Suspendarea actului administrativ contestat. Necesitatea îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 rep

•Legea contenciosului administrativ –art. 1; art. 2 şi art. 14

Argumentele invocate pentru susţinerea dovezii „cazului bine justificat” trebuie să fie valabile, concrete, de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.

Condiţia pagubei iminente poate fi considerată îndeplinită atunci când executarea actului contestat ar afecta asigurarea strictului necesar subzistenței recurentului şi a familiei sale, faţă de circumstanţele concrete prezentate şi dovedite în cauză.

Prin Sentinţa nr. 959/12 martie 2013, Tribunalul Mureş a respins cererea formulată de reclamantul T. L. S., în contradictoriu cu pârâta A. N. V. - D. R. A. O. V. BRAȘOV, având ca obiect suspendarea actului administrativ – Decizia nr. 258/31 decembrie 2012, emisă de pârâtă.

În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• din analiza formală a Deciziei nr. 258/2012 a reieșit că aceasta cuprinde elementele imperativ prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 92/2003, iar inopozabilitatea actului, cu consecința lipsirii lui de caracterul executoriu – art. 45 din O.G. nr. 92/2003, corob. cu art. 44.1. din H.G. nr. 1050/2004 – poate fi analizată doar raportat la procedura de comunicare, către reclamant, a Deciziei; pârâta a probat realizarea acestei comunicări, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, iar argumentele reclamantului referitoare la actualul domiciliu și la prescripția dreptului pârâtei de a stabili obligațiile accesorii impun o analiză a fondului cauzei, ce nu poate fi realizată în această procedură;

• întrucât condiția cazului justificat nu este îndeplinită, în cauză, condiția pagubei iminente nu este suficientă pentru admiterea cererii.

Împotriva Sentinţei nr. 959/12 martie 2013 a declarat recurs reclamanta, invocând disp. art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod proc. civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 258/2012. În esenţă, recurentul a expus următoarele motive: îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ atacat rezultă din necomunicarea acestuia către recurent, nefiindu-i, deci, opozabilă și din faptul că autoturismul în legătură cu care s-au stabilit obligațiile fiscale, prin D.R.S. nr. 202/11 octombrie 2006, nu a fost importat de recurent; Decizia, la care au fost anexate înscrisuri, i-a fost comunicată reclamantului la al doilea termen de judecată, în primă instanță, adică la 28 februarie 2013, aceasta fiind data la care reclamantul a luat cunoștință de conținutul Deciziei; procedura de comunicare prin publicitate a fost îndeplinită cu neobservarea disp. art. 44 din O.G. nr. 92/2003, pârâta probând afișarea Deciziei nr. 202/11 octombrie 2006 la sediul acesteia, fără a proba, însă, afișarea concomitentă a actului pe pagina sa de internet; afirmațiile referitoare la întreruperea termenului de prescripție a executării, prin emiterea somațiilor, nu sunt întemeiate întrucât nici cu privire la aceste acte nu a fost legal îndeplinită procedura de comunicare către reclamantul-recurent; în analizarea cererii de suspendare a executării, Decizia nr. 258/31 decembrie 2012 nu poate fi privită totalmente distinct de Decizia nr. 202/2006, prin care s-a stabilit debitul principal; referitor la condiția cazului justificat, recurentul a arătat că nu a introdus în țară autoturismul pentru care s-au stabilit obligațiile fiscale prin Decizia nr. 202/2006, din acest considerent, el depunând o plângere penală înregistrată la poliție sub nr. 242/A/2013, iar la parchet sub nr. 693/P/2013, fiind demarate cercetările penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea, astfel cum rezultă din adeverința emisă de I.P.J. Mureș la data de 15 martie 2013; cu privire la paguba iminentă, recurentul a arătat că își menține motivele din cererea de suspendare a executării, făcând trimitere la probatoriul administrat, în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la 26 iunie 2013 (f. 19-21), intimata A. N. V. - D. R. A. O. V. BRAȘOV a solicitat a se dispune respingerea recursului, susţinând, în esenţă, următoarele motive: potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție (reflectată de Deciziile nr. 2432/2001, nr. 616/2007, nr. 2447/2007, nr. 2419/2007, nr. 1842/2008, nr. 3534/2008, nr. 149/2009, 551/2009), actul administrativ beneficiază de prezumția de legalitate, suspendarea executării neputând fi dispusă decât pentru motive evidente de nelegalitate și neputându-se avea în vedere simple apărări de fond; recurentul nu a indicat motive aparente de nelegalitate, considerațiunile din acțiune fiind lipsite de relevanță juridică, față de obiectul cererii; executarea actului nu poate fi considerată, prin ea însăși, ca producând o pagubă, în sensul legii; reclamantul a invocat o serie de motive care țin de soluționarea fondului litigiului; recurentului i-au fost comunicate toate actele la adresa din Tg.-Mureș, str. Bărăganului, nr. 16, ap. 1, dar plicul s-a întors cu mențiunea „destinatar necunoscut”; prin D.R.S. nr. 202/11 octombrie 2006 s-au recalculat taxele vamale datorate de recurent în temeiul art. 7, 8 din H.G. nr. 945/2006, iar neachitarea obligațiilor fiscale a atras pornirea executării silite, în condițiile O.G. nr. 92/2003; întrucât recurentul nu a achitat creanța principală, s-au emis, ulterior, decizii cuprinzând obligații accesorii – prin Decizia nr. 258/2012 stabilindu-se obligațiile accesorii aferente perioadei 1 ianuarie – 31 decembrie 2012.  .

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ., a reţinut următoarele aspecte:

Norma specială cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 554/2004 statorniceşte două condiţii, care trebuie îndeplinite şi analizate cumulativ, pentru ca persoana vătămată să poată cere şi obţine suspendarea actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond (asupra cererii având ca obiect anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată – art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004): cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

În conformitate cu disp. art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, constituie cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. ş din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Instanţa a analizat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii anterior menţionate prin raportare la circumstanţele speţei deduse judecăţii.

Existenţa unui caz bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ atacat, fiindcă o astfel de cerinţă şi o astfel de interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei – analiză pe care instanţa nu are abilitarea să o realizeze în cadrul unei cereri având ca obiect suspendarea executării actului administrativ atacat (ÎC.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 3015/23 septembrie 2008). Instanţa poate acorda măsura suspendării executării unui act administrativ, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia (ÎC.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2199/14 aprilie 2009).

Curtea a reţinut – cu privire la condiţia cazului justificat – faptul că reclamantul-recurent nu s-a limitat la invocarea nelegalităţii actului administrativ atacat, în ansamblul lui, ci a relevat argumente ce pun în discuţie legalitatea acestuia, susținând, în mod punctual, că nu a importat autoturismul marca Audi, tipul A6, fabricat în anul 2004, având seria de șasiu xxx, pentru care a fost achitată taxa vamală în sumă de 10.063 lei, conform chitanței nr. 1540/3 septembrie 2006 – pe care există o semnătură ce nu îi aparține -, că s-a deplasat la Biroul Vamal Brașov, în vederea clarificării originii obligațiilor fiscale, iar, apoi, la I.P.J. Mureș unde a fost informat că pentru autoturismul menționat s-a eliberat, la data de 30 august 2008, numărul provizoriu xxx, la cererea numitului K. Z., că, ulterior, recurentul, a aflat de înmatricularea autoturismului, în județul Alba, sub numărul xxx, că, prin urmare, a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureș și că, în prezent se desfășoară cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea, faptă prevăzută și pedepsită de art. 293 Cod pen., dosarul fiind înregistrat la I.P.J. Mureș – Serviciul de Investigații Criminale sub nr. 242/A/2013 și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureș sub nr. 693/P/2013, precum și faptul că procedura de comunicare a actului administrativ atacat a fost viciată, sub mai multe aspecte, concret menționate.

Fără a trece la analiza motivelor mai sus expuse şi a înscrisurilor la care recurentul a făcut trimitere, Curtea a reţinut că, în speţă, există argumente aparent valabile care creează o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, cu atât mai mult cu cât se desfășoară cercetări penale în legătură cu infracțiunea de fals privind identitatea.

În ce priveşte a doua condiţie – paguba iminentă -, Curtea a constatat că situația materială evocată de reclamantul-recurent, respectiv faptul că, în prezent, nu are calitatea de angajat, iar familia, ce include doi copii minori, este întreținută, în situația dată, de soția recurentului, ale cărei venituri permit, cu dificultate, întreținerea copiilor și asigurarea strictului necesar subzistenței, conturează îndeplinirea, în speţă, a condiţiei prejudiciului iminent, cu atât mai mult cu cât se pune problema executării unor obligații fiscale cuprinse într-un act cu privire la care, din perspectiva considerentelor anterior relevate, există o serioasă îndoială referitoare la legalitate.

În fine, Curtea a avut în vedere jurisprudența instanței supreme (e.g., Dec. nr. 1231/8 februarie 2011, Dec. nr. 609/7 februarie 2012  ale Secției de Contencios Administrativ și Fiscal) prin care s-a făcut trimitere la Recomandarea nr. R/89/8/1989 şi la Recomandarea nr. 16/2003 ale Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei. Înalta Curte a reținut că, astfel cum s-a arătat și în Recomandarea nr. 16/2003, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare, această Recomandare reamintind principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă, instanţa judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia. Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare.

În consecinţă, constatând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor stipulate de disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis recursul şi a modificat în tot Sentinţa atacată – art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza I, alin. 3 teza I, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.-, în sensul admiterii cererii de suspendare a actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalităţii acestuia, în speță, a Deciziei nr. 258/31 decembrie 2012 emise de A.N.V. – D.R.A.O.V. Brașov.

Domenii speta

Spete similare