Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.11.2013 sub nr. 5219/260/2013, reclamanta S.C. O.V.I. G. S.A. a chemat în judecată pârâta S. L. solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 497,29 lei reprezentând onorariu avocat suportat de reclamantă în dosarul nr. 7548/302/2011, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 06.07.2011 a fost soluţionat dosarul nr. 7548/302/2011 de către Judecătoria Sector 5 B., pârâta S. L. fiind obligată să plătească către reclamantă dobânda legală calculată de la data de 21.04.2008 până la achitarea debitului precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 31,20 lei.
Reclamanta a mai arătat că pentru recuperarea acestor sume de la pârâtă a apelat la serviciile unei societăţi de avocatură care i-a reprezentat interesele în dosarul nr. 7584/302/2011, astfel că prin acţiunea ce face obiectul acestui dosar solicită obligarea pârâtei la plata onorariului achitat către societatea de avocatură „Corciu şi Asociaţii” în cuantum de 497,29 lei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 451 şi următoarele din noul cod de procedură civilă, art. 1349, art. 1523 alin. 2 lit. e) din noul cod civil, art. 31 din Legea nr. 51/1995.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39,78 lei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 08.05.2014 instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Potrivit sentinţei civile nr. 5789/06.07.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 5 B.-secţia a II-a civilă în dosarul nr. 7548/302/2011 pârâta S.L. a fost obligată să plătească reclamantei din prezenta cauză dobânda legală în materie comercială aferentă debitului principal de 1148,22 lei şi calculată de la data de 21.04.2008 şi până la achitarea integrală a debitului.
În considerentele aceleiaşi hotărâri instanţa a arătat că întrucât cererea reclamantei a fost admisă în parte, instanţa va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, proporţional pretenţiilor admise, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente capătului doi de cerere. Astfel, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 31,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din cuprinsul ordinului de plată aflat la fila 18 dosar reiese că în data de 27.06.2011 reclamanta a achitat Societăţii civile de Avocaţi Corciu suma de 497,29 lei pentru dosarul nr. 7548/302/2011, însă din cuprinsul ordinului de plată nu rezultă cu ce titlu a fost achitată această sumă.
De asemenea, instanţa reţine că reclamanta a depus la dosarul cauzei copia contractului de asistenţă juridică nr. 317009/16.12.2010(fila 60 dosar) însă din cuprinsul acestuia nu rezultă că reclamanta a fost reprezentată de Societatea Civilă de Avocaţi Corciu şi Asociaţii în dosarul nr. 7548/302/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 5 B.
Pe de altă parte, din dispozitivul sentinţei civile nr. 5789/06.07.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 5 B. în dosarul nr. 7548/302/2011 reiese doar că reclamanta din prezenta cauză a avut sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocaţi „Corciu&Asociaţii” şi nicidecum că ar fi fost reprezentată de aceasta în dosarul nr. 7548/302/2011.
Totodată, din considerentele sentinţei civile nr. 5789/06.07.2011 reiese că Judecătoria Sector 5 B. a admis în parte acţiunea şi prin urmare a obligat pârâta la cheltuieli de judecată proporţional cu pretenţiile admise şi nicidecum în totalitate. În aceste condiţii, reclamanta nu poate solicita obligarea pârâtei la plata integrală a onorariului de apărător ci doar proporţional cu pretenţiile admise.
Faţă de situaţia reţinută mai sus, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. O. V.I. G. S.A. în contradictoriu cu pârâta S. L., ca nefondată.
Judecătoria Tulcea
Pretentii
Judecătoria Moinești
Restituirea unei sume
Judecătoria Bacău
Ordonanţă de plată
Tribunalul Gorj
Drepturi băneşti
Curtea de Apel Craiova
Plati.