852

Sentinţă civilă 852 din 15.04.2015


Cu cererea înregistrată la nr……./207/11.12. 2014 revizuientul  I. A. N.  a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa si in contradictoriu cu intimata Z. E. G.  sa dispună in baza dispoziţiilor art.322, pct.4, 5, din C.P.C.  revizuirea civilă a  sentinţei civile 4043, pronunţată de Judecătoria Caracal , la data de 10.10.2008 în dosarul nr. …../207/2008 , în sensul ca in urma probelor administrate sa dispună:

- admiterea  cererii de revizuire si procedând la judecarea cauzei iar pe fond sa dispună schimbarea in tot a soluţiei din hotărârea atacata respectiv sa respingă acţiunea  intimatei din prezenta cauză  ca fiind netemeinica si nelegala pentru următoarele:

În motivarea cererii arată că pentru a pronunţa sentinţa supusă revizuirii , prin care instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a constatat intervenită vânzarea - cumpărarea suprafeţei de 5,52 ha , înstrăinata de autorul lui , I. T. I. intimatei Z. E. G., această instanţă a avut în vedere pentru fundamentarea hotărârii înscrisurile depuse la dosar de intimată şi anume , antecontractul de vânzare-cumpărare si titlurile de proprietate nr.15190/3 din 26.05.2003 si nr.l3100/59/29.05.2002

Prin sentinţa civila nr.4043 pronunţata de judecătoria Caracal in dosar nr. 4349/207/2008,rămasă definitiva si irevocabila prin  nerecurare, s-a admis acţiunea formulata de Z. E. G., reclamantă în cauza respectivă,  împotriva paratului I. T. I. tatăl lui, si s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare incheiat la data de 10.06.2008, constatandu-se intervenita vânzarea suprafeţei de 5,52 ha,teren situat in extravilanul com.Redea Jud. Olt, sentinţa care tine loc de act autentic de vanzare cumpărare.

Prin sentinţa civila nr.917 a Judecătoriei Caracal din 19.03.2014 pronunţata in dosar nr.4124/207/2011 s-a dispus anularea promisiunii  bilaterale de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 5,52 ha incheiata la data de 10.06.2008 pentru lipsa discernământului tatălui său I. T. I..

Acesta hotărâre a  rămas definitiva prin respingerea recursului formulat de Z. E. G., prin decizia civila 422 din 12.11.2014 a Tribunalului Olt.

Prin sentinţa civila nr.3689 pronunţata in dosar nr.2917/207/2011 a Judecătoriei Caracal s-a constatat nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate nr.15190/3 din 26.05.2003 si nr.13100/59/29.05.2002 titluri ce au stat la baza intocmirii antecontractului de vânzare cumpărare 10.06.2008.

Acesta hotărâre a rămas definitiva prin decizia civila 405 din 03.11.2014 a Tribunalului Olt.

Avand in vedere dispoziţiile art 322 pct.4 teza a 2-a revizuientul  consideră înscrisul care chiar daca nu a fost declarat fals (ca urmare a unei infracţiuni) insa s-a constatat de către instanţa nulitatea sa, astfel incât conţinutul sau nu corespunde realităţii in sensul ca a fost incheiat de o persoana lipsita de discernământ si care din acest motiv nu mai putea lua astfel de decizii.

Avand in vedere aceste aspecte consideră că antecontractul a cărei nulitate s-a constatat nu corespunde realităţii acesta fiind incheiat fara voinţa conştienta a vânzătorului.

De asemenea apreciază  ca inscrisul a fost determinant in pronunţarea hotărârii supusa revizuirii, reprezentand promisiunea de vânzare a bunului imobil data insa de persoana lipsita de discernamant fapt necunoscut de instanta la acel moment.

Falsul invocat de către el cu privire la autenticitatea semnăturii tatalui său de pe antecontractul de vânzare cumpărare nu s-a putut dovedi având in vedere faptul ca acţiunea penala pornita impotriva numitei Z. E. nu a fost pusa in mişcare in dosar nr.2621/P/2009 datorita refuzului acesteia de a prezenta originalul antecontractului solicitat pentru a fi supus expertizei grafologice, in baza art.l84 si 322 alin.l,pct.4.

De asemenea consideră ca sentinţa nr.4043 pronunţata de Judecătoria Caracal poate fi revizuita si in baza art.322 pct.5 având in vedere următoarele aspecte.

La data de 10.06.2014 ,data incheierii antecontractului, si ulterior la data pronunţării sentinţei 4043, pronunţată de Judecătoria Caracal instanţa a constatat valabilitatea antecontractului fara a cunoaşte starea de sănătate a vanzatorului (lipsa de discernământ) la data incheierii acestuia, condiţie esenţiala ce trebuia indeplinita de vânzător pentru valabilitatea inscrisului.

La data incheierii antecontractului cat si a pronunţării sentinţa nr.4043 pronunţata de Judecătoria Caracal, vânzătorul fiind lipsit de discernamânt nu a avut posibilitatea de a formula apărării, acesta fiind reprezentat. Insasi CEDO a reţinut ca revizuirea unei hatarari poate interveni numai pentru un defect fundamental care a devenit cunoscut dupa terminarea procesului.

Cedo a apreciat ca reprezintă defect fundamental care justifica revizuirea unei hotărâri in puterea lucrului judecat circumstanţele nou descoperite iar nu circumstanţele noi.

Circumstanţele care au legătura cu cauza existau in cursul procesului dar nu au fost cunoscute de instanţa si anume lipsa discernământului dovedita ulterior si in baza căreia s-a constat nulitatea relativa a contractului de vânzare cumparare din data de 10.06.2008 conform sentintei nr.917 a Judecătoriei Caracal din 19.03.2014 pronunţata in dosar nr.4124/207/2011.

In drept  a invocat dispozitiile art.322 pct .4 si 5 din CPC.

In dovedirea cererii  a ataşat sentinţa civilă 4043/10.10.2008 pronunţată de Judecătoria Caracal in dosar nr.4348/207/2008, sentinţa civilă  nr.917/19.03.2014 pronunţată de Judecătoria Caracal in dosar 4124/207/2011,  certificatul eliberat de Tribunalul Olt în dosar nr. 4124/207/2011 prin care se menţionează că prin decizia civilă nr. 422/12.11.2014 s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Z. E. G. impotriva sentinţei civile nr.917/19.03.2014, sentinţa civilă 3689/27.11.2013, pronunţată de Judecătoria Caracal in dosar nr. 2917/207/2011, rămasă definitivă prin respingerea recursului de Tribunalul Olt prin decizia nr. 415/3.11.2014, certificatul eliberat de Tribunalul Olt în dosar nr. 2917/207/2011 în care se menţionează că prin dec.civ. nr.405/3.11.2014 a fost respins recursul declarat de recurenta pârâtă Z. E. G. impotriva sentinţei civile nr. 3689/27.11.2013, Ordonanţa din 22.04.2013 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal în dosar nr. 2621/P/2009, referatul întocmit de organul de cercetare penală în dosarul nr. 2621/P/2009, copia plângerii penale formulată de revizuient împotriva numiţilor D. C., Z. E. G., T. P. N. şi Z. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. în art. 7 din Lg.139/2003, de înşelăciune prevăzută în art.215 al 1 şi 3 V.c.pen. fals material în înscrisuri oficiale prev. în art. 288 V.c.pen., uz de fals prevăzută în art. 291 V.c.pen şi trafic de influenţă prevăzută în art. 257 V.c.pen., plângerea penală  formulată de revizuient  la 09.09.2009 împotriva intimatei din prezenta cauză  şi a numitului T. P. N. pentru săvârşirea infracţiunii de fals şi uz de fals, adresa nr.2621/P/2009 din 10.10.2011 a Poliţiei Mun. Caracal, referatul prim procurorului parchetului  de pe lângă Judecătoria Caracal din 10.10.2011 cu propunerea  efectuării unei percheziţii domiciliare  la domiciliului intimatei , autorizaţia de percheziţie nr. 97/10.10.2.011 dată de Judecătoria Caracal în dosar nr. 6157/207/2011, procesul verbal  din 10.10.2011 întocmit de organul de cercetare penală după efectuarea percheziţiei domiciliare la domiciliul intimatei , copia antecontractului de vânzare cumpărare din 5.10.20005 încheiat intre I. T. I.in calitate de promitent vânzător şi Z. E. G. in calitate de promitent cumpărător

 A fost ataşat dosarul 4349/20772008 în care Judecătoria Caracal a pronunţat sentinţa civilă 4043/10.10.2008.

Z. E. G. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire , în principal ca inadmisibilă, iar in subsidiar ca neîntemeiată.

În acest sens arată că  acestei cereri de revizuire îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiului cod de procedură civilă având in vedere că priveşte retractarea unei soluţii pronunţate sub imperiul acestui cod şi anume a sentinţei civile nr. 4043/2008 a Judecătoriei Caracal.

De asemenea, intimata arată că prin sentinţa civilă nr……/2014 a Judecătoriei Caracal, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus desfiinţarea antecontractului de vânzare cumpărare din 10.06.2008 , considerându-se că acest înscris nu putea fi încheiat în mod valabil de către vânzător,  întrucât avea discernământul abolit.

Nu s-a demonstrat că acest înscris nu cuprinde voinţa părţilor , astfel încât să nu fie valabilă operaţiunea judecită de transfer a dreptului de proprietate asupra imobilului şi de aceea a fost desfiinţat doar ca inscris ” ad probationem” .

Justificarea revizuientului că vânzătorul nu avea posibilitatea de a încheia acest înscris nefiind valabilă operaţiunea „ negotium” constă în aceea că la data decesului dar şi în perioada premergătoare vânzătorul ar fi avut consimţământul abolit.

Dacă se au in vedere motivele care-l determină pe revizuient să promoveze o asemenea acţiune  se constată că scopul urmărit nu este acela de a îndrepta o nelegalitate/ neregularitate, ci tocmai cel de a dobândi în  mod injust anumite drepturi succesorale.

Acest fapt rezultă din interpretarea sentinţei civile nr. 3265/2009, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr.2563/207/2009 prin care a fost dezbătută succesiunea de pe urma autoarei Ion Natalia, decedată la data de 05.07.1996.

În acest dosar I. A. N.  l-a chemat in judecată pe I. T. I.fără ca acesta să fier asistat sau reprezentat de vreun curator şi instanţa nu a avut nici un dubiu că nu-şi poate apăra dreptul şi că s-ar justifica numirea unui curator.

În schimb în dosarul respectiv I. T. I. a formulat apărări şi a arătat că reclamantul, revizuientul din prezenta cauză, a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de autoarea , pe  care nu a îngrijit-o, nu i-a acordat întreţinere şi ajutor, aceeaşi atitudine având-o şi faţă de el.

În aceste condiţii devine evident că nu revizuirea este calea prin care este  desfiinţat un act autentic ci calea dreptului comun întrucât nu se discută despre o acţiune in realizare, ci despre o acţiune în constatare care nu este susceptibilă de executare.

Mai mult decât atât, acţiunea este introdusă de o persoană  care nu a avut calitate in dosarul nr……../20/72008 iar la data judecării cauzei respective , autorul nu a formulat nici o apărare.

Totodată, fiind o cale de atac revizuirea nu declanşează un litigiu nou ci reprezintă o fază procesuală a aceleiaşi cauză ceea ce face ca in mod firesc ea să nu se poată desfăşura decât în cadrul procesual deja existent în etapele procesuale anterioare.

Faţă de motivele menţionate intimata solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată sau ca inadmisibilă.

În drept invocă dispoz.art.115 V.c.p.civ. rap.la art.322 pct.4 V.c.p.civ.

Instanţa, având in vedere dispoziţiile art. 137 V.c.p.civ. aplicabil în cauză în raport de dispoziţiile art. 24 şi art. 27 N.c.p.civ. şi art. 3 din Lg.76/2012  dar şi in raport de sentinţa civilă nr. 4043/10.10.2008 împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire,  la termenul de judecată din 18.03.2015 a pus în discuţie  excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire ridicată de către intimată, excepţiei de procedură dirimantă şi absolută ,  deoarece potrivit dispoziţiilor  legale  menţionate instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de  procedură şi a  celor  de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Instanţa a constatat că excepţia este neîntemeiată.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 4043/10.10.2008 pronunţată de Judecătoria Caracal in dosar nr…../207/2008, aşa cum s-a menţionat, s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea terenului in suprafaţă de 5,52 ha situat in extravilanul com. Redea jud.Olt, şi anume 2,3200 ha în T.103 P.1.având ca vecini la N – De.559, E- DCI 354,  S- Ion Natalia, V – DE.362, 2,7400 ha în T.146 P.62 cu vecini: N – Ianculescu Ilie, E – De.  S – Ion Ion, V – DCL.314 şi 0,4600 ha în T.143 P.14 cu vecini: N – teren primărie, E – Boarta Atanase, S- Dc.451, V- Diaconu Oprea conform titlurilor de proprietate  nr. 15190/3/26.05.2003 şi nr.13100/59/29.05.2002 emise de CJFF Olt, sentinţa  urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, sentinţă pronunţată la cererea reclamantei din acea cauză Z. E. G. în contradictoriu cu pârâtul I. T. I., tatăl revizuientului din prezenta cauză.

 Prin urmare, instanţa a soluţionat acţiunea reclamantei in fond .

Ori, potrivit art.322 V.c.p.civ. revizuirea poate fi formulată împotriva unei hotărâri rămase definitivă in instanţa de apel sau prin neapelare dar şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă fără echivoc că legiuitorul a condiţionat admisibilitatea cererii de revizuire de pronunţarea unei soluţii în fond şi nu a făcut distincţie dacă  o astfel de hotărâre  este pronunţată în soluţionarea unei acţiuni în realizare prin care reclamantul se pretinde titularul unui drept subiectiv şi solicită instanţei să-l oblige la respectarea acestui drept sau la despăgubiri sau in soluţionarea  unei acţiuni in constatare când reclamantul solicită  să constate numai existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa şi dacă aceste hotărâri sunt sau nu susceptibile de executare.

Mai mult, este discutabilă susţinerea intimatei că în cauza in care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. …../10.01.2008  ar fi vorba de o acţiune în constatare şi nu în realizare având in vedere că în cauza respectivă nu se solicită să se constate existenţa unui drept de proprietate al intimatului asupra terenului ce a făcut anterior obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la 10.06.2008, pentru că prin încheierea unui asemenea act juridic nu se transferă dreptul de proprietate de la promitentul vânzător la promitentul cumpărător ci dă naştere numai la obligaţia de a face , respectiv  ca părţile să se prezinte ulterior al notariat pentru a încheia contractul în vederea căruia s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare.

În cazul în care una dintre părţi nu-şi respectă obligaţia respectivă, cealaltă parte contractantă care şi-a îndeplinit obligaţiile, potrivit art. 1073 şi 1077 V.c.civ.era îndreptăţită să solicite instanţei să suplinească consimţământul primei părţi şi să constate încheiat contractul de vânzare cumpărare şi astfel promitentul cumpărător să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului.

De aceea, în cauza respectivă nu era vorba doar de o confirmare a dreptului de proprietate al promitentului cumpărător ci de o dobândire a unui asemenea drept ceea ce  se poate realiza doar printr-o acţiune in realizare.

Neîntemeiată este şi susţinerea intimatei că în speţă revizuientul ar folosi calea revizuirii pentru a desfiinţa actul autentic având în vedere că din motivarea cererii de revizuire se desprinde fără echivoc că solicită retractarea sentinţei civile nr.4043/2008, ceea ce potrivit reglementării legale a  regimului juridic a revizuirii este admisibil şi în cazul în care se solicită retractarea în cazul în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, aşa cum se prevede in art.322 al.1 pct.4 teza 2 .

De asemenea, o hotărâre judecătorească care îndeplineşte condiţia prevăzută de art.322 al.1 V.c.p.civ. poate fi atacată pe calea revizuirii şi in  cazul in care sunt întrunite condiţiile prevăzute în acelaşi text de lege la pct.5.

În acelaşi timp, instanţa a constatat că este neîntemeiată şi susţinerea intimatei potrivit căreia cererea de revizuire ar fi inadmisibilă pentru că este introdusă de către o persoană care nu a avut calitatea de parte in dosarul nr. …../207/2008.

Într-adevăr, la data soluţionării cauzei in dosarul nr….../207/2008 în care a fost pronunţată sentinţa  civilă nr. 4043/2008 revizuientul nu a fost parte, ci tatăl său I. T. I. care ulterior a decedat.

De la data decesului  acestuia însă, prin lege sau testament  s-au transmis către moştenitorii săi,  printre altele şi calitatea procesuală pe care autorul a avut-o în eventualele litigii către moştenitorii săi.

În speţă, drepturile autorului  I. T. I. inclusiv cele procesuale s-au transmis de aceea  revizuientului din prezenta cauză I. A. N. , în calitate de moştenitor legal conform art. 569-659 V.c.civ.

De altfel, susţinerea intimatei că în speţă s-a formulat cerere de revizuire de către revizuientul I. A. N.  deşi nu a figurat ca parte in dosarul nr. 4349/207/2008 este neîntemeiată şi pentru că o astfel  de susţinere  îşi găseşte aplicarea în cazul excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi nu a excepţiei inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente,  prin incheierea din 18.03.2015 instanţa respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată de intimata Z. E. G..

Pe fond examinând probele administrate in cauză instanţa constată că cererea de revizuire este neîntemeiată.

Astfel, numitul I. T. I. , autorul revizuientului din prezenta cauză, a încheiat cu intimata Z. E. G., la 10.06.2008 actul  sub semnătură privată, intitulat antecontract de vânzare cumpărare prin care primul, in calitate de promitent vânzător, s-a obligat să-i vândă intimatei, în calitate de promitent cumpărător terenul în suprafaţă  totală de 5,52 ha  pentru  care aceasta i-ar fi achitat preţul convenit de 10.000 lei .

De asemenea părţile au inserat clauza potrivit căreia în cazul în care promitentul vânzător nu se  prezintă la notariat pentru autentificarea  contractului de vânzare într-o perioadă de 2 luni , de la încheierea antecontractului, promitenta cumpărătoare este în drept să-l acţioneze în judecată.

Ulterior prin cererea înregistrată  sub nr.4349/207/2008, din 8.09.2008  pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamanta Z. E. G. a chemat în judecată  pe pârâtul I. T. I., solicitând  instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare- cumpărare intervenit între ei la 5.10.2005, hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare  a terenului în suprafaţă totală  de  5,5200 ha situat în extravilanul comunei  Redea jud.Olt în 3 parcele distincte.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că a cumpărat de la pârât terenul încheind cu acesta un act sub semnătură privată.

A plătit integral preţul convenit, de 10.000 lei  şi a intrat  în posesia terenului.

Deşi părţile  s-au înţeles să se prezinte al notariat în termen de 2 luni pentru a perfecta actul în formă autentică, pârâtul refuză să –şi îndeplinească obligaţia asumată, fapt pentru  care a promovat acţiunea pentru a obţine o  hotărâre care să ţină loc de act autentic al vânzării.

În drept s-au invocat disp.art. 1073 – 1077 c.civ. şi s-a depus la dosar  antecontractul de vânzare-cumpărare , contract de vânzare-cumpărare autentificat ,T.P. nr. 15190/3/26.05.2003 şi nr.13100/59/29.05.2002 emise de CJFF Olt ,acte de stare civilă ,  împuternicire avocaţială, procură specială de reprezentare în instanţă, sentinţa civilă nr.4303/25.10.1995 a Judecătoriei Caracal, notificare adresată pârâtului, interogatoriul scris , dovezi de achitare a taxei judiciare de timbru.

La solicitarea reclamantei a fost audiat martorul M. M. D. a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Conform titlurilor de proprietate depuse la dosarul cauzei, pârâtul a făcut dovada calităţii de proprietar cu privire la suprafeţele de teren înstrăinate reclamantului.

La data de 5.10.2005  între pârât în calitate de vânzător şi reclamantă în calitate de cumpărător a avut loc o convenţie  având ca obiect vânzarea – cumpărarea suprafeţei totale de 5,5200 ha , teren extravilan în raza comunei Redea , respectiv 2,3200 ha în T.103 P.1.având ca vecini la N – De.559, E- DCI 354,  S- Ion Natalia, V – DE.362, 2,7400 ha în T.146 P.62 cu vecini: N – Ianculescu Ilie, E – De. S – Ion Ion, V – DCL.314 şi 0,4600 ha în T.143 P.14 cu vecini: N – teren primărie, E – Boarta Atanase, S- Dc.451, V- Diaconu Oprea.

Preţul vânzării a fost de 10000 lei achitat integral la data încheierii convenţiei când a fost încheiat şi un antecontract de vânzare-cumpărare semnat de părţi şi în prezenţa martorilor.

Martorul M. M. D. , audiat nemijlocit, în faţa instanţei de judecată, a declarat că în vara anului 2008, pârâtul a vândut reclamantei 5,5 ha teren extravilan în comuna Redea , confirmând că  terenul este împărţit în mai multe parcele , preţul stabilit de părţi fiind de 100.000 lei vechi achitat integral la încheierea convenţiei , ocazie cu care s-a încheiat un înscris semnat de părţi şi de martor, înţelegerea fiind aceea de a se prezenta la notariat.

Instanţa a constatat că acţiunea reclamantei prin care solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este întemeiată , având în vedere dispoziţiile  art. 5 alin. 2,Titlul X din Lg. nr.247/2005 şi prin sentinţa civilă nr.4043/10.10.2008 admite acţiunea formulată de  reclamanta Z. E. G.,  împotriva pârâtului I. T. I. şi  constată intervenită vânzarea-cumpărarea suprafeţei  totale de  5,5200 ha teren extravilan în raza comunei Redea astfel: 2,3200 ha în T.103 P.1.având ca vecini la N – De.559, E- DCI 354,  S- Ion Natalia, V – DE.362, 2,7400 ha în T.146 P.62 cu vecini: N – Ianculescu Ilie, E – De. S – Ion Ion, V – DCL.314 şi 0,4600 ha în T.143 P.14 cu vecini: N – teren primărie, E – Boarta Atanase, S- Dc.451, V- Diaconu Oprea conform titlului de proprietate  nr. 15190/3/26.05.2003 şi nr.13100/59/29.05.2002 emise de CJFF Olt, preţul fiind de 10000 lei, sentinţa urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

La 09.09.2009 I. A. N.  a formulat plângere penală împotriva intimatei Z. E. G. şi T. P. N. pentru comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals .

În plângere menţionează că prin folosite de documente falsificate şi prin falsificarea semnăturilor tatălui său aceştia au intrat ilegal în posesia tuturor bunurilor menţionate in documentele  respective, aparţinând tatălui său care a decedat respectiv antecontractul încheiat la 05.10.2005 nu poartă semnătura autorului, antecontractul incheiat la 10.08.2008 nu este semnat de autor iar titlurile de proprietate nr. 13100/59/29.05.2002, nr.15190/3/26.05.2003 şi nr.422 nu sunt copii de pe actele originale şi sunt false.

La data de 06.10.2009 I. A. N.  formulează o altă plângere penală la Biroul teritorial Olt din cadrul DIICOT , înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecători Caracal la nr. 2935/P/2009, plângere care a fost conexată la nr. 2621/P/2009, împotriva numiţilor D. C., Z. E. G., T. P. N. şi Z. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. în art. 7 din lg.139/2003, de înşelăciune prevăzută în art.215 al 1 şi 3 V.c.pen. fals material în înscrisuri oficiale prevăzute în art. 288 V.c.pen., uz de fals prevăzută în art. 291 V.c.pen şi trafic de influenţă prevăzută în art. 257 V.c.pen.

În urma efectuării cercetărilor penale organul de cercetare penală a întocmit referatul nr. 2621/P/2009 din 24.09.2012 propunând emiterea rechizitoriului pentru punerea in mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată privind pe Z. E. G. pentru săvârşirea infracţiunilor  de fals in inscrisuri sub semnătură privată prevăzut în art. 290 alin.1 V.c.pen. cu aplicarea art. 33 lit.a. V.c.pen. , scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T. P. N. pentru săvârşirea  infracţiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privată prevăzut în  art. 290 alin.1 V.c.pen.,  neinceperea urmăririi panele privind pe Ș. G., Z. C., şi Păun Ioana pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 V.c.pen. şi neînceperea urmăririi  penale privind pe D. C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 V.c.pen. şi abuz in serviciu contra intereselor publice prevăzută  în art. 248 V.c.-pen.

Prin ordonanţa din 22.04.2013 dată de procurorul din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal în dosarul nr. 2621/P/2009  s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a  înv. Z. E. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de las în  înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 290 al.1.V.c.pen. şi uz de fals , prevăzută în art. 291 V.c.pen . cu aplicarea art. 33 lit.a V.c.pen. fiind aplicabile dispoz.art.10 lit.b/1 C.c.p.p. , fiindu-i aplicată sancţiunea cu caracter administrativ a unei amenzi de 1000 lei.

Împotriva acestei ordonanţe nu au formulat plângere în condiţiile art. 278/1 V.c.p.p , I. A. N.  sau  Z. E. G. .

Pe de altă parte, instanţa constată că prin cererea înregistrată la nr. 2917/207/06.05.2011 reclamantul I. A. N. a chemat în judecată pârâtele  Primăria Redea jud.Olt  -Comisia locală  pentru  aplicare a Legilor fondului funciar , Prefectura Olt--Comisia Judeţeană pentru  aplicare a Legii fondului funciar şi Z. E. G., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să  constate nulitatea absolută a titlurilor de proprietate nr. 15190/3/26.05.2003 şi nr.13100/59/29.05.2002

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că  solicită instanţei să constate  nulitatea absolută a titlului d e proprietate nr. 15190/3/26.05.2003 , având in vedere că pentru aceeaşi suprafaţă de teren de 6,40 ha deţinută de autorul I. N. T. , moştenitorilor său I. T. I. şi I. T. I. li s-a emis titlul de proprietate la data de 27.03.1995, dar şi un alt titlu de proprietate la data de 26.05.2003.

Ori, acest din urmă titlu de proprietate este lovit de nulitate

În primul titlul de proprietate emis celor doi moştenitori nr. 24764/39/27.03.1995, terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate este amplasat in T 143 P 15 respectiv T 146 P 62 iar in cel de-al doilea titlu nr. 15190/3/26.05.2003 terenul este amplasat in T 152 P 33 , T 146 P 62 şi T 143 P 14 .

De aceea, reclamantul susţine că cel de-al doilea titlu de proprietate 15190/3/26.05.2003 nu este valabil.

Cu privire la titlu de proprietate nr.13100/59/29.05.2002 emis pe numele autorului I. T. I.,  de asemenea susţine că s-au emis două titluri de proprietate cu acelaşi număr şi dată pentru aceeaşi suprafaţă de teren cu acelaşi amplasament. Dar semnăturile nu sunt aceleaşi in cazul prefectului .

În dovedirea acţiunii, reclamantul a ataşat la dosar titlul de proprietate nr. 24764/39/27.03.1995, 15190/3/26.05.2003, şi nr. 13100/59/29.05.2002, certificat deces I. T. I., certificat naştere I. A. N. , raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr.954/E/10.09.2009, sentinţa penală nr.231/3.10.2013, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr…../207/2013, Ordonanţa din 30.03.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal dată în dosarul 2621/P/2001.

Comisia locală Redea, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea in parte a acţiunii formulată de reclamant .

Menţionează că in urma analizării celor două titluri de proprietate 15190/3/26.05.2003 şi nr. 13100/59/29.05.2002, a constatat că pentru suprafaţa de 2,32 ha  s-a întocmit fişa cu datele premergătoare emiterii titlului de proprietate la data de 16.04.2002 şi ulterior a fost emis titlul de proprietate 13100/59/29.05.2002 care respectă datele din fişă respectiv T 103 P 1 cu vecini: N- De 559, S- Ion Natalia, E – DCL 314, V- De 362 şi nu are cunoştinţă de existenţa unui alt titlu de proprietate având acelaşi număr, aceeaşi suprafaţă şi data emiterii dar un alt  vecin la E respectiv De 354.

Pentru suprafaţa de 6,40 ha teren s-a întocmit fişa cu datele premergătoare emiterii titlului de proprietate şi ulterior a fost emis titlu nr.24764/39727.03.1995 pentru această suprafaţă de teren , situată în extravilan pe numele  moştenitorilor autorului I. N. T. respectiv I. T. I. şi I. I., teren amplsat in T 143 P 15  suprafaţa de 0,46 ha şi in T 46 P 62 , suprafaţa de 5,94 ha.

Ulterior, din eroare s-a întocmit la 08.11.2002 o altă fişă premergătoare emiterii unui alt titlu de proprietate şi a fost emis titlu nr. 15190/26.05.2003 cu aceeaşi titulari I. T. I. şi I.  T. I. numele autorului fiind I. M. T. , pentru suprafaţa de 6,40 ha, teren extravilan , cu alte amplasamente faţă de titlu nr. 24764/39 respectiv T 152 P 33, suprafaţa de 3,20 ha , T 146 P 62 , suprafaţa de 2,74 ha şi T 143 P 14, suprafaţa de 146 ha.

Din acest ultim titlu de proprietate s-a înstrăinat 3,20 ha  din care 2,74 ha  in T 146 P 62  şi 0,46 ha  din T 143 P 14

Din titlul de proprietate nr.13100/59/2002s-a înstrăinat intreaga suprafaţă de 2,32 ha din T 103 P 1 cu vecini: N- De 559, S- Ion Natalia, V-De 362, E- DCL 354 conform sentinţei civile 4043/10.10.2008, pronunţată de Judecătoria Caracal.

De asemenea, Comisia locală precizează că s-a înstrăinat suprafaţa de 3,20 ha conform contractului de vânzare cumpărare 5996/16.12.2002 in baza procesului verbal de punere în posesie nr.2907/12.11.2002 , amplasamentul acestei suprafeţe fiind identic cu cel din titlul de proprietate  nr. 15190/3/2003.

In apărare Comisia locală a  ataşat cererea nr.878/12.03.1991, cererea nr.203/4.03.1991, copie registru agricol 1959-1963, adeverinţa 140216713.03.1992, titlul de proprietate 24764/39/27.03.1995, fişa premergătoare întocmirii titlului de proprietate , titlul de proprietate 13100/59/29.05.2002, fişa premergătoare eliberării titlului de proprietate, cererea nr.875/12.02.1991,titlul de proprietate 15190/3/26.05.2003, fişa premergătoare întocmirii titlului de proprietate, proces verbal de punere în posesie nr. 2907/12.11.2002, contractul de vânzare cumpărare autentic nr.5996/16.12.2002 ( BNP Ilie Lăpădatu & Ecaterina Tobescu Caracal), sentinţa civilă nr. 4043/10.10.2008.

Cu adresa nr. 20006/16.06.2011 Comisia jud. Olt pentru aplicarea Lg. fondului funciar a înaintat actele care au stat la baza eliberării titlurilor de proprietate 24764/39/1995, nr. 15190/3/2003 şi 13100/59/2002  şi anume întâmpinarea formulată de Comisia locală , cererea nr. 875/12.03.1991, cererea nr.876/12.03.1991, cererea nr.203/4.03.1991 , proces verbal de punere în posesie 2907/12.11.2002, cererea nr.1438/23.03.2011, sentinţa civilă nr. 4043/10.10.2008, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr. 4349/207/2008, fişa premergătoare eliberării titlului de proprietate titular I. T. I., procesul verbal nr.2/2.08.1959, fişa premergătoare eliberării titlului de proprietate, titulari I. T. I. şi I. I.,  adeverinţa provizoriei 140216/3.03.1992,cererea nr.878/12.03.1992, copie registru agricol titular Ion Tudor.

Pârâta Z. E. G., nu a formulat întâmpinare, dar la termenul de judecată din 25 mai 2011 a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că nu s-au contestat de reclamant actele premergătoare care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate.

Pe de altă parte, la termenul de judecată din 27.11.2013 , aceeaşi pârâtă a ridicat şi n excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

 În apărare a ataşat la dosar adresa nr.9/183347/7.08.2007, declaraţia numitului I. V., U. Ş., sentinţa civilă 3265/24.06.2009, pronunţată de Judecătoria Caracal şi testamentul autentic nr. 1611/22.07.2007 BNP – P.Cernat R. Mitru Ş. Cernat Caracal.

Instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra temeiniciei celor două excepţii invocate de pârâtă având in vedere dispoziţiile art. 137 C.p.c./1865 aplicabil in cauză în raport de data formulării acţiunii,potrivit cărora  instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a cauzei.

Ori, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi cea privind lipsa calităţii procesual active a reclamantului ridicate de către pârâtă sunt excepţii de fond , peremtorii şi absolute.

Instanţa a constatat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, având în vedere că  se prevede in lege expres posibilitatea contestării valabilităţii titlurilor de proprietate , fapt ce rezultă din dispoziţiile art.54 din Lg.18 şi art.III din Lg.169/1997  iar contestarea titlurilor de proprietate ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale  imperative a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii absolute este astfel posibil conform legii.

Pe de altă parte, instanţa a constatat că şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului este neîntemeiată având în vedere că el este descendent gradul I al autorului I. T. I., pe numele căruia au fost emise titlurile de proprietate contestate şi de aceea conform art. 651, 659,669 c.civ./1864 toate drepturile şi obligaţiile autorului său se transmit acestuia inclusiv dreptul de a pune in discuţie valabilitatea titlurilor de proprietate.

Pe fond, examinând probele administrate in cauză instanţa reţine că numitul I. T. I. cu cererea nr. 875/12.03.1991 a solicitat reconstituirea  dreptului de proprietate în condiţiile Legilor fondului funciar nr.18/1991, pentru suprafaţa de 2,36 ha teren , cerere care a fost încuviinţată de cele două comisii de fond funciar şi anterior emiterii titlului de proprietate s-a întocmit fişa premergătoare in care s se menţionează amplasamentul terenului ca fiind in T 103 P 1 cu vecini: N- De 559, E – DCL 314, S- Ion Natalia, V- De 362.

Ulterior, a fost emis titlul de proprietate  nr.13100/59/29.05.2002 .

Instanţa a constatat că există două titluri de proprietate cu acelaşi număr şi dată pentru aceeaşi suprafaţă de teren dar semnăturile de la rubrica – prefect  şi oficiu de cadastru şi organizarea teritoriului sunt diferite -.

Pe de altă parte, atât I. T. I. cu cererea nr.878/12.03.1991 cât şi numitul I. I. , cu cererea nr.203/4.03.1991 au solicitat să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenul deţinut de autorul lor I. T. şi această cerere le-a fost aprobată  eliberându-se iniţial adeverinţa provizorie nr. 140216/3.03.1992 din care rezultă că s-a încuviinţat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 6,40 ha , ulterior întocmindu-se şi fişa premergătoare eliberării titlului de  proprietate pentru această suprafaţă de teren, care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.24764/39 /27.03.1995 , terenul fiind amplsat in T 143 P 15 şi anume suprafaţa de 0,46 ha,  cu vecini;:N- teren primărie, E- Boarţă Atanase, S- DCL 516, V- Diaconu Oprea iar suprafaţa de 5,94 ha in T 146 P 62 cu vecini: N- Ianculescu Ilie, E- De 523/1, S- Badea Ioana, V- DCL 314.

Aşa cum a  recunoscut şi Comisia locală ,ulterior pentru aceeaşi suprafaţă de teren rămasă de pe urma aceluiaşi autor  s-a întocmit o altă fişă premergătoare întocmirii titlului de proprietate la data de  8.11.2002 însă amplasamentul terenului in suprafaţă de 6,40 ha este diferit de cel din titlul de proprietate  24764/39/1995 şi fişa premergătoare emiterii acestui titlu deoarece suprafaţa de teren este amplasată în  T 152 P 33, suprafaţa de 3,20 ha cu vecini: N- Dovan C-.tin, E- De 541/1, S- Baronescu Ioana, V- De 541 , în T 146 P 62 suprafaţa de 2,74 ha cu vecini: N- Ianculescu Ilie, E- De, S- Ion Ioana, V- DCL 314, iar in T 143 P 14 suprafaţa  de 0,46 ha cu vecini: N- teren Prim. E- Boarţă Atanase, S – Dc. 451, V- Diaconu Oprea.

Ulterior întocmirii fişei premergătoare a fost emis şi titlul de proprietate nr.15190/3/26.05.2003 , terenul in suprafaţă de 6,40 ah având amplasamentul menţionat şi in fişă.

Instanţa a constatat că emiterea  titlului de proprietate  nr.15190/3/26.05.2003 precum şi a celor două titluri de proprietate nr.13100/59/29.05.2002  in care apar semnături diferite la  rubrica – prefect  şi OCPI -  s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative  din legile fondului funciar.

Astfel, potrivit art. 27 al.1 din Lg.18/1991 punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut in teren delimitările necesare pentru măsurători stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei , amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Pe de altă parte, din interpretarea prevederilor Lg.18/1991, respectiv a prevederilor art. 8, 9,11 şi art. 13 rezultă că pentru suprafaţa de 10 ha teren  se putea emite un singur titlu de proprietate .

 Legiuitorul a  reglementat  o singură excepţie de la acest principiu şi anume in art. 7 din Lg.nr.1/2000 când a admis că pentru terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren care exced suprafaţa de 10 ha, se va emite un titlu de proprietate suplimentar.

Ori, in speţă cele două comisii au încălcat aceste prevederi legale imperative  emiţând 2 titluri de proprietate in cazul suprafeţei de 6,40 ha teren şi  două titluri de proprietate in cazul suprafeţei de 2,32 ha teren.

Pentru aceste considerente,  Judecătoria Caracal, prin sentinţa civilă nr. 3689 /27.11.2013, respinge excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active ridicate de pârâta Z. E. G., admite acţiunea formulată de reclamantul I. A. N. , domiciliat în comuna Redea, jud. Olt ,în contradictoriu cu pârâtele Primăria  Redea– Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar ,Prefectura Olt – Comisia Judeţeană Olt pentru aplicarea Legii fondului funciar, cu sediul în Slatina, jud. Olt şi Z. E. G., domiciliată în Caracal, str. A. Caracalla, bl.30, sc. 1, et. 1, ap.1, jud. Olt şi constată nulitatea absolută a titlurilor de proprietate nr.15190/3/26.05.2003 şi nr.13100/59/29.05.2002..

Această  sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii  recursului  formulat de Z. E. G.  de Tribunalul Olt prin decizia civilă 405/3.11.2014.

În aceeaşi cauză prin încheierea din 08.06.2011 Judecătoria Caracal a  dispus disjungerea capătului de cerere din acţiunea  reclamantului privind nulitatea actului de vânzare cumpărare , soluţionarea acestui capăt de cerere fiind înregistrată separat la nr. 4124/207/2011.

La 27.11.2013 reclamantul şi-a precizat acţiunea ce formează obiectul acestui dosar in sensul că solicită constarea nulităţii relative a convenţiei de vânzare cumpărare încheiată al 10.06.2008 , intitulat antecontract de vânzare cumpărare, între Ion T Ion in calitate de vânzător şi Z. E. G. in calitate de cumpărător privind suprafaţa de 5,52 ha, teren situat in extravilanul com. Redea jud.Olt.

Ca motiv reclamantul a  invocat faptul că la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare I. T. I.era complet lipsit de discernământ fiind externat din spital la 29 mai 2008 cu diagnostic sindrom confuzional – tulburare organică cronică de personalitate , fond vascular cu fenomen deteriorative , de tip demenţial, discernământ abolit.

În urma administrării probelor şi in cauza respectivă Judecătoria Caracal prin sentinţa civilă nr.917/19.03.2014 a constatat că prin încheierea din 15.01.2014 au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I. A. N.  , a lipsei de interes şi cea a autorităţii lucrului judecat, ridicate de pârâtă, admite acţiunea precizată şi dispune anularea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, antecontract de vânzare cumpărare încheiat la 10 iunie 2008 intre I. T. I.şi pârâta Z. E., pentru lipsa discernământului promitentului vânzător.

Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de pârâtă de către tribunalul Olt prin e decizia civilă nr.422/12.11.2014.

Având in vedere  hotărârile judecătoreşti menţionate şi celelalte probe administrate in cauză, instanţa constată că cererea de revizuire formulată de revizuientul I. A. N.  împotriva sentinţei civile nr.4043/10.10.2008 pronunţată de Judecătoria Caracal in dosar nr. …./207/2008 este neîntemeiată.

Astfel, potrivi t art.322 alin.1 pct.4 teraz 2 V.c.p.civ.revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare , precum şi a  unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul este admisibilă şi atunci când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii .

Din examinarea prevederilor art. 322 alin.1 pct.4 teza II-a V.c.p.civ., atât în practica judecătorească cât şi în doctrina de specialitate s-a cristalizat opinia, devenită dominantă, că pentru a fi incident, acest motiv de revizuire trebuie îndeplinită, printre altele condiţia ca declararea ca fals a unui înscris , pe care s-a sprijinit o hotărâre judecătorească, să fie făcută, în principal, printr-o hotărâre pronunţată într-un proces penal iar in subsidiar pe care incidentă chiar şi de o instanţă civilă, dar numai in cazul in care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată .

În speţă, revizuientul nu a făcut dovada că înscrisul sub semnătură privată încheiat la 10.06.2008 între tatăl său  I. T. I. şi intimata a fost declarat fals printr-o hotărâre penală definitivă.

Dimpotrivă, din probele administrate , respectiv din  ordonanţa  din 22.04.2013 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal in dosar nr. 2621/P/2009, instanţa constată că procesul penal pornit împotriva intimatei nu s-a finalizat printr-o hotărâre penală prin care să se fi constatat falsul înscrisului menţionat , deoarece prin ordonanţa respectivă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei.

Mai mult, instanţa constată că cu privire la acesta  aspect nu s-au pronunţat nici cel puţin organele de urmărire penală în faza  de urmărire penală  a procesului penal.

Într-adevăr , din motivarea ordonanţei, rezultă că soluţia dată de procuror priveşte un alt înscris , cel încheiat intre acelaşi autor I. T. I. şi intimata din prezenta cauză al 05.10.2005 prin care se obliga să-şi vândă acesteia cota de 5/8 din apartamentul situat în Mun. Caracal.

Este adevărat că în cursul urmăririi  penale organul de cercetare penală, in referatul nr. 2621/P/2009 din 24.09.2014 apreciază că şi înscrisul din 10.06.2008 ar fi fals dar acest referat nu constituie actul procesual prin care  se dispune asupra falsului înscrisului sub semnătură privată şi constituie doar actul procesual prin care se finalizează cercetarea penală.

Astfel, potrivit art. 256 V.c.pen., aplicabil in cauză, in raport de prevederile art. 13 N.c.p.pen. şi art. 3 din lg.255/2013 de îndată ce cercetarea penală este terminată, organul de cercetare penală înaintează dosarul procurorului cu un referat în care consemnează rezultatul cercetării spre a decide potrivit art.262 .

Primind dosarul, conform art. 261 V.c.p.pen. procurorul procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi se pronunţă asupra acestora şi decide conform art. 262.

De altfel, chiar dacă în motivarea ordonanţei  procurorul ar fi apreciat că şi înscrisul din 10.06.2008 ar fi fost fals nu era suficient pentru a fi incident cazul  de revizuire prevăzut de art. 322 alin.1 pct-.4 teza 2-a pentru că aceste prevederi impun expres şi imperativ ca înscrisul să fi fost declarat fals în cursul sau in urma judecăţii fazei procesului  penal.

  În speţă, având in vedere că prin ordonanţa procurorului s-a dispus scoaterea d de sub urmărire penală a  intimatei existând cazul prevăzut de art. 10 lit.b./1 V.c.p.pen. , dar privind falsul unui alt înscris şi nu a celui din 10.06.2008 nu s-a finalizat nici faza urmăririi  penale prin actul procesual dat de procuror conf. prev. art. 262 al.2 lit.a. V.c.p.pen.

Pe cale  de consecinţă procesul penal cu  privire al înscrisul din 10.06.2008 se află încă în faza urmăririi  penale şi de aceea, pentru că nu s-a constatat că punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale,  nu mai  este posibil nu este întrunită nici condiţia ca instanţa civilă să fie abilitată să declare falsul.

De aceea susţinerea revizuientului că înscrisul chiar dacă nu a  fost declarat fals, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni având acest obiect material insă s-a constatat de către instanţă nulitatea sa  ar fi întrunite condiţiile prevăzute de dispoz.art. 322 pct.-4 teraz 2V.c.p.civ. este neîntemeiată pentru că instanţa civilă nu este abilitată să constate falsul înscrisului decât , aşa cum s-a menţionat atunci când s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu poate fi exercitată în continuare.

Instanţa apreciază că şi susţinerea revizuientului că în speţă ar fi incident şi cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.5 este neîntemeiat nu s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de  intimată sau care nu au putut fi înfăţişate de revizuient printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa şi nu s-a desfiinţat sau modificat vreo hotărâre a unei instanţe pe care s-ar fi întemeiat sentinţa a  cărei revizuire se cere.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea de revizuire.

Postat 30.04.2015

Domenii speta