Aspecte legate de inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ şi de lămurirea caracterului de act administrativ individual sau normativ

Respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, rigorile formulării plângerii prealabile sub aspectul adresării organului emitent al actului atacat.

•Legea contenciosului administrativ – art. 7, - art. 2 alin. 1 lit. a).

•Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale.

Actele administrative se clasifică în acte normative şi individuale în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care acestea le produc. Când actul produce efecte juridice în raport cu un număr determinant de persoane, are caracter individual.

Neurmarea procedurii prealabile cu respectarea rigorilor instituite de legiuitor reprezintă un fine de neprimire.

Hotărârea consiliului local privind atribuirea unor autorizaţii către taximetrişti  are caracter de act administrativ individual, natura juridică fiind relevantă în analizarea respectării prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 rep.

Prin sentinţa nr. 3024/10 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 2754/102/2008* s-a respins excepţia tardivităţii cererii; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; s-a admis cererea formulată de reclamanta C. N. T. R., Filiala Mureş, în contradictoriu cu pârâţii  Municipiul Tg-Mureş, C. L. Tg-Mureş, K. K. A., M. M., G. D. C., B. T., A. P., M. C. L. şi, în consecinţă, s-a anulat H.C.L. Tg-Mureş nr. 157/08.05.2008 precum şi următoarele autorizaţii Taxi: nr. 9 eliberată D-nei K. K. A., 15 eliberată D-lui M. M., 37 eliberată D-lui M. C. L., 97 eliberată D-lui B. T., 103 eliberată D-lui A. P., 146 eliberată D-lui G. D. C.; a obligat pârâţii Municipiul Tg-Mureş şi C. L. Tg-Mureş să plătească reclamantului suma de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii, că potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. Prin Hotărârea nr.157/08.05.2008 adoptată de C. L. al municipiului Tg-Mureş s-a dispus completarea prevederilor art. 7 din H.C.L. nr.46/2008 în sensul de atribuire a încă 10 locuri pentru autorizarea taximetriştilor, a căror cereri au fost înregistrate încă din anul 2004. Instanţa a reţinut că acest act administrativ conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu. Aşadar, fiind un act administrativ cu caracter normativ, poate fi atacat oricând.

În schimb, a reţinut că autorizaţiile taxi nr. 9, 15, 37, 97, 103, 146, sunt acte administrative individuale întrucât generează drepturi în beneficiul pârâţilor.

În continuare, a amintit prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. 2, precum şi Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale. A subliniat că reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 12.09.2008 şi a primit răspuns la data de 29.10.2008, ulterior înregistrării acţiunii. Plângerea prealabilă formulată viza atât H.C.L. Tg-Mureş nr.157/08.05.2008 cât şi autorizaţiile taxi nr. 9, 15, 37, 97, 103, 146 emise în baza acesteia.

De asemenea, a subliniat că autorizaţiile taxi nu erau comunicate reclamantei, astfel încât aceasta nu putea lua cunoştinţă de existenţa lor anterior H.C.L. Târgu-Mureş nr.157/08.05.2008. 

Ca o consecinţă, a concluzionat că cererea de anulare a H.C.L. Tg-Mureş nr.157/08.05.2008 şi a autorizaţiilor taxi nr. 9, 15, 37, 97, 103, 146 a fost formulată în termen legal.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a reţinut că C. N. T. R. a emis o împuternicire în vederea constituirii unei filiale sub forma unei asociaţii cu personalitate juridică. Acţiunea a fost formulată de această filială.

Instanţa a reţinut că reclamanta C. N. T. R., Filiala Judeţeană Mureş pentru justificarea calităţii sale procesuale a invocat faptul că acţionează în interesul membrilor camerei în general şi în special în interesul membrilor camerei: S.C. C. S.R.L., S.C. T. S.R.L. şi S.C. R. T. S.R.L. care au fost vătămaţi în dreptul acestora de a obţine asemenea autorizaţii de taxi.

A reţinut că deoarece obiectul H.C.L. Tg-Mureş nr.157/08.05.2008 atacate vizează atribuirea unor autorizaţii către taximetrişti, această asociaţie are calitatea de a solicita verificarea legalităţii acesteia, scopul asociaţiei justifică introducerea acţiunii în interesul membrilor asociaţiei.

Relativ la fondul cauzei, a arătat că prin Hotărârea nr.157/08.05.2008 adoptată de C. L. al municipiului Tg-Mureş s-a dispus completarea prevederilor art. 7 din H.C.L. nr.46/2008 în sensul de atribuire a încă 10 locuri pentru autorizarea taximetriştilor, a căror cereri au fost înregistrate încă din anul 2004. Or, potrivit art. 14 alin. 4 - 6 din Legea nr. 265/2007 „numărul maxim de autorizaţii taxi stabilit a se atribui în conformitate cu prevederile alin. (2) şi/sau (3) va fi de maximum 4 la 1.000 de locuitori ai localităţii de autorizare. După procedura de atribuire a numărului maxim de autorizaţii taxi stabilit conform alin. (4), autoritatea de autorizare nu va mai atribui nicio autorizaţie taxi decât în condiţia disponibilizării unora dintre cele existente sau în cazul măririi numărului de autorizaţii taxi, cu respectarea prevederilor alin. (2) - (4). Dacă numărul autorizaţiilor taxi emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi depăşeşte numărul maxim de autorizaţii taxi stabilite în condiţiile alin. (2) - (4), C. L. sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu va mai atribui nicio autorizaţie taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, prin disponibilizare în conformitate cu prevederile prezentei legi, sub numărul maxim stabilit”.

A reţinut de asemenea, că, potrivit adresei nr. 27/2009 eliberată de I.N.S., populaţia stabilă a municipiului Tg-Mureş la data de 01.07.2008 era de 144.806 persoane. Or, în raport cu populaţia municipiului Tg-Mureş la data de 01.07.2008, era posibilă eliberarea a 579 de autorizaţii, iar numărul autorizaţiilor taxi eliberate la data de 08.05.2008 era de 729, conform răspunsului scris al Municipiul Tg-Mureş.

În aceste condiţii, a arătat că este evident că erau incidente prevederile art. 14 alin. 6 din Legea nr. 265/2007 în sensul interdicţiei de atribuire a autorizaţiei taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, prin disponibilizare în conformitate cu prevederile prezentei legi, sub numărul maxim stabilit.

Or, a arătat că la emiterea/adoptarea actelor administrative se impune în mod imperativ respectarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Aşadar, modalitatea în care a procedat pârâtul C. L. Tg-Mureş prin atribuirea a încă 10 locuri pentru autorizarea taximetriştilor a căror cereri au fost înregistrate încă din anul 2004, în condiţiile în care numărul autorizaţiilor depăşea cu mult limita maximă legală prevăzută de 14 alin. 4 din Legea nr. 265/2007, este în mod vădit nelegală.

Susţinerea pârâţilor în sensul că este vorba despre o redistribuire şi nu de atribuire a autorizaţiilor taxi este fără acoperire legală. Mai mult decât atât, efectul pe care a produs pretinsa redistribuire este în mod vădit contrar finalităţii urmărită de legiuitor prin adoptarea art. 14 alin. 4-6 din Legea nr.265/2007 întrucât împiedică micşorarea numărului de autorizaţii şi implicit intrarea în legalitate prin respectarea numărului maxim de autorizaţii taxi.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a admis cererea, reţinând că autorizaţiile sunt acte administrative subsecvente şi adoptate  în baza H.C.L. Tg-Mureş nr. 157/08.05.2008, neavând existenţă de sine stătătoare, urmând soarta juridică a actului în temeiul căruia au fost emise.

A făcut aplicarea art. 274 C.proc.civ.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C. L. al municipiului Tg. Mureş şi Municipiul Târgu Mureş, în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 9 raportat la art. 304 ind. 1 din C proc.civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului a arătat că reclamanta trebuia să facă dovada efectivă a vătămării în cadrul litigiului dedus judecăţii, în sensul art. 2 alin. 1 lit. a, din Legea nr. 554/2004. Aşadar, reclamantul trebuie să dovedească faptul că prin atitudinea administraţiei a fost vătămat şi că această vătămare i-a afectat drepturile sale recunoscute de lege sau în interesele legitime, nefiind suficientă, sub aspect procesual, doar invocarea unei pretinse vătămări, ca simplă reprezentare nefundamentată. Or, a subliniat că în motivarea acţiunii reclamanta şi-a argumentat calitatea de parte vătămată într-un drept sau interes legitim pe considerente care pot justifica, în cel mai bun caz, calitatea sa procesuală activă în speţă, iar nu vătămarea prin actele administrative atacate a unui drept sau interes legitim. A mai arătat că în acţiunea formulată reclamanta a arătat că îşi justifică calitatea de persoană vătămată prin faptul că drepturile subiective ale membrilor săi taximetrişti şi operatori de transport în regim de taxi privind folosirea locurilor de parcare amenajată pe raza Municipiului Tg. Mureş şi asigurarea cadrului concurenţial corespunzător au fost încălcate prin aprobarea a încă 10 locuri. Or, activitatea de taximetrie este un serviciu public important pentru cetăţenii municipiului Târgu-Mureş, iar mărirea numărului de autorizaţii de taxi (într-un număr apreciat de recurentă ca fiind legal) va conduce la o mai mare concurenţă în domeniu între deţinătorii de astfel de autorizaţii, cu efecte pozitive asupra creşterii calităţii acestui serviciu public în beneficiul cetăţenilor municipiului Târgu-Mureş.

Ca atare, recurentul a arătat că reclamanta nu a dovedit că este vătămată într-un drept sau interes legitim.

În continuare, a arătat că, contrar celor reţinute de instanţă de fond, s-a avut în vedere situaţia specială existentă cu privire la un număr de 10 autorizaţii pentru executarea transportului de persoane de taxi, autorizaţii solicitate încă din anul 2004 şi care nu au primit un răspuns legal. Hotărârea atacată s-a adoptat cu 16 voturi pentru, în condiţiile în care la şedinţă a participat un număr de 17 consilieri locali. Or, autorităţile publice locale dispun de puterea discreţionară recunoscută de lege manifestată prin aprecierea oportunităţii adoptării actului administrativ cu respectarea interesului public al comunităţii locale, interesul public care este mai presus de interesele particulare al unei organizaţii neguvernamentale.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii plângerii.

Împotriva aceleiaşi hotărâri au formulat recurs şi pârâţii K. K. A., M. M., G. D. C., A. P. şi M. C. L., solicitând admiterea acestuia, modificarea  în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată. În drept, au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 304, ind. 1 Cod proc.civ.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, s-a arătat că soluţia instanţei este eronată întrucât porneşte de la premise greşite, atât în ce priveşte caracterul de act administrativ normativ al HCL Tg Mureş 157/2008, cât şi în ce priveşte termenul de formulare a plângerii prealabile în cazul terţului vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual. Au arătat că prin HCL 157/2008 au fost completate dispoziţiile HCL nr 46/2008 în sensul redistribuirii a 10 autorizaţii taxi taximetriştilor a căror cereri au fost înregistrate încă din anul 2004. Or, raportat la conţinutul său, această hotărâre a Consiliului local Tg Mureş este un act administrativ cu caracter individual care se adresează unui număr determinat de persoane (10 persoane care au depus cereri pentru eliberarea autorizaţiei taxi), produce efecte numai în raport de acestea, iar efectele sale încetează la momentul aducerii la îndeplinire, nefiind în fiinţă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Actul administrativ cu caracter normativ are prin natura sa caracter general obligatoriu, efecte nelimitate în timp, respectiv de aplicabilitate repetată şi se adresează unor subiecte de drept nedeterminate, în timp ce actul administrativ individual „se consumă” odată cu punerea sa în aplicare.

Aşadar, actul administrativ are caracter individual, situaţia în care devin incidente prevederile art. 7 alin.1, coroborat cu alin. 3, reclamanta având obligaţia de a formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în ambele situaţii, fiind în discuţie acte administrative cu caracter individual, reclamanta - terţ care se consideră vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept - avea obligaţia promovării plângerii prealabile în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă, în orice mod, de existenţa actelor apreciate ca fiind nelegale, soluţie se deprinde din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 554/2004. Nedepunerea plângerii prealabile în termenul de 30 de zile prescris de legiuitor atrage admiterea excepţiei tardivităţii plângerii prealabile.

Art. 7, alin 7 din legea contenciosului administrativ prevede un interval maxim de timp, calculat de la emiterea actului (de 6 luni), în care, pentru motive temeinice care au justificat depăşirea termenului de 30 de zile, cel ce se consideră vătămat poate formula totuşi plângerea prealabilă, dacă dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au dus la depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin 1 sau alin 3.

Au subliniat că, în susţinerea soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile de către reclamantă, instanţa de fond a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale, considerând că, în lumina acesteia, plângerea prealabilă a terţului vătămat printr-un act administrativ individual adresat altei persoane ar putea fi introdusă oricând în interiorul termenului de 6 luni de la data luării la cunoştinţă despre existenţa actului. O astfel de interpretare nu are niciun fundament, fiind în contradicţie cu conţinutul Deciziei Curţii Constituţionale care modifică doar momentul de la care curge termenul de prescripţie de 6 luni, ca fiind cel al luării la cunoştinţă despre existenţa actului, fără a afecta termenul de decădere de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, termen care curge de asemenea de la data luării la cunoştinţă despre existenţa actului.

În cauză reclamanta nu a invocat şi nu a dovedit existenţa vreunor motive temeinice, de natură a atrage aplicabilitatea termenului de 6 luni, astfel că termenul de formulare a plângerii prealabile este cel de 30 zile, de la data la care reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa actelor atacate, termen care se împlinise anterior formulării plângerii prealabile.

În ce priveşte momentul la care reclamanta a luat cunoştinţă despre existenţa actelor administrative ce fac obiectul cauzei, recurenţii au arătat că însăşi reclamanta recunoaşte că a avut cunoştinţă despre acestea cel mai târziu la data formulării sesizării către Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, deci anterior datei de 10 iunie 2008, în condiţiile în care a anexat cererii de chemare în judecată adresa nr 26178/SX/Dos.7/10.06.2008 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Mureş care îndrumă reclamanta la promovarea unei acţiuni în contencios administrativ în situaţia în care se consideră vătămată într-un drept ori interes legitim.

Or, plângerea prealabilă a fost formulată doar la 12 septembrie 2008, respectiv la peste 3 luni de la data la care reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa actelor administrative, şi deci, cu depăşirea termenului de decădere de 30 de zile prescris de legiuitor.

Ca atare, au arătat că soluţia corectă în speţă era respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în contencios administrativ ca efect al admiterii excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile administrative care echivalează cu neîndeplinirea acestei proceduri.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, a arătat că aceasta este dată în speţă de justificarea de către reclamantă a vătămării unui drept sau interes legitim al său, distinct de membrii acesteia, nefiind suficientă existenţa unui interes în promovarea acţiunii.

Nu poate fi pus semnul egalităţii între calitatea procesual activă şi interes în cadrul unei cereri de chemare în judecată, acestea fiind două condiţii distincte şi cumulative cerute pentru promovarea unei acţiuni în justiţie.

Soluţia instanţei de fond cu privire la această excepţie este greşită deoarece, în lumina Legii nr 554/2004, pentru a putea solicita anularea unui act administrativ reclamanta trebuia să dovedească vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim al său, propriu, iar nu al persoanelor care fac parte din această asociaţie, deoarece persoana juridică este subiect distinct de drepturi şi obligaţi faţă de persoanele care compun asociaţia reclamantă.

Argumentul referitor la folosirea locurilor de parcare nu are legătură cu obiectul prezentei cauze, prin hotărârea atacată nefiind atribuite locuri de parcare pe raza municipiului Tg Mureş. Pe de altă parte, interesul membrilor la care face referire reclamanta nu a fost nicidecum atins deoarece autorizaţiile au fost emise (redistribuite) din categoria autorizaţiilor emise către persoane fizice autorizate şi nu din categoria operatorilor persoane juridice. Prin autorizaţiile emise recurenţilor prin redistribuire în baza HCL 157/2008 atacată nu a fost modificat numărul autorizaţiilor emise pentru persoane juridice, deci nu există nici vătămarea unui drept sau interes legitim pe care reclamanta, acţionând în numele membrilor săi persoane juridice SC C. T. SRL, SC T. SRI, SC R. SRL, să-l protejeze.

Pe de o parte reclamanta a susţinut că autorizaţiile depăşesc limita legală, iar pe de altă parte a susţinut că, dacă acestea ar fi fost emise către SC C. T. SRL, SC T. SRI, SC R. SRL, emiterea acestora nu ar mai fi fost o problemă. Aşadar, recurenţii au arătat că ceea ce se urmăreşte este în fapt reclamanta este eliminarea de pe piaţa a taximetriştilor independenţi şi crearea unui monopol al persoanelor juridice în acest domeniu care impun şi preţul serviciilor de transport.

Pentru aceste motive, recurenţii au susţinut că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că reclamanta are calitatea procesuala activă în cauză.

Referitor la soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, recurenţii au arătat că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu există, ceea ce se invocă reclamantă prin acţiunea introductivă fiind doar chestiuni de oportunitate a actului administrativ, chestiuni ce nu pot face obiectul controlului contenciosului administrativ, acesta fiind doar un control de legalitate şi nu de oportunitate.

Hotărârea de Consiliu local a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor Legii 215/2004. Stabilirea numărului maxim de autorizaţii taxi emise pe raza unei localităţi revine, potrivit Legii 38/2003 modificată şi completată prin Legea 265/2007, în competenţa exclusivă a autorităţii locale, astfel încât nu se poate susţine că HCL Tg Mureş 157/2008 este nelegală deoarece C. L. avea atribuţii în a decide în acesta materie, şedinţa de Consiliu local a fost statutară, iar hotărârea a fost adoptată în condiţii de cvorum si cu majoritatea cerută de lege.

De altfel, dispoziţiile legale invocate de reclamantă (art. 14 alin 3 din Legea taximetriei) nu impun ca, în cazul în care se vacantează o autorizaţie, aceasta să nu poată fi redistribuită.

Or, tocmai sub acest aspect reclamanta se află în confuzie deoarece autorizaţiile emise pârâţilor nu sunt autorizaţii noi, ci sunt autorizaţii redistribuite unor taximetrişti independenţi care au formulat încă din anul 2003 cereri la Primăria Tg Mureş, ca urmare a renunţării la aceste autorizaţii de către alţi taximetrişti independenţi.

Pentru aceste motive, au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacată în principal în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă ca efect al admiterii excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile, iar în subsidiar ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă. În situaţia menţinerii soluţiei pronunţată de Tribunalul Mureş asupra excepţiilor invocate, au solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii judecătoreşti în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii.

 Intimata C. N. T. R., Filiala judeţeană Mureş, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Municipiul Târgu Mureş, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că prin recursul promovat, Municipiul Tg.-Mureş, prin Primar, invocă faptul că prin introducerea acţiunii administrative nu s-a demonstrat faptul că prin adoptarea H.C.L. al mun.Tg.-Mureş nr. 157/08.05.2008 ar fi fost vătămat un drept subiectiv sau un interes legitim al reclamantei.

Or, pârâtul Municipiul Tg.-Mures, prin Primar, nu face altceva decât să reitereze, în mod inadmisibil din punct de vedere procedural şi în al doilea ciclu de judecată, aşa zisa excepţie a lipsei de interes, excepţie pe care a susţinut-o şi la prima instanţă, şi asupra căreia Curtea de apel Tg.-Mures s-a pronunţa irevocabil în sensul respingerii acesteia.

A mai arătat că intimata Filiala Mureş a Camerei Naţionale a Taximetriştilor Mureş este persoană juridică autorizată prin încheierea nr.2608 din 13 mai 2003 din dosarul nr.3203/2003 al Judecătoriei Tg.-Mureş, iar scopul constituirii acesteia a fost menţionat în art. 5 din Actul constitutiv, în sensul să protejeze, să promoveze interesele economice şi profesionale ale taximetriştilor şi ale operatorilor de transport în regim de taxi şi a celorlalţi membrii din judeţul Mureş şi să reprezinte aceste interese în relaţiile cu autorităţile. Or, recurentul nu analizează tocmai aspectele care susţineau interesul intimatei în promovarea acţiunii, protejarea drepturilor si intereselor membrilor acesteia.

Cu privire la susţinerea pârâtului-recurent în sensul că autorităţile publice locale dispun de puterea discreţionară recunoscută de lege manifestată prin aprecierea oportunităţii adoptării actului administrativ cu respectarea interesului public al comunităţii locale, intimata a arătat că recurentul nu şi-a fundamentat juridic această afirmaţie, lăsând să se înţeleagă faptul că legalitatea actelor administraţiei locale trebuie privită prin prisma oportunităţii, chiar şi atunci când există dispoziţii legale clare şi ferme care impun adoptarea unor măsuri restrictive, de natură să protejeze anumite categorii profesionale.

Or, elementul esenţial în acţiunea administrativă priveşte respectarea legalităţii actului administrativ, principiu fundamental al statului de drept, iar problema oportunităţii se poate pune numai în corelare cu acesta.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că sentinţa este legală deoarece a fost depăşit numărul maxim admis de autorizaţii stabilit prin lege, dar şi prin hotărârile adoptate anterior, autorizaţiile emise au fost eliberate discriminator, nominal, anumitor persoane, fără organizarea licitaţiei publice şi fără a respecta lista de aşteptare întocmită.

A arătat că C. L. al municipiului Târgu-Mureş a adoptat H.C.L. nr. 46/11.02.2008, prin care a modificat H.C.L. nr. 174/2003 privind transportul în regim de taxi pe raza Municipiului Tg. Mureş, cu menţiunea expresă că se urmăreşte ca aceasta „(...) să corespundă legislaţiei în vigoare”, iar în art. 7 din Anexa I la Regulament, se arată că „numărul maxim de autorizaţii pentru executarea transporturilor de persoane în regim taxi pe raza Municipiului Tg. Mureş este stabilit prin Legea nr. 265/2007 şi este impus la un număr de 600 autorizaţii pentru Mun. Tg. Mureş”.

La data de 01.12.2007 numărul de autorizaţii valabile stabilite conform Legii nr. 265/2007 a fost peste limita de 600, astfel că nu se mai putea atribui nici o autorizaţie taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, sub numărul maxim stabilit. La adoptarea acestei hotărâri au fost respectate dispoziţiile art. I, pct. 16, alin. 6 al art. 14 din Legea nr. 265/2007.

C. L. al Mun. Tg. Mureş a adoptat Hotărârea nr. 157 din 8 mai 2008 prin care a modificat şi a completat H.C.L nr. 174/2003 în sensul atribuirii a încă 10 locuri pentru autorizarea taximetriştilor, fără a fost întocmit un proiect de hotărâre şi fără a fi dezbătut în prealabil în comisii. După adoptarea acestei hotărâri, au fost emise 6 autorizaţii taxi către 6 persoane din Municipiul Tg. Mureş, care din noiembrie - decembrie 2007 au obţinut autorizaţii pentru prestarea de servicii de taximetrie.

Intimata a arătat că, după aflarea adoptării acestei hotărâri şi existenţa celor 6 autorizaţii, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat o plângere administrativă prealabilă. Cu adresa nr. 15734/2516/29.10.2008 Municipiul Târgu-Mureş i-a comunicat faptul că au procedat astfel întrucât „(...)aceste solicitări au fost formulate anterior apariţiei Legii nr.265/2007”.

Intimata a subliniat că a sesizat şi instituţia Prefectului, care cu adresa nr. 26178/SX/dos. 7/10 iunie 2008 i-a comunicat că autoritatea deliberativă „a fost atenţionată în vederea revocării acestuia”.

Astfel, intimata a apreciat că dispoziţiile H.C.L. nr. 157/2008 sunt nelegale pentru următoarele considerente:

• încalcă dispoziţiile imperative ale art. I, pct. 16, alin.(4) al articolului 14 din Legea nr. 265/2007, modificată şi completată prin O.U.G nr. 153/2007;

• acelaşi consiliu local, prin H.C.L. nr. 46/11.02.2008 în mod expres a prevăzut faptul că: „(...) nu va mai atribui nici o autorizaţie taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, prin disponibilizare, în conformitate cu prevederile prezentei legi, sub numărul maxim stabilit”;

• sub aspect formal, H.C.L. nr. 157/2008 pretinde că ar completa art.7 al H.C.L. nr. 46/2008 cu al cărei conţinut este în mod evident în contradicţie;

• numărul autorizaţiilor nu poate fi modificat doar ca urmare a consultării anumitor consilieri, ale căror constatări nu se cunosc, pe de o parte, dar nici ca urmare soluţionării unor reclamaţii.

Cu privire la situaţia pârâţilor „beneficiari” ai autorizaţiilor atacate prin acţiune, intimata a subliniat că la termenul de judecată din 12 martie 2010, intimatul C. L. Tg.-Mures a depus din nou cererile acestor persoane pentru aprobarea unui „loc în taximetrie”, acte depuse anterior, dar cu privire la care intimata a formulat obiecţiuni în legătură cu afirmaţia că ar fi fost înregistrate în anul 2003. A subliniat că acelaşi cereri au o dată de înregistrare la Direcţiei economice în anul 2003, una a Primăriei din martie 2008 şi una a Administraţiei Domeniului Public din martie 2008. Ca atare, a arătat că rezultă că aceste cereri au fost înregistrate doar formal după adoptarea hotărârii, numai pentru a „acoperi” abuzul comis.

A subliniat că nu este adevărat faptul că aceste persoane ar fi avut autorizaţii de exercitarea profesiei din anul 2004, iar cererile lor ar fi rămas nesoluţionate, fiind evident faptul că autorizaţiile erau din anul 2007.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea recursului.

Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate şi, din oficiu, conform art. 304, ind. 1 Cod proc.civ., Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, referitor la excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii (invocată ca motiv de recurs de către recurenţii persoane fizice) şi referitor la susţinerea recurentului C. L. al municipiului Târgu-Mureş în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că este „persoană vătămată” în înţelesul art. 2, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat următoarele:

Acţiunea dedusă judecăţii la instanţa de fond a format iniţial obiectul dosarului nr. 2757/102/2008 al Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind soluţionată prin sentinţa nr. 90/26 ianuarie 2011 în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, admiterii excepţia lipsei de interes, cu consecinţa respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes.

Această sentinţă a fost atacată cu recurs de către reclamanta C. N. T. R. şi, prin decizia nr. 1642/27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, s-a admis recursul formulat de C. N. T. R. - Filiala Judeţeană Mureş şi s-a casat hotărârea atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Târgu-Mureş a reţinut că obiectul cauzei îl constituie anularea HCL nr.157/2008 a Consiliului  local al Municipiului Târgu-Mureş şi a unor autorizaţii TAXI. A apreciat că, deoarece obiectul HCL atacate vizează tocmai atribuirea unor autorizaţii către taximetrişti, reclamanta are interesul de a  solicita verificarea legalităţii acesteia, scopul asociaţiei justificând introducerea acţiunii în interesul membrilor asociaţiei. A subliniat că este irelevant câţi membrii are această asociaţie, apreciindu-se că, atâta vreme cât reclamanta există în condiţiile legii şi are personalitate juridică, aceasta are calitate procesuală. De asemenea, instanţa a subliniat că, indiferent care este motivaţia acţiunii, o asociaţie profesională ce apără interesele unei anumite categorii profesionale are interesul de a ataca un act administrativ prin care se dispun măsuri cu privire la acea categorie profesională, chiar dacă aceste măsuri vizează alte persoane. Taximetriştii membrii ai asociaţiei, interesaţi de emiterea unor noi autorizaţii taxi şi efectele acestor acte în sfera activităţii lor profesionale nu au formulat individual acţiuni în contencios administrativ, însă asociaţia are dreptul de a apăra interesele membrilor ei. S-a subliniat că folosul practic al asociaţiei înseamnă în fază finală folosul fiecărui membru în parte, respectiv al fiecărui taximetrist sau al fiecărei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate servicii de taximetrie, deoarece asociaţia nu este altceva decât o structură juridică ce reuneşte mai mulţi profesionişti în domeniu. Ca o consecinţă, instanţa a admis recursul şi a casat sentinţa atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureş.

Aşadar, la acest moment instanţa de recurs a reţinut că apărarea pârâţilor-recurenţi cu privire la lipsa de interes a reclamantei în promovarea acţiunii a fost analizată de instanţa de control în primul ciclu procesual, acest aspect intrând aşadar în putere de lucru judecat, Curtea a amintit în acest sens dispoziţiile art. 315, alin. 1 Cod proc.civ. Ca atare, va fi primită apărarea reclamantei-intimate în sensul că acest aspect nu mai poate forma obiectul analizei în prezenta cale de atac. Pentru aceleaşi considerente (dezlegarea dată de Curtea de Apel Târgu-Mureş prin decizia nr. 1642/2011 cu privire la interesul reclamantei în promovarea acţiunii), nici susţinerea recurentului C. L. al municipiului Mureş în sensul că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de „persoană vătămată” nu va fi analizată, fiind evident că această calitate de „persoană vătămată” se justifică tocmai prin prisma interesului în promovarea acţiunii, în acest sens Curtea a subliniat că în înţelesul art. 2, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 554/2004, prin persoana vătămată se înţelege “orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative”.

În continuare, pentru a da o dezlegare temeinică şi legală criticii recurenţilor persoane fizice vizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ (motivat de faptul că plângerea prealabilă ar fi fost formulată tardiv), Curtea a apreciat că se impune a se lămuri dacă actul administrativ atacat are natura unui act administrativ individual sau un act administrativ normativ. Aceasta deoarece, doar în raport de calificarea naturii actului atacat se poate face o corectă aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a  reţinut că prin Hotărârea nr.157/08.05.2008 adoptată de C. L. al municipiului Tg-Mureş (a cărei anulare s-a solicitat în prezentul dosar) s-a dispus completarea prevederilor art. 7 din anexa I a H.C.L. nr.46/2008 cuprinzând „Regulamentul de organizare şi efectuarea a transportului în regim de taxi pe raza Municipiului Târgu-Mureş” în sensul atribuirii a încă 10 locuri pentru autorizarea taximetriştilor ale căror cereri au fost înregistrate încă din anul 2004 (a se vedea în acest sens copiile celor două Hotărâri de Consiliu Local depuse la dosar la filele 58-75, respectiv filele 121-140 vol. I, dosar nr. 2754/102/2008*).

Curtea a subliniat că actele administrative se clasifică în acte normative şi acte individuale în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care acestea le produc.

Cu alte cuvinte, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, producând aşadar efecte juridice erga omnes, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte faţă de o persoană sau faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Într-adevăr, astfel cum a arătat reclamanta-intimată prin concluziile scrise depuse la data de 1 iulie 2013 în dosarul de recurs, dat fiind faptul că prin HCL nr. 157/2008 s-a completat art. 7 din anexa I a HCL nr. 46/2008, calificarea actului administrativ în litigiu ca fiind normativ sau individual se impune a se face în raport de actul administrativ iniţial (cel pe care l-a modificat).

Având în vedere aceste lămuriri, Curtea a apreciat că actul atacat este unul individual tocmai datorită faptului că anexa I a HCL nr. 46/2008 (pe care l-a modificat) are caracter individual. Aceasta deoarece HCL nr.46/2008 produce efecte juridice în raport cu un număr determinant de persoane: cele vizate de procedura de autorizare, organizare, atribuire a gestiunii şi efectuarea serviciilor în regim de taxi pe raza municipiului Târgu-Mureş.

Ca o consecinţă, urmează a se analiza critica recurenţilor persoane fizice referitoare la inadmisibilitatea acţiunii.

În primul rând, s-a reţinut că potrivit art. 7, alin. 3 din Legea nr. 554/2004 (text legal incident în cauză, reclamanta fiind terţ faţă de actul administrativ atacat reprezentat de HCL nr. 158/2008), „este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. 7”. Însă, contrar susţinerii intimatei-reclamante şi în acord cu susţinerea recurenţilor persoane fizice, şi în cazul terţului care atacă un act administrativ adresat unui alt subiect de drept sunt aplicabile prevederile art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu privire la termenul de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile (textul legal amintit statuează că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”).

Aşadar, nu poate fi primită susţinerea intimatei-reclamante în sensul că în prezenta situaţie (aceea a atacării actului de către un terţ), termenul de formulare a plângerii prealabile este totdeauna cel de 6 luni (şi care ar curge întotdeauna de la momentul la care terţul a luat cunoştinţă de act, în acest sens Curtea subliniind că prin decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 şi s-a constatat că textul de lege este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului) şi că nu ar fi aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Singura diferenţă între situaţia în care plângerea prealabilă este formulată de persoana vătămată împotriva unui act administrativ adresat unui alt subiect de drept şi situaţia în care actul administrativ este atacat cu plângere prealabilă de către persoana căreia acesta îi este adresat este cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile: în cazul terţului, termenul curge de la momentul la care a luat cunoştinţă de actul administrativ, conform art. 7, alin. 1, coroborat cu art. 7, alin. 3 din Legea nr. 554/2004 (dat fiind faptul că acestuia nu i se comunică actul); în cazul persoanei căreia îi este adresat actul, termenul curge de la momentul la care acesta i-a fost comunicat, conform art. 7, alin. 1 din lege. Faptul că legiuitorul a făcut trimitere în cuprinsul art. 7, alin. 3 din Legea nr. 554/2004 la termenul de 6 luni prevăzut de art. 7, alin. 7 din lege nu poate conduce la concluzia că în cazul terţului a stabilit un termen de 6 luni de formulare a plângerii prealabile (şi care ar curge, conform deciziei nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale, de la data luării la cunoştinţă); din chiar textul art. 7 alin. 3 reiese că, făcând această trimitere, legiuitorul a înţeles să stabilească în favoarea terţului care înţelege să formuleze plângere prealabilă împotriva actului administrativ adresat altui subiect de drept, acelaşi interval maxim de timp pentru formularea plângerii ca şi în cazul plângerii prealabile pe care o formulează persoana căreia îi este adresat actul: 6 luni (de la momentul luării la cunoştinţă) şi doar „pentru motive temeinice”. 

Concluzionând, Curtea a subliniat faptul că şi în situaţia terţului care formulează plângere prealabilă împotriva unui act administrativ adresat unui alt subiect de drept sunt aplicabile dispoziţiile art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (cu privire la termenul de 30 de zile), text legal care însă urmează a fi coroborat cu art. 7, alin. 3 din lege (sub aspectul momentului de la care curge acest termen – acela al luării la cunoştinţă), fără însă a se depăşi termenul de 6 luni calculat de la momentul luării la cunoştinţă a actului, conform deciziei nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale, termen maxim care însă poate fi invocat doar „pentru motive temeinice”.

În cauză, la dosarul de fond reclamanta a depus înscrisuri din care reiese că a formulat plângerea prealabilă cu privire la Hotărârea de C. L. nr. 157/2008 iniţial la data de 12 septembrie 2008, plângere adresată Consiliului Local Târgu-Mureş (filele 10-11 dosar nr. 2754/102/2008*, vol. I), iar mai apoi la data de 15 octombrie 2008, adresată de asemenea Consiliului Local (filele 87-88 din acelaşi dosar); în cuprinsul acestei din urmă plângeri reclamanta a atacat şi cele 6 autorizaţii taxi emise de numele pârâţilor persoane fizice. De asemenea, reclamanta a depus la dosarul de fond (fila 12, vol. I*) copia adresei nr. 26178/SX/dos. 7/10 iunie 2008 emisă de Prefectura jud. Mureş prin care s-a comunicat reclamantei că, urmare a contestaţiei formulată de aceasta şi înregistrată la Instituţia Prefectului jud. Mureş cu privire la HCL Târgu-Mureş nr. 157/2008, autoritatea deliberativă a actului amintit a fost atenţionată în vederea revocării acestuia. De asemenea, la dosarul de recurs reclamanta-recurentă a depus copia plângerii prealabile formulată împotriva HCL nr. 157/2008 şi înregistrată la municipiul Târgu-Mureş la data de 22 mai 2008 (filele 85-86). Aşadar, din aceste înscrisuri reiese cu certitudine faptul că reclamanta a avut cunoştinţă de Hotărârea de Consiliu Local atacată încă din luna mai 2008. Ori, astfel cum s-a subliniat anterior, reclamanta a formulat plângerea prealabilă împotriva HCL nr. 157/2008 la data de 12 septembrie 2008. Având în vedere aceste aspecte şi ţinând seama de faptul că reclamanta nu a invocat şi dovedit vreun „motiv temeinic” în înţelesul art. 7, alin. 7 din Legea nr. 554/2004 care să justifice formularea plângerii prealabile cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7, alin. 1, coroborat cu art. 7, alin. 3 din acelaşi act normativ, Curtea a reţinut că plângerea prealabilă a fost tardiv formulată.

În continuare, Curtea a observat că reclamanta a susţinut prin concluziile scrise depuse la dosarul de recurs la data de 1 iulie 2013 că a formulat plângere prealabilă împotriva HCL nr. 157/8 mai 2008 la data 22 mai 2008, sens în care a depus la dosar înscrisul de la fila 85-86 (dosar recurs).

Cu toate că acest înscris a fost depus de către intimata-reclamantă după închiderea dezbaterilor asupra recursului, Curtea, procedând la analizarea acestuia, a subliniat că din cuprinsul acestuia rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că această „plângere prealabilă” a fost adresată „Primăriei municipiului Târgu-Mureş”, iar nu emitentul actului administrativ atacat, respectiv Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş.

Curtea a subliniat că cele două instituţii publice, cu toate că ambele sunt organe ale unităţii administrativ teritoriale, sunt autorităţi publice distincte: Primăria mun. Târgu-Mureş -  structură funcţională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, structură din care face parte şi primarul ca autoritate executivă a municipiului, conform art. 1, alin. 2, lit. e) din Legea nr. 215/2001; C. L. – organul deliberativ, potrivit art. 1, alin. 2, lit. d) din Legea nr. 215/2001.

Ca o consecinţă, Curtea a apreciat că înregistrarea plângerii prealabile la Primăria municipiului Târgu-Mureş, iar nu la C. L. al municipiului Târgu-Mureş, acesta fiind autoritatea emitentă a actului (conform art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004), nu face dovada urmării de către reclamantă a procedurii prevăzute de art. 7, alin. 1 şi 3 din legea nr. 554/2004.

Ca o consecinţă, singura plângere prealabilă pe care reclamanta a dovedit că a formulat-o cu respectarea rigorilor legii sub aspectul adresării organului emitent al actului atacat (Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş) este cea din data de 12 septembrie 2008.

Or, cu privire la această plângere prealabilă, Curtea a reţinut anterior că nu a fost formulată în termenul legal.

În atare situaţie, instanţa de control a apreciat că cererea formulată de reclamantă având ca obiect anularea Hotărârii nr. 157/2008 a Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş este inadmisibilă, neurmarea de către reclamantă a procedurii prealabile cu respectarea rigorilor instituite de legiuitor prin art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în sensul reţinut de instanţă anterior reprezentând un fine de neprimire al acţiunii.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect anularea autorizaţiilor de taxi emise pe numele pârâţilor persoane fizice, aceasta va primi aceeaşi dezlegare, dată fiind soluţia pronunţată cu privire la actul administrativ în baza căruia acestea au fost emise (respectiv HCL nr. 157/2008).

Ca o consecinţă, în baza art. 312, alin. 1 Cod proc.civ., a admis recursurile formulate de pârâtul C. L. al Municipiului Tg.-Mureş şi Municipiul Tg.-Mureş prin Primar şi de pârâţii K. K. A., M. M., G. D. C., A. P. şi M. C. L., şi a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. N. T. R., Filiala Mureş, având ca obiect anularea HCL TG.-Mureş nr. 157/8.05.2008 şi autorizaţiile „Taxi” eliberate pe numele pârâţilor persoane fizice.

În baza art. 274 Cod proc.civ., a obligat intimata-recurentă la plata în favoarea recurentei K. K. A. a sumei de 202,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial (200 lei), respectiv suma de 2,15 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, iar în favoarea celorlalţi recurenţi-pârâţi persoane fizice câte 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare