Anulare concurs

Sentinţă comercială 126 din 07.02.2019


TitluAnulare concurs

Tip speţăSENTINŢĂ

Număr speţă126

Data speţă07.02.2019

Domeniul asociatSuspendare executare

Conţinut speţăSENTINŢA NR. 126

 Data: 07.02.2019

Autor: Năstăsoiu Nelu

Domeniul asociat: suspendare executare

Obiect: Contencios administrativ şi fiscal - anulare concurs

Prin cererea înregistrată sub nr. 5960/105/2018, la data de 27.12.2018, pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul BAM a formulat, în contradictoriu cu pârâtul IJPP, cerere prin care a solicitat anularea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei de „adjunct şef poliţie staţiune I" la PSS din cadrul IJPP, respectiv, rezultatul acestui concurs; în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ ce urmează a fi emis ea urmare a susţinerii:concursului, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În motivarea în fapt, a arătat că la data de 15.11.2018, ora 11.00, s-a prezentat la sediul IJPP din municipiul P, în vederea susţinerii concursului a cărei anulare o solicită, moment în care, cu ocazia-instructajului a luat cunoştinţă despre faptul că preşedintele comisiei de concurs, adjunctul şefului inspectoratului, comisar-şef PG a fost înlocuit de şeful poliţiei oraşului B, comisar-şef SI.

Apreciază că înlocuirea preşedintelui comisiei s-a realizat în mod nelegal, cu încălcarea principiului publicităţii concursului, fapt ce conduce la anularea acestuia, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 14 alin. 1 din Anexa 3 a OMAI nr. 140/201, componenţa nominală a comisiilor constituite potrivit art. 8 alin; (1) şi 2, precum şi desemnarea secretarului acestora se stabilesc prin ordin/dispoziţie al/a persoanei care le constituie, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii primei probe/probei de concurs.

De asemenea, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, în cazul constatării existenţei unei situaţii care determină imposibilitatea exercitării atribuţiilor membrilor comisiilor sau ale secretarilor, aceştia sunt înlocuiţi în condiţiile prezentei anexe.

Astfel, din coroborarea celor doua prevederi legale rezultă că înlocuirea unui membru al comisiei de concurs trebuie să se realizeze in condiţiile Anexei 3 a OMAI nr. 140/2016, adică inclusiv eu respectarea prevederilor art. 14 alin (1), respectiv cu 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii probei de concurs.

Interpretarea instituţiei potrivit căreia. înlocuirea unui membru se realizează doar cu respectarea prevederilor art. 9-13, fără a se .lua în considerare şi termenul de 20 de zile prevăzut la art. 14 este una arbitrară nefiind în concordanţă cu prevederile art. 15 din Anexa 3.

Referitor la argumentul pârâtului (din răspunsul la plângerea prealabilă nr. 102.038/04.12.2018), potrivit căruia interpretarea în sens restrictiv a dispoziţiilor art. 15 ar fi de natură să genereze situaţii absurde, în care unele concursuri nu mai pot fi. susţinute din cauza unor împrejurări independente de voinţa organizatorului? apreciez că este unul prin care se încearcă inducerea în eroare a reclamantului/instanţei întrucât în aceeaşi măsură putem exemplifica situaţia ipotetică (şi foarte posibilă dacă am accepta raţionamentul IJPP) în care toţi membrii unei comisii ar decide să efectueze concediul de odihnă în ziua susţinerii unui concurs, astfel că ar fi înlocuiţi de cu totul alţi membrii chiar în ziua concursului, fiind astfel eludate complet prevederile art. 14 alin. (1) din Anexa 3 a OMAI nr. 140/2016, prin care sunt transpuse în legislaţie principiile transparenţei şi publicităţii organizării concursurilor.

Mai mult chiar, în răspunsul la plângerea prealabilă, IJPP i-a comunicat faptul că înlocuirea preşedintelui Comisiei de concurs s-a realizat prin Dispoziţia şefului inspectoratului nr. 309/I/b5, act administrativ ce ar fi fost emis la data de 05.11.2018, fără însă a se proceda la comunicarea acestui aspect în mod transparent, ci doar participanţilor la concurs, la data de 15.11.2018.

Cu privire la motivele de fapt care au dus la înlocuirea preşedintelui Comisiei de Concurs, i s-a adus la cunoştinţă faptul că aceasta s-a realizat întrucât preşedintele se află în concediu de odihnă, aspect care în opinia sa nu constituie o situaţie obiectivă care determină imposibilitatea exercitării atribuţiilor membrului întrucât condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă sunt strict reglementate de HG nr. 1578/2002 şi Ordinul MAI nr. 438/2003.

Astfel că, în măsura în care comisar-şef PG a depus cerere în acest sens, sau era programat să efectueze concediul de odihnă în perioada concursului, apreciază că exista posibilitatea să nu fie desemnat, preşedinte al comisiei de concurs sau să nu se aprobe efectuarea concediului la o data la care era planificat ca preşedinte al unei comisii de concurs.

Totodată, concediul de odihnă nu poate fi catalogat ca fiind o situaţie neprevăzută, întrucât raportul de concediu se supune aprobării conducerii inspectoratului (nefiind deci aprobat din oficiu), iar anunţul de organizare a concursului a fost publicat din data de 12.10.2018, astfel că, în măsura în care IJPP ar fi înţeles să respecte prevederile art. 14 alin, (1) din Anexa 3 a OMAI nr. 140/2016 această situaţie putea fi evitată.

De asemenea, în susţinerea celor prezentate a arătat că la data de 19.11.2018 a avut loc concursul în vederea ocupării postului vacant de „şef post I" la PPCBG din cadrul S6PRC în cadrul căruia comisar TZ, în concediu fiind, a fost nevoit să se prezinte totuşi ca membru al comisiei de concurs, nefiind înlocuit aşa cum, în mod incorect, s-a procedat cu ocazia concursului organizat pentru ocuparea funcţiei de „adjunct şef poliţie staţiune I" la PSS.

Acest aspect arată încă o dată faptul că IJPP aplică prevederile legale în mod arbitrar, interpretând prevederile legale în mod diferit în situaţii similare.

Mai arată şi faptul că la data de 15.11.2018, pe pagina de Intrapol a IJPP a fost postată adresa nr. 95758/14.11.2018 prin care se comunică faptul că „din motive obiective, se amână data susţinerii probei interviu pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de „şef birou I" la BU din cadrul SIC / IJPP, poziţia 0348 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursa internă, pentru data de 26.11.2018, orele 11:00”.Astfel că în măsura în care instituţia aprecia că necesitatea efectuării concediului suplimentar de odihnă constituie un motiv obiectiv  şi neprevăzut (aşa cum rezultă din răspunsul la plângerea prealabilă nr. 102.038/04.12.2018) se proceda în mod similar şi în cadrul concursului a cărei anulare o solicită sau în sensul prevederilor art. 14 – 15 din Anexa 3 a OMAI nr. 140/2016.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a actului administrativ, apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, arătând că există o aparenţă de nelegalitate a organizării concursului, iar în ceea ce priveşte paguba, arată că dacă se va constata nelegalitatea organizării concursului, instituţia ar trebui să procedeze la anularea respectivului concurs.

Precizează că a depus plângerea prealabilă la data de 19.11.2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Anexa 3 a OMAI nr. 140/2016, legea nr. 554/2004.

Cererea a fost comunicată pârâtului IJPP, care a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate.

Faţă de cererea de suspendare a actului administrativ ce urmează a fi emis ca urmare a susţinerii concursului a cărui anulare se cere, arată că la acest moment, în urma finalizării activităţilor cuprinse în anunţul de concurs pentru ocuparea funcţiei de adjunct al şefului PSS, din cadrul unităţii, nu a fost emis actul administrativ pentru numirea în funcţia de conducere a candidatului care a fost declarat admis, întrucât sunt în derulare alte activităţi specifice prevăzute de actele normative în vigoare.

Arată că în perioada următoare se va întocmi documentaţia necesară obţinerii avizului de numire în structurile poliţiei judiciare, care va fi înaintată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In funcţie de răspunsul acestei unităţi de parchet (respectiv dacă va aviza sau va respinge propunerea de numire în structurile poliţiei judiciare) se va proceda la emiterea actului administrativ, la nivelul IJPP.

Apreciază că nu se poate cere suspendarea efectelor unui act administrativ care nu a fost emis.

În situaţia în care se va trece peste aceste precizări solicită să se aibă în vedere următoarele:

Conform art.14 alin (1) din Legea nr.554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de lege pentru ca instanţa să dispună suspendarea actului administrativ.

Este cunoscut că printre caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ esenţial este caracterul de excepţie al acestei operaţiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice, determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situaţii speciale şi în limitele acestora.

Art.14 alin (1) din Legea nr.554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ şi anume existenţa unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

Analizând condiţiile de admisibilitate enunţate în cuprinsul dispoziţiilor art.14 alin (1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ constatăm că reclamantul nu a administrat nicio dovadă din care să rezulte un caz bine justificat.

Potrivit art. 2 lit. t) din Legea 554/2004, prin sintagma cazuri bine justificate se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

Totodată reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei pagube iminente care ar putea fi prevenită prin suspendarea acestui act administrativ. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004 prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;

Reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei pagube iminente şi, nu sunt arătate (prezentate) dovezile care să conducă la o motivaţie plauzibilă în sensul suspendării actului administrative ce urmează a fi emis.

Simpla împrejurare că reclamantul susţine că instituţia noastră ar fi păgubită, în situaţia în care concursul ar fi anulat, nu poate fi avută în vedere, în condiţiile în care nu reclamantul ar fi cel păgubit.

Pe fondul cauzei, arată că prin anunţul nr.94031/12.10.2018, dat publicităţii prin mijloace de comunicare on-line şi la avizierul unităţii, instituţia noastră a demarat procedurile pentru ocuparea prin concurs a funcţiei de adjunct al Şefului PSS.

În cuprinsul anunţului au fost menţionate condiţiile ce trebuie îndeplinite de candidaţi pentru participarea la concurs, data până la care trebuie să depună dosarul de candidat precum şi data la care se va susţine concursul.

Arată că prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr.281/I/b2/08.10.2018 a fost constituită comisia de concurs format din comisar şef de poliţie PG - preşedinte, comisar şef de poliţie VF şi comisar de poliţie TM în calitate de membri, iar dl. comisar şef de poliţie RI a fost desemnat secretar.

Conform dispoziţiilor art.14 alin. (1) din Anexa 3 a Ordinului nr.140/2016, privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale M.A.I., modificat şi completat prin Ordinul MAI nr. 100 din 04 septembrie 2018, „componenţa nominală a comisiilor constituite potrivit art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi, desemnarea secretarului acestora se stabilesc prin ordin/dispoziţile al/a persoanei care le constituie, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii primei probe/probei de concurs".

In cazul organizării concursului pentru ocuparea funcţiei de "adjunct şef poliţie staţiune I" la PSS, această prevedere legală a fost aplicată în mod corect, dispoziţia fiind emisă cu 28 de zile lucrătoare înainte de prima probă a concursului, respectiv proba de interviu.

Având în vedere că, ulterior, s-a constatat o situaţie care a determinat imposibilitatea participării în Comisia de concurs a unuia din membri, şeful inspectoratului a făcut aplicarea art. 15 din acelaşi act normativ potrivit căruia "în cazul constatării existenţei unei situaţii care determină imposibilitatea exercitării atribuţiilor membrilor comisiilor sau ale secretarilor, aceştia sunt înlocuiţi în condiţiile prezentei anexe ".

Astfel, a fost emisă Dispoziţia şefului IJPP nr.309/I/b5 din 05.11.2018, de înlocuire a preşedintelui Comisiei de concurs cu un alt ofiţer de poliţie, fiind respectate condiţiile prevăzute de art. 9-13 din Anexă (persoana desemnată să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu aibă calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv, cu, oricare dintre candidaţi, persoana desemnată să aibă funcţia cel puţin egală cu cea prevăzută pentru postul scos la concurs, cel puţin unul dintre membri să aibă studiile de specialitate cerute pentru ocuparea postului scos la concurs, unul din membrii să fie numit preşedinte al comisiei, să nu existe identitate între niciunul dintre membrii comisiei de concurs şi membrii comisiei de soluţionare a contestaţiei.

În privinţa asigurării termenului de cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii probei de concurs, se constată că acest termen este reglementat de art. 14 alin. (1) din Anexa 3 a Ordinului M.A.I nr. 140/2016 în cazul constituirii comisiilor de concurs, nu şi în cazul înlocuirii unuia din membri sau a secretarului.

Interpretarea în sens restrictiv a dispoziţiilor art. 15 din Anexa 3 a Ordinului M.A.L nr. 140/2016, prin raportarea acestora la art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, ar fi de natură să genereze situaţii absurde, în care unele concursuri nu mai pot fi susţinute din cauza unor împrejurări independente de voinţa organizatorului, dacă intervine succesiv imposibilitatea a câte unui membru sau a secretarului de a-şi exercita atribuţiile şi instituţia ar fi obligată să asigure un interval de 20 de zile lucrătoare între fiecare modificare a componenţei comisiei şi data susţinerii concursului. Din aceste considerente, este firesc ca interpretarea actului normativ să se realizeze astfel încât să poată produce efecte, în sensul de a se putea desfăşura concursul organizat pentru ocuparea unei funcţii vacante.

In legătură cu motivul care a generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele Comisiei de concurs şi, pe cale de consecinţă, înlocuirea acestuia din Comisia de concurs, acest motiv constă în necesitatea efectuării concediului suplimentar de odihnă care, conform H.G. nr.1578/20021, nu face obiectul planificării întrucât durata acestuia depinde de numărul de zile de inactivitate a poliţistului în anul respectiv, şi nici nu poate fi reeşalonat în anul următor.

Pe de altă parte, chiar şi în împrejurarea în care înlocuirea membrului comisiei nu ar fi fost determinată de un motiv neprevăzut şi putea fi anticipată încă de la data constituirii comisiei, este evident că, odată cu aprobarea ulterioară de către şeful inspectoratului a raportului de concediu, membrul comisiei s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie, a imposibilităţii de a-şi exercita atribuţiile, situaţie care ar fi generat emiterea dispoziţiei de înlocuire a acestuia cu un alt poliţist. Prin urmare, o astfel de împrejurare nu ar fi cauzat consecinţe în sensul aplicării în mod diferit a dispoziţiilor art. 15 din Anexa 3 a Ordinului M.A.L nr. 140/2016.

In ceea ce priveşte susţinerile reclamantului cu privire la aplicarea discreţionară a prevederilor legale de către instituţia noastră, în situaţii identice, vă rugăm că constataţi că sunt nefondate sens în care precizăm următoarele:

Cu privire la faptul că ar fi existat o situaţie, în care un membru al comisiei de concurs constituită pentru ocuparea postului vacant de "şef post I" la PPCBG s-a prezentat din concediul de odihnă pentru a-şi exercita atribuţiile în comisia în care fusese desemnat, acest fapt nu are semnificaţia unui mod de lucru generalizat la nivelul instituţiei noastre şi nici nu este de natură a stabili o obligaţie în sarcina şefului inspectoratului, în sensul de a dispune întreruperea concediului de odihnă al membrilor comisiilor de concurs, pentru a fi prezenţi la serviciu la data susţinerii probei, din moment ce există posibilitatea legală a înlocuirii acestora.

In ceea ce priveşte amânarea susţinerii concursului organizat pentru ocuparea postului de "şef birou" la BU din cadrul SIC, la care se face referire, aceasta a fost determinată de imposibilitatea comisiei de a se pronunţa cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs de către unul din candidaţi, fiind absolut necesară obţinerea unui document emis în acest sens de o altă instituţie, respectiv de către CP al MAI

Pârâtul a anexat Dispoziţia şefului inspectoratului nr.281/i/b2/08.10.2018; Dispoziţia şefului inspectoratului nr.309/i/b5/05.11.2018; Fotocopii ale declaraţiilor membrilor comisiei de concurs: SI, VF, TM şi RI din care rezultă că nu sunt în legături de rudenie cu candidaţii; Fotocopii ale declaraţiilor membrilor comisiei de concurs: SI, VF, TM şi RI din care rezultă ca nu vor face publice subiectele aferente probelor de concurs până la expirarea timpului alocat probelor; Fişa postului scos la concurs nr.330256/05.10.2018; Adresa prin care s-a solicitat Serviciului Cabinet publicarea anunţului de concurs pe site-ul de internet al inspectoratului; Anunţul de concurs nr.94031/12.10.2018, precum şi tematica şi bibliografia recomandată; Graficul desfăşurării concursului; Modelul documentelor ce urmează a fi întocmite şi depuse de candidat la dosarul de concurs (raport, CV, acord pentru înregistrarea video a probei, declaraţie; Rapoartele depuse de cei trei candidaţi; Procesul verbal nr.95322/07.11.2018 încheiat de membrii,comisiei de concurs; Fotocopia ghidului de interviu şi a grilei de interpretare; Procesul verbal de instructaj nr.94164/09.10.2018; Proces verbal nr.95892/15.11.2018; Procesul verbal de instructaj nr.95893/15.11.2018; Procesul verbal nr. 95894/15.11.2018; Procesul verbal final nr.95895/16.11.2018;  Suport optic DVD cu înregistrarea interviului susţinut de candidaţi; Borderou centralizator pentru consemnarea punctajelor şi notelor acordate la proba de interviu; Motivările notelor acordate de către membrii comisiei de concurs;  Tabel cu rezultatele obţinute la proba de interviu; Anunţul privind rezultatele obţinute la proba de interviu; Avizele psihologice emise de CP al M.A.L pentru cei trei candidaţi.

Părţile au fost legal citate.

Sub aspect probatoriu, Tribunalul a încuviinţat proba cu actele existente la dosar şi proba video prezentată pe suportul CD.

Analizând cererea prin prisma materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

Ca situaţie de fapt, Tribunalul a reţinut că prin anunţul nr.94031/12.10.2018, dat publicităţii prin mijloace de comunicare on-line şi la avizierul unităţii, IPJP a demarat procedurile pentru ocuparea prin concurs a funcţiei de adjunct al Şefului PSS.

În cuprinsul anunţului au fost menţionate condiţiile ce trebuie îndeplinite de candidaţi pentru participarea la concurs, data până la care trebuie să depună dosarul de candidat precum şi data la care se va susţine concursul.

Reclamantul a participat la acest concurs, în calitate de candidat pentru ocuparea funcţiei de adjunct al Şefului PSS.

La data de 15.11.2018, ora 11.00, s-a prezentat la sediul IJPP din municipiul P, în vederea susţinerii concursului a cărei anulare o solicită, moment în care, cu ocazia-instructajului a luat cunoştinţă despre faptul că preşedintele comisiei de concurs, adjunctul şefului inspectoratului, comisar-şef PG a fost înlocuit de şeful poliţiei oraşului B, comisar-şef SI.

A apreciat că înlocuirea preşedintelui comisiei s-a realizat în mod nelegal, cu încălcarea principiului publicităţii concursului.

Tribunalul a reţinut că din punct de vedere al legislaţiei incidente în cauză, Ordinul MAI nr. 140/2016 este cel care conţine prevederi referitoare la: c) selecţionarea poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 3 (art. 1 din Ordin).

Potrivit dispoziţiilor art. 8, al. 1 din Ordin, în vederea ocupării prin concurs a posturilor vacante din unitatea în al cărei stat de organizare sunt prevăzute posturile, se constituie, de regulă, comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Art. 14 al. 1 din acelaşi act arată că componenţa nominală a comisiilor constituite potrivit art. 8 alin. (1) şi (2), precum şi desemnarea secretarului acestora se stabilesc prin ordin/dispoziţie al/a persoanei care le constituie, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii primei probe/probei de concurs. Componenţa nominală a comisiei de recrutare se stabileşte după desemnarea comisiilor de concurs şi a comisiilor de soluţionare a contestaţiilor.

Tribunalul a reţinut că prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr.281/I/b2/08.10.2018 a fost constituită comisia de concurs format din comisar şef de poliţie PG - preşedinte, comisar şef de poliţie VF şi comisar de poliţie TM în calitate de membri, iar dl. comisar şef de poliţie RI a fost desemnat secretar.

Având în vedere că examenul s-a desfăşurat la data de 15.11.2018, Tribunalul a constatat că a fost constituită comisia de concurs, cu respectarea termenului legal de 20 de zile.

Reclamantul afirmă faptul că la data de 15.11.2018, la momentul instructajului, a luat la cunoştinţă de faptul că preşedintele comisiei de concurs a fost înlocuit de şeful PB, comisar şef SI. Susţinerea reclamantului este confirmată de înregistrarea video a probei de concurs. Apreciază că această înlocuire s-a efectuat în mod nelegal, sens în care a invocat prevederile art. 15 din Ordin, unde se arată că „în cazul constatării existenţei unei situaţii care determină imposibilitatea exercitării atribuţiilor membrilor comisiilor sau ale secretarilor, aceştia sunt înlocuiţi în condiţiile prezentei anexe.”

Verificând actele dosarului, Tribunalul a reţinut că prin Dispoziţia şefului IJPP nr.309/I/b5 din 05.11.2018, de înlocuire a preşedintelui Comisiei de concurs cu un alt ofiţer de poliţie, respectă condiţiile prevăzute de art. 9-13 din Anexă (persoana desemnată să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu aibă calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv, cu, oricare dintre candidaţi, persoana desemnată să aibă funcţia cel puţin egală cu cea prevăzută pentru postul scos la concurs, cel puţin unul dintre membri să aibă studiile de specialitate cerute pentru ocuparea postului scos la concurs, unul din membrii să fie numit preşedinte al comisiei, să nu existe identitate între niciunul dintre membrii comisiei de concurs şi membrii comisiei de soluţionare a contestaţiei).

Ceea ce se contestă este nerespectarea termenului de 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii probei de concurs.

Ordinul MAI nr. 140/2016, în Anexa 3, reglementează modul constituirii comisiilor de concurs, potrivit celor arătate mai sus.

În privinţa înlocuirii unui membru al comisiei deja constituite, art. 15 arată doar că aceştia (membrii) sunt înlocuiţi în condiţiile prezentei anexe.

Chestiunea juridică dedusă judecăţii face referire la împrejurarea dacă prin sintagma “în condiţiile prezentei anexe” însemnă respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de anexă, deci, inclusiv a termenului de desemnare a noului membru, sau doar a condiţiilor generale privind condiţiile arătate de art. 9 – 13 din anexă şi arătate de tribunal în paragrafele de mai sus.

În lipsa unei reglementări exprese, a revenit instanţei să interpreteze dispoziţiile ordinului,, având în vedere următoarele principii:

- actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat in intelesul in care el poate produce efecte, nu in a-l lasa fara niciun efect);

- optima est legum interpres consuetudo, adica practica este cel mai bun interpret al legilor;

- interpretarea logică, în opoziţie cu interpretarea restrictivă.

Văzând aceste principii, Tribunalul a constatat că, în ipoteza în care, în interiorul celor 20 de zile prevăzute de lege, pentru constituirea unei comisii, intervine un caz în care se impune schimbarea unui membru al acesteia, în situaţia în care s-ar impune respectarea unui nou termen de 20 de zile pentru înlocuire, în mod practice, data stabilită pentru examen ar trebui să fie modificată, deoarece, numai aşa, s-ar respecta termenul de 20 de zile lucrătoare de la momentul schimbării membrului.

În continuare, mergând pe logica modificării termenului, ce se întâmplă atunci când, ca urmare a modificării, membrul care fusese schimbat, din motive obiective, ar putea face parte din comisia de examen, aşa cum a fost ea iniţial constituită, astfel încât, atât ordinul/dispoziţia de desemnare a noului membru şi amânarea datei examenului, să rămână fără efect.

În realitate, art. 15 din Ordin, nu se poate interpreta decât în modul la care s-a referit şi pârâtul, respectiv, textul făcând referire la condiţiile arătate de art. 9 – 13 din anexă, condiţii pe care noul membru care înlocuieşte membrul iniţial desemnat, trebuie să le îndeplinească.

Termenul de desemnare cu 20 de zile lucrătoare înainte de data susţinerii primei probe de concurs, nu poate viza situaţia înlocuirii membrului comisiei, deoarece s-ar ajunge la imposibilitatea practică de a susţine acel examen, în condiţii de legalitate şi previzibilitate asupra datei acestuia.

Având în vedere că motivele reclamantului au vizat anularea concursului, doar pentru acest motiv, Tribunalul a respins cererea ca fiind nefondată.

În condiţiile în care instanţa a apreciat că nu sunt motive de nelegalitate a concursului, nu se impune nici suspendarea actului, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Reclamantul nu a făcut dovada nici a pagubei iminente, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Dimpotrivă, în condiţiile în care Tribunalul a reţinut că schimbarea membrului comisiei s-a efectuat în mod legal, cel prejudiciat ar fi în mod indirect pârâtul IPJP, prin faptul că nu poate ocupa funcţia de adjunct al Şefului PSS, iar în mod direct, persoana desemnată ca şi câştigătoare a concursului organizat în acest sens.