041, art. 304  pct. 9 Codul de procedură civilă din 1865  recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond, referitor la faptul că în mod eronat i s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 3780/03.12.2013 emisă de administratorul judiciar al debitoarei SC F.C.U.C. SA, întrucât prevederile art. 3.7 teza a II-a din Contractul Individual de Muncă nr. 5951/24.06.2010, modificat prin Actul Adiţional nr. 1/18.02.2013 sunt lovite de nulitate absolută, această clauză neputând produce efecte juridice, fiind contractată sub o condiţie pur potestativă, iar titularizarea judecătorului în jocurile oficiale a depins în mod exclusiv de voinţa debitoarei SC FC U.C. SA.

Or,  caracterul pur potestativ rezultă din modalitatea de redactare şi interpretare a clauzei prevăzute la art. 3.7 teza a II-a din contract, nefiind necesar a proba în mod direct în ce a constat împiedicarea din partea debitorului în îndeplinirea condiţiei.

Arată faptul că, în luna februarie a semnat actul adiţional nr. 1/18.02.2013 care prevedea şi clauza de îndeplinire a obiectivului „în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare din Liga 1 şi jucătorul va evolua în minimum 50%din jocurile oficiale rămase din retur”. De la data semnării Actului adiţional nr. 1/18.02.2013 şi până la finalul campionatului au mai rămas de judecat pentru debitoare un număr de 15 meciuri oficiale, acestea reprezentând parţial returul Campionatului de fotbal – Liga 1 ediţia 2012-2013.

Astfel, din totalul celor 15 meciuri oficiale din restul returului campionatului 2012-2013 şi până la data accidentului de muncă suferit la data de 19.04.2013, se jucaseră efectiv un număr de 8 meciuri oficiale.

Subliniază faptul că la data de 19.04.2014, cu ocazia disputării meciului de fotbal dintre echipa F.C. U. C. – FC G. M. M. a suferit un accident de muncă,  fiind reţinut de la orice activitate sportivă timp de 30 zile, fiind în aceste condiţii, în imposibilitate obiectivă de a mai participa la jocurile oficiale până la finalul Campionatului de fotbal Liga 1, perioadă în care mai erau programate 7 meciuri oficiale.

Consideră că prima instanţă avea obligaţia verificării îndeplinirii condiţiei până la data accidentării, care a reprezentat un caz fortuit, care nu poate fi imputată jucătorului în sensul neîndepliniri unor obligaţii contractuale,  situaţie coroborată şi cu refuzul  debitoarei de achitare a primei de obiectiv către contestator, fiind încălcate dispoziţiile art. 5 din Codul Muncii în ceea ce priveşte egalitatea de tratament a angajaţilor.

Pe de altă parte, a arătat şi faptul că debitoarea şi-a realizat obiectivul stabilit prin  Actul adiţional, în sensul că echipa s-a salvat  de la retrogradare în anul competiţional 2012-2013, iar creanţa contestatorului este certă, lichidă şi exigibilă odată cu îndeplinirea condiţiei de care depinde acordarea bonusului..

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a criticilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Creditorul recurent solicită a se constata nulitatea clauzei prev. în art. 3.7 teza a II-a din contractul de muncă privitoare la nr. de  jocuri de fotbal pe care acesta  urma să le dispute, întrucât aceasta este o clauză pur potestativă,  cu consecinţa acordării primei pentru salvarea de la retrogradare, în cuantum de 15.000 euro.

Curtea reţine că în art. 3.7 din convenţia civilă de prestări servicii sportive încheiată între SCS U.C. SA şi B.I. încheiată la 23.06.2010 (f. 20 – 25 dosar fond), astfel cum a fost modificat prin art. 2 al actului adiţional nr. 1/18.02.2013 se prevede că: „Jucătorul va primi un bonus de 15.000 euro brut, la finele anului competiţional 2012 -  2013 în cazul în care echipa se va salva de la retrogradarea din Liga I şi jucătorul va evolua în minim 50% din jocurile oficiale rămase din retur”.

Relevante în analizarea motivului de nulitate invocat sunt dispoziţiile art. 1005 – 1007 din vechiul Cod civil care definesc diferite feluri ale condiţiei, ca modalitate a actului juridic  civil, în funcţie de efectele produse.

Verificând conţinutul clauzei prev. la art. 3.7 din convenţia de prestări servicii sportive, prima observaţie pe care o face Curtea este referitoare la imposibilitatea analizării acesteia pe teze, atâta vreme cât apare cu îndestulătoare evidenţă ponderea în cuprinsul acesteia a două condiţii (salvarea de la retrogradare, precum şi condiţia evoluării în minim 50% din jocurile rămase de disputat), ce se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ, astfel că acestea nu pot fi disjunse şi analizate separat, întrucât s-ar încălca voinţa comună a părţilor la data semnării convenţiei.

În circumstanţele analizării acestei clauze,  Curtea constată că aceasta are  caracter cauzal, astfel cum prevede art. 1005 din Vechiul Cod civil întrucât „nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului”, salvarea de la retrogradare depinzând şi de rezultatele înregistrate în disputele contracandidaţilor la retrogradare în anul competiţional 2012 -2013, dar şi de forma sportivă şi de starea de sănătate a creditorului B.I..

În sprijinul celor anterior susţinute, la data accidentări jucătorului B.I., SCS Universitatea Cluj nu era salvată de la retrogradare pentru a se reţine  că această clauză se transformase într-una pur potestativă. Dar nici în această situaţie, această clauză n-ar fi devenit pur potestativă, în condiţiile în care forma sportivă şi starea de sănătate a jucătorului B.I. nu depindea exclusiv de voinţa debitoarei, aşa cum cer dispoziţiile art. 1006  Cod civil şi care ar fi atras nulitatea clauzei.

Nici incidenţa cazului fortuit invocată de creditorul recurent nu poate fi avută în vedere, în situaţia în care clauza prevăzută în contract era una cauzală (reglementată de disp. art. 1005 vechiul Cod civil), întrucât realizarea evenimentului depinde de hazard, evenimentele prevăzute a fi îndeplinite cumulativ nefiind „nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului”, accidentarea suferită încadrându-se în puterea hazardului.

Faţă de cele ce preced, cum judecătorul sindic a făcut o justă apreciere asupra caracterului clauzei, dându-i eficienţă în sensul voinţei comune a părţilor la data semnării cerinţei şi cum condiţia suspensivă  nu s-a îndeplinit, soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică şi legală, urmând  ca în temeiul art. 312 alin. 1 Codul de procedură civilă din 1865 să respinsă recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare