Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală

Hotărâre 133 din 18.09.2014


Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita nr. 222/P/2014 din 14 mai 2014 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului N.I.G. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută şi pedepsită de art. 87 al. 1 din O.U.G.195/2002, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 63/2006 (art. 336 al. 1 din Noul Cod penal).

 Din expozitivul actului de sesizare al instanţei se reţine în principal că, în data de 31/01/2014, în jurul orei 20.50, inculpatul N.I.G. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare ... pe drum public, prin localitatea ..., având o alcoolemie de 1,60 g‰ prima proba de sange recoltata la ora 21.30 si de 1,50 g%  la a doua probă de sânge recoltată la ora 22.30.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt:

În data de 31/01/2014, în jurul orei 20.50,  după ce a consumat băuturi alcoolice la locuinta parintilor sai din ..., inculpatul N.I.G. s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare ..., pentru a-şi duce acasa catelul. Inculpatul a condus autoturismul pe drum public, pe str. Republicii din ..., unde in dreptul imobilului cu nr. 46 a fost oprit de catre organele de politie care efectuau controlul si supravegherea traficului rutier.

S-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest, la ora 20.53, in prezenta martorilor asistenti B.I. si B.S., rezultând o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi inculpatul a fost condus la Centrul de Permanenta S., unde s-a procedat la recoltarea de la acesta a doua probe de sange, la ora 21.30, respectiv, 22.30.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. 191-192 din 03/02/2014 intocmit de Serviciul Judetean de Medicină Legală Oradea rezultă că alcoolemia inculpatului a fost de 1,60 g‰ la prima proba de sange recoltata si de 1,50 g‰ la a doua probă de sânge recoltată.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei solicitând să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, potrivit procedurii prev. de 375 C.p.p.

Starea de fapt mai sus expusă rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale după cum urmează: proces verbal de constatare a savarsirii faptei (f. 12/d.u.p.), fişa alcooltest (f. 13 d.u.p.), procesul-verbal de prelevare şi buletinul de examinare clinică (f. 14, 15 d.u.p.), fişa de cazier judiciar (f. 18 d.u.p), buletinul de analiză toxicologică nr. 191-192 din 03/02/2014 emis de Serviciul Judetean de Medicină Legală Oradea (f. 21d.u.p), declaratia martorului B.I. (f. 24 d.u.p), declaraţiile de recunoaştere ale  inculpatului (f. 14, 25-29 d.u.p, fila 29 dosar cercetare judecătorească);

În drept:

 Fapta inculpatului  N.I.G. de a conduce în data de 31/01/2014, în jurul orei 20.50, autoturismul cu numărul de înmatriculare ... pe drum public, prin localitatea ..., având o alcoolemie de 1,60 g‰ alcool pur in sange la prima probă, respectiv o alcoolemie de 1,50 g‰ la a doua probă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută şi pedepsită de art. 87 al. 1 din O.U.G.195/2002, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 63/2006 (art. 336 al. 1 din Noul Cod penal), cu aplicarea art. 5 Cod penal. 

Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de conducere a unui vehicul având  o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,60 g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice şi psihice, au o viteză de reacţie scăzută şi simţuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situaţiile periculoase din trafic.

Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitate prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C od penal 1969, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a acceptat că astfel pune în pericol siguranţa circulaţiei, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenţie indirectă).

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.pr.pen. întrucât rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, instanţa va dispune condamnarea inculpatului N.I.G..

De la momentul săvârşirii faptei şi până în prezent a intervenit o nouă lege penală, respectiv noul Cod penal (Lg. nr.286/2009) care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, care reglementează asemănător limitele de pedeapsă cu închisoarea pentru această infracţiune, prevăzându-se şi pedeapsa amenzii penale în noul Cod penal.

Pentru a stabili care este legea penală mai favorabilă se impune ca instanţa să hotărască tipul de sancţiune aplicabilă inculpatului pentru fapta comisă.

În raport de persoana inculpatului, care a recunoscut fapta săvârşită pe tot parcursul anchetei judiciare, nu are antecedente penale şi a fost judecat după procedura recunoaşterii invinuirii, dar şi alcoolemia destul de ridicată, va aprecia că aplicarea unei pedepse cu închisoarea şi condamnarea inculpatului este necesară pentru sancţionarea şi reeducarea inculpatului.

În legătură cu legea penală efectiv aplicabilă din perspectiva tuturor instituţiilor, instanţa în baza art. 5 Cod penal, va aprecia că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este OUG nr.195/2002, respectiv legea penală veche, pentru că o condamnare după această lege permite ca sub aspectul individualizării executării pedepsei aceasta să fie suspendată condiţionat, spre deosebire de legea nouă care permite numai suspendarea sub supraveghere, care este mai împovărătoare sub aspectul măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, care pot fi stabilite inculpatului.

Reţinând că legea penală mai favorabilă, astfel cum este gândită soluţia penală, este OUG nr.195/2002, la individualizarea efectivă a pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise de către acesta, nivelul alcoolemiei care este unul destul de ridicat, dar şi atitudinea inculpatului care a recunoscut fapta săvârşită, nu are antecedente penale şi a fost cooperant cu organele judiciare.

În baza textului de lege mai sus arătat, instanţa îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

La stabilirea acestei pedepse instanţa va ţine seama şi de dispozitiile art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul închisorii, în cazul inculpaţilor judecaţi după procedura recunoaşterii invinuirii.

Având în vedere că instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal 1969 pe durata pedepsei principale (în privinţa pedepselor accesorii şi complementare legea de punere în aplicare a Codului penal prevede că se aplică legea în raport de care s-a aplicat sau s-a stabilit pedeapsa principală). 

Sub aspectul individualizarii judiciare a pedepsei instanţa are în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum şi criterii generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal 1969, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei făcându-se în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după: limitele de pedeapsa fixate de lege; gradul de pericol social al faptei savarsite; de persoana infractorului; imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Prin raportare la gravitatea faptei, instanţa reţine că fapta a fost comisă pe timp de noapte, inculpatul a condus autoturismul, în localitate, pe un drum public din orasul ..., iar valoarea alcoolemiei este ridicată, 1,60 g/l alcool pur, reprezentând dublul limitei prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, acesta este absolvent de studii medii (12 clase), este instructor auto la o societate comerciala, fiind astfel un bun cunoscator al legislatiei rutiere, aspect care ar fi trebuit sa-l retina pe inculpat de la comiterea infractiunii, acesta fiind in masura sa constientizeze mult mai bine consecintele conducerii unui autovehicul dupa ce a consumat alcool, in raport cu o alta persoana care nu ar avea cunostintele despre legislatia rutiera pe care se presupune ca le are inculpatul.

Faţă de conţinutul concret al infracţiunii (valoarea ridicată a alcoolemiei şi conducerea autoturismului în localitate), instanţa apreciază că lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea faptei nu au relevanţa şi consistenţa circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal 1969.

În acest sens, instanţa subliniază că împrejurările prevăzute de art. 74 alin.1  Cod penal nu au caracter obligatoriu, ci urmează a fi reţinute doar dacă ele reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau îl caracterizează în asemenea măsură pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special, satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei.

Ori, în cauză, lipsa antecedentelor penale nu atenuează cu nimic starea de pericol creată prin săvârşirea infracţiunii. De asemenea, faţă de modul cum se constată existenţa infracţiunii deduse judecăţii (prin mijloace tehnice omologate şi constatare medico-legală privind stabilirea alcoolemiei) este lipsită de relevanţă recunoaşterea faptei de către inculpat, care este pur formala.

De aceea, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea de colaborare cu organele de urmărire penală nu constituie circumstanţe atenuante, dar reprezenta criterii de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege.

În consecinţă,  instanţa apreciază că pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, aplicând în speţă prev. art 396 alin 10 Cod de procedură penală, în sensul reducerii limitelor pedespei cu o treime, este necesară aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului este de 1 an închisoare, iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, ţinând seama de vârsta şi gradul  mediu de educaţie (12 clase), precum şi de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent, instanţa apreciază că scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunţarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârşească infracţiuni.

Revenind la concluzia ca legea penală mai favorabilă, astfel cum este gândită soluţia penală, este OUG nr.195/2002, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei prev. de art. 81 Cod penal 1969.

Prin urmare, potrivit art.81 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal din 1969.

Nu în ultimul rând, în temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare şi executarea pedepsei în întregime în regim penitenciar.

În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

În baza art. 5 Cod penal reţine că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche.

În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificata si completata prin OUG nr. 63/2006, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul N.I.G...., la pedeapsa de:

- 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.81 C.pen. din 1969, art.71 alin. 5 C.pen. din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal din 1969.

Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 septembrie 2014.